Mingea şi balansoarul: original, despre nevoi umane profunde

10.17.2012

„Harvard and Maslow were right: Human needs are the central organizing construct for personality and behavior.” (Steven Reiss)

În ultimele decenii, oamenii caută tot mai mult autenticitatea, motivația profundă pentru ce fac și împlinirea. Iar angajatorii se confruntă cu o nouă presiune, tot mai puternică, atragerea, păstrarea și ”motivarea” resurselor umane suficient de performante.

V-ați întrebat vreodată de ce ați făcut sau n-ați făcut una sau alta? De ce oamenii pe care îi cunoașteți fac sau nu fac una sau alta? De exemplu, de ce mulți se supără atunci când primesc un feedback negativ? De ce unii nu îndrăznesc să-și spună  opinia într-o ședință de lucru, iar alții o fac, uneori echilibrat, alteori agresiv? De ce leaderii nu reușesc ”să-i motiveze” pe angajați? De ce ies unii oameni la proteste de stradă, în timp ce alții nu o fac? De ce…?

V-ați spus vreodată: ”Am de toate, nu pot spune că-mi lipsește ceva, și, totuși, nu sunt fericit(ă), parcă lipsește totuși ceva și nu-mi dau seama ce” ?

Sau ”Am simțit nevoia de…, dar când am reușit…, nu m-am simțit mai fericit/ă”?

Dacă da, acest articol poate face lumină în întrebările dumneavoastră, rămase până acum fără răspuns: facem ceea ce facem (și nu facem ceea ce nu facem) împinși de ”jocul” (dinamica) nevoilor noastre foarte profunde, pe care de cele mai multe ori nu le conștientizăm ca atare, ba, mai mult, le răstălmăcim și le deformăm prin tot felul de ”explicații” facile, la îndemână.

Trec aici în revistă patru dintre cele mai influente modelări ale nevoilor umane fundamentale, semnalând câteva limite ale lor, iar apoi prezint un model propriu, pe care îl găsesc mai util pentru o (auto)cunoaștere profundă a naturii umane, pentru alegeri înțelepte și pentru leadership eficace în secolul XXI. În munca mea cu oamenii, inclusiv cu mine însămi, acest model s-a dovedit și se dovedeşte un instrument de real și mare folos. Am mai spus-o: eu sunt un profesionist transdisciplinar, ne-clasabil sub o etichetă anume; în ce fac şi ce scriu, combin creativ tot ce am învăţat de-a lungul anilor din filosofie, sociologie, ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe ale familiei, psihologie, coaching, consiliere etc., precum şi din propria experienţă.

Nevoi umane profunde şi nevoi instrumentale

Cele mai cunoscute modelări ale nevoilor umane fundamentale folosite în programele de dezvoltare personală şi organizaţională au fost deseori criticate pentru că generalizează nepermis: există variaţii în funcţie de societate, de categorie socială şi individ, precum şi în funcţie de situaţia hic et nunc în care se află individul, categoria din care el face parte sau societatea în care trăieşte.

Părerea mea este că disputa aceasta se poate soluţiona printr-o distincţie între nevoile umane profunde, acelea care condiţioneză existenţa noastră şi calitatea noastră de fiinţe umane , și ceea ce eu aş numi nevoi instrumentale, nevoile „de gradul al doilea”, construite socio-cultural şi istoric, în experienţele diferitelor grupuri care caută soluţii pentru a-şi satisface nevoile umane profunde. Nevoile umane profunde sunt generale; nevoile instrumentale variază.

Să luăm modelele ce par a avea astăzi suportul ştiinţific sau intuitiv cel mai solid: modelul Rick Hanson, modelul SCARF, modelul Robbins & Madanes şi modelul Reiss.

(Din păcate, mulți ”experţi” în HR au rămas înțepeniți în ”piramida” lui Maslow – care pare că nu a vorbit niciodată de o ”piramidă” – , ignorând că, între timp, cunoaşterea în domeniu a avansat.)

