Realizare şi afirmare de sine vs. succes
07.13.2011
Căutaţi înflorirea, împlinirea umană, nu doar succesul.
Sigur că ele se împletesc, însă poţi avea succes fără să te simţi, de fapt, realizat, împlinit. Şi te poţi realiza, împlini fără să ai neapărat succes (notorietate, bani, putere etc.).
Nu avem nevoie de succes pentru a fi fericiţi.
Avem însă nevoie de realizare şi afirmare.
Nevoia de realizare face parte dintre nevoile antropologice fundamentale, intrinseci naturii umane, este definitorie pentru umanitatea noastră. Este nevoia de a vedea că iese ceva valabil din mâna ta, din mintea ta, din munca ta, ceva la care îţi place (ţie) să priveşti şi să te gândeşti, ceva care aduce un plus, face o diferenţă în viaţa ta şi, eventual, a altora.
Un mediu social care nu te lasă suficient de autonom încât să fii obligat, cel mai bine chiar din copilăria mică, să produci tu însuţi, cu mintea şi cu corpul tău, lucruri variate, iar apoi să le priveşti, să le foloseşti, să le analizezi, să spui ce îţi place la ele şi ce nu îţi place, să le îmbunătăţeşti etc., te condamnă la a nu şti ce poţi şi ce îţi place de fapt, la a te simţi continuu nemotivat, nerealizat, neîmplinit, dependent de opiniile şi atitudinile celorlalţi. Şi niciun test de aptitudini, interese, personalitate etc. nu poate suplini exerciţiul, experienţa de realizare a sinelui.
Apoi, suntem fiinţe sociale, iar umanitatea noastră nu e posibilă decât în relaţie cu alţii şi avem o nevoie fundamentală de afirmare şi confirmare, de a vedea că cei din jur ne recunosc valoarea, de a ne poziţiona în comparaţie cu ei.
Însă afirmarea şi confirmarea nu înseamnă neapărat succes. Ele presupun relaţia noastră cu un grup, un număr oarecare de persoane semnificative, în timp ce succesul are ca reper ceea ce este cunoscut şi recunoscut la un moment dat ca valoare de un număr mare de indivizi cu sau fără semnificaţie sau / şi de aceia care deţin (temporar) pârghiile puterii.
După părerea mea, goana după succes apare îndeosebi la aceia care nu produc ceva care să aibă cu adevărat valoare pentru ei şi care au dificultăţi în a găsi un grup de persoane semnificative, unde să se afirme şi să primească acele confirmări de care au nevoie. Foarte adesea, o familie în care nu ai găsit, copil fiind, sau nu găseşti, ca adult, un cadru de afirmare şi confirmare te condamnă să alergi continuu după succes. Un grup de muncă în care nu găseşti apreciere te determină să cauţi confirmarea în exterior. Şi foarte adesea laudele şi aplauzele venite de la un număr oricât de mare de persoane fără semnificaţie pentru tine nu-ţi sunt suficiente.
Succesul are foarte mult de-a face cu percepţia, opinia, imaginea publică şi puterea. Şi, întrucât toate acestea sunt instabile, succesul generează sentimente de insecuritate, frică şi echilibru interior precar, mai ales atunci când nu se clădeşte pe realizare şi afirmare de sine, altfel spus atunci când produsul pe care l-ai realizat nu-ţi place suficient de mult ţie şi când persoanele semnificative pentru tine nu îl apreciază suficient.
Realizarea ţine în foarte mare măsură de faptele tale, de produsele muncii tale şi este resursa sine qua non a unei imagini sănătoase de sine, a încrederii în sine şi echilibrului interior solid.
Iar afirmarea şi confirmarea sănătoase ţin de relaţiile tale cu ceilalţi semnificativi.
Dacă:
- răspunzi la întrebările următoare,
- chiar produci lucrurile acelea, la nivelul acela de performanţă,
- cauţi până găseşti oamenii semnificativi care ştiu să le aprecieze,
- îi încurajezi să-şi exprime aprecierea faţă de produsele muncii tale,
vei fi cu siguranţă un om împlinit şi ai toate şansele să fii şi fericit.
Care sunt produsele pe care le poţi face la acel nivel de performanţă la care îţi place (ţie) să le priveşti şi să te gândeşti la ele?
Care sunt oamenii semnificativi pentru tine care ştiu să aprecieze acele lucruri?
Cum îi stimulezi să-şi exprime aprecierea?
*
Sunt fericită să descopăr acest video care dezvoltă ideea – ascultaţi-l, merită:
Alain de Botton: Goana după succes e legată de snobismul din jur, de nesiguranţă de sine etc.
.Vi.
Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu
You must be logged in to post a comment.