„Terapeut de dezvoltare personală, fie el coach sau psiholog” – de ce nu?

09.23.2021

O confuzie mare, prea frecventă și cu prea multe urmări ca să nu vorbim repetat despre ea, e dezvăluită de un comentariu la o postare a mea: „terapeut de dezvoltare personala, fie el coach sau psiholog”.

Dezvoltare și terapie

Terapia e una, iar programele de dezvoltare sunt cu totul altceva: ele (programele de dezvoltare) pleacă de la „simt că pot / vreau mai mult” și te conduc de acolo unde te afli acolo unde vrei – și ești dispus să investești energie, timp și bani – să ajungi.

Scopul programelor de dezvoltare NU e terapia, iar profesionistul în ghidarea proceselor de dezvoltare NU are, în mod obișnuit, și competențe de psihoterapeut; iar dacă are, trebuie să fie foarte atent la când și cum își utilizează diferitele competențe, pentru că intrarea clientului într-o „cerere” explicită sau implicită de terapie („mă doare, sufăr foarte tare, am nevoie de mângâiere” sau „sunt furios/furioasă, am nevoie de descărcare” sau „nu pot, sunt slab/ă, vulnerabil/ă, am nevoie să preia altcineva responsabilitatea, să mă motiveze, să-mi dea putere”) e unul dintre tertipurile pe care oamenii le folosesc adesea, nonconștient sau semiconștient, ca formă de apărare a zonei de confort și rezistență la învățare-schimbare și pentru care există un suport social foarte larg.

Emoțiile „negative” sunt resurse cruciale în procesele de dezvoltare, iar uneori e de preferat să-ți alimentezi controlat o suferință care te poate împinge înainte către depășirea unui obstacol în loc să cauți să o alini și să o depășești foarte repede – cu cât o depășești mai repede, cu atât mai mult vei intra în starea omului salvat de la înec care respiră ușurat „am scăpat” și fie își vede de viață ca și înainte, fără să schimbe nimic, fie spune „nu mai intru niciodată în apă”, adăugând astfel încă un obstacol interior care va limita creșterea calității vieții sale.

Dacă de multe ori procesele de dezvoltare au și efecte care până nu demult erau urmărite doar în terapie, iar procesele terapeutice au și efecte în planul dezvoltării, nu înseamnă că programele de dezvoltare pot fi substituite programelor de terapie sau invers. Fiecare are rolul său specific în calitatea vieții umane. Și fiecare profesionist în dezvoltare ar face bine să-i recomande clientului care se instalează prea des în posturi prin care cere terapie să meargă la psihiatru – doar el poate să pună un diagnostic! -, iar apoi, dacă e nevoie, la terapeut; iar fiecare profesionist în psihiatrie sau/și psihoterapie să-i recomande clientului care are mai curând nevoie să accelereze propria dezvoltare să meargă la programe de dezvoltare. La fel, fiecare om ar face bine să aleagă corect profesionistul care chiar are competențele să răspundă nevoilor lui: nu-ți vezi visurile realizate, nu-ți rezolvi problemele și nu-ți depășești suferințele dacă alegi să mergi la un profesionist în dezvoltare atunci când ai nevoie de psihoterapie, ori alegi să mergi la un psihoterapeut atunci când, de fapt, tu ai nevoie de dezvoltare.

Dezvoltare și coaching

În ce privește coachingul și dezvoltarea, lucrurile stau similar, cu câteva nuanțe suplimentare.

În cea mai cunoscută variantă de coaching, goal/solution-oriented, ai un obiectiv, o țintă foarte precis/ă pe care vrei să îl/o atingi într-un interval de timp determinat, iar ca să ajungi la obiectiv-țintă în intervalul respectiv de timp ai nevoie să înveți-schimbi, în ritmul potrivit, câteva lucruri în modul tău de a simți, gândi și face lucrurile; și înveți-schimbi lucrurile acelea descoperindu-le tu însuți într-un proces ghidat de un context conversațional creat de un coach. Altfel spus, în acest tip de coaching dezvoltarea e condiția și consecința urmăririi unei ținte punctuale, ceea ce face din coaching o formă particulară a proceselor de dezvoltare, în care dezvoltarea e dublu limitată: limitată la acele lucruri care sunt indispensabile acelei reușite punctuale și limitată la acele lucruri pe care, de regulă, clientul le descoperă singur (în mod obișnuit, coachii nu sunt experți în domeniul țintei clientului; există însă și coachi, tot mai mulți, care înțeleg că procesul poate fi dus la un nivel superior atunci când ai și expertiză în domeniul respectiv și împletești flexibil competențele de coach cu acelea de expert).

În dezvoltare, linia de start e, de regulă, „simt că pot mai mult și vreau să descopăr ce și cum pot”. Nu ai neapărat o țintă precisă și e cu atât mai bine dacă nu ai, pentru că îți lași în acest fel drumul deschis către a te redescoperi și a construi orice drum. Iar în contextul actual VUCA / VICA, această deschidere e crucială. Vremea visurilor-ținte de tipul „vreau să devin… (o profesie, un statut)” sau „vreau să am… (o familie, copii, casă, mașină etc.)” e pe cale să apună, pentru simplul motiv că cele mai multe visuri de tipul acesta sunt nesustenabile într-o lume în care regulile sunt făcute de volatilitate, incertitudine, complexitate și ambiguitate.

Atunci când ești adult, însă, procesul de dezvoltare reușește doar dacă pe parcurs îți stabilești și obiective-ținte foarte precise, foarte semnificative pentru tine, și le urmărești cu metodă, într-un du-te-vino între teorie (modele mentale ale realității validate prin cercetare științifică), experiențele personale din viața ta de fiecare zi și reflecția coaching-style asupra experienței, pentru că doar așa se alimentează motivația adulților pentru învățare-schimbare și se deschid în creierul adult „ferestre de plasticitate”, fără de care învățarea-schimbarea nu e posibilă. Altfel spus, procesele de coaching sunt componente (secvențe) de nelipsit din orice proces de dezvoltare reușit, însă un program de dezvoltare de calitate e mai mult decât un proces de coaching goal/solution-oriented. Acestea sunt motivele pentru care sunt în plină expansiune programele de coaching pentru dezvoltare: unele combină abordarea goal-solution-oriented cu dezvoltarea (iar din rațiunile enunțate mai sus eu prefer această abordare), în vreme ce altele nu urmăresc „ținte” precise (personal, mă întreb în ce fel pot fi incluse în categoria coaching aceste programe).

Un proces de dezvoltare de foarte bună calitate ar trebui să te conducă progresiv prin mai multe obiective-ținte atinse succesiv sau simultan fie într-unul dintre domeniile vieții tale, fie în mai multe sau chiar în toate.

Dacă ieși din proces doar cu o impresie de mai bine și cu „știu să vorbesc despre…” și „mă descurc să…”, fără câteva ținte precise atinse foarte clar și verificat, fie te-ai oprit tu prea devreme, fie procesul nu a fost ghidat profesionist.