Victimă-complice a manipulării sexual-emoționale la locul de muncă

11.05.2024

Vorbim în acest articol despre cum poți deveni, fără să-ți dai seama, o victimă-complice a manipulării sexual-emoționale la locul de muncă. Și despre cum poți să te protejezi.

Povestea a început cu un mesaj email:

„Am nevoie cât mai curând posibil de o sesiune cu dumneavoastră, vă rog. Nu arde încă, dar m-am trezit într-o situație neexperimentată vreodată, cu mare potențial de ars. “Focul” e aprins deja, iar eu nu mai am deloc claritate.”

Cu ce vrei să pleci din sesiunea noastră? – întreb, la începutul sesiunii.

„Să văd mai bine resursele cu care pot gestiona situația.”

Știe deja cum funcționează coachingul: ea va fi aceea care va crea soluțiile și va lua deciziile. Însă vom cerceta împreună ca să descoperim resurse pe care, prinsă în „focul” situației, nu le vede din cauză că, atunci când creierul se focalizează pe ceva, pierde întotdeauna din vedere alte lucruri; iar când emoțiile sunt puternice, zonele din creier responsabile de prelucrarea rațională a informației și luarea deciziilor sunt mai mult sau mai puțin dezactivate. Dacă va fi nevoie, vom crea împreună și resurse pe care încă nu le are.

„Am ezitat mult să vă scriu. Și chiar acum o parte din mine vrea sesiunea, iar altă parte nu o vrea…”

„Nu știu cum să încep. Mi-e jenă, e ceva foarte delicat… Sunt la atâta distanță [arată cu degetele cam un centimetru] să devin amanta unui coleg de serviciu… care e foarte însurat… Am muncit trei ani ca să am încrederea colegilor și acum mi-e frică să nu pierd tot.”

„Nu știu direcția. Simt că nu mă pot controla. Și mă simt vinovată că nu mă simt vinovată. Mă întreb unde a dispărut Maria aceea care a crescut la țară cu ideea că o relație cu un bărbat însurat e exclusă. Că nu trebuie să strice casa cuiva… Dar, de fapt, nu vreau să divorțeze ca să fie cu mine, chiar nu vreau… Mi-a și spus, așa, în treacăt, că nu se gândește să se despartă de soția lui.”

Aflu că e vorba despre un bărbat care „flirtează cu toată lumea”.

Desprind din povestea ei

„arsenalul” tipic cu care bărbații numiți de obicei „prădători sexuali” își manipulează victimele.

Crearea unor situații repetate în care se află în raza ei vizuală.

Crearea unor situații repetate de proximitate și contact vizual: vizite în biroul ei, prezență în bucătăria comună atunci când și ea e acolo, apropiere în timpul petrecerilor organizate de companie.

Crearea unor situații de proximitate în doi: aceleași ca mai sus, când ea se află singură în spațiile respective.

Glume cu subînțeles: amestec de compliment și invadarea spațiului și vieții personale.

Trecerea de la conversație profesională sau neutră la conversație în care temele legate de viața personală sunt în prim-plan.

„Feedback” aparent empatic care testează și alimentează posibile vulnerabilități personale: „cred că ai avut o copilărie nefericită”, „cred că ai crescut fără tată”.

Atingeri „accidentale”.

Gesturi „spontane” de tandrețe: o mângâiere, un sărut pe obraz. Urmate de „te rog să mă ierți, a fost spontan, nu m-am putut stăpâni”.

Gesturi „îndrăznețe”: mâna introdusă sub bluză.

Mesaje în timpul din afara orelor de program: seara, în weekend.

Invitații directe la întâlniri erotice.

Adăugate progresiv, zi după zi, în săptămâni și luni.

Trebuie să ai suficientă experiență de viață – care are prea puțină legătură cu vârsta – ca să înțelegi că toate acestea sunt tehnici de manipulare sexual-emoțională.

Dacă nu ai suficientă experiență – pentru că pur și simplu viața nu te-a pus în fața unor situații de acest tip sau, dacă te-a pus, ți-a fost jenă să vorbești cu cineva despre ele și ai tras singură concluzii greșite din acele situații – ești victimă sigură. Prădătorii din toate speciile (lupi, lei, tigri…, oameni) au un simț special care le permite să identifice exemplarele cele mai vulnerabile și pe acelea le atacă.

Cum te poți proteja*?

* Multe din cele de mai jos sunt valabile și pentru bărbați (și ei pot fi victime ale abuzurilor sexual-emoționale), însă aici vorbim despre femei.

