Inteligența emoțională, modelul RULER/CINEVA

12.04.2019

Fă chiar acum legătura între ce citești aici și viața ta !

1. 1. Ce înțelegi tu prin emoții ?
   2. Amintește-ți o situație în care emoțiile tale sau ale altei persoane te-au ajutat să faci ce îți doreai să faci și să obții ce îți doreai să obții.
   3. Amintește-ți o situație în care emoțiile tale sau ale altei persoane te-au împiedicat să faci ce îți doreai să faci și să obții ce îți doreai să obții.
   4. Ai spune că pe tine emoțiile te împiedică de multe ori să faci și să obții ce îți dorești? Dacă răspunsul e „da”, atunci ai enorm de câștigat studiind și antrenând cu atenție cele ce urmează.
   5. Ai spune că, de regulă, tu folosești emoțiile ca resurse ca să faci și să obții ce îți dorești? Dacă răspunsul e „nu”, atunci ai enorm de câștigat studiind și antrenând cu atenție cele ce urmează. Dacă răspunsul e „da”, ai putea descoperi, citind atent cele ce urmează, lucruri care să te ajute să faci din emoții resurse și mai puternice.

Iar acum, hai să începem dialogul în modul cel mai simplu:

• • Cum te simți tu chiar în acest moment?
  • Câtă energie simți că ai?

Oferă-ți un pic de timp ca să observi ce se petrece chiar acum în corpul tău: poate simți o greutate pe umeri sau în spate, o apăsare în piept, un ghem sau un gol în stomac, un cerc care se strânge în jurul tâmplelor, un nod în gât, furnicături într-o parte a corpului, o parte a corpului transpiră sau tremură etc.; sau poate simți cum ți se concentrează pe pagină privirea și toți mușchii feței, cum ți se îndreaptă spatele, cum îți bate / crește inima și tot corpul parcă devine mai mare, simți fluturi în stomac etc.

Acum oferă-ți un pic de timp ca să observi ce se petrece în mintea ta. Observă că, fără să-ți dai seama, în spatele acțiunii de bază (cititul), ai o conversație spontană cu tine de tipul „vreau să…”, „trebuie să…”, „am chef / n-am chef”, „mă atrage / nu mă atrage”, „îmi place / nu-mi place”, „e interesant / nu e interesant”, „am impresia că…”, „mai devreme…/ ieri…”, „mai târziu… / mâine…” etc.

Iar acum oferă-ți un pic de timp ca să observi ce se petrece cu inima ta: e aici, citește acest text odată cu ochii tăi și cu mintea ta, ori e în altă parte?

Ce efecte au toate acestea pe care le simți și le gândești asupra acțiunii pe care o faci chiar acum (cititul)? Te ajută ele să fii întru totul, corp-inimă-minte (body-heart-mindful), aici și acum, ori te împiedică? Te ajută ele să te concentrezi foarte bine și să obții rezultate foarte bune în acțiunea aceasta, ori te împiedică?

• • Cât de conectat/ă te simți la ce faci chiar acum (citit)?
  • Ce îți vine – pe bune – să faci acum? Dacă faci acel lucru, te conectezi mai bine la ce faci chiar acum (cititul), ori te îndepărtezi și te deconectezi?

Acum privește imaginea de mai jos și marchează cu X locul care corespunde cel mai bine răspunsurilor tale:

Cât de întru totul prezent/ă, corp-inimă minte (body-heart-mindful) aici și acum te simți ?

Tocmai ai făcut primii pași în antrenamentul inteligenței emoționale după modelul CINEVA, pe care îl vei înțelege și antrena în continuare.

Unul dintre cele mai recente modele de antrenare a inteligenței emoționale e RULER, creat de cercetători de la o prestigioasă universitate americană, Yale. Eu propun ca traducere CINEVA pentru că, mai ales dacă nu stăpânești limba engleză și nu ai suficiente cunoștințe și abilități legate de inteligența emoțională, îți va fi mai ușor să înțelegi, să reții și să folosești acest model în viața ta de fiecare zi. Practic, procedez în exact același mod în care au procedat și cercetătorii americani, ei pentru vorbitorii de limbă engleză, eu pentru vorbitorii de limbă română: am găsit un acronim-metaforă care să surprindă cât mai bine esența lucrurilor, fiind totodată un sprijin pentru memorie și acțiune; iar cei trei termeni diferiți din varianta în limba română îmi par a surprinde mai clar esența procesului decât termenii din varianta americană. Diferența cea mai mare între RULER și CINEVA este aceasta: în vreme ce modelul Yale merge pe ideea de „regularizare” a emoțiilor (ultimul R), eu merg pe ideea de valorificare a emoțiilor ca resurse în urmărirea proiectelor individuale și de grup – da, mă simt în măsură să propun ameliorări ale unui model creat într-o universitate americană de mare prestigiu. Singurele lucruri care se pierd sunt ideea de „metru” și ideea de reglare, conducere pe care le conține acronimul-metaforă RULER: ai un instrument de „măsurare” a emoțiilor și le reglezi, le conduci tu pe ele, nu te lași condus/ă și manipulat/ă de ele. În schimb, se câștigă un plus de adecvare la cultura noastră: CINEVA trimite la identitate și valoare personală, mult mai atrăgătoare pentru români decât ideea de „regularizare”. Pe de o parte, când vorbim despre inteligența emoțională, vorbim despre emoțiile pe care le simte CINEVA (o persoană) sau alt-CINEVA (altă persoană); calitatea de ființă umană e indispensabil legată de faptul că ai nu doar rațiune, voință etc., ci și emoții care se împletesc cu rațiunea, voința și celelalte procese psihice. Pe de altă parte, pentru că vrei să fii CINEVA (să fii respectat/ă ca persoană importantă pentru cel/cea alături de care trăiești/muncești sau cu care vorbești), e absolut necesar să înveți să valorifici emoțiile, ale tale și ale celorlalți, ca resurse pentru realizarea proiectelor tale și ale grupului din care faci parte / echipei tale; calitatea relațiilor tale cu ceilalți e crucial dependentă de ce faci cu emoțiile tale. În cele ce urmează, îți voi explica modelul CINEVA, care are foarte multe puncte de întâlnire cu modelul RULER (a fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine să descopăr aceasta), dar, dacă te interesează RULER, cel mai bine e să cauți materialele elaborate de cercetătorii de la Yale[1].

RULER și CINEVA propun o abordare în cinci „pași”, fiecare pas constituind o ridicare la un nivel superior de reflecție și funcționalitate a unor lucruri pe care oamenii le fac în mod obișnuit în experiențele lor de fiecare zi; fiecare inițială corespunde unui „pas”:

Când vorbim despre „pași”, nu trebuie să înțelegem că ar fi vorba despre etape care vin în mod necesar una după alta, fără interferențe între ele. Da, e util ca, atunci când ne antrenăm, să abordăm fiecare etapă ca și cum ar fi separată de celelalte și să zăbovim suficient asupra fiecărei etape, ca să putem observa mai bine cum funcționează lucrurile; însă e la fel de util să nu folosim mecanic acest instrument intelectual, pentru că modul de a funcționa al minții umane în condițiile reale de viață e mult mai complex (orice instrument intelectual e doar o simplificare a realității, dar aceste simplificări ne ajută să vedem mai clar realitatea și să acționăm cu rezultate mai bune). După cum vom vedea, în experiențele noastre reale, primii „pași” utilizează adesea resurse pe care le oferă pașii următori, iar în etapele avansate precum exprimarea și valorificarea nuanțăm și rafinăm adesea lucruri pe care le credeam foarte clare în etapele anterioare.

