Training coaching-style: „Când mă uit la ce fac acum, mi se pare o rușine ce am făcut până acum”

02.23.2022

Training-ul e o activitate considerată foarte diferită de coaching. Un analist harnic ar putea enumera atâtea deosebiri cât să nu mai îndrăznești a gândi măcar că între ele ar putea fi vreo legătură. Eu am, însă, o obsesie sănătoasă a construirii unor punți și canale de circulație între discipline și ocupații: atâta vreme cât acceptăm că lumea socioumană în ansamblu și fiecare individ uman în parte se caracterizează prin complexitate și funcționează nu „pe sertare”, ci ca un întreg, atâta vreme cât suntem conștienți că doar abordările multi-, inter- și trans-disciplinare ne pot ajuta să înțelegem și să gestionăm tot mai bine această complexitate, construcția punților și canalelor de circulație între ocupații îmi pare consecința logică, absolut necesară, singura cu adevărat sănătoasă și productivă.

În programele mele de coaching-dezvoltare integrate se strecoară, printre manageri și angajați ai marilor companii sau ai firmelor mici și mijlocii, și traineri și profesori, iar pledoaria mea pentru deschideri ocupaționale / profesionale nu rămâne total fără ecou: unii îmbrățișează ideea de a înlocui modelele de lucru pe care le știau cu un model coaching-style și lucrăm împreună la o nouă „arhitectură” a activităților.

Iată câteva repere din munca mea recentă cu un trainer care a adunat înainte, în timp, sute de ore de training oferit pentru sute de oameni:

