Cum pot să ştiu dacă o iubesc?

08.26.2012

„Cum pot să ştiu dacă o iubesc într-adevăr?” – m-a întrebat neaşteptat, la finalul unei sesiuni focalizate pe cunoaştere de sine şi dezvoltare în carieră.

De obicei, nu risc răspunsuri rapide la astfel de întrebări. Însă a adăugat ceva care m-a determinat să-i răspund scurt:

Când nu te va mai interesa pentru ce o iubeşti, vei şti sigur că o iubeşti.

Când îi vei iubi şi „defectul” de a avea 150 cm sau 185; 40 kg sau 240; sânii prea mici sau prea mari; buzele prea subţiri sau prea groase; faţa nefardată sau prea fardată; 500 lei/lună sau milioane de euro; prea multe sau prea puţine cărţi citite; ochelari cu multe dioptrii sau ochi care nu văd deloc; un picior mai scurt sau o mână lipsă; diabet sau cancer…

Atunci când îl „iubeşti” pe celălalt pentru ceva – frumuseţe şi sex-appeal, ori inteligenţă şi ambiţie, ori cultură, ori bunătate şi hărnicie, ori bani şi bunuri materiale, ori putere, ori pentru că vă distraţi bine împreună, pe scurt doar pentru calităţile pe care tu le apreciezi – nu îl iubeşti pe el, îţi iubeşti propriile nevoi, interese, comodităţi. Iubeşti relaţia care te ajută să ţi le safisfaci. Iar o astfel de relaţie e instabilă: se zdruncină imediat ce partenerul nu-ţi mai poate satisface nevoile.

Îl / o poți admira pentru una sau mai multe însușiri – și e foarte bine să admiri, admirația întreține iubirea -, dar nu confunda iubirea cu admirația.

Într-o relaţie solidă, îl iubeşti pe celălalt „la pachet”, cu calităţile, dar şi cu eventualele sale supra-calităţi – „prea ordonat”, „prea bun”, „prea corect”, „prea cultivat”, „prea inteligent”, „prea elegant”,  „prea sexi”, „prea viril” etc. – şi cu inerentele sale limite, defecte şi păcate umane, pe care nu le admiri și, luate separat, nici nu le iubești; dar omul de lângă tine e un întreg, nu un sac de mere din care să le poți arunca pe cele care nu-ți plac.

Nu ai iubit niciodată astfel şi nu crezi că o astfel de iubire necondiţionată este posibilă? Atunci, dintr-un motiv sau altul, încă nu ai învăţat să iubeşti. Lucrează la aceasta!

Da, iubirea se învaţă. Învăţăm să iubim pe parcursul întregii vieţi. Mai întâi în familia de origine, apoi în relaţiile cu prietenii şi colegii, apoi în cuplurile şi familia pe care le formezi tu însuţi / însăţi… iar dacă o luăm în accepţiunea ei cea mai largă, în relaţiile cu orice om cu care interacţionăm.

În iubirea pentru Celălalt – şi, în general, în orice relaţie solidă, inclusiv în relația cu tine – , nu îţi doreşti ca el / ea să fie perfect(ă) = să aibă toate calitățile cerute de un stereotip social, o modă sau un ideal.

Perfection is inhuman. Human beings are not perfect. What evokes our love — and I mean love, not lust — is the imperfection of the human being. (Joseph Campbell)

Iubirea umană începe acolo unde miturile se prăbușesc – Where the myth fails, human love begins (Anaïs Nin).

Eşti atent(ă) să-l cunoşti profund şi să-l stimulezi să scoată la lumină ce are el / ea mai bun, orice ar fi acel ceva.

Îl susţii să dezvolte şi să pună în valoare ce simte el / ea că are mai bun.

Îl susţii să-şi depăşească limitele pe care el / ea vrea şi simte că poate să le depăşească.

Şi îi accepţi ca atare limitele pe care nu vrea sau nu poate să le depăşească – fără să te laşi tu însuţi / însăţi limitat(ă) de limitele lui / ei!

Fac excepţie violenţa şi abuzurile de orice fel: dacă s-a întâmplat de două ori, pleacă imediat şi nu privi în urmă, pentru niciun motiv! Oricine orice ţi-ar spune, violenţa care se repetă nu are leac, se accentuează cu vârsta şi atrage o avalanşă de consecinţe, şi asupra ta şi asupra copiilor tăi, dacă îi ai. Atenţie: violenţa şi abuzurile practicate de femei sunt la fel de rele ca şi acelea practicate de bărbaţi!

Iubirea presupune respectul pentru sine şi pentru celălalt. Ştiu că ne-am obişnuim să contrapunem aceste două noţiuni, iar marea majoritate a oamenilor cred că respectul înseamnă neapărat „distanţă”, în timp ce iubirea ar presupune identificarea totală. E fals. Periculos.

Acolo unde acceptarea şi respectul nu se împletesc organic, pot exista interes, atracţie, plăcere, provocare, adrenalină, însă nu există iubire.

Citiţi şi:

Iubirea şi respectul în România

Adulterul nu constituie întotdeauna o ameninţare pentru cuplu şi familie, obsesia fidelităţii însă, da!