1.      Recognition / Conștientizare–Corp–Curaj

Primul R din RULER vine de la Recognition. Recunoaștere ar fi traducerea imediată în limba română și, sub multe aspecte, ar fi o traducere bună. Eu prefer, totuși, traducerea Conștientizare (de aici, C din CINEVA), care îmi pare a exprima mai bine esența procesului și mai adecvată limbii și culturii române (în sensul socio-antropologic al termenului „cultură”).

Te focalizezi, practic, pe observarea impresiilor (afecte, feelings), direct legate de modificări neurofiziologice, corporale. Adaugă cuvântul Corp la Conștientizare: C = conștientizare corp, înainte de orice. Și nu cred că mai e necesar să-ți explic cât de important e să fii capabil/ă să observi și să interpretezi corect ce se întâmplă în corpul tău: sănătatea ta, calitatea vieții tale  sexuale, calitatea relațiilor tale, nivelul tău de performanță depind de această capabilitate.

În viața de fiecare zi, oricare dintre noi observă câteva semnale pe care i le dă corpul și avalanșa de gânduri care apar spontan într-o situație dată, mai ales în situațiile în care există o miză mai mare (să faci impresie bună, să obții apreciere, să treci un test, să obții un post sau o promovare, să convingi pe cineva să facă/faceți ceva, să nu pierzi ceva sau pe cineva etc.), iar aceasta înseamnă că oricare dintre noi are cel puțin premise pentru sau rudimente de inteligență emoțională. Însă inteligența emoțională, în sensul în care utilizăm aici termenul, începe atunci când devii conștient/ă că, îți dai seama că, accepți și recunoști că acele semnale corporale și acele gânduri care apar spontan în orice situație de viață care are o miză pentru tine indică prezența unor stări emoționale, emoții, sentimente, impresii și că acestea te pot ajuta să acționezi în direcția proiectelor tale, ori, dimpotrivă, te pot împinge să acționezi în direcții care te îndepărtează de proiectele tale sau le fac chiar imposibil de realizat. Inteligența emoțională, în sensul în care utilizăm aici termenul, începe atunci când îți observi mai atent semnalele corporale, așa cum faci, de exemplu, când medicul îți palpează o parte a corpului și te întreabă dacă simți ceva și ce anume simți; și când îți observi mai atent gândurile, așa cum faci, de exemplu, când cineva te întreabă ce gândești despre ceva, iar răspunsul pe care îl dai are o miză foarte importantă pentru tine. Le observi, le accepți și le recunoști. Observi, accepți și recunoști că te simți bine sau nu te simți bine, ori te simți chiar rău, observi, accepți și recunoști că ai energie sau nu ai energie, observi, accepți și recunoști că ai impresia că… și îți vine să te apropii și să te conectezi, ori să te îndepărtezi și să te deconectezi. E crucial, e începutul oricărei relații sănătoase și oricărei acțiuni care conduce la succes sănătos și sustenabil. Nu treci repede peste, nu încerci să „depășești” repede starea de rău sau lipsă de energie și tendința de îndepărtare și deconectare prin negare („n-am nimic”) sau printr-o greșit înțeleasă gândire pozitivă („sunt bine, totul e bine”), cum fac cei mai mulți oameni, până în momentul în care trăirile și gândurile îngropate „explodează”, iar corpul le cedează sub presiunea epuizării sau a unei boli.

Inteligența emoțională e opusul ignoranței: „nu știu, nu simt nimic”. Și opusul negării: „nu am nicio emoție”. Dacă ești ființă umană, nu vreun zeu, înger sau extraterestru, ai modificări neurosenzoriale și impresii, adică emoții, în fiecare secundă (inclusiv în acest moment, când citești aceste rânduri), ele fac parte din funcționarea normală a oricărei ființe umane. Doar că experiențele de viață și procesele de socializare-educație te-au „programat” mental să observi și să iei în seamă emoțiile doar când ating un nivel înalt de intensitate, iar biologic ești „programat/ă” să observi și să iei în seamă în special emoțiile numite „negative” (tristețe, frică, dezgust, furie), chiar și atunci când sunt mai slabe ca intensitate, pentru că ele sunt direct legate de șansele de a supraviețui fizic, biologic și social.