1. Învață, prin antrenament, să identifici corect tehnicile de manipulare ale „prădătorilor sexuali”.

Ai mai sus câteva, cred că sunt cele mai frecvente. Dar privește și ascultă atent, apoi discută cu cineva mai experimentat: poți identifica multe altele. Poți auzi, de pildă, povești despre nefericirea lui conjugală: abuzatorii știu că potențialele victime ale manipulării sexuale sunt, de regulă, foarte sensibile la suferința masculină și gata să joace rol de „pansament”. Ori poți auzi, dimpotrivă, povești despre cât de mult își iubește și își respectă el soția: cum să nu te simți atrasă de un astfel de bărbat „de calitate”? Nu te lăsa păcălită: relațiile conjugale sunt intime și implică două persoane, nu doar persoana lui; dacă vorbește despre ele cu tine, de bine sau de rău, nu e acolo nici respect și iubire pentru soția lui, a cărei viață personală o expune fără să aibă dreptul să o facă, nici vreo calitate masculină; e lipsă de etică; spune-i direct să meargă la un consilier marital.

2. Caută să înțelegi lucid ce se petrece în corpul tău și în mintea ta.

Când un bărbat te înconjoară (expresia „îți face curte” e foarte sugestivă) cu acțiuni de tipul celor enumerate mai sus, îți alimentează și îți oferă resurse ca să-ți satisfaci un puzzle de nevoi-dorințe ale oricărei femei din spațiile socio-culturale europene și nord-americane, printre care:

• nevoia-dorința de a te simți specială; cu cât bărbatul acela are un statut social mai înalt, cu atât te simți mai specială, îți spui că putea să aleagă pe oricine, dar el te-a ales pe tine;
• nevoia-dorința de validare feminină; îți amintești pretinsele „exerciții sociologice” în care studentelor de la SNSPA li se puneau „note pentru feminitate” și li se cerea să se dezbrace ca „dovadă” că nu sunt „inhibate”? nevoia-dorința de validare feminină a fost „nada” din capcana pe care profesorul a țesut-o abil în jurul lor;
• nevoi-dorințe sexuale; orice adolescentă și femeie adultă sănătoasă are și nevoi-dorințe sexuale, iar un „prădător sexual” simte și știe să speculeze vulnerabilitățile legate de viața sexual-emoțională a victimei: perioade de activare a hormonilor sexuali, perioade în care ești singură, ori perioade în care relațiile intime în cuplu sunt nesatisfăcătoare (orice cuplu trece și prin astfel de etape).

Când ești expusă repetat la stimuli care activează și alimentează puzzle-ul acela de nevoi-dorințe, oferindu-ți totodată și o șansă la îndemână să le satisfaci, ajungi să te simți în mod natural și normal atrasă de bărbatul acela. Corporal și psihologic. Creierul are în primul rând această funcție: să adune și să proceseze informația venită din interior (interocepție) și să caute resurse pentru ca nevoile-dorințele să fie satisfăcute. Mintea (e treaba pe care o face creierul) începe să construiască spontan scenarii de satisfacere a acelor nevoi-dorințe. Când sunt implicate nevoi-dorințe sexual-emoționale, ea produce, de multe ori împotriva voinței tale, fantezii erotice și raționalizări („argumente”) care le susțin, prin care tu însăți îți alimentezi nevoile-dorințele respective. Nu e nimic de condamnat aici: e modul natural și normal în care funcționăm ca ființe umane; dacă cineva pretinde că nu a făcut niciodată acestea, fie e înger, fie nu îndrăznește să (își) recunoască. Dacă bărbatul vine cu manipulări din ce în ce mai frecvente și mai persuasive, ajungi cu timpul să simți că pur și simplu nu mai poți controla nevoile-dorințele respective, nu te mai poți controla. De aici până la a ceda, în pofida oricăror argumente contra, nu mai e decât „centimetrul” acela pe care mi-l arătase clienta mea la începutul sesiunii.

În același timp, tot creierul-mintea poate produce, pe baza valorilor încorporate în experiențele trecute, judecăți morale și sentimente de vinovăție care ne impun „să punem frâna”. Dar clienta mea spunea „Simt că nu mă pot controla. Și mă simt vinovată că nu mă simt vinovată”. Cum poate fi explicată această trăire aparent paradoxală?

