Performanța înaltă nu e posibilă fără antrenorul potrivit

02.18.2014

Performance: The accomplishment of a given task measured against preset known standards of accuracy, completeness, cost, and speed. (BusinessDictionary.com)

Te-ai întrebat vreodată de ce, după Olimpiada de la Montreal, unde a câștigat mai multe medalii decât câștigase până atunci orice antrenor de gimnastică din lume, Nadia Comăneci a avut, totuși, nevoie de antrenor pentru fiecare nou concurs?

Sau de ce o artistă consacrată precum Angela Gheorghiu, care se bucură de o recunoaștere internațională mai mare decât marea majoritate a profesorilor/coachilor de canto din lume, continuă să lucreze cu profesori/coachi pentru fiecare rol nou?

În cariera oricărui mare performer din sport și interpretare artistică, prezența unui antrenor (coach, profesor, mentor, dirijor, regizor) este normală, de la sine înțeleasă, de durată, ori de câte ori se pregătește pentru o competiție sau pentru un rol/spectacol nou. Investiția în provocările, sugestiile, recomandările, încurajările, feedback-ul – inclusiv, sau mai ales, critic – pe care el le furnizează, e obligatorie. De-a lungul unei cariere, mulți sportivi și interpreți din muzică sau actorie își schimbă antrenorii, pentru că în fiecare etapă nevoile de dezvoltare sunt altele; dar nimeni nu visează să ajungă la performanțe notabile antrenându-se de unul singur.

Paradoxal, lucrurile stau cu totul altfel în celelalte tipuri de activități umane. Puțini asociază ocupațiile mai obișnuite, rolurile socio-economice (antreprenor, manager, liber profesionist, medic, avocat, arhitect, inginer, profesor ș.a.m.d.) și reprezentațiile pe care le dăm ca actori sociali pe scena vieții (în familie, în grupurile de interese sau de afinitate, în comunitate), cu vreun talent special, în sensul lărgit, actual, al noțiunii ”talent”, care se poate manifesta plenar doar cu antrenament continuu, în sensul lărgit, actual, al noțiunii ”antrenament”. Și mai puțini le asociază cu noțiunea de performanță înaltă, posibilă doar cu asistență din partea unui antrenor potrivit (în sensul lărgit, actual, al noțiunii ”antrenor”).

Cei mai mulți profesioniști de astăzi par a trăi, mental, undeva la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, când noțiunile ”talent” și ”antrenament”/”repetiție cu un dirijor, regizor, profesor” erau restrânse la arte și sport, iar performanța avea semnificația generală din englezescul to perform = a juca un rol, a face, a executa, a duce la îndeplinire o sarcină, potrivit unor reguli, norme, dar fără specificarea unor standarde precise de calitate, viteză etc.

Nu mai suntem acolo. Performanța înseamnă astăzi standarde pre-definite și ștachetă ridicată tot mai sus. În orice muncă și în orice domeniu al vieții.

Iar antrenamentul minții (= gândire + emoție + motivație + voință + încredere +…) devine cu fiecare zi un sine qua non, un must, o prezență obligatorie în viața noastră, fără de care performanța înaltă va fi tot mai greu, ori imposibil, de atins.

“People are seeking quality everywhere except in the most important area – the quality of thinking. We need better thinking methods in order to make full use of our available intelligence and experience”, observa, pe bună dreptate, Edward de Bono.

Tu în ce secol trăiești?

Te-ai întrebat vreodată dacă modul în care înțelegi talentul, antrenamentul, performanța sunt la nivelul secolului XXI? Te-ai întrebat vreodată la ce nivel de performanță ai putea ajunge dacă ți-ai antrena, precum orice mare performer din sport și artele interpretative, mintea și sufletul cu un antrenor potrivit, astfel încât ele să devină mai deschise, mai flexibile, mai atente la detalii semnificative, mai armonioase, mai sănătoase?