Un exemplu te va ajuta să înțelegi mai bine. Tocmai m-am întors de la o sesiune cu un client, în timpul căreia am trăit un puzzle emoțional pe care îl trăiesc adesea în relațiile cu clienții aflați la începutul programului. „Ai auzit despre lider transformator?”, întreb. „Da, vag, n-aș putea spune ce înseamnă”, răspunde. Îi explic, pe scurt, ce înseamnă și facem împreună legătura între „teoria” explicată de mine și situația concretă din firma lui, la care el a ales să lucrăm; îi ofer câteva exemple de acțiuni concrete pe care le-ar putea întreprinde ca să acționeze ca un lider transformator și, pornind de la ele, construim împreună câteva scenarii de acțiune adecvate situației specifice din firma lui. Pe parcurs, adaug explicații suplimentare legate de mecanismele psihosociale care îl determină pe unul dintre oamenii din echipa lui să acționeze așa cum acționează și de acțiuni concrete prin care ar putea el, ca lider transformator, să-l ajute pe respectivul să conștientizeze acele mecanisme și să-și schimbe modurile de acțiune. Conversația noastră „se leagă” bine, pune întrebări, caută răspunsuri, cere explicații suplimentare, le ascultă, construiește pornind de la ele… La final, întreb: „Cu ce pleci astăzi de aici?”. „Nu am reținut răspunsuri concrete”, răspunde, „nu am auzit nimic nou, însă am descoperit unde și cum pot căuta răspunsurile”. Nu a auzit nimic nou, deși la început nu putea spune ce înseamnă leader transformator, iar pe parcurs nu doar că a aflat, dar a reușit să înțeleagă și cum îl ajută informația respectivă ca să caute răspunsuri la întrebările care îl preocupau! Nu a reținut răspunsuri concrete, deși pe parcurs am produs împreună mai multe scenarii de acțiune foarte concrete și pe care el însuși le-a considerat a fi foarte adecvate situației pentru care căuta soluții! Simt cum, spontan, mi se ridică sprâncenele și cum mi se deschid mai tare ochii a surpriză. „Am vorbit despre asta și cu … (managerul superior)”, continuă, „și i-am spus că, practic, nu e nimic nou, știam deja tot ce discutăm, doar structura în care punem informațiile e diferită”. Eu simt acum cum mi se strânge stomacul – e foarte neplăcută surpriza. „El (managerul superior) zice că vede schimbări, dar eu nu văd nimic schimbat, sunt tot eu”, adaugă, zâmbind, clientul meu. Eu simt, la propriu, cum mi se urcă tot sângele în cap. Știa deja tot, nu vede nimic nou în conversațiile noastre și nimic care se schimbă în modul lui de a gândi, de a comunica, de a acționa, deși primește feedback direct de la superiorul lui în legătură cu unele schimbări și, în urmă cu doar 3 săptămâni, el însuși îmi trimisese un tabel „înainte gândeam așa… și făceam așa… / acum gândesc așa… și fac așa…” în care evidenția schimbări! La limita între conștient și subconștient, o avalanșă de frânturi de gând, întrebări, judecăți și supoziții năvălesc în mintea mea, ocupând-o total: „ce naiba se întâmplă aici?”, „ce face omul ăsta?”, „de ce nu recunoaște că află foarte multe lucruri noi și că se schimbă?”, „orgoliu?”, „dorință de a epata?”, „e incorect față de mine”, „nu apreciază ce-i ofer”, „îmi face deservicii vorbind astfel despre program”. Simt cum cresc în mine neplăcerea și energia, impulsul de a acționa ca „să-l pun la punct” și să mă apăr. Îmi dau seama, conștientizez că puzzle-ul emoțional care m-a cuprins mă împinge să spun și să fac lucruri care ne vor împiedica să avansăm către scopul pentru care ne aflăm amândoi acolo. În mod obișnuit, în astfel de situații, oamenii fie explodează la propriu și spun ceva de genul „Nu se poate, ești atât de orgolios încât nu vrei să recunoști, nu apreciezi ce îți ofer etc.”, fie își ascund trăirile și se prefac că totul e în regulă, nu s-a întâmplat nimic. Voi reveni mai încolo la acest exemplu, ca să-ți spun ce am făcut eu. Pentru moment, vreau doar să înțelegi  diferența între un om care are doar premise sau rudimente de inteligență emoțională și unul care a antrenat acest prim pas al inteligenței emoționale pe care îl numim Conștientizare–Corp: în vreme ce primul nici nu observă ce simte, ori, dacă observă, trece repede peste și reacționează așa cum îi dictează primul impuls, fără să-și dea răgaz să conștientizeze că ce simte e un puzzle emoțional care va avea consecințe importante asupra acțiunii și relațiilor, cel de-al doilea își oferă acest scurt răgaz – care, pe măsură ce te antrenezi, devine foarte scurt (conștientizarea apare foarte rapid).

Clientul respectiv continuă programul, iar rezistențele lui la învățare-schimbare sunt variabile, însă tot mai ușor de gestionat. Rezistențele și defensivele sunt mecanisme psihosociale prezente în orice conversație mai profundă, nu doar în interacțiunile dintre un profesionist „care lucrează cu oameni” și beneficiarul muncii sale; ele apar în aceste interacțiuni tocmai pentru că respectivele interacțiuni activează pattern-uri cvasi-generale (și profesionistul și beneficiarul aduc acolo trăirile, modurile de gândire și modurile de acțiune încorporate în experiențele anterioare).

Inteligența emoțională presupune să cercetezi cu mintea începătorului, care nu știe foarte bine ce se întâmplă și e curios să descopere (în limba engleză, beginner mind) schimbările neurofiziologice din corpul tău și gândurile, impresiile, poveștile care le însoțesc. E opusul diagnosticului rapid: „sunt nervos/nervoasă”, „sunt fericit/ă”, „mi-e frică” etc. și „sunt așa din cauza ta/lui/ei”. Primele cuvinte și povești prin care traducem modificările neurofiziologice pe care le simțim sunt înșelătoare – știi: aparențele înșală. Pentru că stările emoționale, emoțiile și sentimentele sunt greu de „prins” cu certitudine, iar mintea umană are dificultăți să gestioneze incertitudinea, avem tendința să ne satisfacem nevoia de certitudini prin aceste prime și rapide raționalizări de tipul „am impresia că”: nu ești sigur/ă ce simți, nu ești sigur/ă de ce se petrece, iar atunci impresia („am impresia că…”) înlocuiește incertitudinea cu ceva care, integrat în puzzle-ul tău interior, participă la construcția unei relative certitudini; în limbajul obișnuit, oamenii iau aceste prime impresii drept gut feeling și intuiție. Problema e că nu orice primă impresie e gut feeling sau intuiție valabil/ă, iar dacă ești tentat/ă să spui „nu e adevărat, de câte ori mi-am ascultat intuiția a fost bine”, te întreb: ai o statistică exactă? dacă nu, ce garanție ai că numărul situațiilor în care nu ți-ai ascultat intuiția și a fost bine nu e mai mare decât numărul situațiilor în care ai ascultat-o și a fost bine? ai văzut și oameni care au acționat pentru că așa le-a spus intuiția și au greșit? În realitate, odată apărute, impresiile sunt integrate ca piese în puzzle-ul situațional general și participă în continuare la întărirea primelor răspunsuri pe care organismul tău le-a generat nonconștient (modificările neurofiziologice), te pre-programează într-un anumit fel pentru acțiunile următoare (priming) și te pot conduce fie la rezultate dorite, fie la rezultate nedorite. Pentru că ai o stare generală bună (mood), ai impresia că (gut feeling, intuiție) poți rezolva cu ușurință sarcina X, te simți competent/ă și, în continuare, pentru că te simți competent/ă, starea bună devine și mai bună; însă rezultatele depind de cum gestionezi această stare de bine și acest feeling al competenței, ele te pot ajuta să obții performanțe mai bune (cazul fericit), dar te pot împinge și către atenție și efort insuficiente și performanțe mai slabe. În alte situații, impresiile acționează și mai puternic împotriva intereselor tale: pentru că te simți obosit/ă (mood), ori simți frică (emoție), ai impresia că (gut feeling, intuiție) nu ești suficient apreciat/ă când primești un feedback și, în continuare, această impresie va contribui la creșterea oboselii și fricii, la performanțe mai slabe și la deteriorarea relației; sau pentru că, din varii motive, nu-ți place persoana X, nu o suporți și nu ai încredere în ea (sentiment), ai impresia că (gut feeling, intuiție) ce spune sau face nu e îndreptățit, corect, just și, în continuare, impresia aceasta va contribui la un sentiment mai puternic de „insuportabil” și neîncredere față de persoana respectivă și la deteriorarea relației. Cred că ai înțeles ce vreau să spun. Și cred că acum poți accepta că e în interesul tău să nu te lași păcălit/ă de primele nume de emoții care îți vin în minte. Poți numi mai corect emoțiile doar ceva mai târziu, atunci când faci pasul următor: interpretarea-înțelegerea mai atentă și mai profundă.

