Hai să ne jucăm de-a politica și schimbarea ?

11.12.2015

“It is true that general rules set forth a good which can never be disregarded or neglected, but in their formulation they cannot provide absolutely for all particular situations. (…) What is needed is simply a renewed encouragement to undertake a responsible personal (…) discernment of particular cases (…)” (Papa Francis, The Joy of Love)

Cine oprește corupția în România? Și cine o întreține?

Pare că ne jucăm de-a politica și schimbarea, statul de drept și respectarea legii cu aceeași implicare emoțională cu care se angajează copiii în jocurile și distracțiile lor. Cu aceeași limitare a orizontului, aceeași ignorare a complexității vieții uman-sociale și a consecințelor de dincolo de joc. Și cu aceeași inconstanță a concentrării: imediat ce a trecut prima etapă, a entuziasmului și curiozității, sau apare un joc mai ”interesant”, părăsim jocul început, ca să revenim la el după o vreme…

Cum să nu ajungem la tristețea eminesciană? ”Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină, / Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, – / Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi” (Mihai Eminescu, Epigonii)

Politica înseamnă, înainte de toate, putere

Oamenii sunt atrași de ea pentru că le acoperă mai toate nevoile umane fundamentale, cu precădere nevoia de acțiune cu implicare emoțională și adrenalină, nevoia de competiție, nevoia de a se simți speciali, de a fi (re)cunoscuți, nevoia de a avea autoritate asupra altora, de a fi luați în seamă, ascultați, urmați, ori, dimpotrivă, nevoia de a urma un leader și de a se simți parte a unui grup protector; și, pentru unii, nevoia de adevăr și dreptate , ori nevoia de a acționa în direcția unui ideal, a unui scop a cărui semnificație depășește propria persoană.

Aceste nevoi îi împing pe unii să se înscrie în partide politice și în luptele pentru accesul în Parlament, guvern, instituțiile superioare ale puterii judecătorești și marile trusturi de presă, ori pentru diferite poziții de manager, iar pe alții să iasă, din când în când, în stradă, să creeze grupuri și asociații non-formale cu obiective politice, să imagineze guverne alternative, să scrie articole de presă sau pe bloguri etc. (da, vorbesc și despre mine aici).

Nevoile fundamentale sunt profund umane, deci neevaluabile ca bune sau rele. Întrebarea e cum ți le satisfaci și cu ce consecințe.

Află mai multe despre nevoi umane fundamentale: Mingea și balansoarul: original, despre nevoi umane fundamentale

Îți amintești de Casandra din mitologia greacă, cea instruită de zeul Apolo să anticipeze viitorul și blestemată de același zeu ca spusele ei să nu fie crezute de oameni? Mă simt adesea în pielea ei și mărturisesc că, oricât de echilibrată aș fi, e frustrant. E, probabil, ”blestemul” cu care trebuie să trăiască orice sociolog capabil să vadă dincolo de jocurile oamenilor mari.

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, argumentam că democrația românească se îndreaptă mai curând către opusul ei și anticipam apariția ”baronilor locali” (autoritarisme locale, în limbajul sociologic al textului meu – v. volumul Despre tranziție și universitate). Nimeni din România de atunci nu m-a luat în seamă. Oamenii erau ocupați să-i critice sau să-i apere pe Ion Iliescu & Co, așa cum au fost ocupați după aceea să-i critice sau să-i apere de Băsescu & Co și așa cum sunt acum ocupați să-i critice sau să-i apere pe Ponta & Co, ori Iohannis & Co.

De atunci, tot afirm, cu foarte mare încredere în ceea ce spun, că o schimbare profundă și durabilă în România nu e posibilă atâta vreme cât eu, și tu, și prietenii tăi cei mai buni, și colegii tăi cei mai apropiați nu ne asumăm, fiecare, pe orice poziție socio-profesională ne-am afla, un angajament propriu foarte ferm pentru respectarea legii și pentru standarde înalte în munca noastră de fiecare zi.

”Sistemul” împotriva căruia vrem să luptăm se află în fiecare dintre noi

Iar de 25 ani ne luptăm copilărește cu el. E timpul să ne maturizăm, nu crezi? Când strigăm ”Demisia!”, vrem, de fapt, să plece o parte din noi, acea parte care nu ne lasă să avem ”o țară ca afară”.

Problema vine din faptul că prea puțini ne asumăm efectiv, practic, în viața noastră de fiecare zi, la muncă, pe stradă, la distracție etc., un angajament pentru integritate și performanță. Inclusiv – mai ales, sunt tentată să spun – prea puțini tineri.

