Eu, cărţile de Tarot şi alte practici esoterice
11.15.2012
Foto: Giuseppe Arcimboldo (1527-1593), Vânzătorul de cărți
Am dat curs zilele trecute unei reclame care îmi apărea repetat pe ecran şi am intrat pe site-ul respectiv. Să “trag” trei cărţi, zice. Click-ul de rigoare şi s-au întors cărţile: Papesa, Împărăteasa şi Împăratul. Oau! – îmi spun. Nu degeaba simt eu că merg pe un drum sigur şi construiesc temeinic, voi da lovitura! Alt click pentru interpretare. Programul îmi comunică imediat – foarte “personal” – că experţii lucrează şi îmi vor trimite rezultatele când vor fi gata.
Primesc interpretarea a doua zi. E jale – aflu din primele rânduri. Mă aşteaptă cele mai rele lucruri şi am musai nevoie de… n-am înţeles bine ce ajutor.
Recunosc, frica mi-a strâns inima.
Citesc în continuare. Am trăit multe, îmi spune expertul; multe probleme. “Ăsta chiar vede nevăzutul” – ar fi trebuit să gândesc. Doar că o logică de bun simţ mi-a spus contrariul: nevăzutul ăsta poate fi văzut de orice om care nu s-a născut ieri şi are mintea limpede; cine nu a trăit (şi) multe probleme în viaţa lui, indiferent că are 10 sau 50 de ani?
Am tras cărţi mari – aflu în continuare – care îmi prezic un viitor măreţ, bani grămadă în următoarele luni, putere, prestigiu. Da’ invidioşii şi duşmanii aşteaptă la cotitură. Apoi, o perioadă de vârf este adesea urmată de o cădere. Aşa că… am musai nevoie de iar n-am înţeles bine ce ca să mă salveze şi de duşmani şi de căderi. Un text lung, care amestecă lucruri ştiute de toată lumea – invidie, neprieteni care te defăimează, după zi vine noapte etc. – cu “predicţii” negre şi… bineînţeles, oferta de “ajutor”.
Inima mi s-a strâns și mai tare, frica a devenit mai pregnantă.
Speranţa şi frica: jocul interior al acestor emoţii umane fundamentale, cu accent când pe una, când pe alta, este acela care asigură succesul comerţului cu practici esoterice.
În opinia mea, nu ai nevoie decât de o bună inteligenţă emoţională şi de o logică elementară ca să nu-ţi iroseşti banii şi energia pe astfel de “predicţii” şi “ajutor”. Ai nevoie de capacitatea de a-ţi identifica emoţiile în timp real. Şi de logica de bun simţ, care te ajută să cântăreşti lucrurile şi să identifici trucurile manipulatorii, prin care îţi sunt activate şi exacerbate emoţiile respective.
Dificultatea vine din faptul că respectivele emoţii îţi blochează logica şi te închid, practic, într-un cerc vicios. Iar soluţia are doi paşi:
- să te întrebi tot timpul ce emoţii simţi şi să-ţi dai timp să le conştientizezi cât mai exact;
- să te întrebi tot timpul ce îţi spune gândirea logică şi să-ţi dai timp să cântăreşti şi argumente şi contraargumente.
Mie nu mi s-a potrivit niciodată vreo predicţie, cu excepţia acelora care li se potrivesc tuturor: cui nu i se întâmplă şi ceva bun şi ceva rău în fiecare zi? cine nu are în fiecare zi şi probleme şi satisfacţii la muncă? sau în cuplu / familie? sau în trafic? e doar o chestiune de “ochelari” pe care ţi-i pui ca să vezi, cu sau fără predicţii.