Inteligența emoțională nu începe cu numirea emoțiilor; această observație e una dintre noutățile pe care le aduc modelele RULER și CINEVA în comparație cu modelele mai vechi, care începeau cu denumirea emoțiilor. În timp ce faci acest prim pas – Recognition în modelul RULER, Conștientizare–Corp în modelul CINEVA – limbajul tău emoțional se va activa spontan și vei „sări” la pasul al treilea, Labeling = Numirea. Spui „sunt nervos/nervoasă”, „nu mă simt acceptat/ă”, „nu mă simt înțeles/înțeleasă”, „urăsc asta”, ori „sunt bucuros/bucuroasă”, „sunt mândru/mândră”, „mă simt apreciat/ă”, „îl/o iubesc” etc. Ai nevoie să conștientizezi că acest limbaj emoțional care pornește spontan, „pe pilot automat”, în această etapă te poate induce în eroare. Dacă ești ca majoritatea oamenilor pe care eu i-am cunoscut, spui, de exemplu, „mi-e frică” în situații în care emoțiile pe care le simți sunt, de fapt, mai multe și mai nuanțate. Foarte mulți oameni echivalează emoțiile doar cu frica: „Ai emoții?” o/îl întrebi înaintea unui test sau unei urcări pe scenă; iar ea/el îți răspunde „Da”, confundând tot ce simte cu frica și stimulând în acest fel producția de cortizol din creier, care, dacă depășește anumite limite, îi diminuează capacitatea de performanță, și ignorând o mulțime de alte emoții (încredere, satisfacție, mândrie, optimism, activare, curiozitate, nerăbdare, entuziasm etc.) pe care le-ar putea folosi ca resurse pentru o performanță mai bună; ori îți răspunde „Nu”, gândindu-se doar la frică și ignorând aceleași alte emoții pe care le-ar putea folosi ca resurse pentru o performanță mai bună. Așadar, mare atenție la primii termeni care descriu emoții pe care îi folosești în conversația ta cu tine sau cu alții: cel mai bine e ca, atunci când vin spontan, să-i pui în stand-by și să-i cercetezi foarte atent în etapa următoare, Interpretarea-Înțelegerea.

Creierul uman, care consumă cea mai mare parte a energiei corpului nostru, pare programat să economisească energie și, implicit, să caute plăcerea și să evite suferința, iar în temeiul acestei constatări, cercetătorii de la Yale ne recomandă patru termeni pentru etapa Recognition / Conștientizare, care exprimă respectiva tendință naturală a creierului și care apar foarte frecvent în limbajul obișnuit al fiecăruia dintre noi: plăcut ↔ neplăcut și energie ↔ lipsă de energie. Și ne propun un „metru al trăirilor” (Mood Meter), cu patru cadrane, care rezultă din intersecția celor două axe, a plăcerii (pe orizontală) și a energiei (pe verticală). Unele trăiri sunt plăcute și te determină să nu acționezi sau să acționezi economisind energie: calm, liniște, mulțumire, de exemplu; cadranul verde, în imaginea de mai sus. Altele sunt tot plăcute, dar îți dau multă energie și te împing către acțiune energică: fericire, euforie, exaltare, de exemplu; cadranul galben. Unele sunt neplăcute și ne reduc energia (și acțiunile): oboseală, tristețe, deprimare, de exemplu; cadranul albastru. Iar altele sunt neplăcute și ne dau multă energie, ne împing către acțiune: iritare, nervozitate, furie, de exemplu; cadranul roșu.

Imaginea din exercițiul de la începutul acestui capitol reproduce „metrul” propus de cercetătorii Yale, cu deosebirea că, acolo unde cercetătorii Yale vorbesc despre „îmi place” ↔ „nu-mi place”, eu prefer „mă simt bine” ↔ „nu mă simt bine” și abordare-apropiere-conectare ↔ evitare-îndepărtare-deconectare.

Da, „îmi place / nu-mi place” sunt termenii prin care mulți oameni evaluează situațiile și pe care au tendința să-i folosească atunci când verbalizează impresiile (feelings) și pare natural să începem cu ei. Însă la întrebarea „cum te simți?” (how do you feel? în RULER), primul răspuns natural în limba română este „mă simt bine” sau „nu mă simt bine / mă simt rău”; dacă observăm lucrurile foarte atent, constatăm că „îmi place/nu-mi place” sunt termeni pe care românii îi folosesc, de regulă, nu pentru a da un răspuns la întrebarea „cum te simți?”, ci pentru a face cunoscută fie o înclinație naturală, nemodificabilă, către ceva (ca în cazul „îmi place/nu-mi place matematica”), fie o judecată cu privire la cineva sau ceva, un feedback, o recompensă sau o sancțiune pentru cineva care a făcut ceva (îmi place/nu-mi place X, ce spune X, ce face X, îmi place/nu-mi place un obiect, o idee etc.); în ambele cazuri, „îmi place/nu-mi place” îți manipulează emoțiile, atitudinile și comportamentele prin mecanisme de tip priming sau profeția care se autoînfăptuiește (self-fulfilling prophecy): odată ce ai spus „îmi place” sau „nu-mi place”, trăirile, atitudinile, gândurile și comportamentele tale față de situația, acțiunea sau persoana la care te raportezi vor evolua în direcția deschisă de „eticheta” pe care ai pus-o, iar relația ta cu situația, acțiunea sau persoana respectivă are prea puține șanse să crească sănătos și productiv. De aceea, eu îți propun un instrument de lucru care pornește de la „mă simt bine / nu mă simt bine (mă simt rău)” și „simt că am energie / simt că nu am energie (mă simt obosit/ă, fără vlagă)”. Apoi, îți propun termenii abordare-apropiere-conectare și evitare-îndepărtare-deconectare, care descriu direcția în care te imping să acționezi faptul că te simți bine sau nu te simți bine (te simți rău) și faptul că ai energie mai multă sau mai puțină. „«Abordare» și «evitare» par de-a dreptul aiureli – scriu Richard J. Davidson și Sharon Begley în cartea lor Creierul și inteligența emoțională –, dar există argumente solide pentru a pleda că fiecare emoție pe care o trăim intră, cel puțin într-o oarecare  măsură, în una din aceste categorii (…) T.C. Schneirla (…) a pledat exact în favoarea acestui lucru: decizia psihologică fundamentală pe care un organism o ia în legătură cu mediul său e aceea dacă să abordeze sau să evite”[2]. E foarte important, e crucial să conștientizezi dacă trăirile tale te împing să te conectezi cu un om sau cu o acțiune, ori, dimpotrivă, te împing să te deconectezi, această conștientizare e punctul de plecare în construcția relațiilor sănătoase și a succesului. Imaginează-ți, de exemplu, că, din varii motive, nu te simți bine (te simți obosit/ă, fără energie, ori simți o energie interioară greu de controlat), iar asta te impinge să te deconectezi din relația cu partenerul/partenera ta, care caută tocmai atunci să se apropie de tine; dacă ignori că starea ta „nu te simți bine” și „nu ai / ai prea multă energie” este aceea care te impinge din interior să te (îl/o) îndepărtezi, poți atribui greșit cauza tendinței tale de îndepărtare și vei ajunge să spui „tu ești de vină că…”, „el/ea e de vină că…”; dacă situațiile de acest tip se repetă, vei ajunge la „cred că nu-mi mai place”, „nu îl/o mai iubesc”, iar relația e compromisă (la aceleași consecințe ajungi și dacă nu observi că el/ea nu se simte bine și nu are / are prea multă energie și ignori faptul că acestea, iar nu alte lucruri, îl/o pot impinge să se deconecteze). Imaginează-ți că, din varii motive, nu te simți bine, iar asta te impinge să te deconectezi de la materialul pe care tocmai îi studiezi sau de la treaba pe care o faci; dacă ignori că starea ta „nu te simți bine” și „nu ai / ai prea multă energie” este aceea care te impinge din interior să te deconectezi, vei atribui greșit cauza tendinței de deconectare și vei ajunge să spui „nu mă pot concentra din cauza lui X” sau „nu mă pot concentra pentru că nu-mi place”; în primul caz, ajungi să te cerți inutil cu X, în cel de-al doilea, îți construiești artificial o atitudine „nu-mi place” față de o activitate care ar putea foarte bine să-ți placă, dacă ai înțelege corect de unde vine tendința ta de deconectare-îndepărtare. De pildă, pentru că în acest moment conștientizez că simt o greutate pe umeri și dureri în diferite părți ale corpului și mă simt insuficient conectată la ce scriu, iar energia mea interioară mă impinge să schimb poziția corpului (am stat deja prea mult pe scaun), pot lua o decizie sănătoasă și productivă: salvez ce am scris, mă ridic de pe scaun și merg în camera de alături să beau apă, fără să-mi schimb „focusul” atenției către altă acțiune (nu fac nimic altceva, nu dau niciun telefon, nu-mi verific corespondența, nu vorbesc cu nimeni); după ce le-am oferit mușchilor și articulațiilor posibilitatea să se detensioneze prin mers și câteva mișcări ușoare, am răcorit cu apă organele interne și mi-am alimentat cu apă energia, iar ochii și creierul s-au odihnit puțin fără să schimbe „focusul”, mă simt deja mai bine și aleg să mă întorc la scris, iar capacitatea mea de a mă conecta cu această acțiune e semnificativ mai bună.

