Masochismul psihic sau cum construim propria suferință


04.07.2015

Despre cum să (nu) reușești echilibrul între dezvoltarea profesională și relațiile de familie.

E seara liberă a soțului ei: au convenit împreună ca el să meargă la o întâlnire informală cu colegii, iar de fiica lor, care se întâmplă să aibă o viroză, să se ocupe ea.

Recomandare pentru toate cuplurile: conveniți ca fiecare să aibă dreptul – egal – la câte o seară liberă de orice responsabilitate, fie ea de serviciu sau de familie; dacă se poate, în fiecare săptămână; dacă nu se poate săptămânal, cel puțin o dată pe lună. O seară în care cel liber de responsabilități să-și poată satisface nevoi umane fundamentale pe care relațiile de familie și de serviciu nu le pot satisface. Gestionați înțelept ego-urile: nicio relație, oricât de bună, frumoasă, romantică etc., nu poate satisface toate nevoile umane fundamentale; oricât de mult v-ați iubi, nu puteți fi suficienți unul pentru celălalt, fiecare are nevoie să întrețină și alte tipuri de relații (atenție: nu vorbesc aici despre infidelitate).

Recomandare pentru doamne: alegeți, pentru seara voastră liberă de responsabilități, și activități care vă întăresc și îmbogățesc capitalul social, relațiile în afara relațiilor comune ale cuplului sau vechilor prietenii. Ați observat că, în timp ce voi alegeți să stați de vorbă cu o prietenă, ori să mergeți la shopping, fitness, coafor, spa etc., partenerii voștri aleg activitățile care le permit să creeze noi relații sau să le întărească pe cele existente? Vă mai mirați, apoi, că ei se descurcă mai bine în afaceri sau promovarea profesională (și nu numai)?

Iulia se pregătește să plece spre casă, când soțul o anunță că întâlnirea colegială la care urma să meargă s-a anulat. Ajunsă în fața locuinței, ea primește telefonul unui prieten vechi, plecat din țară, cu care nu mai vorbise demult. Își anunță soțul că întârzie câteva minute, ca să termine convorbirea. După o vreme – cât să fi trecut, oare? ea spune că 5 minute, dar cine se uită cu adevărat la ceas când povestește cu un prieten vechi, cu care nu a vorbit demult? – , el o re-sună, îi vorbește pe un ton iritat-ironic și îi spune că febra fiicei lor a crescut din nou. ”Ce pot face eu, poți face și tu”, răspunde ea, îi explică ce are de făcut, după care continuă conversația cu prietenul. După o oră, relatează ea, urcă acasă, constată că soțul nu urmase instrucțiunile și îi administrează ea copilului îngrijirile necesare.

Îmi povestește acestea ca să justifice de ce nu poate să aplice recomandările mele cu privire la încurajarea autonomiei fetiței – autonomie care, pe de o parte, e indispensabilă pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului, iar pe de altă parte i-ar oferi ei mai mult timp pentru dezvoltarea profesională: a contractat un program de dezvoltare profesională, însă invocă frecvent lipsa de timp, cauzată – aparent – de insistențele copilului de a sta cu ea, a dormi cu ea etc. și de o relație foarte tensionată cu soțul. Mi le povestește și ca să ilustreze un progres: a reușit, apreciază ea, să stea departe de copil, rezistând la presiunile soțului. Îmi povestește cu aerul unui om a cărui stimă de sine a crescut în urma unei reușite.

O provoc să rememoreze conversația profundă cu sine și pachetul emoțional trăite în timpul și după ”reușita” respectivă. Ce îi spuneau și ce simțeau diferitele ei Eu-ri, asociate diferitelor roluri?

Descrierea o face ea. Mama îi spunea că ar trebui să urce și să-și îngrijească fiica; și se simțea vinovată că nu o face. Soția îi spunea că, de fapt, era seara liberă a soțului ei, iar ea își asumase responsabilitatea parentală unică pentru seara respectivă; și se simțea vinovată că nu o face. În același timp, voia ca el să vadă cât de importantă e prezența ei pentru fetiță și să-i recunoască importanța. Prietena își dorea să mai povestească cu prietenul plecat.  Femeia educată după căderea regimului comunist îi spunea că are dreptul la timp pentru nevoile ei și pentru prieteni personali.

Atenție! Nevoia ta, foarte legitimă, ca partenerul de viață să-ți recunoască importanța te poate împinge să-ți folosești – inconștient – copilul ca instrument. Iar cu timpul ”strategiile” tale inconștiente se pot repercuta asupra evoluției copilului sub forma neputinței învățate și dependențelor multiple, ori chiar a unor boli fizice și psihice (bulimia, anorexia, unele depresii și unele forme de schizofrenie sunt adesea generate de ”strategii” parentale toxice).

