Cum să găsesc jobul care mi se potrivește?

01.08.2014

1. Prima greșeală în acestă întrebare, pentru care mă caută mulți: nu ”jobul potrivit”, ci joburile potrivite.

Oricine ai fi, ți se potrivesc întotdeauna mai multe joburi, pentru că te-ai născut nu cu un talent pentru o specializare anume, ci cu un ansamblu de resurse variate, care îți permit să ”șofezi” pe o autostradă cu multe benzi de circulație. La vârsta adultă, Sinele fiecăruia dintre noi e multiplu și în devenire continuă, așa că paleta ta de alegeri e largă. Acum ți se potrivesc unele munci, peste cinci ani ți se vor potrivi și altele, poate chiar mai bine.

Așa cum scrie Roman Krznaric, într-o carte foarte apreciată:

”our culture of specialization conflicts with something most of us intuitively recognize, but which career advisers are only beginning to understand: we each have multiple selves. … We have complex, multi-faceted experiences, interests, values and talents, which might mean that we could also find fulfillment as a web designer, or a community police officer, or running an organic cafe.

This is a potentially liberating idea with radical implications. It raises the possibility that we might discover career fulfillment by escaping the confines of specialization and cultivating ourselves as wide achievers … allowing the various petals of our identity to fully unfold.”

2. A doua greșeală: nu ”găsești”, ci ajungi și te oprești la o muncă potrivită pentru tine aici și acum.

Munca potrivită nu e ca o adresă într-un oraș, care stă acolo, iar tu o găsești întrebând pe cineva (un consilier în carieră). La munca potrivită ție aici și acum ajungi și te oprești întotdeauna doar în urma unei călătorii pe propriile picioare. Poți avea un ghid, uneori e absolut necesar, dar tu ești acela / aceea care merge, face efort, explorează, descoperă, se descoperă, depășește obstacole… și alege când să se oprească și pentru cât timp.

Mulți nu reușesc să ajungă la jobul dorit pentru că se tem să nu aleagă greșit. Iar de frică să nu piardă nici ei nu știu ce, pierd vremea.

Nu ai de unde să știi dacă ceva îți place cu adevărat decât după ce acționezi și, mai ales, după ce ai perseverat suficient ca să ajungi la un nivel de performanță relativ înalt. Orice muncă valorizată de prietenii tăi și de societatea în care trăiești te entuziasmează la început, devine neplăcută când dai de greu și îți aduce mari satisfacții atunci când reușești un nivel de performanță respectabil. Problema este că între entuziasmul inițial și performanță se află, în primul rând, nu un anume talent al tău nativ, ci perseverența cu care reușești să lucrezi la propria capacitate de performanță.

Întâi acționează la nivelul tău maxim de performanță aici și acum – angajează-te în prima muncă ce te atrage, studiază cât poți de mult și dă tot ce poți tu mai bun acolo -, apoi reflectează – cât de mult îți place? cât de satisfăcut(ă) ești de performanțele tale? -, iar apoi decizi dacă rămâi o vreme mai îndelungată acolo sau pleci mai departe. Dar nu pleca mai departe înainte de a te fi convins(ă) că ai ajuns, acolo, la nivelul tău maxim de performanță.

Când cauți să găsești repede ”jobul” care ți se potrivește, ori schimbi repede, imediat ce ai dat de greu sau înainte de a fi dat maximum de performață posibil acolo (altfel spus, înainte de a fi dezvoltat în tine toate capabilitățile pe care munca aceea îți permite să ți le dezvolți și cu care poți să pleci, mai bogat(ă) și cu mai multe șanse, mai departe), nu faci decât să pierzi vremea – știi povestea: ”Graba strică treaba”.