E posibil ca, în anumite situații, mintea ta să spună rapid „îmi place/nu-mi place”; nu e o problemă, doar nu te opri acolo, urcă pe treapta următoare și pune-ți aceste întrebări:

• • Cum te simți tu chiar acum?
  • Câtă energie simți că ai?
  • Ce îți vine să faci chiar acum?
  • Simți că-ți vine să te apropii de și să te conectezi cu acțiunea aceasta, contextul acesta, omul acesta / oamenii aceștia, ori simți că-ți vine să te îndepărtezi și să te deconectezi?
  • Cât de puternică e forța interioară (energia) care te împinge să te apropii-conectezi sau să te îndepărtezi-deconectezi?
  • În care dintre cele patru cadrane te situezi tu în acest moment și unde anume în (fiecare) cadran?

Pe baza răspunsurilor, te poziționezi în unul sau mai multe dintre cadranele din imagine și ai deja o primă conștientizare suficient de clară și cu valoare pragmatică a trăirilor (impresiilor) tale din momentul respectiv.

O atenție specială merită acele zone din cadrane (vezi imaginea) unde tendințele de abordare-apropiere-conectare sau evitare-îndepărtare-deconectare se apropie de intersecția axelor (zona 0): ce simți nu e semnificativ în nicio direcție; nu simți nici că ai vrea să te apropii, nici că ai vrea să te îndepărtezi; nici că ai energie, dar nici că ești chiar fără energie. De obicei, când ne aflăm acolo spunem „nu am emoții”, „nu simt nimic”, iar ignorarea emoțiilor din zona respectivă e fie neproductivă (nu poți folosi emoțiile respective ca resurse, deși le ai la îndemână și nu te costă nimic), fie periculoasă (emoțiile neconștientizate cresc și se transformă pe nesimțite în altele, nedorite, cu intensitate mare și energie prea multă sau prea puțină în raport cu ce vrei tu să faci).

Inteligența emoțională e opusul judecării rapide: „emoția asta e rea”, „nu e normal să simți așa”, „dacă simți asta și îți vine să faci asta, nu ești normal/ă”, „dacă simți asta și îți vine să faci asta, ești imoral/ă”, „dacă simți asta și îți vine să faci asta, nu ești un bun creștin”, „dacă simți asta și îți vine să faci asta, nu ești o mamă/fiică bună”, „dacă simți asta și îți vine să faci asta, nu-l/o iubești” etc. Homo sum humani nihil a me alienum puto, sunt om și nimic din ce e omenesc nu mi-e străin, spune un vechi dicton latin. Orice emoție e naturală, umană și, în consecință, normală. Dincolo de subiectivitatea ei (apare întotdeauna într-o ființă particulară și se manifestă într-un mod particular), orice emoție e obiectivă în măsura în care apare independent de ce vrei sau nu vrei tu, ori de ce vrea sau nu vrea altcineva. Nu poți controla apariția emoțiilor. Poți însă canaliza evoluția lor! Și, canalizând evoluția lor, poți controla acțiunile și inacțiunile la care te împing ele. De aceea, acțiunile și inacțiunile sunt acceptabile sau inacceptabile social (moral, etic, legal), însă emoțiile, oricare ar fi ele, sunt întotdeauna acceptabile, normale ; nu există emoții „morale” și „imorale”, „legale” și „ilegale”, „corecte” și „incorecte”, „pozitive” și „negative”, doar acțiunile la care te împing emoțiile (dacă le ignori, ori te lași în voia lor) au aceste caracteristici. Tocmai de aceea ai nevoie să-ți antrenezi și să-ți dezvolți inteligența emoțională, ca să canalizezi evoluția emoțiilor și să oprești acțiunile imorale, ilegale, incorecte etc., care conduc la consecințe nedorite, respectiv să alimentezi acțiunile care conduc la consecințele dorite.

