*

Dezvoltarea capitalului uman. Critica politicilor educative

Aici puteţi descărca suporturile mele de curs pentru Sociologia educaţiei. Dezvoltarea capitalului uman. Critica politicilor educative (v. mai jos).

Am autorizat şi autorizez utilizarea acestor materiale exclusiv în scopuri pedagogice – ca resurse de învăţare.

Cei care le descarcă sunt rugaţi să înţeleagă că un suport de curs este altceva decât un studiu ştiinţific sau o carte: scopul lui este să îl pună pe student în contact cu cele mai recente idei şi practici din domeniu, nu să comunice idei neapărat originale. Unele paragrafe sunt puternic tributare unor referinţe bibliografice (indicate ca atare), altele sunt doar schematizate. Per ansamblu, după standardele mele materialele acestea erau doar instrumente de şi în lucru (nu ating nivelul de elaborare al publicaţiilor din “lumea bună” a ştiinţei).

Întrucât hackerul care mi-a “curăţat” computerul vreo doi ani a şters cu precădere materialele pentru studenţi şi studiile ştiinţifice, nu mai am formele la care am lucrat în ultimul an de activitate didactică (2007-2008). Postez ce pot recupera din diferite surse.

Studenţii mei primeau aceste materiale cu câteva zile înainte de fiecare întâlnire, astfel încât să le poată studia, să vadă ce anume le ridică probleme de înţelegere şi să adreseze întrebări în timpul întâlnirilor directe. Cursul propriu-zis (întâlnirea directă) era focalizat pe exerciţii şi pe răspunsurile la întrebări.

Ele erau, de asemenea, depozitate la biblioteca facultăţii, unde puteau fi consultate ; tot acolo puteau fi găsite – în original sau în copie xerox – toate materialele bibliografice indicate ca lectură obligatorie.

Nu mă întrebaţi câţi le studiau, încercau exerciţiile practice pe care le recomandam şi veneau cu întrebări la obiect. Nici câţi adresau întrebări la care răspunsesem deja în cadrul unor întâlniri anterioare. Nici de câte ori mi s-au plâns studenţii care frecventau cu regularitate că pierdem timpul din cauza intervenţiilor neinformate (greoaie şi adesea agresive) ale celor care veneau rar sau / şi nu citeau, dar voiau să arate că sunt activi, interesaţi…

Organizarea instituţională fundamentată pe mituri şi sloganuri populiste şi absenţa unei discipline a muncii comune (studenţi + profesor) constituie, după atitudinile anti-efort şi cultura complicităţii în crearea aparenţelor de standarde înalte şi corectitudine, cauzele principale ale calităţii scăzute a învăţământului nostru. Imaginaţi-vă că într-o firmă sau într-un proiect aţi lucra într-o echipă cu oameni care nu apar decât din când în când şi, în consecinţă, nu au informaţiile şi competenţele adecvate şi nici imaginea întregului proces pe care voi l-aţi parcurs deja… Imaginaţi-vă apoi că numărul acestora e mai mare decât al celor care lucrează continuu… Orice manager / leader ştie că nu ar avea nicio şansă să obţină performanţă în astfel de condiţii – dar acestea sunt condiţiile în care li se cere cadrelor didactice (şi studenţilor) să obţină performanţă!!!

***

Sociologia educatiei_Suport de curs_Programa analitica_2007_2008

Modulul 2_Ideologii_teorii sociologice_politici educative

Modulul 3_Educatie, bunastare individuala si crestere macroeconomica

Modulul 4_Educatie si justitie sociala

Concluzii_Mecanisme sociale de constructie a reusitei scolare diferentiate_2006

Test final_2006-2007_3

Cuprins

Modulul 2. Ideologii, teorii sociologice şi politici educative

1. Ce înţelegem prin ideologie (discurs axiologic-normativ) ?

2. Funcţionalismul. Funcţiile sociale ale educaţiei

• Statul naţional, solidaritatea socială şi transmiterea valorilor comune. Emile Durkheim : educaţie şi socializare ; educaţie morală; educaţie comună şi educaţie specială; socializare metodică şi socializare spontană; autoritatea pedagogică a statului naţional (şcoala de stat) ; autoritatea cadrelor didactice.

