Vrei să atingi performanțe mai înalte decât acelea pe care le-ai atins deja și observi că, deși muncești foarte mult, nu reușești? Atunci acest program e pentru tine. 

Vrei să promovezi sau să-ți schimbi ocupația, dar te temi că nu mai poți învăța tot atât de bine ca alții cu care ești sau vei fi în competiție? Atunci acest program e pentru tine. 

Vrei să dezveți o obișnuință, dar ai eșuat de mai multe ori și ai ajuns să-ți spui „La vârsta asta, nu te mai poți dezvăța”? Atunci acest program e pentru tine. 

Cauza e clară: încă nu știi cum să înveți.

Mulți știu că învățarea e singura soluție profundă și durabilă pentru orice dorință și orice problemă de viață (personală, de familie, profesională, comunitară), mulți muncesc foarte mult ca să reușească să învețe, însă puțini știu cu adevărat CUM să învețe. Secretul nu se află neapărat în cât de mult muncești – deși, categoric, nicio performanță cel puțin respectabilă, dacă nu foarte înaltă, nu se poate obține fără suficientă muncă.

Secretul se află în CUM înveți:
metoda e mai importantă decât cantitatea de efort. 

Știai că există mai multe tipuri de învățare ?

Învățarea aditivă, de acumulare. Adaugi cunoștințe sau moduri-de-a-face (know-how, savoir-faire, tehnici) la acelea pe care le știai deja. E tipul de învățare cel mai cunoscut în România.

Învățarea de înlocuire. Înlocuiești cunoștințele și modurile-de-a-face învățate în trecut cu altele noi. Învățarea de înlocuire presupune dezvățare și e mai dificilă decât învățarea aditivă. Dacă ești adult, învățarea de înlocuire trebuie să devină normalitatea vieții tale, pentru că lumea în care trăim e în schimbare continuă și foarte rapidă și, dacă vrei să crești șansele la o calitate mai bună a vieții, ai nevoie să înlocuiești foarte des cunoștințele și competențele pe care le-ai acumulat cu câțiva ani în urmă.

Învățarea anticipativă. De obicei, învățarea de acumulare și învățarea de înlocuire se produc sub presiunea unor nevoi prezente (o nouă profesie, un nou loc de muncă, un nou context de viață) și sunt asociate cu sentimentul de insecuritate și cu un nivel ridicat de stres, din cauză că schimbările sunt astăzi atât de rapide, încât aceste tipuri de învățare te lasă tot timpul în urmă, „descoperit/ă”. O alternativă mult mai bună e să observi atent evoluțiile socioeconomice și să anticipezi ce anume vei avea nevoie să știi și va fi mai avantajos să știi peste un an, 3 ani, 5 ani, 10 ani, ca să te poți adapta rapid la schimbări și să te poți poziționa înaintea altora. De acum încolo, șansele cele mai mari în viață le vor avea aceia care vor stăpâni învățarea anticipativă.

Învățarea transformatoare. Acest tip de învățare vizează nu doar cunoștințele și competențele tale tehnice, ci structurile cele mai profunde și mai complexe ale ființei tale: îți remodelezi sau chiar îți schimbi modurile de a privi lucrurile și de a gândi (procesa informația), modelele mentale ale realității, valorile, atitudinile, reacțiile emoționale, obișnuințele. E cel mai greu tip de învățare, dar a devenit absolut crucial pentru creșterea șanselor în viață, atât din cauza schimbărilor sociale mai profunde ca niciodată, cât și din cauza fenomenelor de mobilitate geografică și socială: te muți dintr-o localitate în alta, dintr-o țară în alta și ajungi să faci parte din grupuri foarte diferite de grupul sau grupurile în care ai fost crescut și educat și ai nevoie să înveți modurile de a privi lucrurile și de a gândi, valorile, atitudinile, reacțiile emoționale, comportamentele, obișnuințele grupurilor respective.

De ce avem nevoie de o metodă nouă de învățare?

Eu am observat că modelele de învățare utilizate în România nu sunt suficient de adecvate pentru structurile de personalitate-caracter modelate în condițiile socioculturale de la noi, condiții pe care, ca sociolog, le cunosc destul de bine.

