Momentul acela când mă vei urî…

01.20.2016

Foto: dr. Felix Dobrițoiu

Sunt un om aproape normal. Și, ca orice om normal, îmi doresc ca ceilalți să mă iubească. Ba, s-o spun pe-a dreaptă, am o nevoie supradimensionată de iubire : sunt dependentă de afecțiunea și căldura celor cu care interacționez.

Oamenii cu care lucrez îmi scriu frecvent astfel de feedback-uri (trasfer aici cu copy-paste):

Ce apreciezi cel mai mult în modul de lucru al profesionistului și ai dori să continue?

1. Ascultarea empatica, calda, fara a ma judeca. Simt ca nimic din ce spun/scriu nu socheaza si nu activeaza o (pre)judecata.
2. Exemplele din viata proprie si a celorlalti clienti, aflati in situatii similare sau comparabile.

Cred cu toată convingerea că orice program de învățare și dezvoltare este un act de iubire profundă, în sensul în care a definit Antoine de Saint-Exupéry iubirea: A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe altul, înseamnă a privi împreună în aceeași direcție.

Însă care e, de fapt, direcția în care noi privim împreună?

Când mă cauți, scopul pentru care vii la mine nu e să mă iubești, așa-i? Ai alte scopuri, iar iubirea ta pentru mine – pe care și tu și eu ne-o dorim – e doar unul dintre instrumentele care pot facilita, în anumite condiții, drumul către scopurile tale. Dacă transformăm instrumentul în scop, ori îl aplicăm mecanic, ignorând condițiile concrete și adecvarea/inadecvarea lui la condiții, cum se întâmplă în multe programe de învățare și dezvoltare, de la cele școlare, la cele oferite de mentori, traineri, consilieri, coachi, psihologi și psihoterapeuți, ne simțim bine împreună, îți va face plăcere să stăm de vorbă, însă tu nu ajungi acolo unde vrei – cu adevărat! – să ajungi, iar eu nu acționez ca profesionist responsabil și… da, profund iubitor.

Ca profesionist, îmi asum uneori suferința ne-iubirii și chiar a urii tale (folosesc aici termenul într-un sens foarte larg, pentru a denumi orice resentiment mai puternic: dez-amăgire, respingere, revoltă, furie etc.). Cred că orice profesionist din domeniile învățării și dezvoltării umane e supus acestei condamnări cu executare: dacă e interesat de rezultatele muncii sale mai mult decât de confortul său emoțional și de popularitatea sa, nu poate evita momentele când îți vine să spui ”Îl / o urăsc”. Dacă unii nu o conștientizează, nu înseamnă că ea nu există.

Situațiile concrete în care mă poți urî sunt multe, însă majoritatea au ca sursă această dorință general umană:

Oglindă-oglinjoară, cine e cea / cel mai… din țară?

Când ai citit ”Albă ca Zăpada”, nu-i așa că nu te-ai identificat deloc cu mama vitregă? Și totuși, fiecare personaj de basm e un tip uman arhetipal: în fiecare dintre noi se află și acest personaj care dorește să i se confirme că e cel mai / cea mai, sau măcar mai… decât…, și care acționează spontan în acord cu emoțiile asociate răspunsului. Când oglinda îți răspunde altceva decât ”Tu ești (cea) mai / (cel) mai…”, primul impuls e să intri în defensivă: freeze, fight, flight – te închizi în carapacea ta, ca melcul sau ca ariciul, ori lupți cu armele pe care le cunoști, cum face mama vitregă, ori pleci pur și simplu, cum face Albă ca Zăpada. Apoi vei căuta o altă oglindă, apoi o alta…

Inevitabil, întrebările și feedback-urile mele vor lumina pete și gunoaie pe care le-ai strâns, conștient sau non-conștient, de-a lungul anilor și pe care le-ai ascuns bine sub multe covoare frumoase. Cu cât sunt mai frumoase și mai multe covoarele acoperitoare (= justificările, explicațiile tale, cu argumente ”beton”), cu atât va fi mai puternică defensiva ta și cu atât vor fi mai intense resentimentele tale împotriva mea.

Un program de învățare transformativă, adică de autodescoperire și dezvoltare de profunzime, nu e doar lapte și miere, nici mângâieri continue pe creștet și alimentare a ego-urilor noastre cu fast-food-uri emoționale și intelectuale; e un drum cu urcușuri și coborâșuri, uneori abrupte, uneori dureroase, uneori descurajante – dar ce satisfacție când constați că ai ajuns mai aproape de aceea / acela care doreai să devii!