• Revoluţia industrială, creşterea complexităţii diviziunii sociale a muncii şi învăţarea rolurilor profesionale.
• Sistemul birocratic şi selecţia socială; status-roluri dobândite versus status-roluri prescris ; universalism versus particularism. Talcott Parsons

3. Gândirea liberală

• Capitalism şi acţiune eficientă ; democraţie, cetăţean liber, drepturi şi libertăţi ale individului ; accesul liber la educaţie. Educaţia centrată pe copil, educaţia progresivă, învăţarea prin experienţă
• Şcoală de stat şi şcoală publică
• Liberalismul radical : Ivan Illich şi deşcolarizarea societăţii

4. Teorii conflictualiste

5. Perspective postmoderne şi feministe

6. Teme principale cu privire la educaţie în dezbaterile actuale

• Capital uman; educaţia ca investiţie în capitalul uman
• Rezerve de talent şi dezvoltare: funcţionalismul tehnologic
• Investiţia în capitalul uman, bunăstare individuală şi reducerea inegalităţilor. Perspectiva liberală (de dreapta). Perspective de stânga: egalitate, solidaritate, justiţie socială, discriminare pozitivă

7. Globalizare şi educaţie

• Ce înţelegem prin globalizare?
• Consecinţe ale globalizării asupra ideologiilor şi politicilor educative. Neo-fordismul şi politicile educative ale « Noii Drepte ». Post-fordismul şi politicile educative ale “Noii Stângi.”

Modulul 3. Educaţie, bunăstare individuală şi creştere macroeconomică

1. Este educaţia un instrument eficace de creştere a bunăstării indivizilor / familiilor ? Angajare, nivel al veniturilor, securitate economică.

• Pentru sistemul naţional francez: „legătura între angajare şi diplomă există, categoric. Dar e slabă, pur statistică”; cursul vieţii active a devenit mai complex şi mai diversificat.
• Concluziile formulate pentru societatea franceză pot fi regăsite în studiile americane: caracteristica fundamentală a cursului vieţii active este astăzi schimbarea / incertitudinea status-rolurilor, inclusiv a celor superioare.
• Ţările nord-europene par a avea rol de promotoare ale unui model nou.
• Raportul educaţiei cu calificările cerute pe piaţa muncii devine tot mai  problematic.
• Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (Programme for International Student Assessment), cunoscut sub denumirea OECD / PISA.

2. Este educaţia o condiţie decisivă a creşterii macroeconomice?

• Discursul politic: larg consens politic în privinţa efectelor pozitive ale educaţiei,
• Concepte necesare: capital, capital uman, investiţie; educaţia ca investiţie în capitalul uman.
• Studiile de economie a educaţiei au pus în evidenţă o corelaţie în general pozitivă între stocul de capital uman / educaţie şi nivelul de dezvoltare economică.
• Interpretarea cauzală a corelaţiei ridică probleme.
• Corelaţia între nivelul de educaţie / capitalul uman şi creşterea economică variază în funcţie de ciclul educaţional şi nivelul de dezvoltare al economiei.
• Rentabilitatea investiţiilor educative e dependentă de existenţa unei creşteri durabile (sustenabile).
• Modelul calificărilor înalte (high-skills), către care tind economiile avansate, nu e universal. În contexte determinate, calificările scăzute şi medii pot fi mai adecvate (pot contribui mai bine la creşterea economică)
• Corelaţia între capitalul uman (formare) şi creştere economică pare dependentă, pe lângă adecvarea între nivelul calificărilor şi nivelul dezvoltării, de intervenţia politică a unui stat puternic.

3. De ce continuă guvernele şi indivizii să investească în educaţie dacă rentabilitatea investiţiilor şcolare / capitalului uman este atât de problematică?