Módele și modélele de import pot fi prestigioase, atrăgătoare, de ajutor în alte părți, însă toate au fost create pornind de la alte condiții socioculturale și de la oameni crescuți și modelați după alte „tipare”. Nu neg valoarea modélelor occidentale, ori a experților care le folosesc. Dimpotrivă, m-am inspirat și mă inspir continuu din ele. Ars inveniendi est ars combinatoria, scria un reputat sociolog, Pierre Bourdieu, în 1980; orice lucru nou este obținut prin combinarea într-un mod nou a unor elemente deja cunoscute. Studiez diferite metode de lucru; merg la conferințe, seminarii etc.; mă străduiesc să înțeleg ce spun și fac alții; supun gândirii critice tot ce citesc, aud și văd; preiau ce se dovedește util, adaptez ce se dovedește inadecvat și elimin ce cred că e nerealist sau chiar periculos (văd adesea „experți” care se raportează la ipoteze și rezultate de cercetare din anii 1970-1980, contrazise de cercetări mai recente, ori la deformări populare ale unor rezultate de cercetare); combin și creez moduri de lucru noi, le testez în practică, le adaptez, le rafinez… Raportul meu cu celelalte modéle utilizate în dezvoltarea personală și profesională este unul de co-opetition,  un termen folosit astăzi în business pentru a desemna o strategie în care competitorii, fiecare interesat de obicei să joace mai bine decât ceilalți, devin interesați de instituirea unor noi ”reguli ale jocului” și colaborează în acest sens. Eu cred că e timpul să colaborăm pentru a institui noi ”reguli ale jocului” și în domeniul serviciilor de identificare, dezvoltare și punere în valoare a potențialului uman, așa cum se întâmplă în toate domeniile, îndeosebi când sunt căutate soluții pentru depășirea unei crize puternice de sistem.

Însă oricât de prestigioase ar fi, modélele occidentale nu se potrivesc cu identitatea ta cea mai profundă, generează rezistențe interioare și dificultăți în învățare, îți alimentează dezechilibrele și conflictele interioare și îți întăresc, non-conștient, neîncrederea cea mai profundă în tine: „alții” creează și vând, în timp ce ”ai tăi” (inclusiv tu) par limitați și condamnați la a cumpăra. Poate că te simți „cetățean european” sau „cetățean al lumii”, fără granițe. Și eu mă simt astfel. Însă nu te simți mai puternic/ă atunci când spui, de exemplu, „Brâncuși / Enescu / Eugen Ionesco / Tristan Tzara / Emil Cioran / … a fost român”?

Dacă e să căutăm un răspuns cu adevărat valabil în România la întrebarea „Cum sa inveti ”, îl găsim în zone marginale ale societății românești, la români care au reușit performanțe foarte înalte, dar care rareori devin modéle pentru concetățenii lor: nimeni nu e profet în țara lui. Ne mândrim cu performerii noștri atunci când obțin succese, dar nu cercetăm mai îndeaproape cum au învățat pentru performanțele respective ca să le urmăm exemplul. Dimpotrivă, ne refugiem în móde și clișee de import, care ne promit succesul rapid cu efort minim, fără să le mai supunem gândirii critice atente.

Eu am observat cum învață acești performeri. Am observat și cum se blochează în iluzii aceia care nu reușesc performanțele pe care și le doresc. Și am elaborat un model de învățare care îți arată pașii absolut necesari ca să reușești și să repeți reușitele, precum și obstacolele care te împiedică să avansezi.sa

Învață cum să înveți :
metoda Elisabeta Stănciulescu

Modelul de învățare pe care eu l-am elaborat e primul, și deocamdată singurul, model de învățare elaborat în România, pornind atât de la rezultatele de cercetare din științele actuale ale învățării, cât și de la o înțelegere de profunzime, socio-antropologică, a realităților românești.

A fost elaborat pentru adulți, pentru că eu lucrez cu adulți (și, uneori, cu adolescenți interesați de performanță înaltă). Însă a fost testat de mai multe ori cu succes și în lucrul cu copiii și adolescenții, cu adaptările necesare fiecărei vârste. Pentru a-ți face o idee, iată o imagine simplificată, pentru copii, sub forma unui „șotron” :

cum sa inveti cum sa inveti

Varianta pentru adulți e, desigur, mult mai complexă și nu e aici locul să o explicitez.

Dacă vrei să înveți cum să înveți ca să obții rezultate semnificativ mai bune decât obții acum, atunci acest program e pentru tine.

Contact