Rick Hanson este cercetător în neuroștiințe și furnizor de programe pentru creșterea calității vieții (well-being), în cadrul cărora utilizează metode proprii, pe care le-a numit neuroplasticitate pozitivă. Metodele sale de lucru sunt fundamentate pe trei nevoi fundamentale, definite din perspectivă evoluționistă: securitate (dictată de cea mai veche regiune din creier), satisfacție (cerută de zona din creier pe care o moștenim din stadiul de mamifer) și conectare (dobândită odată cu dezvoltarea cortexului uman) – ”The reptilian brainstem focuses on safety, the mammalian sub-cortex focuses on satisfaction, and the primate/human cortex focuses on connection”.

SCARF a fost elaborat de David Roch pe baza rezultatelor neuroştiinţelor şi botezat după iniţialele nevoilor reţinute: statut, certitudine, autonomie, relaţionare şi fairness — termen pe care eu îl voi traduce prin dreptate, corectitudine, recunoaştere, recompensă, pentru că în limba română cred că ele includ cele mai multe conotaţii ale lui fair: a recunoaşte şi recompensa meritele cuiva, just, corect, cinstit, drept, echitabil, elegant etc.

Modelul Tony Robbins şi Cleo Madanes e produsul unei combinaţii între rezultate ale psihologiei nevoilor umane şi observaţiile directe în cadrul multor procese de coaching. Sunt reţinute şase nevoi fundamentale: certitudine, variaţie, semnificaţie şi relaţii/iubire (pe care autorii le consideră nevoi universale), la care se adaugă creşterea şi contribuţia (pe care le consideră nevoi spirituale, resimţite doar de o parte dintre oameni). Fiecare dintre noi – consideră Robbins şi Madanes – operează, conştient sau nu, o ierarhie a acestor nevoi, iar nevoile cele mai pregnante determină toate alegerile pe care le facem în viaţă.

Cele 16 nevoi din modelul lui  Reiss au fost testate empiric, prin tehnici specifice ştiinţelor psihologice contemporane: acceptare, curiozitate, a mânca, familie, onoare/a fi onorat (honor), idealism, independenţă, ordine, activitate fizică, putere, iubire romantică, economisire (saving), contact social, statut, linişte (tranquility) şi răzbunare/a pedepsi (vengeance).

„We asked thousands of people from many walks in life and cultures what motivates them.  We executed a series of now published exploratory and confirmatory factor analyses.  Our results, which overlapped significantly with previous lists, showed 16 human needs, called acceptance, curiosity, eating, family, honor, idealism, independence, order, physical activity, power, romance, saving, social contact, status, tranquility, and vengeance. Nearly all psychologically important motives can be reduced to these 16.„

Eu am argumente să cred că, deși în limbajul obişnuit – și în timpul interviurilor sau experimentelor de cercetare – oamenii spun „Am nevoie să fiu Cineva”, „Am nevoie de bani”, „Am nevoie de iubire” etc., acestea NU sunt nevoi fundamentale.

Pentru ce ne dorim toate acestea şi cum am ajuns să ne dorim toate acestea? La o analiză mai aprofundată, statutul, iubirea romantică, familia, răzbunarea sau economisirea se dovedesc mai curând nevoi de gradul al doilea, compuse din mai multe nevoi fundamentale și învăţate în experienţele noastre sociale, ca instrumente pentru satisfacerea nevoilor fundamentale, mai profunde. Ele nu sunt nevoi umane fundamentale, de vreme ce fiecare dintre noi poate observa chiar printre cunoştinţele sale destule persoane – suficient de multe ca să nu fie simple excepţii de la regulă – pentru care fie statutul, fie iubirea romantică, fie căsătoria / familia etc. nu constituie un lucru fără de care să nu poată trăi sau în absenţa căruia să-şi simtă amenințată calitatea de fiinţă umană. Motivele pe care oamenii le invocă pentru a-şi explica sau justifica acţiunile conţin nevoi fundamentale, dar nu sunt în mod necesar nevoi fundamentale, pentru că oamenii nu conştientizează şi nu verbalizează spontan aceste nevoi ca atare decât rareori. De regulă, conştientizăm şi invocăm instrumentele sau strategiile pe care experienţele sociale ne-au învăţat să le utilizăm pentru a ne satisface nevoile fundamentale.

Când vorbim despre nevoi umane fundamentale, ar trebui să ne raportăm la acele nevoi înscrise cumva în codul genetic al speciei, la acele „lucruri” în absenţa cărora existenţa oricărei fiinţe umane sau calitatea de fiinţă umană a cuiva ar fi pusă sub semnul întrebării. Acesta pare să fi fost sensul pe care Abraham H. Maslow, iniţiatorul acestei preocupări intelectuale, l-a dat noțiunii ”nevoi fundamentale”.