• Posesia diplomei nu mai oferă astăzi suficientă protecţie socială, dar lipsa diplomei reprezintă un handicap foarte important.
• Corelaţia între nivelul de educaţie / capitalul uman şi beneficiile societale şi individuale trebuie plasată întotdeauna într-un context concret, care ia în calcul complexitatea factorilor: „jocul” politic, acţiunile sindicale, oportunităţile reale de angajare pentru lucrătorii productivi, stilul de management şi organizare a muncii etc.
• Chiar dacă nu reflectă posesia unor competenţe cerute pe piaţă, diploma îndeplineşte alte funcţii în raport cu sistemul de producţie: credential society (Collins); teoria filtrului (Arrow); reproducţia sistemului capitalist prin curriculumul ascuns (Bowles şi Gintis) şi contra-cultura şcolară (Willis); teoria listei de aşteptare (Thurow).
• Indivizii găsesc în educaţie şi alte tipuri de avantaje sau satisfacţii, în afara celor economice.
• Societatea atinge prin educaţie şi alte obiective în afara celor economice.
• Educaţia este tratată ca un panaceu universal şi pentru că ea rămâne unul dintre puţinele domenii asupra cărora guvernele naţionale mai exercită încă o influenţă decisivă.

Modulul 4.  Educaţie şi justiţie socială

1. Conceptul de justiţie socială. Abordarea clasică

• Inegalitate socială, avuţie, putere, prestigiu, legitimare
• Stratificare, mobilitate, societate deschisă
• Societate meritocratică: dobândit versus prescris

2. În ce constă meritul personal şi cum poate fi el măsurat / probat?

• Meritul ca aptitudine / talent. Critica noţiunii merit = inteligenţă

• Meritul ca inteligenţă + efort de realizare. Pe ce bază evaluează societatea un rezultat oarecare al acţiunii individuale ca performanţă?

• Meritul ca titlu dobândit / calificare / autorizare (entitlement). Reuşita şcolară ca prim indicator al meritului

3. Justiţia socială ca egalitate a şanselor

4. Măsuri politice pentru creşterea egalităţii şanselor la educaţie

• Egalitatea de acces şi nondiscriminarea: prevederi constituţionale şi legislaţii specifice
• Instituirea învăţământului general ca învăţământ public (sau de stat)
• Instituirea învăţământului general ca învăţământ obligatoriu
• Prelungirea progresivă a duratei învăţământului public / de stat
• Desegregarea socială (sau învăţământul mixt)
• Desegregarea rezidenţială
• Renunţarea la clasele / grupele „de nivel” (de-tracking)
• Curriculumul comun
• Curriculumul opţional: crearea cât mai multor oportunităţi de dezvoltare a aptitudinilor individuale
• Politici educative care respectă identitatea culturală
• Politici ale discriminării pozitive în raport cu educaţia
• Politici focalizate pe educaţia pe tot parcursul vieţii (lifelong learning)

5. Au condus reformele educative la o creştere a egalităţii şanselor? Ce spun studiile empirice de evaluare ?

• Ipoteza selecţiei sociale bazate tot mai mult pe merit.
• Anchete-pionier: ancheta longitudinală INED, Franţa, 1962-1972; Raportul Coleman, SUA, 1966; Cr. Jencks et al., SUA, 1972;, Raportul Plowden, Anglia, 1967
• Rezultate ale anchetelor mai recente.

Concluzii: Mecanisme sociale de construcţie a reuşitei şcolare diferenţiate. (Schiţă)

1.      Inegalitatea bazată pe merit nu e legitimă

2.      Alegerile libere şi mecanismele autoreglatoare ale pieţei

3.      Şcoala meritocratică – un mit necesar

• Determinări genetice ale reuşitei şcolare
• Determinări familiale ale reuşitei şcolare
  • Starea materială (capitalul economic)
  • Variabilele culturale / capitalul cultural
  • Variabilele relaţionale / capitalul social intrafamilial şi extrafamilial
• Determinări şcolare ale reuşitei şcolare
  • Dotările şcolare şi încadrarea şcolilor cu personal calificat
  • Caracteristicile organizaţional-manageriale ale şcolii
    • Efectul de segregare.
    • Tipul de management şcolar.
  • Caracteristicile culturale ale şcolii
    • Tipul de cultură formală a şcolii.
    • Curriculumul real.
    • Culturile grupurilor de elevi
  • Caracteristicile relaţionale ale şcolii
    • Efectele stilului didactic.
    • Efectul aşteptărilor.
    • Efectul etichetărilor.
    • Efectul percepţiilor de tip „victimă” şi al complicităţii interacţionale.
• Determinările comunitare ale reuşitei şcolare
  • Condiţiile materiale
  • Factorii culturali
  • Securitatea comunitară