Noțiunile „emoții pozitive” și „emoții negative” sunt înșelătoare, pentru că lasă impresia că unele emoții (relaxarea, bucuria, încrederea, entuziasmul etc.) ar fi „pozitive” în general, indiferent de contextul particular al acțiunii, iar altele (insatisfacția, dezgustul, tristețea, furia) ar fi „negative” în general, indiferent de contextul general al acțiunii. Or, lucrurile nu stau deloc așa. „Pozitive” e asociat cu o senzație imediată de plăcere și se referă la emoții care apar atunci când ai impresia că lucrurile merg în direcția dorințelor tale, așteptărilor tale, iar creierul intră în modul de funcționare „recompensă” și eliberează hormoni numiți „ai fericirii”. Însă de câte ori s-a dovedit că dorințele și așteptările tale nu erau deloc „pozitive”? De câte ori ți-a plăcut ceva sau te-ai recompensat cu ceva foarte nesănătos sau neproductiv (o prăjitură sau un pahar în plus, de exemplu)? Cât de „pozitivă” a fost emoția respectivă, dacă lărgești cadrul și iei în calcul și consecințele ei? „Negative” e asociat cu o senzație imediată de neplăcere, cu o pierdere sau cu o suferință și se referă la emoții care apar când ai impresia că lucrurile nu merg în sensul pe care îl așteptai sau îl dorești, iar creierul intră în modul de funcționare „pedeapsă” și eliberează hormoni ai stresului. Însă de câte ori s-a dovedit că, atunci când lucrurile nu au mers așa cum îți doreai, a fost mai bine? De câte ori ai simțit că trăiești cu adevărat atunci când ai simțit un nivel de stres mai înalt (ca atunci când ai sentimentul că participi la o aventură, de exemplu)? Și de câte ori nu ți-a plăcut ceva sau ai suferit pentru ceva care te-a condus la o mare bucurie (ai renunțat la unele lucruri ca să înveți și ai reușit să treci un examen greu sau să obții un post mai bun, de exemplu)? O emoție „negativă”, frica, îți poate salva viața, te poate împinge să înveți mai bine pentru un examen și te poate împinge să fii mai atent/ă la ce faci ca să nu pierzi o relație importantă pentru tine, în timp ce o emoție „pozitivă”, relaxarea, te poate expune riscurilor de accidente, te poate împinge să te pregătești superficial pentru examen și te poate împinge să nu acorzi suficientă atenție semnalelor că ești pe cale să pierzi relația.

Eu îți recomand să eviți vocabularul „emoții pozitive / negative”, care are conotații foarte înșelătoare, așa cum ți-am recomandat să eviți vocabularul „îmi place/nu-mi place”; cuvintele sunt doar construcții sociale în care oamenii încearcă să „prindă” realitatea, dar nu sunt realitatea însăși, iar dacă vocabularul obișnuit ajunge să te încurce, pur și simplu îl înlocuiești cu unul care te ajută; și evoluția umanității, și evoluția ta ca ființă umană sunt pline de exemple în care anumiți termeni au fost înlocuiți cu alții, mai adecvați. Personal, prefer emoții SCOP și emoții non-SCOP, unde SCOP înseamnă sănătoase, constructive, oneste, productive. Ceea ce contează și e esențial când e vorba despre emoții e să cântărești în ce măsură le trăiești (le accepți prezența, îți dai voie să le simți, le conștientizezi, le înțelegi, le exprimi, le canalizezi, faci din ele resurse) onest, sănătos, productiv și constructiv: cum contribuie ele la menținerea și întărirea sănătății tale și a celorlalți? cum contribuie ele la construirea unor relații oneste, sănătoase și productive (atingerea scopurilor, rezultate dezirabile) pe termen scurt și pe termen lung? Suferința onestă pe care o trăiești la decesul unei rude, de pildă, nu e deloc plăcută și nu aduce creierul în modul de funcționare „recompensă”, și nici nu poate fi transformată prin gândire pozitivă în ceva plăcut și recompensator, oricât de antrenat și performant ai fi în gândire pozitivă; însă poate fi SCOP, în măsura în care o accepți, o recunoști, îți dai voie să o simți și să o exprimi onest și o canalizezi sănătos, productiv și constructiv; canalizată astfel, ea te conectează mai puternic cu celelalte rude care suferă și declanșează schimbări sănătoase de perspectivă în amintirile tale cu și despre persoana decedată, poate chiar schimbări de perspectivă asupra propriei tale vieți, iar privită astfel devine „pozitivă”; dacă, dimpotrivă, o negi și o reprimi, ori o lași să te copleșească, ea te îndepărtează de rudele în suferință, îți pune sănătatea în primejdie și îți poate duce viața în direcții nedorite.

C(onștientizare) din CINEVA înseamnă Curaj emoțional: să fii gata să trăiești orice emoție, pentru că pur și simplu asta înseamnă să trăiești. Sinonimia din limba română între verbele a simți și a trăi (simți emoții / trăiești emoții) spune foarte mult și e de foarte mare ajutor în antrenarea inteligenței emoționale: dacă nu-ți dai voie să simți, nu-ți dai voie să trăiești până la capăt. Iată ce spune Peter Bregman[3], unul dintre consultanții la care apelează lideri din toată lumea: „Curajul emoțional e deschiderea (willingness) la a simți. Și e motorul din spatele oricărei realizări importante. (…) Ăsta e adevărul: nu contează dacă tu vrei să fii emoțional/ă – pur și simplu ești emoțional/ă. E imposibil să nu treci prin sute de emoții într-o zi de lucru obișnuită. (…) În orice moment, ne simțim fericiți, frustrați, furioși, geloși, melancolici, triști, speriați, excitați, plictisiți, inspirați și așa mai departe. Asta înseamnă să fii ființă umană. Când încercăm să ascundem acele emoții, devenim nedemni de încredere, impredictibili. Emoțiile pe care nu dorim să le simțim sunt acelea care ne stau în cale, pentru că se scurg în afară fără să ne dăm seama, adesea într-un mod pasiv-agresiv. (…) Curajul emoțional se clădește atunci când îți asumi riscuri, care te fac să simți lucruri. Când faci asta, mergi foarte încet și trăiești orice simți, iar apoi acționezi în timp ce trăiești acele lucruri. (…) A te simți speriat/ă e în regulă ! E perfect natural”.

Ușor de spus, greu de făcut, vei spune.

Crede-mă, e mai ușor decât pare. Iată un mic „truc”, pe care îl folosesc cu succes toți aceia care reușesc. După cum ți-am spus deja, „pașii” modelelor RULER și CINEVA nu trebuie priviți și urmați mecanic; atunci când îi facem în viața reală, combinăm resurse din „pași” diferiți, pentru că așa funcționează mintea umană. În timp ce faci acest prim „pas”, Conștientizare–Corp–Curaj, poți avea deja nevoie să apelezi la câteva strategii din pasul al cincilea – Regulation în modelul RULER, Valorificare în modelul CINEVA. De pildă, dacă nu te simți bine sau te simți chiar rău și energia ta e foarte mare (simți iritare, nervozitate, agitație, furie), ori te simți bine, dar energia ta e foarte mare (îți vine să te miști într-una, te simți hipermotivat/ă, exaltat/ă), te ajută enorm o pauză de câteva secunde/minute și câteva respirații profunde, la care poți adăuga puțină apă băută lent, cu înghițituri mici. «Pauza și respirația profundă activează sistemul nervos parasimpatic, care încetinește eliberarea de cortizol, unul dintre hormonii majori ai stresului, și reduce în mod natural temperatura noastră emoțională », scrie Marc Brackett. Pauza îți permite, de asemenea, să-ți pui câteva întrebări și să găsești răspunsuri utile. Instrumentul pe care eu îl recomand de mulți ani, cu rezultate foarte bune, oamenilor pentru care lucrez este acesta (am adăugat titlul metamoment după lectura cărții lui Marc Brackett):

 

În alte situații, ai nevoie de un meta-moment nu ca să-ți reduci temperatura emoțională, ci ca să o ridici la acel nivel care îți permite să acționezi potrivit scopului și rolului tău în contextul respectiv și să ai o contribuție sănătoasă și productivă la interacțiunea socială respectivă. Imaginează-ți că te simți total lipsit/ă de energie atunci când managerul tău îți vorbește despre un proiect foarte important la care lucrezi, ori atunci când copilul tău îți relatează, foarte supărat sau foarte bucuros, ceva de la școală sau din grupul lui de prieteni, ori atunci când lucrezi la ceva. O mică pauză și câteva respirații profunde, la care poți adăuga puțină apă băută lent, cu înghițituri mici, te vor ajuta să-ți ridici nivelul de energie și să răspunzi mult mai bine solicitărilor:

Repet: pe măsură ce te antrenezi, faci tot mai rapid lucrurile acestea, iar cu timpul ajung să vină de la sine, se transformă într-un nou „pilot automat”, și te vei mira cât de simplu e și cât de bune sunt rezultatele.