Ulterior, din nevoia de a testa empiric şi a da o utilizare socială modelelor, cercetătorii au schimbat „definiţia”, înţelegând prin nevoi fundamentale motivele cele mai puternice, justificările cele mai clar conștientizate sau mai dezirabile social, invocate de oameni atunci când caută explicații pentru ”de ce” acţionează ei într-un fel sau altul. Economia de piaţă şi politica au validat foarte repede această înţelegere, pentru că în motivaţia pentru creşterea randamentului în muncă şi în vânzări, precum şi în acţiunile politice, contează foarte mult stimulii la care oamenii reacţionează imediat, când votează sau cumpără, iar nu nevoile lor umane profunde, acoperite de foarte multe ori de ”bruiaje” pe cât de puternice, pe atât de superficiale. Motivele (invocate) și motivația (profundă) nu sunt unul și același lucru, iar confuzia între ele nu ne ajută să progresăm în înțelegerea mai profundă a comportamentelor umane.

Cred că foarte multe probleme ale oamenilor îşi au originea tocmai în această confuzie între motivație și motive, respectiv între nevoi fundamentale (profunde) şi nevoi instrumentale (strategii învățate de acoperire – satisfacere și, uneori, ascundere – a nevoilor profunde). Iar soluțiile cu adevărat bune, cu rezultate dezirabile nu doar pe termen scurt, ci și pe termen lung, pot fi găsite doar dacă reuşim să identificăm nevoile fundamentale, profunde, din spatele motivelor (nevoilor instrumentale) invocate de oameni atunci când răspund la întrebarea ”De ce ai făcut asta / vrei să faci asta?”.

Simplitate şi caracter static

Ne focalizăm în continuare pe alte două aspecte: raportul dintre simplitate – complexitate, pe de o parte, şi static – echilibru dinamic, pe de altă parte.

Toate modelele cunoscute pun între paranteze sau chiar ignoră noţiunile de complexitate şi echilibru dinamic.

Piramida lui Maslow a oferit un model simplu şi static: a izolat un număr de nevoi, pe care le-a plasat într-o ierarhie, fără să acorde mare atenţie nici modului în care oamenii le corelează în experienţele lor cotidiene, nici modului în care construiesc şi gestionează ei (dez)echilibrele între ele. Ajustările pe care le-au adus ulterior diferiţi reprezentanţi ai psihologiei nevoilor umane şi diferiţi coachi au continuat pe acest drum al simplităţii şi caracterului static.

Simplitatea modelelor cu ajutorul cărora explicăm realitatea pe care încercăm să o schimbăm e una dintre condiţiile popularităţii lor şi, în consecinţă, a utilităţii lor imediate. Cu cât sunt mai simple, mai uşor de înţeles şi de aplicat, cu atât sunt mai repede acceptate şi utilizate de un număr mai mare de oameni; creierul uman funcționează pe principiul economiei de energie. Eu însămi am utilizat, în timp, mai multe modele (Maslow, Rock, Robbins & Madanes) în lucrul cu clienţii şi au fost, până la un punct, de ajutor.

Şi totuşi, realitatea socioumană nu e deloc simplă, dimpotrivă: este segmentul de realitate cu cel mai înalt grad de complexitate. Ce şanse avem ca modelele foarte simple să reflecte cu un grad suficient de acurateţe această complexitate? Ce şanse avem ca, acţionând pe baza lor, să ajungem la rezultatele pe care le dorim şi să menţinem aceste rezultate? Cât de mari sunt riscurile de a genera consecinţe nedorite pe termen lung? Numeroasele crize succesive prin care trec societăţile, organizaţiile şi indivizii nu sunt oare un indicator suficient de clar al inadecvării modelelor pe baza cărora acţionăm?

Vă propun o altă perspectivă. Solicită ceva mai mult efort de gândire/înțelegere, memorare și reactualizare, antrenament; dar, dacă faceţi parte din categoria oamenilor care înţeleg că memoria şi gândirea trebuie puse la treabă și antrenate serios (use it or loose it) și dacă testați-adaptați în experiențele voastre de fiecare zi modelul pe care îl propun, veţi constata că el e mai realist şi conduce la rezultate mult mai bune.