Clienta mea trăiește – ca noi toți – între lumi sociale cu valori contradictorii: una care spune „să nu ai relații cu bărbați însurați” și alta care ridică la rangul de valori absolute iubirea și plăcerea (inclusiv sexul). Valorile și judecățile morale încorporate în copilărie și adolescență îi spun „ești vinovată”. Valorile și judecățile morale postmoderne îi spun „nu ești vinovată, ai o singură viață și ai dreptul să te bucuri din plin de viața ta, să dai frâu liber dorințelor, sexul e normal dacă ambii parteneri sunt de acord”. Mai ales în lumea urbană, cele din urmă sunt mult mai pregnante în viețile noastre în fiecare zi, la orice pas: în conversațiile amicale, în filme, în cărți. Inevitabil, influența lor asupra multora dintre noi e mai puternică, fără să poată anula total puterea valorilor și judecăților morale numite „tradiționale”. Am explicat mai pe larg în câteva articole academice această realitate între lumi sociale în care ne mișcăm cu toții, în toate domeniile vieților noastre; am numit-o „pluralism structural” și identitate „și-nici” (dacă vrei să afli mai multe, citește aici).

De foarte multe ori, femeile rezolvă acest conflict interior în cel mai nesănătos mod cu putință: atașează foarte repede cuvintele „iubire” și „dragoste” trăirilor corporal-emoționale și construcțiilor mentale despre care am vorbit mai sus. „Îl iubesc”, „m-am îndrăgostit” e salvarea de vinovăție. Iubirea, dragostea înnobilează orice. Cel puțin așa ne spune, de secole, ideologia pe care o încorporăm probabil dinainte de a ne fi născut. În numele iubirii, e permis cam orice. Unii mint, unii fură, unii înșală, iar unii ucid în numele iubirii. Și mulți alții îi privesc cu empatie și compasiune, uneori chiar cu admirație.

Nu e cu totul exclus ca iubirea să apară. De foarte multe ori însă, ce simțim nu e ce vrem noi să credem, sau să creadă alții, că e. Creierul activează trei circuite distincte pentru trei situații pe care le asociem în mod obișnuit cu iubirea: dorință sexuală (lust); atracție (attraction); și atașament (attachment). Uneori, două circuite sau toate trei se pot „aprinde” simultan, cel puțin parțial și pentru o vreme. Alteori, unul sau altul se poate „aprinde” autonom. Atâta timp cât nu am acumulat suficientă experiență în relațiile de iubire cu componentă erotică și nici nu avem la îndemână instrumente pe care doar experții în neuropsihologie le au, suntem foarte expuse la riscul de a ne auto-manipula numind „iubire” ceva ce ar putea fi doar efect al unei nevoi-dorințe sexuale pe care am învățat în copilărie și adolescență să o ascundem, pentru că ar fi „rușinoasă”, „imorală”, „păcat”; ori ar putea fi doar atracție obsesivă, pe care ne-o autoalimentăm prin raționalizări (justificări) și fantezii erotice. Și riscăm să luăm decizii pe care le regretăm mai târziu.

Clienta mea era conștientă că ce simțea ea nu era iubire. Nu-și putea oferi nici măcar această „scuză”. Un motiv în plus să se simtă vinovată că nu se simțea vinovată.

Mintea ei a căutat ieșirea din conflictul interior prin „de fapt, nu vreau să divorțeze ca să fie cu mine, chiar nu vreau…”, care deschidea drum pentru „pot să accept relația fără să mă simt vinovată”. Problema venea din faptul că raționalizarea aceasta nu elimina sentimentul de vinovăție. „Maria aceea care a crescut la țară” a încorporat foarte profund nu doar interdicția morală de a avea o relație cu un bărbat căsătorit, ci și prescripția ca o femeie de vârsta ei (între 30-40 de ani) să fie căsătorită și să aibă copii; sau, dacă nu e, să caute un bărbat cu care să se căsătorească și să facă copii. Speranța, nerecunoscută, „poate că bărbatul acesta este jumătatea mea” era acolo, ascunsă; activă doar atât cât să alimenteze sentimentul „mă simt vinovată că nu mă simt vinovată”. Dacă relația ar avansa, speranța aceea ar ieși încet-încet la lumină, iar la un moment dat s-ar manifesta în așteptări formulate explicit, cum se întâmplă cel mai adesea.