«Avem adesea mai mult decât o emoție în același timp. Sunt excitat de noul meu job și sunt anxios în legătură cu capacitatea mea de a face față», scrie Marc Brackett; însă am impresia că modelul RULER nu valorifică până la capăt această idee în etapele următoare și există, aici, un posibil drum către ameliorarea lui. Eu le propun de mulți ani oamenilor cu care lucrez noțiunea pachet emoțional sau puzzle emoțional: e foarte important să conștientizezi că, în oricare același moment T, ai nu o singură emoție, ci mai multe emoții. De regulă, puzzle-ul emoțional conține simultan o stare emoțională (mood), mai multe emoții, mai multe impresii, mai multe sentimente. Stări emoționale, emoții, sentimente și impresiile corespunzătoare lor pot apărea simultan în diferite cadrane, chiar dacă, teoretic, sunt contradictorii. Complexitatea e caracteristica fundamentală a ființei umane și e valabilă și pentru dimensiunea noastră emoțională, iar noțiunea pachet/puzzle emoțional caută să surprindă această complexitate. Credința că simți o singură emoție vine din faptul că, adesea, una dintre emoții are o intensitate mai mare („plăcere”/„neplăcere” mai intensă și energie mai aproape de o extremă, foarte mare sau foarte mică); eu numesc emoție dominantă acest tip de emoție. Dacă o emoție „pozitivă” nu depășește un prag relativ înalt de intensitate, ești tentat/ă să o ignori, mai ales dacă simultan trăiești și una „negativă”. De pildă, dacă ești părinte și ți-ai dorit copilul, nu ai cum să nu te bucuri atunci când îl auzi râzând sau îl vezi alergând către tine; bucuria e acolo, foarte adevărată, foarte profundă și foarte mare; însă, dacă ești obosit/ă și tocmai ai avut o discuție în contradictoriu cu un vecin, ori cu un coleg de serviciu, nu mai observi bucuria care există, foarte adevărată și foarte profundă, în tine și rămâi blocat/ă în emoțiile „negative”, deși oboseala și persoana cu care te-ai certat sunt mult mai puțin semnificative pentru tine decât copilul tău; ignori, „uiți” bucuria, nu mai ești conștient/ă că e acolo, și primești cu răceală gestul de bucurie al copilului, iar apoi transferi către el cauza stării tale (ești iritat/ă „din cauză” că el a făcut sau n-a făcut una sau alta). Similar, dacă fiul sau fiica ta merge la școală și are o relație emoțională echilibrată sau chiar foarte bună cu o disciplină și cu un profesor, toate emoțiile „pozitive” se vor șterge atunci când primește o notă mică; supărarea, tristețea, dezamăgirea, frica de o eventuală ceartă venită de la tine sau de la altcineva, ori de o eventuală ridiculizare din partea unor colegi îl fac să „uite” și plăcerea pe care o simte când studiază sau exersează la disciplina respectivă, și orice trăire „pozitivă” pe care o simțea la orele profesorului respectiv (curiozitate, provocare, veselie, speranță, motivație, entuziasm etc.); ca să-ți poți ajuta copilul să devină inteligent emoțional, ai nevoie să te antrenezi tu înainte sau măcar în același timp cu el și, după cum poți constata, deși pare simplu, chiar acest prim pas, al conștientizării semnalelor emise de corp și al gândurilor asociate, trebuie antrenat atent, pentru că e crucial. Absența inteligenței emoționale îi face pe oameni să observe emoțiile doar când devin fie foarte puternice și îi expun privirilor și judecăților celorlalți (gândește-te la cineva care se bucură și râde din toată inima, ori plânge într-un spațiu public), fie foarte neplăcute și îi împiedică să reușească în proiectele lor (gândește-te la o situație în care ai simțit rușine sau teamă să nu te faci de râs), așa că nu e de mirare că cei mai mulți consideră că emoțiile sunt ceva rău și preferă să le reprime și să le nege, ori încearcă să le „depășească” foarte repede prin ignorare sau prin refugiere într-o „gândire pozitivă” forțată, artificială, care nu e nimic altceva decât tot o reprimare-negare.

Observă cum te simți chiar acum și plasează-ți trăirile în imaginea cu care sper că te-ai familiarizat – trăirile tale se situează într-un singur cadran, ori în mai multe?

În sinteză, faci primul pas în procesul de antrenare sau de activare a inteligenței emoționale (Recognition în modelul RULER și Conștientizare–Corp–Curaj în modelul CINEVA) atunci când:

1. 1. conștientizezi cum te simți în momentul respectiv și câtă energie simți că ai;
   2. observi, devii conștient/ă de semnalele pe care ți le transmite corpul tău;
   3. observi, devii conștient/ă de primele tale gânduri, de conversația ta spontană cu tine;
   4. îți dai seama că acele semnale și acele gânduri sunt primele indicii ale unor emoții;
   5. îți dai seama și accepți că emoțiile pe care le simți sunt umane, deci absolut normale și acceptabile ca emoții, oricare ar fi ele; antrenezi curajul emoțional;
   6. îți dai seama că emoțiile respective, oricare ar fi, sunt informații foarte valoroase despre nevoile tale profunde și resursele tale interioare, informații pe care le poți utiliza în ce vrei să faci în contextul dat, și despre barierele interioare care te împiedică să faci ce vrei să faci; poți găsi în acele emoții prieteni interiori (resurse importante pentru scopurile tale), ori dușmani interiori (le poți lăsa să te împingă la acțiune sau inacțiune nesănătoasă și neproductivă);
   7. alegi și decizi să cercetezi mai atent acele informații, ca să transformi emoțiile, oricare ar fi ele, în prieteni;
   8. conștientizezi care e trăirea dominantă, îți dai seama unde te poziționezi „la prima vedere” pe axele abordare ↔ evitare și energie ↔ lipsă de energie (în cele patru cadrane), cu ajutorul acestor întrebări:
      • te simți bine sau nu te simți bine în acel moment?
      • ce îți vine să faci în acest moment?
      • simți că-ți vine să te apropii de și să te conectezi cu acțiunea aceasta, contextul acesta, omul acesta / oamenii aceștia, ori că-ți vine să te îndepărtezi și să te deconectezi?
      • cât de puternică e forța interioară (energia) care te împinge să te apropii-conectezi sau să te îndepărtezi-deconectezi?
      • în care dintre cele patru cadrane te situezi în acest moment și unde anume în cadran?
   9. îți dai seama dacă energia ta e prea mare sau prea mică în raport cu proiectele tale și, dacă e cazul, introduci un meta-moment: „Stop ! Respiră ! Care e scopul tău acum? Care e cel mai simplu lucru pe care chiar îl poți face în direcția scopului tău?”;
   10. îți dai seama că simți un puzzle emoțional, mai multe emoții, nu una singură, chiar dacă una e dominantă, și că e în beneficiul tău să cauți piesele de puzzle în toate cele patru cadrane; te întrebi:
       • ce alte trăiri acoperă (ascunde) emoția ta dominată? de care aspecte și detalii ale acestei situații simți că ai vrea să te apropii, cu care simți că ai vrea să te conectezi? și de care simți că ai vrea să te îndepărtezi, să te deconectezi? cât de puternică e energia care te împinge să te conectezi sau să te deconectezi?
       • unde, în ce cadrane și în ce zone, sunt distribuite diferitele piese din care e alcătuit puzzle-ul emoțiilor tale în acest moment?
   11. îți dai seama că primii termeni prin care definești emoțiile sunt înșelători și că ai nevoie să-i verifici și nuanțezi în etapele următoare; îi pui în stand-by și rămâi la vocabularul abordare-apropiere-conectare ↔ evitare-îndepărtare-deconectare și energie ↔ lipsă de energie.