Un sistem complex, în echilibru dinamic: mingea şi balansoarul

Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o sferă/minge transparentă, traversată de un număr de axe care se intersectează în centru. Fiecare axă este ca un balansoar ce are pe o parte o nevoie, iar pe partea cealaltă o altă nevoie, corelativă, complementară (Acţiune şi Odihnă, de pildă).

Fiecare nevoie alunecă pe axă pe partea ei, între marginea şi centrul mingii (ca pe o scală), în funcţie de cât de greu cântăreşte ea în comparaţie cu nevoia corelativă; iar axa-balansoar (să o numim A-O) se înclină când într-o parte, când în cealaltă.

Fiecare punct al fiecărei axe este legat de fiecare punct al celorlalte axe printr-o reţea de ”fire”. Când axa A-O se înclină către A(cţiune), firele prin care e legată de toate celelalte balansoare vor face ca şi acestea să se mişte într-o direcţie sau alta; aşa cum aceleaşi fire vor accentua sau vor pondera înclinaţia axei A-O, în funcţie de mişcările celorlalte axe.

Astfel, mingea – acțiunile noastre şi viaţa noastră – se rostogoleşte în direcţii diferite, în funcţie de greutatea pe care o au diferitele noastre nevoi într-un moment sau în altul şi de modul în care se compun, se „trag”, între ele.

Atunci când nu îți conștientizezi nevoile profunde și te lași pur și simplu purtat de ele, mingea se rostogolește când într-o direcție, când în alta, iar cu timpul ajungi să-ți spui ”Viața mea nu are niciun un sens”. Atunci când te focalizezi pe o singură nevoie profundă, ai un ”sens”, însă nu ai și sentimentul de echilibru, împlinire, simți că ”ceva lipsește”, fără să știi ce anume. Atunci când diferitele nevoi intră în conflict (de ex., când simți o nevoie foarte mare de recunoaștere socială, dar simți în același timp și o nevoie foarte mare de securitate, protecție, certitudini), ești copleșit/ă de contradicții și conflicte interioare, ești incapabil/ă să alegi-decizi ce direcție să urmezi, te ”blochezi”.

În viziunea mea, toate nevoile noastre profunde sunt complementare, nu polare. Viaţa (munca e parte integrantă din viața noastră; expresia ”muncă și viață” e un non-sens) nu e o pendulare între alb şi negru, nici chiar dacă adăugăm nuanţe intermediare de gri. E o compunere și recompunere continuă de culori complementare.

Iar, după observaţiile mele, oamenii par să aleagă întotdeauna nu într-o direcţie univocă, ci pe o axă de nevoi corelative, situându-se când mai aproape de un capăt, când mai aproape de celălalt, după cum le dictează legea naturală a minimizării suferinţei şi maximizării stării de bine, asupra căreia majoritatea filosofilor şi oamenilor de ştiinţă par a se fi pus de acord.

De pildă, acum pot să simt nevoia de acţiune şi angajare, însă după un timp simt nevoia de relaxare şi odihnă; mingea vieţii mele se rostogoleşte când către Acţiune-Angajare, când către Odihnă-Relaxare, nevoile complementare care se află la cele două capete ale axei respective. Acum pot simţi nevoia de certitudini, siguranţă, însă după un timp simt nevoia de variaţie, provocare, emoţie, adrenalină. Într-o situaţie simt nevoia să aleg complet liber, în altă situaţie simt nevoia ca cineva să-mi dea un sfat sau chiar să aleagă pentru mine şi să-mi spună: „Nu-ţi face griji, lasă totul în seama mea”. Într-o situaţie simt nevoia de relaţionare, în alta simt nevoia să rămân doar cu un prieten sau doar cu familia mea, iar în alta să rămân singur/ă. Acum am nevoie să mi se acorde atenţie, să mă simt importantă, însă după un timp pot să simt nevoia să trec neobservat/ă. Viaţa ar fi extrem de obositoare, dacă nu chiar imposibilă, dacă ne-am simţi tot timpul angajaţi în acţiune, conectaţi cu alţii, liberi şi responsabili să facem alegeri pe cont propriu, în centrul atenţiei și semnificativi etc. Aşa cum ar fi imposibilă dacă am rămâne tot timpul în relaxare, focalizaţi doar pe propria persoană, aşteptând ca alţii să ia decizii pentru noi etc.

