Totul e relativ, dar relativul nu e totul

10.14.2013

Teoria ca teoria, dar practica ne omoară, așa-i?

Haideți să vedem cum aplicăm în practica de fiecare zi o propoziție filosofică cunoscută și folosită de foarte-foarte mulți: ”Totul e relativ”. Pentru cine e familiarizat cu limbajul filosofic și metafora, acest articol ar putea avea titlul Despre relativismul dogmatizat sau despre postmodernism ca telenovelă intelectuală – nu vă temeți, e o filosofie pe înțelesul tuturor.

Aida e una dintre multele tinere foarte înzestrate care au avut nevoie de mine din cauză că au căzut victime relativismului dogmatizat. ”Totul e relativ”, își spunea ea frecvent; mai exact, de fiecare dată când avea de gestionat o situație delicată și de luat o decizie problematică. Iar dacă totul e relativ, după ce repere să te mai orientezi, pe ce certitudini să-ți mai întemeiezi alegerile? Din ce să-ți mai alimentezi încrederea că poți avea un control rezonabil asupra propriei vieți și că, astfel, poți păstra drumul drept ? Se simțea foarte dezorientată, nesigură, neputincioasă, vulnerabilă, lipsită de încredere…

Am cunoscut multe persoane, femei și bărbați, care, în numele relativismului absolut, nu mai găsesc niciun reper eficace pentru motivația internă și puterea de voință, cruciale în orice performanță, ori niciun argument suficient de puternic pentru a evita plăceri și distracții periculoase, precum relațiile sexuale exotice (nesănătoase), drogurile, alcoolul, fumatul, mâncatul în exces…

Datorăm postmodernismului un mare pas înainte către abandonarea dogmelor de orice fel. Însă, de câțiva ani, gândesc adesea că relativismul postmodernist a devenit telenovela categoriilor superior școlarizate. Foarte mulți intelectuali, unii cu un nivel de notorietate care îi transformă în leaderi de opinie și modele, frecventează ”teoria relativismului generalizat” și fac din ea un pattern de gândire și acțiune cotidiană cu aceleași sârg, naivitate și autoiluzionare cu care gospodinele și adolescentele frecventează telenovela de pe micul ecran și se inspiră de acolo în visurile și așteptările lor cu privire la viața de fiecare zi.

Astăzi, orice persoană care are o diplomă superioară, a citit câteva bloguri și a asistat la câteva conferințe spune musai ”Totul e relativ”, „Nu există bine si rău, există doar interpretări”, ”Asta e părerea mea”, ”Asta e părerea ta”, „E interpretarea ta” ca argument ultim – de multe ori unic – într-o conversație. Nu mai există, se pare, nicio distincție calitativă între „interpretări”, ”păreri”. ”Asta e părerea mea” sau ”Părerile sunt împărțite” au adesea conotația  ”Părerile nu se discută”, după modelul ”Gusturile nu se discută”. ”Părerea / interpretarea” unui cercetător științific sau a unui expert care a studiat sistematic, ani de zile, un fenomen are aceeași greutate cu părerea unei persoane fără un antrenament solid al gândirii științifice și care a reflectat la fenomenul respectiv câteva minute. Asta atunci când cercetătorul sau expertul are șansa să aibă în fața lui un adept consecvent al relativismului, pentru că vedem tot mai des inconsecvenți care relativizează doar ce le convine și, dacă rezultatul de cercetare sau intuiția cercetătorului / expertului nu coincide cu opiniile, stereotipurile, clișeele de simț comun, ori cu diferite experiențe individuale, o gratulează rapid cu un satisfăcut-disprețuitor ”E o aberație” – cu alte cuvinte: ”Na, că sunt mai deștept decât tine” sau ”Na, că nu ești așa de grozav”.

Vorba poetului: ”Rele-or zice că sunt toate / Câte nu le-or înțelege”.

Și ” Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? / Ei vor aplauda desigur biografia subțire / Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, / C-ai fost om cum sunt și dânșii… Măgulit e fiecare / Că n-ai fost mai mult ca dânsul.”

Adevărul e relativ: părerile sunt întotdeauna împărțite, există întotdeauna opinii și pro și contra, există întotdeauna argumente și pro și contra, pot exista probe empirice și pro și contra. Binele e relativ: ce e bine pentru unii poate fi rău pentru alții. Frumosul e relativ: ce-mi place mie poate să nu-ți placă ție. Totul e relativ…

Totul e relativ ? Inclusiv relativismul însuși ???

Dacă punem sub semnul relativului totul, de ce nu am pune sub semnul relativului relativismul însuși? Iar dacă relativismul e și el relativ, înseamnă că trebuie să acceptăm că există, în mulțimea de păreri diferite, un sâmbure de adevăr absolut care merită căutat și acceptat ca atare; în mulțimea de valori morale, un sâmbure de bine absolut care merită căutat, respectat și urmat; în mulțimea de gusturi, un sâmbure de frumos absolut care merită descoperit și cultivat. Fără sâmburii aceștia de absolut, orice reper care ne ține împreună și dă unitate, coerență, consistență, sens vieților noastre împreună dispare, așa cum, fără conștiința relativismului generalizat, viețile noastre împreună devin bellum omnium contra omnes (un război al tuturor contra tuturor).

Ce soluție văd – și recomand – eu ?

Căutați și descoperiți câteva repere fundamentale – și solid fundamentate – pentru viața voastră ; nu e atât de ușor, însă e crucial. Apoi transformați-le în valori-credințe-atitudini-certitudini și raportați-vă la ele conștient și consecvent, în toate alegerile și acțiunile de fiecare zi. Relativizați-le în funcție de context, însă aveți grijă să nu faceți compromisuri majore: doar absența compromisurilor majore cu valorile fundamentale ne permite să rămânem integri, verticali și autentici.

Acordați credit mai mare ”părerilor” acelor cercetători și experți care au antrenamentul cel mai solid al gândirii sistematice, științifice și filosofice. Vorbesc aici despre știința și filosofia autentice, nu despre filosofia și psihologia vehiculate prin media, nu despre deformările științei și filosofiei produse din rațiuni comerciale sau din lipsa antrenamentului adecvat al gândirii… Oricât de democratică ar fi o societate, opiniile și intuițiile nu pot fi, totuși, prin definiție, egale. Unele sunt mai valabile decât altele, pentru că au un fundament mai solid: fie în rezultate de cercetare empirică sau teoretică, fie în antrenamentul și experiența de cercetător sau expert ale persoanei care le formulează, fie în argumentație logic corectă…

Antrenați-vă, apoi, gândirea critică autentică, aceea care trece mult dincolo de ”Părerea mea e că…” și ”Totul e relativ”.

Totul e relativ, dar relativul nu e totul, atâta vreme cât relativismul trebuie el însuși relativizat.