Acum decentrează-te!

Aplică cele de mai sus ca să-ți dai seama ce simte altcineva, de pildă partenerul tău, copilul tău, părintele tău, colegul tău.

1. 1. Caută să-ți dai seama unde se află el/ea pe axele abordare-apropiere-conectare ↔ evitare-îndepărtare-deconectare și energie ↔ lipsă de energie.
   2. Caută să descoperi puzzle-ul lui/ei emoțional, nu te limita la o singură emoție, aceea care se manifestă cel mai vizibil; antrenează-ți curajul emoțional de a accepta orice simte celălalt și conștientizează-ți propria dorință de a vedea la el/ea doar emoții „pozitive”, ori emoții „negative”.
   3. Oferă-ți un meta-moment, ca să-ți aduci mintea într-un oarecare echilibru.
   4. Antrenează-ți curajul emoțional de a acționa în direcția proiectelor tale / proiectelor voastre comune, oricare ar fi emoțiile pe care le observi la el/ea, și nu te lăsa manipulat/ă prin emoțiile lui/ei.

Și empatia și manipularea încep cu acest pas: Conștientizare–Corp–Curaj; orice instrument poate fi folosit în scopuri foarte diferite și rămâne întotdeauna la alegerea fiecăruia în ce scop îl folosește, în funcție de valorile și principiile sale de viață. Empatia începe cu a-l vedea și a-l auzi pe celălalt. Și continuă cu a-l vedea și a-l auzi ca pe o ființă umană; nu ca pe un înger, sfânt, dumnezeu (adică perfect, fără dreptul de a greși, încărcat cu toate așteptările pe care le avem de la îngeri, sfinți și dumnezei), nu ca pe un diavol (adică plin de intenții rele și păcate, încărcat de toate suspiciunile noastre și neîncrederea noastră). Iar apoi, cu a-l vedea și a-l auzi ca pe o ființă care are dreptul să gândească altfel decât tine, să simtă altfel decât tine, să facă lucrurile altfel decât tine.

Fă chiar acum legătura între ce citești aici și viața ta de fiecare zi !

Oprește-te din lectură și oferă-ți timp ca să faci un exercițiu.

1. 1. Gândește-te la o situație recentă în care ai simțit în tine o „temperatură emoțională” foarte mare sau foarte scăzută într-una dintre direcțiile abordare-apropiere-conectare ↔ evitare-îndepărtare-deconectare sau în ambele. Plasează puzzle-ul tău emotional în cele patru cadrane, urmând, punct cu punct, tot ce am scris mai sus la „În sinteză …”.
   2. Gândește-te la o situație recentă în care ai observat în altcineva o „temperatură emoțională” foarte mare sau foarte scăzută într-una dintre direcțiile abordare-apropiere-conectare ↔ evitare-îndepărtare-deconectare sau în ambele. Plasează puzzle-ul lui/ei emotional în cele patru cadrane, urmând, punct cu punct, tot ce am scris mai sus la „În sinteză …”. Apoi plasează în cele patru cadrane, cu o altă culoare, și puzzle-ul tău emotional legat de puzzle-ul lui/ei emoțional, urmând, punct cu punct, tot ce am scris mai sus la „În sinteză …”.
   3. Creează-ți trei post-it-uri sau postere cu instrumentele pe care ți le-am oferit mai sus (prima imagine cu cele patru cadrane și cele două imagini „meta-moment”) și lipește-le în locuri unde să le poți vedea atunci când ai cea mai mare nevoie: pe carnetul pe care îți iei notițe la întâlnirile dificile, la birou în locul de unde vorbești de obicei (față în față sau la telefon) cu oameni cu care îți e greu să rămâi echilibrat/ă emoțional, acasă în locul unde au cel mai des conversațiile dificile.
   4. În următoarele 7 zile, fă câte un exercițiu complet, urmând pașii de mai sus; alege situația cea mai semnificativă pentru tine din ziua aceea; alternează situații din familie cu situații de la serviciu sau de la școală și cu situații din relațiile cu prietenii, vecinii și necunoscuți; alternează observarea propriilor trăiri cu observarea trăirilor altor persoane.

Capitol din cartea la care lucrez. Nu mă întreba când o termin, că n-am putut să scriu niciodată „cu termen de predare”; până atunci, te poți antrena „pe viu” cu mine, oricum multe lucruri pe care le faci „pe viu” nu au aceeași forță când sunt scrise, oricât m-aș strădui eu când scriu și oricât te-ai strădui tu când citești.

Vino la acest program de dezvoltare integrată
(personală + profesională + pentru viața de familie + pentru participare la viața socială),
unde vei antrena sistematic ȘI inteligența emoțională:

Note

[1] Ca să înțelegi mai bine modelul RULER, îți recomand această carte: Mark Brackett, Permission to Feel: Unlocking the Power of Emotions to Help Our Kids, Ourselves, and Our Society Thrive, 2019 ; și această conferință: Marc Brackett: Permission to Feel – Unlocking the Power of Emotions, https://www.youtube.com/watch?v=Zx2CLUQ4gKc . Iar ca să-ți antrenezi inteligența emoțională urmând acest model, îți recomand această aplicație pentru telefonul mobil: The Mood Meter App –    https://moodmeterapp.com/

[2] Îți recomand această carte a lui Peter Bregman: Leading With Emotional Courage: How to Have Hard Conversations, Create Accountability, And Inspire Action On Your Most Important Work, 2018. Fragmentele citate în text sunt extrase dintr-un interviu acordat pentru revista Forbes.