Interpretarea o realizăm împreună. Un conflict interior ușor de observat – însă foarte greu de trăit, cu consecințe asupra tuturor aspectelor vieții. Corolare ale acestui conflict, Victima îi spunea că atitudinea soțului e incorectă, nedreaptă, revoltătoare, iar Învingătoarea se bucura că, în pofida presiunilor lui, a făcut așa cum a vrut ea. Victima o ajută să atenueze – dar nu să elimine – sentimentele de vinovăție; Învingătoarea o ajută să-și salveze stima de sine și sentimentul de putere în relația cu celălalt, dar nu și tensiunile în relațiile de cuplu (pe care, dimpotrivă, le alimentează). Doar aparent paradoxal, Învingătoarea alimentează Victima și reciproc; descriu mai jos câteva mecanisme ale acestui conflict interior / acestei autosabotări interioare.

S-ar putea scrie mult pe marginea acestei situații, foarte complexe. Mă voi rezuma la trei aspecte, cu foarte mare relevanță pentru situația descrisă de clienta mea:

  1. Stima de sine și pluralitatea sinelui
  2. Masochismul psihic
  3. Decizia interioară fermă și asumarea integrală a responsabilității – ca soluții pentru relații sănătoase cu sine și cu ceilalți, pentru gestiunea conflictelor interioare, stresului și timpului, pentru productivitate și performanță

1. Stima de sine și pluralitatea sinelui

Am mai scris despre stima de sine și iubirea de sine (poți căuta alte articole pe acest site). Sunt de dorit, desigur, însă nu cu orice preț și nu în orice ”cantitate”. În orice facem, diferența între ”calități” și ”defecte” este mai ales una de oportunitate și dozaj, nu de valoare efectivă: vorbim despre ”calități” atunci când atitudinile și comportamentele noastre se potrivesc cu situația în care ne aflăm (cu valorile grupului/relației în care ne aflăm, cu ce e considerat ”normal”, ”bine”, ”corect” etc. și cu scopurile acceptate ca legitime în relația respectivă) și, invers, vorbim despre ”defecte” atunci când atitudinile și comportamentele noastre nu se potrivesc ori intră în conflict cu situația dată.

Întrebarea pe care uită – sau pur și simplu nu știu, din lipsă de informație științifică – să și-o pună ”experții” care le ridică în slăvi și fac din ele panacee universale (orice povestești tu, ei te vor întreba cât de mult te iubești pe tine și îți vor recomanda să lucrezi la stima de sine) este aceasta:

Pe cine din tine iubești, de fapt? Care sine al tău face obiectul stimei tale?

Suntem, cu toții, ființe umane plurale.

Dacă ne gândim la rolurile sociale, în fiecare moment co-există în noi un copil (în relația cu părinții săi), un părinte (dacă avem copii), un prieten, un angajat, potențial angajat sau antreprenor etc.

Dacă ne gândim la procesul dezvoltării noastre umane, în fiecare co-există obișnuințe și frustrări ale copilului și adolescentului, școlarului, adultului tânăr etc.

Dacă ne gândim la valorile noastre, în fiecare există un Eu al meu cel mai bun și un număr de sabotori interiori (aparente ”calități”), precum și un/o Inteligent(ă) care creează justificări convingătoare pentru orice îi convine într-un moment sau altul.

Co-există în noi un sine care spune ”Eu sunt…”, altul care spune ”Trebuie să fiu…”, altul ”Mi-ar plăcea să fiu…”, altul ”Mi-e frică să nu fiu…” etc. etc.

Sinele plural 2_self concept

Pe cine din toate aceste euri ale tale iubești tu, de fapt, în situația x sau y? Pe care dintre ele le alimentezi atunci când îți alimentezi stima de sine?

Cine, din echipa ta interioară are leadershipul în situația concretă x sau y?

Sinele-plural-cine-are-leadershipul-in-actiunea-ta-aici-si-acum

Dacă ești foarte onest(ă) cu tine: care Eu al tău a avut leadershipul în cea mai recentă situație de eșec profesional (sau școlar) în care te-ai aflat? dar în cel mai recent succes? dar în cel mai recent conflict de muncă / de familie? dar în cea mai recentă situație în care ai fost apreciat(ă)?

2. Masochismul psihic

Masochismul psihic este o trăsătură umană universală…”, scria un contemporan al lui Freud, Edmund Bergler, ignorat multe decenii de psihologi și redescoperit / revalorificat astăzi. Unii oameni reușesc să-l gestioneze sănătos, alții nu.

Explicația lui Bergler pleacă de la conceptualizarea freudiană.

Cu toții căutăm maximizarea plăcerii și minimizarea suferinței.

În perioada intrauterină, copilul dezvoltă un simț al megalomaniei, al puterii absolute, pentru că interdicțiile sociale nu ajung până la el. Din chiar momentul nașterii, el se vede dintr-o dată într-o lume agresivă, care îi impune progresiv interdicții diverse.

”Eșecul copilului în a-și îndeplini diferite dorințe – ori doar amânarea îndeplinirii – crește în el o dublă frustrare. Megalomania lui a alimentat o furtună (blow) și i s-a refuzat plăcerea pe care o dorea.”