Degeaba auzi ”Ești bun/ă, capabil/ă, puternic/ă etc.”. Îți va plăcea, cu siguranță, să auzi acestea. Însă, profund, nu vei crede ce auzi; și vei avea continuu și cvasi-obsesiv nevoie de alte și alte oglinzi care să-ți confirme că lucrurile stau într-adevăr așa și nu altfel; iar imaginea ta profundă de sine nu va deveni mai sănătoasă, dimpotrivă.

Ai nevoie să ajungi să spui tu însuți / însăți lucrurile pe care vrei să le auzi și – mai ales! – să ilustrezi lucrurile acelea cu multiple acțiuni doveditoare – concrete, reale! -, ai nevoie să faci acestea repetat, în contexte variate și intense emoțional, pentru ca o imagine de sine sănătoasă și echilibrul tău interior să crească și să se stabilizeze.

Profesionistul responsabil și profund iubitor din mine va insista ca tu să înțelegi că nu poți obține o grădină frumoasă decât dacă vei curăța terenul de lucrurile inutile și gunoaie. Pe cele mai multe nici măcar nu le aruncăm: le privim atent, le înțelegem esența, le depozităm ordonat și învățăm să le refolosim ca resurse.

Ce beneficiu îți dorești tu mai mult: să-ți spună o oglindă că ești ”cel mai… / cea mai…”, ori să vezi cu ochii tăi și să ai acces liber la grădina aceea frumoasă în care te simți senin(ă), echilibrat(ă), puternic(ă), performant(ă)?

O variantă a acestei situații este atunci când lași adolescenta / adolescentul din tine să preia leadershipul vieții tale și refuzi să te maturizezi, să-ți iei viața în propriile mâini. Mă vei urî atunci pentru că, în loc să-ți ”dau dreptate” când îmi povestești despre cum te dezamăgesc alții, iți voi arăta cum te amăgești singur(ă) și te voi conduce pe singurul drum sănătos și productiv pentru tine, însă deloc ușor, drumul maturizării; această ipostază a ta apare, dacă ești femeie, intr-un alt articol.

E foarte posibil ca, atunci când lucrăm împreună, să vină și acel moment, sau acele momente, când mă vei urî. Când vei dori să mă eviți, să amâni o sesiune, ori chiar să întrerupi programul – posibilitate pe care eu însămi am integrat-o în contract, pentru că vreau ca, atunci când lucrezi cu mine, să te simți liber/ă să alegi și să-ți asumi pe deplin consecințele alegerilor tale; dacă nu vrei să te ridici deasupra propriului Ego, dacă nu vrei să te maturizezi și să-ți iei viața în propriile mâini, ori alergi după soluții rapide și nu ai suficientă răbdare ca să te antrenezi și să construiești temeinic, eu nu te pot ajuta, nu vreau să te ajut, pentru că știu cât de superficiale, nesustenabile și periculoase pe termen lung sunt acele soluții.

Cât timp îți ia ca să renunți la o obișnuință și să-ți formezi un automatism nou?

21 zile – îți promit foarte mulți psihologi, coachi si experti in dezvoltare personala.
Da, dacă îți dorești să bei apă după masă – spun cercetătorii care nu se mulțumesc cu fast-food-ul pentru minte.

Mult mai mult, dacă îți propui să schimbi obișnuințe mai profunde.

Și mai mult, dacă te antrenezi doar din când în când.

”The simple answer is that, on average, across the participants who provided enough data, it took 66 days until a habit was formed. As you might imagine, there was considerable variation in how long habits took to form depending on what people tried to do. People who resolved to drink a glass of water after breakfast were up to maximum automaticity after about 20 days, while those trying to eat a piece of fruit with lunch took at least twice as long to turn it into a habit.”

Merita sa citest: Jeremy Dean, Making Habits, Breaking Habits: Why We Do Things, Why We Don’t, and How to Make Any Change Stick.

Când mă cauți, scopul pentru care vii la mine nu e să mă iubești, nu-i așa? Ai alte scopuri, iar iubirea ta pentru mine și ura ta față de mine (dez-amăgirea, supărarea, furia, revolta etc.) sunt în egală măsură instrumente care pot facilita, fiecare în condiții specifice, drumul către scopurile tale.

Mă vei auzi spunându-ți de multe ori, până reușești să înțelegi cu adevărat, că nimic din tine – sau din mine, sau din oricine altcineva – nu e ”defect”: orice este o resursă pe care o ai ”în cămară”, cu condiția să-ți pui inteligența și creativitatea la treabă ca să folosești resursa respectivă doar atunci când și doar în proporțiile în care se potrivește cu ”mâncarea” pe care vrei să o mănânci într-adevăr. 

Ești hotărât/ă să le pui la treabă cu metodă ?