Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte: știință și metaforă

07.13.2016

Motto: Acceptarea unor limite nu e neapărat semn de bătrânețe, așa cum refuzul lor nu e neapărat semn de tinerețe.

Am primit astăzi, de ziua mea, această urare: La mulți ani, draga mea, tinerețe fără bătrânețe și povești frumoase, fără de sfârșit… Ce prilej mai bun să finalizez, în sfârșit, acest articol gândit și început de multă, multă vreme?

Tinerii privesc, de obicei, către vârstnici cu aerul ”Eu nu voi ajunge niciodată ca tine”; ca și cum ei ar rămâne veșnic tineri și departe de slăbiciuni fizice, boli grave, moarte; așa cum vârstnicii privesc, de obicei, către tineri cu un ”Îmi vreau tinerețea înapoi, mă sperie ce urmează să vină”, profund simțit, rareori rostit.

Aș fi ipocrită dacă aș spune că eu sunt excepția absolută de la ”regulile” formulate mai sus. Însă parcă nici ”în regulă” nu sunt: chiar n-aș vrea să fiu continuu tânără și nemuritoare. Viața merită trăită tocmai pentru varietatea ei; și cât de dependenți am fi – așa cum și sunt foarte mulți – de variațiile exterioare (laude, aplauze, haine, case, mașini, excursii etc. etc.) dacă nu ar fi variațiile corpului și minții noastre, acelea care ne fac să vedem, să auzim, să interpretăm, să gândim, să simțim lucrurile altfel de la un an la altul, acelea care, conștientizate SCOP (sănătos, constructiv, onest, productiv), ne alimentează curiozitatea, probabil cea mai generoasă resursă care ne-a fost dată: simpla întrebare Oare cum voi arăta, gândi, simți, vorbi, acționa peste un an? poate face diferența între a trăi trecerea anilor dramatic, ori, dimpotrivă, cu interes, implicare și recunoștință.

Cândva, o tânără farmacistă mi-a spus că îmbătrânesc frumos. Cu siguranță nu vorbea despre frumusețea fizică; mă văd și eu, cu destulă luciditate, în oglinzi și în fotografii; fizic, mă străduiesc să-mi păstrez corpul și sistemul nervos funcționale și, pe cât posibil, să nu sperii oamenii pe care îi întâlnesc; observ în jurul meu cum, după 40-50 ani, preocuparea accentuată pentru frumusețea fizică se asociază cu dezechilibre psihice și relaționale mai mult sau mai puțin evidente. Ea vorbea despre frumusețea atitudinală; într-adevăr, mă străduiesc să-mi alimentez mintea (rațiunea, emoțiile, motivația, voința) în fiecare zi, cu ”hrană” SCOP; încerc să înțeleg tot mai profund complexitatea condiției umane și să trăiesc în acord cu această înțelegere, pentru că numai așa reușim să acceptăm SCOP lucrurile pe care nu le putem schimba.

Sunt conștientă că știința face progrese uluitoare; iată, în articolul acesta, un astfel de progres, care depășește cu mult obișnuitele proceduri de fitness și operațiile estetice:

First gene therapy successful against human aging

Peste 50-100 de ani, durata posibilă a vieții și durata posibilă a tinereții vor crește, cu siguranță, dincolo de ce ne putem imagina astăzi. Vor aduce aceste creșteri și un plus de fericire? Greu de spus. Parcă n-aș merge chiar până la afirmațiile lui Malthus, însă, dacă omenirea nu va crea și resurse pentru a acoperi nevoile de consum ale tuturor acelor oameni, cum vor gestiona ei precaritatea resurselor indispensabile și a celor valorizate cel mai bine, căutate cel mai mult, pentru care oamenii vor fi în stare să mintă, să înșele, să fure, să lovească, ori să ucidă?

Este aspirația către tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte naturală?

Sau este mai curând un produs ideologic, social, și o pre-programare mental-corporală la care ne supun relațiile sociale, din chiar momentul intrării noastre în astfel de relații?

Haideți să căutăm răspunsuri în metafora cea mai cunoscută din cultura română: basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, asupra căruia însuși Constantin Noica a simțit nevoia să stăruie, și care, ca orice metaforă, ne oferă foarte multe surprize, în funcție de cum așezăm luminile ca să vedem una sau alta. Așa cum orientez eu lumina, surprizele cele mai mari sunt acestea: (1) e cea mai frumoasă lecție de sociologie a aspirațiilor umane; (2) în pofida aparențelor, personajul principal nu e  Făt-Frumos.

