Job şi orgoliu: stressul şi şomajul de status

08.25.2011

(Preluat în revista Cariere.)

Şi banii şi toate celelalte satisfacţii în viaţă vin de la sine dacă : (1) îţi investeşti energia în acele activităţi în care te simţi, atunci când munceşti efectiv, « ca peştele în apă », tu însuţi / însăţi şi în lumea ta; (2) ai suficientă răbdare să te construieşti ca performer în munca respectivă ; (3) faci munca respectivă de fiecare dată cât poţi mai bine.

La începutul anilor ’90, le explicam studenţilor mei un concept propriu: şomajul de status. Anticipam atunci apariţia unei categorii largi de oameni care au dificultăţi să-şi găsească un loc de muncă din cauză că aşteptările proprii legate de poziţia socială şi avantajele asociate ei – aşteptări cultivate de un sistem educaţional şi ideologic nerealist şi cu viziune îngustă – funcţionează ca autolimitări. Istoria mi-a dat, din nefericire, dreptate. Vedem astăzi mulţi oameni care nu acceptă nicio muncă pentru că nu găsesc nimic pe măsura aşteptărilor lor, aşa cum vedem mulţi oameni care suferă mult în joburi înalte. Nu contează că nu reuşeşti să faci foarte bine un lucru, nici că te chinuieşti încercând să-l duci la capăt, nici că, tot străduindu-te să-l faci, te înstrăinezi de tine însuţi / însăţi, îţi perverteşti propria natură. Contează doar să poţi spune “Eu sunt…”, indicând o titulatură care “dă bine”, sau / şi să fii bine plătit(ă). Manager, consultant, expert PR sau multimedia, psiholog, coach te situează mai sus în ierarhia socială decât fermier, instalator, vânzător, baby-sitter, tehnician, secretară, ori chiar profesor şi medic…

Între timp, am renunţat la sociologia de catedră în favoarea unei sociologii aplicate la managementul vieţii şi performanţei ; şi la poziţia de profesor universitar titular într-o universitate prestigioasă în favoarea aceleia de liber profesionist. Unii au spus că aş fi făcut mulţi paşi înapoi ; eu simt că am făcut atâţia paşi înainte că nici nu-i pot număra. Iar cu câteva luni în urmă i-am scris cele de mai jos unei cliente, care, ca mulţi alţi tineri, nu-şi găsea locul pe piaţa muncii pentru că, utilizând cuvintele ei, era « prea orgolioasă » ca să meargă într-o direcţie în care se simţea ea însăşi, despre care ea însăşi spunea: “Cel mai bine mă simt când…”. Nu e un caz singular : este orgoliul cultivat în noi toţi de o lume în goană după diplome, poziţii, titulaturi şi activităţi la modă…

• Orice job în care te simţi în largul tău, “ca peştele în apă” atunci când rezolvi sarcinile de serviciu, când munceşti efectiv, este mai bun, mai sănătos, mai aducător de satisfacţii şi sentimente de împlinire pe termen mediu şi lung, în comparaţie cu oricare altul – oricât de înalt şi bine plătit – în care te simţi stressat, în care cineva îţi spune aproape în fiecare zi că nu faci ce se aşteaptă de la tine, ori în care tu simţi că nu poţi sau nu vrei să răspunzi acelor aşteptări.

• Singura formă sănătoasă şi productivă a orgoliului este orgoliul de a te asuma pe tine însuţi / însăţi în autenticitatea ta şi de a face foarte bine ceea ce faci, orice ai face util pentru lumea în care trăieşti. Dacă vă simţiţi “ca peştele în apă” lucrând cu copiii, atunci nu ezitaţi să vă angajaţi ca baby-sitter – orice ar comenta prietenii sau neprietenii – şi lucraţi cu dumneavoastră ca să deveniţi tot mai bun(ă) în ce faceţi; dar dacă nu vă simţiţi astfel, cautaţi altceva. Dacă vă simţiţi în largul dumneavoastră când planificaţi, organizaţi, conduceţi, monitorizaţi etc. munca, în primul rând a dumneavoastră şi apoi a unei echipe, insistaţi până găsiţi un job de manager; dar dacă nu reuşiţi să aveţi o viziune asupra vieţii dumneavoastră, să vă automotivaţi, să vă planificaţi şi organizaţi activităţile proprii, ori să vă ţineţi aproape de planificarea pe care aţi făcut-o, sau dacă nu aveţi “priză” la oameni, atunci nu puteţi spera să fiţi un bun manager, nici să vă simţiţi bine într-un astfel de job. Dacă simţiţi că aţi putea munci la un produs artistic săptămâni în şir, de dimineaţa până seara, uitând şi să mâncaţi, atunci investiţi tot ce puteţi aduna ca să deveniţi acel tip de artist cu care vă identificaţi; dar dacă vă plictisiţi sau obosiţi după câteva ore, câteva zile sau câteva săptămâni şi vă plac doar laudele şi aplauzele, atunci abordaţi arta ca hobby.

• Ce puteţi face – practic, concret – ca să vă transferaţi întregul orgoliu către aceste trei obiective: (1) să vă cunoaşteţi şi să vă asumaţi propria natură ; (2) să deveniţi foarte performant(ă) în acea muncă utilă, cerută în lumea în care trăiţi, în care vă simţiţi într-adevăr “ca peştele în apă” ; (3) să vă eliberaţi de marota titlurilor, poziţiilor şi modelor sociale, pentru a trăi autentic, cu sens, fără nevoile artificiale, conflictele interioare şi fricile induse de această marotă?

Şi banii şi toate celelalte satisfacţii în viaţă vin de la sine dacă îţi investeşti energia în acele activităţi în care te simţi, în timp ce munceşti, tu însuţi / însăţi şi în lumea ta, dacă ai suficientă răbdare să te construieşti ca performer în munca respectivă şi dacă munceşti de fiecare dată cât poţi mai bine.