Desigur, presiunile legitime asupra clasei politice sunt foarte importante.

Însă atâta vreme cât tu îți dai ”libertatea” să fii corect(ă) sau incorect(ă), în funcție de ce îți convine sau nu îți convine într-o situație sau alta, altfel spus îți lași ”portițe” pentru încălcarea legii :

• Cu ce autoritate morală strigi că vrei alți politicieni, necorupți și necoruptibili ?
• De unde îi iei pe politicienii aceia, dacă tu și cei din jurul tău vă lăsați ”libertatea” de a nu fi corecți? Vrei să-i schimbi pe ”incorecții voștri” cu ”incorecții noștri”?
• Cine îi va vota și îi va susține pe politicienii aceia corecți atunci când ei vor dori să limiteze ”libertatea” ta și a altora de a încălca regulile?

Cine oprește corupția în România? Și cine o întreține?

Știu că, atunci când îi îndemni pe oameni să privească atent în propria grădină, riști să-i superi pe mulți. Știu că succesul unui mesaj e infinit mai mare dacă spui sau scrii, mai mult sau mai puțin agresiv, ceva împotriva ”mai-marilor” politicii și, în ultima vreme, a ”mai-marilor” bisericii. Însă nu mă interesează succesul obținut astfel; mă interesează rezultatele de profunzime și pe termen lung. Dacă și pe tine te interesează aceleași lucruri, vei reflecta atent la ce scriu.

Cu două săptămâni în urmă, imediat după accidentul de la ”Colectiv”, am publicat un articol, Suntem solidari acum – suntem și integri?, care s-a bucurat de ceva succes (270 Share și 2700 Like). M-am întrebat dacă oamenii care l-au apreciat își asumă efectiv angajamentul respectiv sau doar îl admiră pe un altul care și-l asumă, după ”calapodul” tinerilor despre care am relatat aici.

Iar pentru a verifica aceste două ipoteze – și pentru alte scopuri, despre care voi vorbi mai jos -, am lansat cu o săptămână în urmă această campanie Facebook:

Mulți au înlocuit fotografiile de profil cu un pătrat negru, pentru a-și exprima solidaritatea cu victimele tragediei de la ‪#‎Colectiv‬ și revolta împotriva celor vinovați.

Hai să facem un pas înainte acum: să înlocuim – O ZI PE SĂPTĂMÂNĂ, LUNI – fotografiile de profil cu această fotografie, pentru a arăta că am învățat, într-adevăr, ceva din această tragedie. Și că, pe lângă presiunile necesare asupra clasei politice, suntem hotărâți să facem ceea ce se află sub controlul nostru, al fiecăruia, ca să schimbăm România.

Hai să fim solidari nu doar în plâns și protest, ci și în respectarea regulilor fundamentale. Pentru că încălcarea regulilor, am văzut, îți poate ucide sau desfigura oricând un copil, un părinte, un prieten, un coleg… te poate ucide și desfigura chiar pe tine.

Hai să ne asumăm public un angajament pentru integritate. Și să ne solidarizăm în integritate.

Să fim, fiecare dintre noi, schimbarea pe care ne-o dorim.

Postarea a primit mai multe zeci de Like și Share, semnificativ mai puțin decât articolul. Iar pe aceia care au și acționat în consecință i-am putut număra pe degetele de la o mână.

Explicația? Înainte de a vorbi eu, las un comentator – care merită toate felicitările pentru luciditate și onestitate – să vorbească:

”Am apreciat încă de la prima postare inițiativa d-voastră. Am stat în cumpănă dacă să vă urmez exemplul, gândindu-mă că poate, uneori, încalc legea și fără să știu că fac asta, din necunoaștere, deși mă străduiesc să respect legea, regulile bunului simț, etc. Aveți perfectă dreptate! Cred că îmi lipsește încrederea în propriile valori, puterea de a acționa și, în același timp, m-am gândit că va urma ”judecata” celor din jur.”

Și ție ți-e teamă că cei din jur te vor judeca pentru că recunoști că respecți legea?

Nu crezi că, într-un stat de drept autentic, ar trebui, dimpotrivă, să ne fie teamă să o încălcăm?

