Un timid iese în lume

01.29.2016

Sa vorbesc despre mine, cu adevarat despre mine, iar nu despre ce cred eu ca ar vrea sa auda altii despre mine, nu mi-e chiar la indemana. Unii o numesc secretosenie, altii timiditate, „diagnostice” exista multe. M-am autoconvins ca asta e un lucru bun si am continuat.

Imi placea intr-o vreme o vorba care circula prin mediile virtuale si care suna cam asa: Bineinteles ca vorbesc singur(a), mai ales atunci cand am nevoie de sfatul unui expert. Si am tot vorbit singura atunci cand aveam nevoie de sfatul unui expert. Au aparut, totusi, pentru mine, mai multe dubii: daca eu nu sunt expertul? Daca eu nu sunt nici macar prietena mea? Cum stiu eu daca sunt sincera cu mine sau nu? Poate sa ma lumineze cineva? Dar vai !!! cum sa intreb pe altcineva? Ce-o sa zica?

Printr-o combinatie de oportunitate, inspiratie si „Noh, daca am platit, de-acum ma duc, o sa supravietuiesc!”, am ajuns sa vorbesc cu si despre mine sub indrumarea doamnei Stanciulescu.  Din acel moment, intrebarile au inceput sa se schimbe, nicidecum sa dispara toate, cum as fi sperat eu.

Acest articol e scris de Andreea F., beneficiară a unui program de dezvoltare personală și profesională.

Unul dintre lucrurile importante pentru mine pe care le-am exersat in aceasta perioada este acesta: nu se intampla nimic grav daca adresez intrebarile mele sau daca imi spun parerea in fata unei alte persoane. Si, in avantul asta de exprimare, in cercuri nu atat de largi cat mi-as dori eu, dar semnificativ mai largi decat cu vreo 4 luni un urma, am incercat sa ii sugerez unei prietene ca ar putea sta si ea de vorba cu cineva mai informat. Si raspunsul a venit instant: ”Nuuu, eu nu vorbesc despre mine, las ca vad eu ce fac, incerc singura”. Pentru mine, raspunsul acesta a venit ca un ecou din trecut si m-a inspirat sa scriu aceste randuri pentru ea, prietena mea. Si, de ce nu ?, pentru alti oameni care gandesc cum gandeste ea si cum gandeam eu cu 4 luni in urma.

Draga mea / Dragul meu,

Daca e sa ma gandesc la mine cea de acum si cea de mai demult, pot spune ca mi-am schimbat cateva pareri, felul in care ma raportez la unele situatii si la unele persoane, și chiar felul in care ma raportez la viata.

Ma simteam foarte neincrezatoare în legătură cu pregatirea mea profesionala, cu locul meu de munca și eventualul meu viitor la actualul loc de munca. Nu aveam motive concrete pentru aceasta neincredere, dar nici nu puteam vedea dincolo de ea. Aceasta perspectiva s-a schimbat enorm in ultima vreme. Am inteles care este si care poate fi contributia mea in dezvoltarea mea profesionala, am inteles care este atitudinea mai productiva in procesul asta de invatare, am inteles ca sunt multi pasi necesari pentru atingerea unui obiectiv si, ca sa trec prin toti pasii astia, am nevoie de perseverenta.

Mi-era frica sa abordez persoane care nu faceau parte din cercul meu apropiat si faceam tot posibilul sa evit astfel de contacte. Gandeam ca nu as avea nimic relevant sau inteligent de spus.

Teama de a gresi, teama de ridicol, teama de a spune ceva insignifiant ma impiedicau sa indraznesc sa ies din cercul meu stramt. Ca urmare, ma simteam izolata, limitata, ma uitam cu invidie la interactiunile altor persoane, pentru ca le vedeam dezvoltand  idei, relatii, proiecte, perspective. Am inceput sa ma detasez de aceste frici (desi inca exista), sa imi asum riscul de a spune prostii, de a gresi. Am constatat ca nu spun chiar prostii, ca sunt persoane un jur care apreciaza contributia mea in conversatie si, mai ales, ca am resurse pentru a interactiona cu cei pe care ii evitam.

Aceeasi neincredere si aceleasi frici au dus si la evitarea unui plan concret de dezvoltare profesionala, pentru ca exista riscul sa vad, si sa vada si altii, ca nu as fi in stare. Intre timp, mi-am formulat deja niste tinte si, chiar daca imi mai trece prin minte cate un gand ca poate am exagerat, ca poate vreau prea mult, stiu ca depinde de mine cata munca depun pentru a le atinge. Imi da un sentiment de incredere faptul ca am ales eu tintele si nu a facut altcineva asta pentru mine.

Sa accept idea ca nu e sfarsitul lumii daca alții imi văd imperfectiunile este o schimbare majora pentru mine. Imi permite sa ma simt mai libera, mai deschisa: fata de mine, as spune, fata de lume, de viata, de experiente noi, de oportunitati.

Unii prieteni stiu ca eram ca un arici. Mai in gluma mai in serios, le spuneam ca, daca nu sunt de aceeasi parere cu mine, nu pot sa stea la masa cu mine. Ma simteam atacata de multe lucruri, dar in mod special de ce nu se potrivea cu ce gandeam eu. Sustineam cu incapatanare oarba si nejustificata perera mea, fara a-mi reevalua parerile, ba chiar faceam in asa fel incat sa ma conving si pe mine, iar si iar, ca am dreptate. Am inceput de ceva vreme sa depun efort in a asculta si ce au altii de spus, sa imi impun sa tac si sa ascult. Nu e usor. Simt totusi ca asta ma avantajeaza, ma ajuta sa am initiativa, sa nu mai fiu extrem de defensiva fata de orice remarca sau intrebare care imi este adresata doar din curiozitate.

Un alt aspect care s-a definit in mintea mea si a devenit clar in ultimele luni este acela ca imi gestionez prost ego-ul. Ma simteam pur si simplu blocata atunci cand lucrurile nu mergeau conform planului, atunci cand trebuia sa admit o greseala. Cand ma deblocam, reactionam inadecvat prin gesturi, prin mimica, prin limbaj, sau pur si simplu fugeam de situatie. Cunostintele primite m-au ajutat sa detectez si chiar sa anticipez unele dintre aceste situatii. Astfel, am mai mult control asupra a ceea ce fac si, prin urmare, mai multa incredere.

Eram mereu frustrata de „slabiciunea” de a-mi da lacrimile in unele situatii, de a tremura, de a arata vreo emotie care gandeam eu ca ma face sa par vulnerabila. Am inceput sa le iau ca atare, sa nu ma mai judec aspru pentru ca ele exista, chiar daca pentru asta trebuie sa duc munca de auto-convingere.

Si bineinteles mai sunt si alte detalii, mici diferente, nuante fine pe care le observ in viata mea de zi cu zi, care nu s-ar fi produs de la sine, printr-o minune. Este nevoie de indrumarea potrivita, la momentul potrivit, cu oglinda potrivita.

Deci, dragul meu / draga mea, tu cum stii cat de sincer/a esti cu tine cand vorbesti singur/a?

Andreea, o timidă care a ieșit în lume

Notă ES: Scrie comentariul tău, mai jos. Și Andreea, și eu îți mulțumim.