Deprivarea, plus ofensa la adresa fanteziei puterii absolute, crește furia; din cauza neputinței copilului, furia nu poate fi exprimată și de aceea se întoarce asupra lui însuși. Mai târziu în dezvoltarea copilului, direcționarea agresiunii către exterior este de asemenea inhibată de educatori prin triada ’ recompensei ’: pedeapsă, reproș moral și învinuire.”

”Pasul următor este libidinizarea* vinovăției și pedepsei, după formula: Singura plăcere pe care cineva o poate găsi în neplăcere este să facă din neplăcere o plăcere”. *Libido este termenul științific pentru energia sexuală în sensul cel mai larg – nu în accepțiunea populară.

“Geniul intuitiv al copilului găsește o soluție! Învățând să-i ’placă’ neplăcerea, el extrage plăcere dintr-o situație ’imposibilă’. Acest patern de plăcere-în-neplăcere este numit, tehnic vorbind, masochism psihic. (trad. rom. ES)

Adultul reproduce frecvent acest patern al plăcerii-în-neplăcere, după un mecanism relativ simplu:

”1. Inconștient, masochistul psihic provoacă dezamăgire sau refuz, prin comportamentul său sau prin utilizarea inadecvată a unei situații externe. Când dezamăgirea sau refuzul apare, lumea exterioară e identificată, inconștient, cu imaginea mamei ’refuzatoare’ din primele stadii ale dezvoltării (…).

2. Pseudoagresiunea, care înseamnă mobilizarea inconștientă a agresiunii defensive, nu împotriva unui inamic exterior, ci ca alibi în fața propriei conștiințe inconștiente (superego). Aparent, pseudoagresiunea pare a fi rezultatul unei indignări îndreptățite și un act de autoapărare împotriva unui inamic exterior; masochistul psihic nu își dă seama de rolul pe care el l-a jucat în generarea dezamăgirii.

3. Întrucât nu-și dă seama de rolul pe care l-a jucat inconștient, masochistul psihic își plânge de milă (pities himself) pentru înfrângerea și umilința sa; în același timp, el simte inconștient o plăcere masochistă.” (trad. rom. ES)

Ignorate multă vreme de psihologi și psihoterapeuți, ideile lui Bergler au revenit în actualitate și găsesc suport în rezultate recente ale științelor și practicilor terapeutice. Iată ce scrie pe blogul său, pe care ți-l recomand, un psihoterapeut american, Peter Michaelson:

When we’re unhappy, we’re usually making unconscious inner choices that produce our unhappiness. We have to understand the bittersweet appeal of negative emotions. Without realizing what we’re doing, we actual make inner choices to feel deprived or refused—-or helpless, criticized, rejected, betrayed, or abandoned.

Unconsciously, we’re tempted to indulge in such negative emotions that are unresolved from our past. Unwittingly, we recreate and recycle these familiar, painful feelings through the events and situations of our everyday life.

I use the term emotional attachments to express this inner conflict. While consciously we very much dislike our suffering, unconsciously we can be willing and determined to experience the unresolved negative emotions that produce suffering.

Dacă ești foarte onest(ă) cu tine: identifică trei situații în care te-ai lăsat manipulat(ă) de masochismul tău psihic, urmând cei trei pași pe care i-a descris Bergler; care au fost consecințele? Conflicte, poate? O stare depresivă, poate? O decizie pe care o regreți, poate?

Ce faci data viitoare în aceeași situație?

NB. În opinia mea, masochismul psihic a fost unul dintre mecanismele prin care românii – poate toți cei care trăiesc experiențe similare – au învățat să facă față sistemului totalitar: putem identifica tot felul de forme ale plăcerii-în-neplăcere, de la cunoscutele ”bancuri” la bârfa politică și raționalizările (justificările) complicității pasive.

3. Decizia fermă și asumarea integrală a responsabilității

– ca soluție pentru relații sănătoase cu sine și cu ceilalți, pentru gestiunea conflictelor interioare, stresului și timpului, pentru productivitate și performanță.

Voi formula simplu și direct:

  • conștientizează masochismul psihic din acțiunile tale concrete, aici și acum;
  • învață să conștientizezi cărui Eu al tău îi cedezi leadershipul în situația dată;
  • cedează-i-l integral și urmează hotărât Leaderul interior, fără să cedezi ispitelor celorlalte euri;
  • asumă-ți integral responsabilitatea pentru toate consecințele deciziei și acțiunilor tale.

Știu că e frustrant, însă nu poți avea totul. Viața reală – nu aceea din basmele unor psihologi, consilieri și coachi superficiali – presupune gestiunea frustrărilor, nu eliminarea lor totală. Au ardelenii o vorbă înțeleaptă: Nu poți fi și sătul și cu clisa*-ntreagă.

(*Pentru cine nu știe: ”clisă” înseamnă slănină, un aliment foarte apreciat în Ardealul tradițional).

*

Dacă vrei să înțelegi mai bine aceste lucruri și să aplici mai multe recomandări, în funcție de situația ta specifică :

  1. Înscrie-te la cursuri; au început înscrierile pentru seria 2016-2017 – află mai mult.
  2. Contractează un program de dezvoltare individuală sau un program de dezvoltare în cuplu.

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.