De unde vine aspirația către tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte a fiului de împărat? Din el însuși, din natura sa biologică, din predeterminări spirituale (voință divină, destin, alinierea astrelor etc.)? Povestea ne spune că, în fapt, e o promisiune a tatălui său:

”Mai-nainte însă de a veni ceasul naşterii, copilul se puse pe un plâns, de n-a putut niciun vraci să-l împace. Atunci împăratul a început să-i făgăduiască toate bunurile din lume, dar nici aşa n-a fost cu putinţă să-l facă să tacă.

– Taci, dragul tatei, zicea împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare; taci, fiule, că ţi-oi da de soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe d-alde astea; în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ţi-oi da Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

Atunci, copilul tăcu şi se născu; iar slujitorii deteră în timpine şi în surle şi în toată împărăţia se ţinu veselie mare o săptămână întreagă.” (Petre Ispirescu, Basmele românilor)

Amatorii de speculații ”spirituale” ar putea spune că e o promisiune pe care copilul însuși ”a cerut-o”, de vreme ce n-a vrut să se nască altfel. Povestea spune cu totul altceva: e o promisiune pe care copilul a ales-o dintre alternativele pe care i le-a furnizat părintele său. E povestea fiecărui copil venit pe lume: indiferent că ne naștem într-un palat ori într-o colibă, găsim acolo, pre-existentă, o ierarhie de valori care pre-determină drumurile posibile pentru noi în ”împărăția” respectivă, evantaiul de variante din care putem alege. În împărăția unde urmează să se nască Făt-Frumosul nostru, bunurile, statutul/puterea, familia… și tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte sunt, în ordine ascendentă, primele pe listă. Nu cumva aceasta este ierarhia obișnuită a valorilor din societatea românească? Pe primele trei le conștientizăm ca atare mai ușor și vorbim deschis despre ele; pe cea din urmă o tratăm sotto voce și îi dăm glas, de regulă, doar în momente de criză existențială vecină cu depresia.

Psihologii existențialiști au observat că una dintre fricile umane cele mai dramatice e frica de moarte. Cu certitudine, în spatele ei se află și mecanisme biologice: ce altceva îl determină pe orice animal să fugă din calea unui prădător?

Însă frica e una, iar aspirația e alta. Aspirația copilului din poveste – din orice poveste cu copii și adulți – se dovedește a fi o pre-programare socială, pe care el o încorporează și o asumă complet, atât de complet încât devine ”o a doua natură” (ca să folosim expresia părintelui sociologiei educației, Emile Durkheim), iar acțiunile lui în direcția respectivă devin de neoprit :

”De ce creştea copilul, d-aceea se făcea mai isteţ şi mai îndrăzneţ. Îl deteră pe la şcoli şi filosofi, şi toate învăţăturile pe care alţi copii le învăţa într-un an, el le învăţa într-o lună, astfel încât împăratul murea şi învia de bucurie.Toată împărăţia se fălea că o să aibă un împărat înţelept şi pricopsit ca Solomon împărat. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş, trist şi dus pe gânduri. Iar când fuse într-o zi, tocmai când copilul împlinea cincisprezece ani şi împăratul se afla la masă cu toţi boierii şi slujbaşii împărăţiei şi se chefuiau, se sculă Făt-Frumos şi zise:

– Tată , a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naştere.

Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis:

– Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit? Şi dacă ţi-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.

– Daca tu, tată, nu poţi să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până voi găsi făgăduinţa pentru care m-am născut.”

Și iată prima surpriză a basmului: e cea mai autentică lecție de educație… a adulților, nu a copiilor, cum se crede.

Ca părinți, când vă supărați că fiii sau fiicele voastre au aspirații ”nemaiauzite” sau nerezonabile, căutați ”făgăduințele” din mediile sale de viață: ce le-ați ”promis”, poate fără să vă dați seama, prin vorbele și faptele voastre de fiecare zi? ce promisiuni găsesc ei/ele în alte grupuri (printre prieteni, la școală, în media…)? Veți avea mai multe șanse să vă puneți ”în pantofii lor”, să înțelegeți – cu adevărat empatic – alegerile lor și să-i sprijiniți să-și găsească, încet-încet, în ani, un drum SCOP (sănătos, constructiv, onest, productiv) pe care să meargă hotărât și asumat.

Ca tânăr(ă) sau mai puțin tânăr(ă), când ești atras(ă) de un drum în viață, caută promisiunile din mediile tale de viață. Vei avea mai multe șanse să înțelegi cum te lași manipulat(ă) de ierarhiile de valori dintr-un grup sau altul, să-ți înțelegi conflictele interioare și să iei decizii  SCOP (sănătoase, constructive, oneste, productive), singurele care te ajută să trăiești în triunghiul performanță – integritate – echilibru și să-ți satisfaci nevoile cele mai profunde.

Să ne întoarcem la poveste, pentru că mai are multe de oferit.

– Să-ţi trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea (Gheonoaia), ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript; (…) Cu calul care îl ai şi cu vitejia ta, crez că ai să izbuteşti.”

Așadar: calul, hainele și armele din tinerețe ale părintelui său și vitejia proprie, acestea sunt resursele care conduc la ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Îmi amintesc că, în copilărie, vedeam calul năzdrăvan, cum fac, probabil, toți copiii, ca pe un personaj supranatural, exterior personajului principal, din aceeași categorie cu zânele, îngerii, norocul… Iar hainele și armele părintești rămâneau detalii nesemnificative. Nimeni nu m-a învățat vreodată să le privesc altfel, iar dacă ar fi încercat să o facă, foarte probabil n-aș fi înțeles cu mintea de atunci.

În lumina pe care o așez eu acum asupra basmelor, personajele supranaturale care îl ajută pe eroul din poveste îmi apar ca ipostaze diferite ale sale, formând, împreună cu alte ipostaze, ceea ce experții numesc sinele plural; orice proiect în viață (profesională și personală) reușește doar în măsura în care știi să pui laolaltă diferitele ipostaze ale sinelui tău plural. Și fiecare metaforă are semnificația sa, dacă știi să o vezi.

Cine e calul năzdrăvan, privit în această lumină? Acea componentă a personalității lui Făt-Frumos pe care el o dezvoltă conștient, cu metodă, perseverent, pornind de la ceva pre-existent: ”un cal răpciugos şi bubos şi slab”, greu de observat, undeva, ”într-un colț” al grajdului plin de ”armăsari frumoși”. Sociologul din mine a fost tentat să vadă în acest cal o metaforă a moștenirii culturale, acel ansamblu de cunoștințe, experiențe și înțelepciune practică ale înaintașilor noștri, pe care de multe ori tinerii sunt tentați să le considere învechite, inadecvate, inutile, limitative pentru viețile lor, să le disprețuiască și să le respingă, în favoarea altora: dacă ar avea de ales între câțiva armăsari unul mai arătos decât altul și ”un cal răpciugos şi bubos şi slab”, cine ar paria pe acesta din urmă? Privind mai atent, vedem că basmul ne oferă o altă metaforă pentru această moștenire culturală, transmisă din generație în generație: ”paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el (tatăl) când era flăcău”. Am putea avea două metafore cu aceeași semnificație, pentru a întări ideea? Posibil. Însă la fel de posibilă este și o altă interpretare, inspirată nu de gândirea sociologică, ci de o fascinantă ipoteză științifică, avansată de Sir Roger Penrose (matematician și fizician, Oxford University) și Stuart Hameroff  (anestezist şi psiholog, University of Arizona, University of Tucson), potrivit căreia creierul funcționează ca un computer cuantic, iar conștiința este un program derulat în acest computer prin microtubuli; informația cuantică din microtubuli nu poate fi distrusă, după moarte ea se distribuie în univers:

„Originea conştiinţei reflectă locul nostru în Univers, natura existenţei noastre. A evoluat conştiinţa în urma unor operaţii complexe între neuronii cerebrali, aşa cum cred cei mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă, sau conştiinţa, într-un anume fel, a existat dintotdeauna, aşa cum susţin teoriile spirituale? (…) În acest fel se va deschide o potenţială cutie a Pandorei, dar teoria noastră poate susţine ambele opinii. Ea sugerează că, în ce priveşte conştiinţa, aceasta provine de la vibraţiile cuantice din microtubuli, polimeri proteici din interiorul neuronilor aflaţi în creier şi care guvernează activitatea neuronală şi sinaptică şi care conectează, de asemenea, procesele cerebrale cu procesele caracterizate printr-o autoorganizare aflate la o scară foarte mică, structura cuantică „proto-conştientă” a realităţii”. (Penrise și Hameroff, cf. Phys.org)

”Called ‘orchestrated objective reduction’ (‘Orch OR’), it suggests consciousness arises from quantum vibrations in protein polymers called microtubules inside the brain’s neurons, vibrations which interfere, ‘collapse’ and resonate across scale, control neuronal firings, generate consciousness, and connect ultimately to ‘deeper order’ ripples in spacetime geometry. Consciousness is more like music than computation.” (Stuart Hameroff)

”consciousness is a program for a quantum computer in the brain which can persist in the universe even after death. (…) Let’s say the heart stops beating, the blood stops flowing, the microtubules lose their quantum state. The quantum information within the microtubules is not destroyed, it can’t be destroyed, it just distributes and dissipates to the universe at large. If the patient is resuscitated, revived, this quantum information can go back into the microtubules and the patient says “I had a near death experience”. If they’re not revived, and the patient dies, it’s possible that this quantum information can exist outside the body, perhaps indefinitely, as a soul.” (Stuart Hameroff)

Poate simboliza calul năzdrăvan din poveste un puzzle constituit din informații cândva existente în conștiințe, apoi disipate în univers și recompuse în conștiința tânărului fiu de împărat? Cine poate garanta că nu? O astfel de interpretare este, pentru mine, productivă și constructivă; așa că, până la crearea unor instrumente prin care vom putea decide, cu un grad de certitudine acceptabil, cât din ea e adevăr și cât e fals, eu o prefer altor interpretări.

Aleg să cred că fiecare dintre noi atrage, prin experiențele proprii, inițiate de noi înșine sau de alții, ori pur și simplu spontane, componente diverse din această informație disipată în univers, pe care o re-asamblăm într-un puzzle personal, unic. E, într-un fel, un mod foarte diferit de a defini ”legea atracției”, atât de populară astăzi. Nu cred că mantrele simpliste de genul ”Vreau să am bani” atrag bogăția către tine. Însă poți atrage, prin ansamblul gândurilor și acțiunilor tale, ”biți” de informație disipați în univers care, dezvoltați cu grijă și răbdare, te conduc către ce îți dorești; e ceea ce îi cere calul lui Făt Frumos: ”iar pe mine să mă îngrijeşti cu însuţi mâna ta şase săptămâni şi orzul să mi-l dai fiert în lapte”.

Continuarea poveștii o știți: Făt Frumos își vede visul împlinit, dar într-o zi își amintește de părinți și casa părintească, iar visul nu mai are forța de atracție pe care a avut-o cândva și decide să revadă oamenii și locurile copilăriei sale (psihologii ar explica aceasta prin adaptarea hedonică: creierul reacționează tot mai slab și la stimulii pozitivi și la cei negativi, pe măsură ce se obișnuiește cu ei); cu cât se apropie de casa părintească – de condiția sa umană, aș spune eu – , cu atât se apropie de moartea care îl aștepta… Cel care supraviețuiește e calul, un argument în plus să îl privim ca metaforă a informației acumulate în conștiința umană și ”plecată” în Univers în momentul morții trupului:

În cele mai de pe urmă, ajunse la palaturile în care se născuse. Cum se dete jos, calul îi sărută mâna şi îi zise:

– Rămâi sănătos, stăpâne, că eu mă întorc de unde am plecat. Daca pofteşti să mergi şi d-ta, încalecă îndată şi aidem!

– Du-te sănătos, că şi eu nădăjduiesc să mă întorc peste curând.

Calul plecă ca săgeata de iute.”

Indiferent dacă îl privim ca simbol al moștenirii culturale, ori al informației cuantice din creierul uman care, după moartea trupului, e disipată în univers, un lucru e cert: doar el, calul, are o șansă la tinerețe fără bătrânețe și viața fără de moarte. De aceea spun eu că, în pofida a ceea ce cred toți copiii care aud/citesc povestea și majoritatea adulților, personajul principal aici nu e Făt Frumos, ci calul său.

Morala poveștii?

Atenție la caii răpciugoși şi buboși şi slabi, greu de observat, undeva, într-un colț al grajdului tău plin de armăsari frumoși! Îngrijește-i atent și alimentează-i „cu însuţi mâna ta”, pentru că e posibil ca doar prin ei să ai o șansă la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Te interesează să lași ceva bun în urma ta? Atenție la ce informație lași să circule prin microtubulii din creierul tău! Acea informație ar putea avea un impact mai mare decât banii și proprietățile pe care le lași moștenire, organizațiile pe care le creezi, legile pe care le elaborezi sau le votezi, cărțile pe care le scrii, operele de artă pe care le produci sau le colecționezi etc. Dacă teoria cuantică asupra conștiinței umane, formulată de Sir Roger Penrose și Stuart Hameroff,  e valabilă, acea informație care circulă prin microtubulii tăi ar putea constitui contribuția ta la devenirea universului.

Ce plus de demnitate pentru condiția umană și ce plus de responsabilitate pentru fiecare dintre noi!

De ce postez aici o fotografie a mea pe care nu aș face-o niciodată publică în altă parte? Pentru că aici ofer resurse pentru dezvoltare personală și profesională, iar această fotografie oferă resurse pentru dezvoltare.
Am, în această fotografie, 59 de ani (60-1). Vârsta la care orice femeie, inclusiv eu, simte și vede în/pe corpul ei efectele menopauzei și post-menopauzei. Nu am obsesia tinereții fără bătrânețe, iau degradările fizice și psihice asociate înaintării în vârstă ca pe procese naturale și, deocamdată, uman inevitabile. Nu țin diete. Nu sunt instructor de fitness și nu petrec ore în șir antrenându-mi corpul; pot număra pe degetele de la o mână de câte ori am lucrat într-o sala de fitness.Nu sunt star showbiz și nu trăiesc din imaginea mea fizică, așa că nu merg la programe sofisticate de întreținere corporală. Corpul meu spune că nu e nevoie să faci toate acestea ca să ai un corp echilibrat la 59 de ani. Iar mai devreme nici atât! Și totuși, fac unele lucruri.
1. Trăiesc integru, potrivit valorilor pe care le afirm și promovez: fac, în viața de fiecare zi, ce spun că fac și ce știu că e bine. Când spui ”Știu, dar nu fac”, nu știi; ceva esențial lipsește din ”știința” ta, de aceea nu faci.
2. Îmi satisfac echilibrat nevoile umane fundamentale, așa cum le-am descris aici: Mingea și balansoarul: original, despre nevoi umane fundamentale.
3. Muncesc mult, cu pasiune. Nu-mi place întotdeauna ce fac; de pildă, uneori oamenii vin la mine abia după ce au ajuns într-un impas greu și dureros, iar eu sufăr pentru fiecare și nu-mi place; îmi place mult mai mult – și îi felicit – când vin mult înainte de a ajunge acolo, ca să evite să ajungă acolo. Însă fac cu pasiune tot ce se află sub controlul meu pentru a-i vedea pe toți cum își dezvoltă competențele și abilitățile necesare pentru a depăși orice impas.
4. Lucrez în fiecare zi, foarte serios și perseverent, la propria-mi dezvoltare. Nu doar ca să acumulez cunoștințe, experiențe și competențe noi, ci în primul rând ca să înțeleg mai profund dacă și cum îmi valorific resursele, dacă și cum le pot valorifica mai cu folos, pentru mine și pentru alții, dacă și cum vreau și pot să depășesc unele limite.
5. Lucrez în fiecare zi la conștientizarea și gestiunea emoțiilor mele.
6. Mă relaxez și mă odihnesc pe măsura muncii.
7. Sunt omnivoră și sunt atentă la ce, cât și când (nu) mănânc. După principiul: ”pâinea noastră cea de trebuință dă-ne-o nouă astăzi”; cea de trebuință, nu ”cea de toate zilele” – pentru deja mulți, ”cea de toate zilele” e mult mai mult decât au efectiv trebuință.
8. Merg mult pe jos și fac câteva mișcări de gimnastică în fiecare zi, oriunde m-aș afla.
9. În weekend și în vacanță, unul dintre scopurile mele e să fac cât mai multă mișcare, în natură, ca să-mi tonific corpul și mintea (nu să ”bifez” cât mai multe mese copioase, cât mai multe ore în fotoliu sau pe șezlong, cât mai multe obiective turistice la care se ajunge cu mașina etc.) – v. Cum să te întorci odihnit din vacanță.
Repet: drumul către un corp echilibrat trece printr-o minte echilibrată și un stil de viață echilibrat.