Dacă nu te poți elibera total de sentimentul de vinovăție – caută-l foarte atent! – cel mai sănătos e să nu lași relația să avanseze; sau, dacă o lași, fii conștientă că, în timp, va deveni sigur o relație foarte nesănătoasă, care te va costa foarte mult, mai ales sub aspect emoțional. Nu îi „strici casa” bărbatului respectiv: dacă alocă timp și energie, poate și bani, pentru a te manipula pe tine, casa aceea e deja stricată. Dar nici bine nu-i faci. Și nici ție nu-ți faci bine.

Când suntem tinere și imature, putem face multe greșeli din simplă imaturitate. Depășește jena de a vorbi despre ce simți și caută o persoană mai matură, cu mai multă experiență, cu care să vorbești deschis, foarte deschis.

3. Depersonalizează situația.

Privește-l pe bărbatul acela ca pe unul dintre mulții membri ai categoriei din care face parte: manipulatori ai relațiilor care includ componenta sexual-emoțională, „prădători sexuali”. Privește-te pe tine ca pe una dintre multele – din nefericire – potențiale victime ale abuzului sexual-emoțional. Acolo nu e vorba despre un El și o Ea care se îndrăgostesc unul de altul. E vorba despre un abuzator prin manipulare și o victimă.

4. Învață, prin antrenament, să activezi resursele pe care le ai la îndemână, în tine și în mediul tău social, ca să gestionezi sănătos situația:

Fugi ca de Necuratul de clișeul „îl iubesc”, „m-am îndrăgostit”; ți-am explicat mai sus cum e cu iubirea aceea: de cele mai multe ori, ce numești „iubire” e o simplă construcție a creierului care caută să dea un sens acceptabil interocepției și să găsească moduri acceptabile de a satisface nevoile-dorințele greu acceptabile din punct de vedere moral; peste un timp, îți vei spune „mi-am dat seama că, de fapt, nici măcar nu-l iubeam”.

Evită și refuză ferm proximitatea, în special proximitatea în doi.

Evită și refuză ferm orice conversație pe teme personale și orice atingere, oricare ar fi pretextul.

Evită să intri în jocul glumelor lui. Și nu te lăsa intimidată de ele. Spune-i scurt și ferm că sunt glume proaste, nelalocul lor.

Caută aliați de încredere care să te încurajeze și să te sprijine să eviți și să refuzi. Nu prieteni „empatici” care îți alimentează poveștile cu „dacă îl iubești…”. O prietenă sau un părinte cu multă experiență, un psiholog sau un coach bun poate fi un astfel de aliat.

Dacă bărbatul respectiv insistă – de regulă, atunci când sunt refuzați, manipulatorii sexual-emoționali scot „artileria grea”, cu insistențe, promisiuni sau/și amenințări de toate felurile – spune-i foarte ferm că vei apela la ajutorul comisiei de etică din companie sau instituție.

Dacă povestea se petrece în afara muncii, spune-i foarte ferm că o vei informa pe soția lui; de regulă, „prădătorii sexuali” nu vor să-și pună în pericol relațiile conjugale și copiii.

Dacă, totuși, continuă să insiste, vorbește cu un avocat și caută să produci probe prin care poți dovedi hărțuirea (salvează mesajele, înregistrează convorbirile…). Apelează fără nicio jenă la instituțiile sociale care te pot proteja.

Care a fost finalul sesiunii care a alimentat acest articol?

 „Așa mă felicit în momentul ăsta că v-am scris ca să solicit sesiunea! Am stat cu email-ul ăla în computer și tot amânam, ba că mă descurc singură, ba că mi-e jenă, ba că n-aș ști cum să încep… Când am început sesiunea, simțeam că mai am foarte puțin și iau decizia aia [împotriva valorilor încorporate în copilărie și adolescență], acum simt că am resurse să gestionez situația. Așa de diferit se simte acum față de început!”

Nu i-am spus eu ce decizie să ia sau să nu ia.

Doar i-am oferit resurse ca să privească întreaga situație lucid, în complexitatea ei psihosocială.

Am făcut exerciții ca să descopere ce simte și ce gândește, dincolo de ce conștientizase înainte de sesiune.

Decizia îi aparține 100% și, oricare ar fi, eu n-o voi judeca: fiecare are dreptul să decidă pentru propria viață și responsabilitatea să „adune cioburile sparte”, dacă e nevoie.

Am programat o sesiune de follow-up peste trei săptămâni, ca să discutăm cum reușește să integreze în relațiile de fiecare zi cu bărbatul respectiv, eventual și cu alții, resursele pe care le-am descoperit și le-am creat împreună în timpul sesiunii.

Citește și „Sapte mituri despre hartuirea sexuala explicate barbatilor”