Mingea vieţii noastre şi balansoarele nevoilor noastre sunt aici o metaforă pentru ceea ce experţii în teoria sistemelor complexe numesc echilibru dinamic.

20 nevoi fundamentale şi 10 axe-balansoar interdependente

Redau mai jos, într-un tabel, principalele axe-balansoar ale nevoilor pe care, grosso modo, eu le-am sesizat la toţi oamenii pe care i-am observat mai atent, în cei 60 ani de viață.

Nevoile incluse în aceste axe nu sunt testate după toate exigenţele ştiinţifice (şi e de la sine înţeles că sunt deschise la critici şi rafinări ulterioare). Însă, după cum observă Steven Reiss, nici cele mai cunoscute modele nu respectă aceste exigenţe şi mai avem mult până ce ştiinţa va dispune de toate instrumentele necesare. Iar până atunci avem dreptul să formulăm ipoteze şi putem face paşi înainte folosindu-ne de cunoașterea științifică actuală, experiență și intuiţie.

Un argument în favoarea nevoilor selectate de mine este acela că ele includ, într-o formă mai „bazală”, nevoile care apar în modelul Rick Hanson, modelul SCARF, modelul Robbins & Madanes şi modelul Reiss.

Un alt argument este acela că această selecţie încearcă să evite confuzia obişnuită între nevoi umane fundamentale şi nevoi instrumentale, semnalată mai sus. Am reţinut doar nevoile care par a fi indispensabile existenţei şi perpetuării noastre şi menţinerii sentimentului că trăim ca fiinţe umane, distincte de alte specii.

Evident, nu toţi oamenii conştientizează la fel una sau alta dintre aceste nevoi, nu toţi resimt la fel urgenţa uneia sau a alteia şi nu toţi îşi satisfac o nevoie sau alta prin aceleaşi mijloace şi în acelaşi fel. Şi există variaţii chiar la aceeaşi persoană, în diferite etape ale vieţii şi în diferite contexte. De aceea, am inclus în model noţiunea de scală: în fiecare moment, fiecare individ resimte şi îşi satisface o nevoie sau alta într-o anume măsură. Dar am mari îndoieli că cineva ar putea trăi ca fiinţă umană adultă şi sănătoasă fizic şi psihic dacă nu îşi satisface deloc una sau alta dintre aceste nevoi.

Dacă doriţi să verificaţi în ce măsură vă regăsiţi în acest model, faceţi acest test pe măsură ce citiţi fiecare axă din tabelul de mai jos:

• Încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi viaţa dumneavoastră fără să vă satisfaceţi deloc nevoile de pe axa respectivă: ar fi ea, într-adevăr, posibilă? aţi simţi că trăiţi ca fiinţă umană?
• Încercaţi apoi să vă imaginaţi cum ar fi viaţa dumneavoastră dacă aţi rămâne continuu la unul dintre capetele balansoarului: aţi putea rămâne acolo 24 ore din 24, în fiecare zi, pe durata a 10, 20… 90 de ani? Cât timp aţi putea trăi, de pildă, gîndindu-vă la ce mâncaţi, ce beţi, ce îmbrăcaţi, ce casă sau maşină aveţi etc., fără să vă gândiți deloc, niciodată, la sensul vieții dumneavoastră, la misiunea dumneavoastră în viață, la locul nostru în univers etc.? Aţi putea trăi radiind tot timpul doar lumină, bunătate, ori scoţând tot timpul doar răul din dumneavoastră? Cât timp aţi putea trăi doar pe baza obişnuinţelor, fără să creşteţi, fără să învăţaţi absolut nimic nou? Aţi putea trăi gândindu-vă tot timpul doar la ceilalţi sau tot timpul doar la dumneavoastră?

NB. Ceea ce e scris cu roșu în tabel indică cei mai frecvenți Sabotori interiori, rezultați dintr-o supradimensionare, neconștientizată ca atare, a nevoii respective.

Nu toate nevoile noastre profunde ne presează la fel de intens. În fiecare etapă a vieții, alte nevoi profunde devin mai pregnante, iar echilibrul se obține altfel decât cu 3 ani în urmă sau chiar cu un an în urmă.

