Cum poţi obţine performanţe la care nu îndrăzneşti să speri

05.07.2011

Cu doi ani în urmă, o tânără de 16 ani a venit la mine, la iniţiativa mamei, ca să înveţe cum să-şi controleze emoţiile în prezentări publice.

Clişeul arhicunoscut: „E inteligentă, dar nu munceşte destul”. Dorinţa mamei era, evident, ca eu să găsesc un mod de a o determina să muncească mai mult = să aloce mai mult timp studiului = să iasă mai puţin cu prietenii, să aloce mai puţin timp chat-ului etc.

Prima mea reacţie, înainte chiar de a o vedea pe „împricinată”, a fost:

• Poate că nu are nevoie să muncească mai mult (timp)?
• Poate că stilul ei de învăţare este unul care permite mobilizarea altor resurse în afară de timp?

Prima întâlnire cu tânăra mi-a arătat că această schimbare de perspectivă era productivă.

Pe de o parte, nu voia să fie clasată în categoria „tocilarilor”: dacă ai nevoie să munceşti mult – credea ea, ca majoritatea liceenilor -, înseamnă că nu eşti suficient de inteligent(ă).  Iar experienţa şcolară îi arătase că putea obţine rezultate satisfăcătoare şi fără să aloce mult timp şi multă energie pentru învăţare. Notele combinate cu timpul scurt pe care îl aloca învăţării îi permiteau să se autodefinească drept ”inteligentă”; şi obţinea astfel legitimare pentru a petrece timp cu prietenele.

Am întrebat-o:

• Eşti suficient de inteligentă ca să înţelegi că oamenii cu adevărat inteligenţi muncesc mult, pentru că aspiră să devină tot mai buni în ceea ce fac?

M-a privit cu interes: era!

Emoţiile în prezentările publice şi, în general, în relaţiile cu persoane necunoscute, ca şi nevoia atât de pregnantă de a se vedea „inteligentă”, veneau dintr-o neîncredere cronică în sine, generată de un complex de factori. A lucrat destul de conştiincios, iar după câteva săptămâni făcuse deja progrese semnificative.

Dezvoltarea personală profundă e cea mai sigură terapie pentru emotivitatea inhibantă, neîncrederea în sine, tracul în prezentări publice…

În ansamblul intereselor ei, nu prezentările publice, ci orientarea în carieră (şi, implicit, alegerea unui program universitar) era problema prioritară. Sub influenţa mamei, ar fi ales Medicina. Sub influenţa tatălui, ar fi mers către Business. Sub influenţa unei şcoli de vară la Oxford, ar fi optat către Chimie (cercetare).

Decizia a fost construită cu răbdare, urmând mai mulți ”pași”.

1.

Am provocat-o mai întâi la un exerciţiu pe care toţi cei care fac coaching îl ştiu: proiecţia în viitor, viziunea, visul. A închis ochii şi s-a creionat pe sine, surprinsă ea însăşi: „Mă văd cu coc, nu ştiu de ce, dar mă văd cu coc” – purta plete adolescentin-dezordonate şi nu am văzut niciodată vreo urmă de make-up pe faţa ei… S-a văzut apoi printre oameni care o priveau cu respect, admiraţie, recunoştinţă…

Aşa au început căutările noastre.

2.

Am continuat cu analiza sistematică a unor autoobservaţii cotidiene: care erau tipurile de activităţi în care se simţea cel mai bine, care erau cele în care obţinea rezultate medii sau peste medie chiar şi fără un efort mare? Orientarea către Medicină a început să prindă contur tot mai clar. Iar atunci când a vizitat un spital din SUA, a ales: va merge la Medicină.

3.

Întrebarea următoare a fost: unde să meargă la studii?

Ca în multe alte familii care au posibilităţi materiale, opţiunea pentru o universitate românească a fost exclusă din capul locului. Dilema era: Europa sau SUA? În Europa merg şi prieteni de-ai ei, iar pentru ea grupul de prieteni e important. Însă educaţia americană e mai prestigioasă. Pe de altă parte, notele ei nu erau atât de mari ca să creadă că va fi acceptată la o universitate de elită (= exigentă) şi nu avea suficientă încredere că performanţele ei la testele internaţionale, pe care le susţin cei care doresc să se înscrie la universităţi de mare prestigiu, vor fi suficient de bune. Mama era şi mai sceptică…

Și-a construit încrederea, lucrând pe patru planuri simultan:

• o căutare pe internet, cu privire la universităţile la care s-ar putea înscrie; a început, la insistenţele mele, cu cele mai prestigioase, din Europa şi SUA: Ce ai de pierdut? – am întrebat-o; Câteva ore pe internet, căutând informaţie care te ajută să creşti, nu sunt un cost prea mare!