S-a întâmplat să fiu profesor invitat la Sorbona când, cu vreo 10 ani în urmă, o teză de doctorat – a unei doamne despre care se spunea că fusese astroloaga şi amanta fostului preşedinte Mitterand – i-a obligat pe mai mulţi oameni de ştiinţă hiper-reputaţi, membri ai Academiei Franceze, să cântărească dacă astrologia are sau nu un temei ştiinţific. Concluzia celor care chiar ştiu ce înseamnă ştiinţă autentică, printre care şi astrofizicieni, adică experţii cei mai avizaţi în legătură cu hărţile universului şi mişcările corpurilor cereşti, a fost fără echivoc: NU!
Îmi provoc însă uneori propriul scepticism şi îmi spun : “Hai să văd, poate de data asta…”. Şi uite că nici de data asta n-a fost să fie.
Nu contest că există o legătură între mişcările astrelor şi comportamentele oamenilor, luaţi individual sau în grupuri. Dacă aş fi trăit în Evul Mediu, aş fi avut probabil nevoie de astrologie ca să aflu aceasta. Astăzi, nu am nevoie decât de teoria sistemelor complexe. Pe care am învăţat-o la şcoală, unde – dacă ar avea suficientă deschidere – ar putea să o înveţe toţi aceia care parcurg un program obişnuit de licenţă, în orice domeniu.
Nu contest că avem încă multe necunoscute cu privire la “firele” care ne trag într-o direcţie sau alta în viaţă. Dar tocmai conştiinţa acestor limite ale cunoaşterii mă fac reticentă în faţa veleitarilor care pretind că ei ar şti mai mult decât toţi oamenii de ştiinţă la un loc.
Nu contest că noi, oamenii, avem un potenţial mult mai mare decât acela pe care îl folosim în mod obişnuit şi că unii dintre noi reuşesc să activeze resurse interioare pe care ceilalţi nu le activează. Dar numărul acelora care pretind astfel de reuşite este prea mare, iar efectele acţiunilor lor mult prea nestudiate, ca să nu-mi genereze semne de întrebare, prudenţă şi nevoia de a le cere probe, testări şi retestări ale rezultatelor, recunoaşterea deschisă a limitelor lor, a eşecurilor şi consecinţelor nedorite (“efectelor secundare”).
Nu contest că, în incertitudinea generalizată actuală, cu toţii ne simţim tot mai des şi mai intens nesiguri, deci foarte vulnerabili la promisiunile de ajutor. Dar tocmai conştiinţa acestei situaţii mă determină să fiu mai atentă la mecanismele de manipulare, fie ele comerciale sau politice. Şi logica, şi intuiţia şi experienţa îmi spun că, la nevoie, o relaţie directă cu Dumnezeu e cea mai sigură: măcar Dumnezeu are întotdeauna un plan bun pentru tine, iar dacă, eventual, te manipulează, eşti sigur că o face ca să te conducă într-o direcţie bună.
Nu vorbesc aici despre oamenii ale căror creiere au fost spălate de o propagandă religios-politică și care comit acte împotriva semenilor lor în numele lui Dumnezeu, nici despre aceia cu patologii psihice care comit astfel de acte în urma unei pretinse inspirații sau comenzi divine. În înțelegerea mea, esența oricărei credințe rămâne aceasta: iubirea și respectul pentru oameni; pentru tine, pentru cei apropiați și pentru străini, oricare ar fi ei.
Iar cine vinde spiritualitate se află foarte departe de ea.
De ce aş avea mai multă încredere în rugăciunile, incantaţiile, mantrele etc. unor intermediari decât în propriile mele fapte şi “conversaţii” – nu doar rugăciuni – directe şi zilnice cu Dumnezeu?
Dumnezeu nu există, vor spune unii. Nu are nicio importanţă dacă există sau nu de fapt; e suficient să existe pentru mine, iar conversaţia directă cu El mă va ajuta, pentru că va fi o conversaţie onestă cu tot ce am eu mai autentic şi mai bun în mine. Pentru mai multe detalii, citiţi: Cum îl văd eu pe Dumnezeu.
*
Citiţi mai multe despre cum văd eu spiritualitatea autentică – nu cea comercială, practicată din interes, snobism sau ignoranţă agresivă:
Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu