Investiție și profit: pot începe să trăiesc ca în visele mele

09.09.2016

 ”Aceasta a fost una dintre marile descoperiri pe care eu le-am  făcut împletind cursul de dezvoltare cu obiectivele mele: cum să utilizez în mod creativ informațiile și cunoștințele pe care le tot stochez, cum pot să acționez – acesta a fost pasul cel mai greu – și să le aplic într-un plan concret de acțiune.”

Octombrie, 2015! Alegeam să pornesc la drum cu două obiective majore și multe altele pe fundal. Primul: a reînvia profesia mea de bază, care simt că este în natura mea, dar pe care, la un moment dat, am lăsat-o în urmă, în favoarea a ceea ce fac acum – obiectiv ambițios, care presupunea deja foarte multă muncă. Cel de-al doilea: trecerea la un alt nivel în actuala mea  ocupație – ceea ce a echivalat cu necesitatea susținerii unor examene extrem de serioase, pe care am decis să le dau anul acesta. O voce interioară îmi spunea “E exact ce ai nevoie acum !”. Însă eram, atunci, doar semiconștientă de toată complexitatea  acestui drum.

Astăzi, simt că am învățat din această experiență precum Făt Frumos: în câteva luni cât alții în…10 ani, probabil.

Am reușit lucruri pe care mulți le reușesc în ani sau cu “costuri” mult prea mari. Am crescut, când alții renunță sau sunt doborâți.

Chiar mă evaluez ca fiind cu ani buni mai în față decât mi-am propus pentru momentul acesta, iar obiectivul concret pe care l-am urmărit, și pe care colegii mei de serviciu îl numesc “examenul vieții”, a fost atins. Am fost admisă acolo unde am țintit. Deși cred că încă nu conștientizez adevărata valoare care i se atribuie în lumea noastră și deși pe termen mediu implică destule sacrificii, în universul în care lucrez se pare că asta e considerată chiar o reușită majoră; se mai adaugă, probabil, și faptul că sunt femeie, domeniul în care lucrez fiind unul dominat de  bărbați. E, practic, un nou început, la un alt nivel – care poate să nu însemne nimic dacă nu muncești în continuare  cu perseverență; însă cu muncă și cu capitalul social potrivit în jurul tău, care să te orienteze și ghideze, poți ajunge chiar foarte departe.

E drept că în orice facem e important și rezultatul, însă ce experiență grozavă poate fi un proces de învățare conștientă și asumată !!!

O ”simplă” pregătire pentru un examen dificil a devenit o experiență cu și despre toate.

Am intrat în proces cu scopul să îmi antrenez voința; mi se părea, la vremea aceea, a fi un punct unde aveam nevoie de antrenament și îmi găsisem un scop ambițios. De fapt, am conștientizat și antrenat cam tot ce am înțeles din învățătura transmisă la cursul nostru de la Școala pentru performanță, integritate și echilibru;  plus alte lucruri, specifice domeniului în care lucrez.

Pregătirea reușitei profesionale a mers mână în mână cu dezvoltarea mea personală profundă, în cadrul cursului.

Autoarea articolului: Dana Petanca, beneficiară a unui curs + program individual

Mă gândesc la tot ce și cum s-a petrecut și nu exagerez spunând că nu aș fi reușit fără puzzle-ul inițiat și susținut de curs; direcția dată de învățătura transmisă acolo a fost ca un sufleor care mă ghida în tehnica așezării pieselor.

A fost provocare, curiozitate, deschidere, atenție, extindere a zonei de confort, dorință de a experimenta cât mai mult din ceea ce am crezut că mă poate menține pe direcția pe care mi-o doresc, cu ”costurile” pe care mi le puteam permite. A fost dorința de a parcurge procesul pentru a-l putea înțelege, de a testa dacă ceea ce știu e eficient în anumite situații, sau e necesar să reconsider ceea ce credeam că știu deja. A fost expunere, cu riscuri asumate și calculate. Au mai fost voință, perseverență, antrenament imediat al unor concepte discutate în cadrul cursului : valori, gestiunea emoțiilor, capital social, managementul timpului, odihnă, relaxare, recompense, alimentație, tehnici de învățare… sunt doar câteva. Au fost pași înainte, pași înapoi, pași lateral. Au fost parapeți uneori rupți, a fost onestitate (fără să fi fost onestă cu mine și cu ce am de făcut, nu aș fi reușit să scriu aceste rânduri acum), au fost compromisuri mici în ceea ce doream (ca să nu urmeze altele mai mari), a fost investiție în capital social și utilizarea capitalului social la maximum, au fost viziune și perspectivă care, pe măsură ce participam la curs, deveneau mai largi decât ale altor persoane…

A fost tot ce am învățat la curs, aplicat cât am reușit de repede și bine, în condițiile în care, atunci când am început, nu aveam o mână bună la masa de joc.

A fost și muncă. Foarte multă muncă, pornind dintr-un punct inițial cotat cumva cu minus. Un drum anevoios și greu, mai ales din momentul în care am devenit și unicul punct de sprijin al unui părinte proaspăt diagnosticat cu cancer. Muncă intensă după ora 18.00, după o zi obositoare, sau dimineața, de la 04.30-05.00 (așa am descoperit cât de productiv este timpul acesta, când mintea e golită de orice stimul). Muncă intensă între drumuri și emoții intense la Institutul oncologic și casa mamei mele bolnave. Muncă intensă între zilele extrem de plăcute și captivante, dar la fel de  solicitante, de curs. Ore în șir petrecute cu multă plăcere pentru ”temele” de la curs…

Am vrut să renunț de un milion de ori și am simțit că am rupt parapeții de protecție de tot atâtea ori, dar parcă aveam prinse de mine niște corzi elastice invizibile, salvatoare, iar dedesubtul meu se aflau norișori pe care puteam să pășesc dacă mă dezechilibram. Am avut, la propriu, o senzație foarte plăcută dată de conștientizarea pe care au facilitat-o resursele primite la curs: putem întotdeauna conta pe o  ”plasă de siguranță” care se află continuu în noi și în oamenii din jurul nostru, cu condiția să învățăm să activăm capitalurile noastre, uman și social. Și așa am reușit mereu să nu mă prăbușesc.

Concret, cred că aceste ”corzi” mi-au fost oferite, pe de o parte, de structura și profunzimea interioare, care au început să fie din ce în ce mai solide și mai bine conturate pe măsură ce împleteam resursele primite la curs cu antrenamentele mele între întâlniri, iar pe de altă parte de capitalul social, pe care îl consider foarte important, pentru că a compensat punctele vulnerabile ale structurii interioare (care, totuși, nu este la nimeni de nezdruncinat). Când alunecam, una dintre ”corzi” mă ținea agățată în continuare și mă propulsa lin o treaptă mai departe.

Habar nu am avut până să trec prin procesul acesta de învățare ce am în jurul meu! … câți oameni mă observă din umbră, câți oameni mă apreciază și mă admiră, câți oameni sunt dispuși să îmi fie alături, să mă susțină sau să mă ajute cu ajutor real, efectiv, sau dimpotrivă, prin absență, tăcere, distanță, dacă ei conștientizează importanța a ceea ce fac.

Acum, după ce perioada de tensiune a trecut, pot spune și care este cel mai plăcut profit cu care am rămas după toată acestă experiență. Nu, nu e obiectivul îndeplinit, ci sentimentul minunat pe care ți-l dă… galeria 🙂 . Da, galeria aceea… ca la marile campionate. Destul de neașteptat pentru un proces de învățare. Însă… WOW! Ce sentiment minunat să auzi liniștea, gălăgia, susținerea, prezența sau absența atâtor oameni, să simți că sunt acolo la unison, veniți laolaltă și uniți pentru tine, chiar dacă, în alte situații, ego-urile lor îi separă. Prin ei, toată munca și rezultatele pe care le obții devin ale unei echipe. Fără energia, forța, puterea, cunoașterea, know how-ul, ideile, inspirația, pe care le-am primit în această perioadă, aș fi reușit prea puțin să ajung la performanțele lui Făt-Frumos. Am rămas cu sentimentul că mă simt mai iubită și mai apreciată ca oricând, cu sentimentul de „la bine și la greu până când moartea ne va despărți”( fără a fi un sentiment legat de o persoană anume  – pe parcurs, nici măcar nu am fost implicată în vreo relație romantică), cu sentimentul mulțumirii de sine și al fericirii că am învățat și acumulat atât de mult, cu încrederea că oricând voi putea face orice îmi propun și voi putea trece peste orice. Totul, prin provocarea unui proces dificil de învățare, asumat temporar și simultan cu multe alte provocări.

Am refuzat să ascult ce mi s-a spus repetat de mulți oameni bine intenționați și, în loc să merg pe drumul unic al unei simple lecturi-memorări, am dezvoltat și aprofundat cât am putut tot ce învățam.

Am înțeles din această experiență valoarea ”autostrăzii” cu foarte multe benzi de circulație și foarte multe ramificații (metafora este tot marca Școlii pentru performanță, echilibru și integritate). Am înțeles limitele mult prea mari ale drumului cu 1-2 benzi și sens unic. Am refuzat să ascult ce mi s-a spus repetat de mulți oameni bine intenționați și, în loc să merg pe drumul unic al unei simple lecturi-memorări, am dezvoltat cât am putut tot ce învățam. Da, solicită mai mult efort orientarea pe autostradă, mai multă concentrare, acțiune, atenție și poate că nu nimerești ieșirea de care ai nevoie din prima, însă cu siguranță data viitoare nu o vei mai rata, iar drumul întreg îți va fi mult mai interesant, mai provocator, mai colorat și cu muuuulți kilometri mai scurt decât dacă ai fi urmat drumul cu o singură bandă și sens unic. Vă puteți imagina doi copii? Unul care se joacă cu lucruri foarte variate: mașinuțe, păpuși, jucării de pluș mari și mici, lego-uri, jocuri de construcție, puzzle-uri, animăluțe și alte componente ale lumii naturale, iar celălalt care se joacă toată copilăria cu o singură mașinuță sau păpușă. Cum s-ar dezvolta fiecare dintre cei doi? Care ar fi diferența?

Noi, oamenii mari, folosim adeseori lupta drept metaforă a vieții. După această perioadă lungă de experimentare, expunere și restructurare, mi-am dat seama că nu e prea profitabilă perspectiva, aduce cu sine o doză de încrâncenare. Ne-am putea gândi mai mult la metafora jocului, pe care eu o asociez adesea cu copiii. Îți dă mai multă libertate, flexibilitate, te menține activ, curios și jucăuș, te face să îți dorești să explorezi, să te expui. Am experimentat și merită investiția… dă rezultate și profit mai mari.

Aceasta a fost una dintre marile descoperiri pe care eu le-am  făcut împletind cursul de dezvoltare cu obiectivele mele: cum să utilizez în mod creativ informațiile și cunoștințele pe care le tot stochez, cum pot să acționez – acesta a fost pasul cel mai greu – și să le aplic într-un plan concret de acțiune.

Am învățat acum că oricât de multe informații sau cunoștințe asimilezi, dacă nu înveți la modul serios să le organizezi și să le aplici în acțiuni concrete, este foarte puțin probabil să reușești și ești doar un simplu posesor de cunoștințe și de “putere potențială”, cum spunea Napoleon Hill.

Aceste rânduri sunt scrise cu mult drag și multă recunoștință pentru toți cei din “galeria mea”, pentru toți cei care mă inspiră și mă îndrumă să pot începe să trăiesc ca în visele mele, dar și pentru toți cei care își doresc să pornească pe diferite drumuri și să accepte provocări, pentru toți cei care vor să se joace și să joace, pentru cei care la masa de joc au o mână proastă sau vor să transforme o quintă mică într-o Quintă Royală. Sper să fie cu folos, dragii mei!

PS: Era să îi uit: pe Mozart și Bach… i-am redescoperit în timp ce experimentam tehnici de memorare și relaxare.