Nici eu și nimeni altcineva nu putem spera să nu greșim niciodată, atâta vreme cât rămânem ființe umane: errare humanum est. Atunci când afirm ”Eu respect legea”, nu pretind că pot elimina din viața mea orice risc de încălcare a ei. Din necunoaștere, ori dintr-o pierdere temporară a controlului rațional, accidentele sunt posibile. Afirm doar că fac eforturi conștiente să respect legile pe care le cunosc și să mă informez în legătură cu legalitatea sau ilegalitatea unei acțiuni, atunci când vreau să fac ceva nou. Că sunt 100% hotărâtă să nu încalc legea în cunoștință de cauză, ori din lenea de a mă informa. E contribuția mea la buna funcționare a statului de drept. Greșelile sunt posibile, însă nu-mi las conștient ”portițe” pentru ele, invocând ca ”argument” că alții încalcă legea mai mult, ori că ”legile sunt interpretabile”, ”legile sunt făcute pentru a fi încălcate”.

Această fotografie de profil e un suport

pentru motivația, voința și responsabilitatea de a respecta acest angajament propriu.

1. Dacă, atunci când utilizezi contul Facebook – iar cei mai mulți îl utilizează de mai multe ori pe zi – vezi această propoziție, ești obligat(ă) să conștientizezi dacă tu însuți / însăți respecți legea sau nu. E o oglindă în care ești obligat(ă) să te privești.
2. Creierul tău primește repetat un mesaj ”Respectă legea, dacă vrei să te respecți pe tine. Și dacă vrei să ai autoritatea morală să le ceri altora să o respecte”.
3. Te expui judecății celorlalți, care vor avea, din momentul respectiv, așteptări explicite de la tine. Iar aceasta constituie o resursă: șansele ca tu să faci ce îți propui cresc semnificativ atunci când există o constrângere externă.

E drept, aceasta constituie în același timp și o limitare: nu-ți mai poți îngădui ”libertatea” să nu respecți conștient legea, nici pe aceea de a o ignora.

Însă – repet – atâta vreme cât tu îți lași ”portițe” pentru încălcarea legii :

• Cu ce autoritate morală strigi că vrei alți politicieni, necorupți și necoruptibili ?
• De unde îi iei pe politicienii aceia, dacă tu și cei din jurul tău vă lăsați ”libertatea” de a nu fi corecți? Vrei să-i schimbi pe ”incorecții voștri” cu ”incorecții noștri”?
• Cine îi va vota și îi va susține pe politicienii aceia corecți atunci când ei vor dori să limiteze ”libertatea” ta și a altora de a încălca regulile?

Atâta vreme cât îți lași ție ”portițe” pentru încălcarea legii, marea corupție te supără nu pentru că sunt încălcate principiile și regulile fundamentale care asigură ordinea socială, drepturile și libertățile egale, ale tuturor, ci doar pentru că unii reușesc să obțină beneficii mult mai mari decât tine din nerespectarea principiilor și regulilor. Mai frust spus, ceea ce te supără, de fapt, e nu corupția în sine, ci faptul că unii reușesc să-și vândă cinstea mult mai scump decât tine.

Dacă vrei ”o țară ca afară” și dacă ”afară” înseamnă Europa sau America de Nord, înseamnă că vrei o țară în care legea e respectată cu fermitate. Dintr-un motiv foarte simplu: ”afară” au reușit să ajungă la nivelul respectiv de dezvoltare și reușesc să mențină acel nivel pentru că au impus și impun respectarea regulilor și standardelor.

Cine oprește corupția în România? Și cine o întreține?

Hai să ne asumăm public un angajament pentru integritate.

Și să ne solidarizăm în integritate.

• Ca să avem de unde să alegem politicieni corecți și performanți.
• Ca să avem valori clare și puternice în baza cărora să îi alegem și să îi evaluăm.
• Și ca să avem autoritatea morală să le cerem să plece când nu vor fi corecți și performanți.
  

Hai să înlocuim din când în când – măcar atunci când se petrec lucruri importante în societatea românească – fotografiile de profil cu o astfel de fotografie.

Ca să ne amintim că, pe lângă presiunile necesare asupra clasei politice, suntem hotărâți să facem și ceea ce se află sub controlul nostru, al fiecăruia, în fiecare zi, ca să schimbăm România în profunzime.

NB. Dacă apreciezi acest articol, nu te mulțumi doar să dai un Like.

Schimbă-ți fotografia de profil, măcar pentru o zi, și popularizează articolul.

În profunzime și pe termen lung, vei câștiga și tu, vom câștiga și noi, cu toții.

Citește și: Un sociolog despre o nouă formă de inteligență: inteligența de caracter