• prima sesiune: „Vreau să plec de aici cu o structură clară a programului pe care trebuie să-l susțin”, îmi spune; „Cum ar fi să construiești această structură împreună cu participanții la programul tău, plecând de la întrebările pe care și le pun ei pe tema aceasta?”, întreb; în coaching, această etapă e numită „contractare” și e una dintre etapele cruciale: faci bine contractarea și te asiguri că recontractezi ori de câte ori e nevoie pa parcurs, procesul are șanse reale de reușită, nu faci acestea, șansele scad masiv; văd descumpănire și ezitare pe fața trainerului și aud „Nu știu dacă sunt pregătită pentru asta”; „Nu ca să te pregătești te afli aici?”, întreb; lucrăm în continuare la pregătirea procesului prin care ea urmează să-i stimuleze pe participanți să formuleze propriile întrebări în jurul temei respective, iar apoi să selecteze și să organizeze întrebările într-o structură pe care ei o găsesc logică și coerentă – foarte asemănător cu modul în care procedăm în coachingul pentru echipe;
• a doua sesiune, după prima întâlnire coaching-style pe care trainerul a avut-o cu participanții la program: „Vreau să vă spun că a fost mult peste așteptări. Practic, am ajuns aproape la aceeași structură la care mă gândisem și eu, doar că interesul și implicarea lor au fost mai bune, motivația a fost mai bună”; „M-am gândit că sunt proastă rău dacă eu dau atâția bani să descopăr o nouă metodă de a face lucrurile, pe care o conștientizez ca fiind foarte valoroasă și absolut fabuloasă, și eu să rămân în continuare tâmpă și legată tot de modelul meu vechi. Curajul de a te dezlipi de un model vechi și neproductiv și de a îmbrățișa un model nou, productiv, care vine la pachet, ce-i drept, și cu un sentiment de nesiguranță, el face diferența între trainerii performeri și cei de duzină” (cuvintele îi aparțin, a scris exact aceste fraze și mi le-a trimis); „Cu ce vrei să pleci astăzi din sesiunea noastră?”, întreb; „Prima întrebare pe care au ales-o a fost «Ce sunt… (conceptul central)?» și vreau să-mi clarific cum să le explic mai clar; „Întrebarea e cum să le explici, ori cum să conduci conversația astfel încât să construiți împreună explicația?”, întreb; în științele pedagogice, acest mod de lucru e foarte cunoscut, e o formă de învățare prin descoperire, asemănătoare sub multe aspecte cu procesele de coaching; lucrăm în continuare la cum poate fi condusă o conversație prin care participanții să descopere prin practică + autoobservație + reflecție colectivă un răspuns la întrebarea căutată; da, aici trainerul ghidează conștient grupul în direcția unui răspuns întemeiat pe cercetarea științifică recentă și împletește competențele din coaching cu competențele de expert în tema respectivă; personal, fac parte dintre coachii care consideră că problema reală nu e împletirea bine stăpânită a acestor competențe, ci amestecul lor fără să-ți dai seama, respectiv absența acordului beneficiarului (ai un contract clar în acest sens?), a conștienței / awareness și intenției clare ale coachului (ești conștient/ă de ce faci și o faci cu intenție clară?) și a întemeierii solide (pentru ce și când o faci?): atâta vreme cât beneficiarul e de acord cu această împletire, iar tu alegi intenționat, conștient să treci dintr-o ipostază în alta și știi foarte bine de ce și pentru ce o faci în momentul T, flexibilitatea ipostazelor poate ajuta semnificativ procesul și nu ai motive întemeiate să o eviți (o dogmă în breaslă mie nu-mi pare un motiv întemeiat); atunci când lucrezi cu oameni care nu au cunoștințele sau/și experiențele necesare, un stil de lucru bazat pe „tu cum vezi lucrurile, care e părerea ta?” nu face altceva decât să pună laolaltă mai multe incompetențe ca să creeze o altă incompetență pe care o botezăm pompos „adevărul nostru”, dar care se poate afla foarte departe de adevărul testat și retestat cu instrumente ale științei recente și poate conduce, în timp, la pierderi considerabile; însă e o diferență ca de la cer la pământ între a căuta răspunsuri printr-o conversație coaching-style și a furniza pur și simplu răspunsuri „pe tavă” sau a le sugera nonconștient, iar capacitatea de a sesiza diferența aceasta se dezvoltă prin antrenament;
• a treia sesiune, după a doua întâlnire coaching-style a trainerului cu participanții la același program: „A fost o sesiune «Uau!». Și pentru mine a fost «Uau!». Eu m-am simțit «Uau!» în timp ce lucram. Nu-mi vine să cred că am stat două ore doar la o definiție, de obicei o puneam pe ecran, o explicam și treceam mai departe. Dar a fost «Uau!»”; „Ce indicii ai că a fost așa și pentru ei?”, întreb; „Au venit, nu au lipsit” (categoria profesională respectivă e cunoscută pentru absenteismul mare în programele de training); „La sfârșit, unul dintre cei doi (participanți pasiv-rezistenți) a spus «Pe asta chiar n-o mai uit»; „Feedback-urile au fost foarte bune”; „Unul dintre câștiguri a fost că eu mi-am dat seama că încă nu stăpânesc foarte bine problematica, credeam că știu suficient, dar la modul ăsta de lucru trebuie mai mult, trebuie să mai studiez ca să mă pot simți confortabil în timpul exercițiilor și conversațiilor”; „Cu ce vrei să pleci astăzi?”, întreb; „Întrebarea următoare pe care au ales-o ei e… și m-am gândit să aplicăm modelul … (un model teoretic). Vreau să-mi clarific cum pot să-l aplic”; „Întrebarea cea mai productivă nu e cum să aplici un model teoretic, ci cum să ajungi la el prin practică + observație + reflecție”, îi reamintesc  („a aplica teoria” e una dintre cele mai mari greșeli într-un proces de învățare transformatoare; teoria ajută cu adevărat nu atunci când e „aplicată”, nici atunci când e „adaptată” – o greșeală și mai mare -, ci atunci când o folosești cu metodă ca pe un ghid în spirala  practică/testare-observație-reflecție-practică/retestare…); „Data trecută am plecat cu o structură foarte clară pentru conversația cu ei. Acum plec cu altceva: mă simt de-a dreptul exaltată, încep să mă «prind» cum funcționează modelul”; și încheie sesiunea cu această afirmație uimitoare pentru mine: „Când mă uit la ce fac acum, mi se pare o rușine ce am făcut până acum” – repet: nu e o începătoare, are sute de ore de training furnizat și sute de oameni cu care a lucrat!

Da, în acest proces se trece inevitabil prin momente de conștiență de sine (self-awareness) care nu sunt deloc confortabile sau sunt chiar dureroase, așa cum se trece inevitabil prin ore multe de studiu și reflecție care nu sunt deloc confortabile; ai nevoie să ți le asumi din start și să perseverezi, chiar dacă tentațiile de abandon nu te ocolesc. Însă toți trainerii și profesorii cu care am lucrat în această direcție – e drept, prea puțini pentru a formula concluzii cu grad înalt de certitudine – spun cu foarte multă convingere că a meritat și merită efortul. Iar convigerea mea este că drumul pentru creșterea calității în training și în învățământ va fi parcurs mult mai rapid dacă profesioniștii vor învăța să lucreze în acest fel, integrând secvențe și elemente de coaching în programele pe care le furnizează.