Nu toate nevoile noastre profunde pot și trebuie satisfăcute în aceeași zi. Important e să le satisfacem astfel încât, raportându-ne la o perioadă oarecare, să ne simțim în echilibru relativ și dinamic.

Observați care sunt nevoile cele mai pregnante pentru dumneavoastră, acelea care vă furnizează cele mai intense satisfacții, ori, dimpotrivă, vă dezechilibrează cel mai frecvent, cel mai puternic sau cel mai repede, în etapa actuală a vieții dumneavoastră. Și continuați să vă observați astfel pe parcursul întregii vieți.

Dezechilibrele în viaţa noastră apar de cele mai multe ori din cauză că:

• nu acordăm suficientă atenţie nevoilor noastre fundamentale atunci când luăm deciziile importante în viaţă;
• ne fixăm obsesiv pe una sau alta dintre axe şi lăsăm celelalte nevoi nesatisfăcute;
• ne fixăm obsesiv pe o parte a unei axe-balansoar – uneori în numele unor valori pe care le-am asimilat în experienţele sociale – şi nu ne mişcăm în echilibru dinamic; exemplu:

• luăm unele nevoi instrumentale (statut, bani, familie, iubire romantică, răzbunare etc.) drept nevoi fundamentale – pentru că aşa ne-au fost inoculate social – şi ne consumăm energia căutând să le satisfacem, în loc să căutăm căi alternative de a asigura un echilibru dinamic al nevoilor noastre fundamentale.

Dacă identificăm sursa dezechilibrului, e mai uşor să lucrăm la un nou echilibru.

Originalitatea și valoarea acestui model al nevoilor umane fundamentale vin mai ales din utilitatea sa:

1. vă ajută să identificați mai ușor sursa profundă a satisfacțiilor, dar și a dezechilibrelor și nemulțumirilor din viața dumneavoastră;
2. vă ajută să descoperiți mai ușor soluții eficace: atunci când constatați că o nevoie se manifestă prea frecvent și prea acut ori e, dimpotrivă, insuficient satisfăcută, e suficient să priviți în partea cealaltă a axei, ori la celelalte axe, și să acționați în direcțiile în care observați că aveți nevoi pe care nu le acoperiți suficient, pentru că nu le conștientizați suficient. De pildă, dacă simțiți o nevoie foarte mare de certitudini și siguranță, soluția se află – aparent paradoxal – în partea cealaltă a axei: focalizați-vă mai mult pe nevoia, pe care probabil nu o conștientizați suficient, de mister, surpriză, aventură și pe nevoia de variație, lărgire a limitelor, a da frâu liber curiozității; desigur, toate acestea presupun, inevitabil, asumarea unor riscuri. E contraintuitiv, însă e singura soluție realistă în lumea contemporană: dacă rămâneți continuu în zona certitudinilor și obișnuințelor, rutinelor, vă veți limita masiv șansele în viață și, cu timpul, veți simți că ceva vă lipsește, fără să vă dați seama ce anume; acel ”ce” care lipsește este tocmai variația, misterul, surpriza, aventura etc.

Eu lucrez de multe ori cu oameni care spun: Am de toate, nu-mi lipsește nimic, și, totuși, nu sunt fericit(ă), parcă lipsește ceva și nu-mi dau seama ce. Tabelul de mai sus face diferența: el îi ajută să-și dea seama ce le lipsește, de fapt.

Mai lucrez cu oameni care spun: Am nevoie de… și nu știu cum să obțin. Iar pe parcurs descoperă, utilizând tabelul nevoilor fundamentale, că ceea ce le lipsea, de fapt, era cu totul altceva și că tocmai focalizarea pe o nevoie aparentă îi împiedica să obțină ceea ce își doreau cu adevărat.

Mai lucrez cu manageri care au încercat tot felul de strategii ”de motivare a angajaților” și au observat că nu funcționează. Aceia care au utilizat sistematic tabelul nevoilor umane profunde, atât pentru a-și înțeleg și gestiona propriile acțiuni, cât și în relațiile cu angajații, au reușit să facă diferența.

Dumneavoastră din ce categorie faceți parte?

NB. Dacă doriți să aprofundați și să folosiți acest model al nevoilor umane profunde
în munca sau / și viața dumneavoastră personală,
înscrieți-vă la acest curs :