• strategii de creştere „pe bune” a notelor de la şcoală, îndeosebi la disciplinele relevante pentru admitere; prietenele ei au fost surprinse să o audă într-o zi refuzând să plece / „chiulească” de la ora de matematică, cu motivaţia „Vreau să obţin o notă mare la teză”;

• strategii de pregătire a testelor internaţionale, astfel încât să obţină scoruri cât mai mari;

• creşterea încrederii în capacitatea ei de performaţă.

4.

Una dintre strategii a fost administrarea mai bună a timpului.

Iar tehnica a fost simplă – o tehnică din nefericire prea puţin utilizată, chiar şi de cei care oferă servicii de coaching: bugetul de timp.

Şi-a calculat timpul total rămas până la fiecare moment important: înscriere la facultate, testul la matematică, testul la chimie, testul la engleză etc.

Şi-a împărţit sarcinile de lucru („materia” care trebuia învăţată, dar şi sarcina de a căuta pe internet, de a scrie scrisori etc.) pe săptămâni. Lăsând, la recomandarea mea, cel puţin o săptămână pentru a repeta cel puţin o dată toată  „materia” înaintea unui test.

Şi-a împărţit apoi sarcina săptămânală pe zile – rezervându-şi weekendul pentru întâlniri cu prietenii. Echilibrul muncă – relaxare şi păstrarea relaţiilor, a contactele emoţionale sunt condiţii esenţiale pentru performanţa pe termen lung!!!

În fiecare zi, şi-a alocat timp pentru a repeta ceva învăţat anterior şi timp pentru a învăţa o secvenţă nouă.

Săptămânal, am făcut împreună o monitorizare a gestiunii timpului: a fost timpul alocat suficient pentru realizarea sarcinilor planificate? S-a dovedit că nu. De unde putea lua timp? Primul răspuns a fost: „Să dorm mai puţin”. E sănătos? – am întrebat (dormea deja destul de puţin pentru un tânăr cu activitate intelectuală intensă). După câteva căutări, a ales să reducă timpul petrecut pe internet cu alte lucruri decât cele de ajutor pentru visul ei. Apoi a redus şi timpul petrecut în oraş cu prietenele şi cu prietenul ei – nu a renunţat la relaţii şi la distracţii!

5.

O altă strategie a fost învăţarea unui stil nou de lucru: cum să înveţi activ şi profund.

A început să înveţe mai activ:

• diversificând sursele de informaţie (când înveţi dintr-o singură sursă, ai toate „şansele” să te plictiseşti şi nici nu ai acces la controversele, dezbaterile din domeniu) şi

• practicând o lectură profundă, cu întrebări, aplicări la viaţa reală etc.

Citiţi, pe acest blog, articolele despre lectura profundă.

În fiecare zi, şi-a alocat timp pentru autotestare: răspunsuri la întrebări, exerciţii, probleme, formulate în manuale sau formulate de ea însăşi.

Nu e nevoie să testaţi în fiecare zi tot ce aţi învăţat, însă e crucial să testaţi: organizaţi-vă astfel încât, în timp, să nu vă rămână nimic netestat, teoretic (prin răspunsuri la întrebări, rezolvarea de exerciţii, probleme) sau / şi practic (prin  aplicaţii practice)!

6.

Săptămânal, am făcut împreună şi o monitorizare a rezultatelor la şcoală şi la teste.

Iar de la o săptămână la alta, încrederea ei că poate ajunge la nivelul de performanţă cerut în universităţile de elită a crescut. A decis să-şi trimită „dosarul” la câteva.

7.

La finalul programului, ne-a asigurat, pe mine şi pe mama ei,  că poate continua autonom. Şi a putut: a pregătit şi susţinut testele, le-a repetat pe unele, pentru a obţine scoruri mai mari… A continuat, cu perseverență, să folosească strategiile de lucru exersate în timpul muncii noastre.

Iar acum aflu că a fost deja acceptată la una dintre universităţile de mare prestigiu la care s-a înscris!

*

Aşadar, dacă vrei să obţii performanţe la care nici nu îndrăzneşti să speri:

• află ce îţi doreşti pe termen lung – nu te rătăci prin interese, dorinţe, plăceri, obiective care se opresc la ziua de azi, la anul acesta sau la următorii 3 ani!
• caută informaţie corectă şi completă – tu însuţi / însăţi, nu aştepta să vină alţii să-ţi spună!
• învaţă să înveţi activ şi profund!
• organizează-ţi timpul!

Inspiră-te din experienţa acestei tinere !

NB.

Eroina din acest articol vrea, ca toate tinerele de vârsta ei, să fie slabă şi, în plus, a decis de câţiva ani să fie vegetariană… Una dintre direcţiile noastre de lucru a fost şi alimentaţia sănătoasă: vegetarian, carnivor sau omnivor, ai nevoie să te alimentezi sănătos ca să faci faţă unui program intens de muncă!

Şi are norocul unei mame care, deşi e ocupată cu o carieră personală şi are bani, a găsit timp şi deschidere interioară să lucreze cu ea însăşi, să-şi recunoască greşelile şi să facă eforturi să le evite, pentru a fi suportul de care avea / are nevoie fiica ei.