În loc de citate celebre: H – O

09.06.2012

Iertare

Ierţi cu adevărat doar atunci când reuşeşti să te ierţi pe tine pentru greşelile, neîmplinirile, eşecurile, limitele tale.

Cel mai greu îi ierţi pe oamenii în raport cu care, în adâncul tău, simţi că nu ai fost “la înălţime” – tu, nu el/ea – şi faţă de care nu eşti dispus(ă) să-ţi recunoşti limitele şi greşelile. Cuvintele şi faptele altora te rănesc mai ales – sau doar? – atunci când ating o vulnerabilitate, o slăbiciune, o greşeală a ta. Nu-i ierţi pe ei pentru că, de fapt, nu eşti mulţumit(ă) de faptele şi performanţele tale în relaţia – sau comparaţia – cu ei. Ce-ar fi să cauţi mai sistematic, mai perseverent, ce poţi face tu ca să-ţi schimbi viaţa în bine?

Citeşte mai multe : De ce şi pe cine nu poţi ierta? Şi cum poţi reuşi, totuşi, să ierţi?

*

Idealuri

Raportarea la un ideal e singura care deosebeşte clar fiinţa umană de orice altă formă cunoscută de viaţă, e, probabil, ceea ce numim ‘har’, numai ea face ca viaţa noastră să fie într-adevăr umană – şi divină, poate…

*

Identitate

„Cine sunt eu? ” şi „Care e sensul vieţii mele? ” sunt întrebări pe care mai devreme sau mai târziu ajungi să ţi le pui, oricât de pragmatic, realist, superior sau genial te-ai crede tu şi oricât de materialist, dur, superficial sau cinic te-ar crede alţii. Şi cu cât ţi le pui mai devreme şi mai serios, cu atât mai bine. Cu o condiţie: să ştii cum să cauţi răspunsul.

Devii – şi ajungi să fii – doar ceea ce faci repetat, concret, efectiv, în fiecare moment aici şi acum, pentru tine şi pentru alţii!

Nu ce îţi spui tu atunci când vorbeşti despre calităţile şi defectele tale.
Nici ce spun alţii despre tine.
Nici ce îţi spun horoscoapele.
Şi nici măcar ce îţi spun testele psihologice.

Identitatea practică, efectivă, e cea care contează, ea te ajută cu adevărat, iar nu o identitate teoretică, definită prin etichete generale de tipul „inteligent”, „bun”, „harnic” etc.

Află o metodă practică din Cariere: „Cine sunt eu?” şi „Care e sensul vieţii mele?”

*

Inspirație

Doar amatorii cred că performanța începe cu plăcerea și inspirația, presupuse a veni din talent; profesioniștii știu că plăcerea și inspirația vin abia după muncă disciplinată și perseverentă. Talentul fără muncă, disciplină și perseverență nu ajunge decât accidental la plăcere și inspirație.

“Inspiration is for amateurs — the rest of us just show up and get to work” (Chuck Close)
“A self-respecting artist must not fold his hands on the pretext that he is not in the mood” (Piotr Ilich Tchaikovsky)
”The idea of divine inspiration and an aha moment is largely a fantasy. Anything of value comes from hard work and unwavering dedication. If you want to be a good artist you need to look at other artists, make a lot of crappy art, and just keep working” (Sydney Pink)

Inteligenţă

Capacitatea de a utiliza în folosul proiectului tău şi cea mai mică resursă, îndeosebi resursele de învăţare / dezvoltare personală, este cel mai sigur indicator al inteligenţei şi cel mai bun ‘prezicător’ al viitorului.

Iar dacă ai puterea să urmăreşti un vis care depăşeşte limitele propriei persoane şi să acţionezi în majoritatea situaţiilor vertical şi corect, dai dovadă şi de caracter.

*

Iubire

Avem în viață atâta iubire câtă suntem capabili să simțim, nu câtă ni se oferă. Când te simți singur(ă), întreabă-te nu cine te iubește sau nu te iubește, ci pe cine iubești. Și acționează în consecință: spune un cuvânt, fă un gest, trimite un gând, necondiționate, de iubire. Fă astfel încât să simți iubirea în tine, nu sta să o aștepți: ce folos să-ți fie oferită din afară, dacă tu nu poți să o simți? Construiește-o în tine. Da, este posibil: devenim ceea ce facem repetat.

*

Iubirea e întotdeauna “adevărată” pentru cel/cea care o trăieşte – dar e şi sănătoasă? Testul fundamental al iubirii este acesta: iubirea e „adevărată” cu adevărat doar atunci când, dacă e cazul, îi dăm şansa să se termine frumos. E mai înţelept să ne bucurăm de ea în fiecare clipă, conştienţi că, deşi ne dorim cu ardoare contrariul, viaţa sau moartea îi va pune capăt la un moment dat.

*

„Unde dragoste nu e, nimic nu e”. Însă unde nu e respect, dragostea nu rezistă!

Iar în cazul unei despărţiri, respectul îţi dă infinit mai multe şanse decât dragostea rănită sau devenită simplă amintire!!

Cu orice visuri-iluzii de iubire ai porni în viaţă şi oricum vei fi ajuns la ele, e foarte probabil să descoperi cândva că ai nevoie să alegi între iubire şi respect. Că eşti obligat(ă) să alegi un tip de suferinţă, de frustrare. Şi, în continuare, să găseşti modalităţi de compensare, ca să poţi trăi sănătos, senin, intens, frumos.

Fiecare alege ce simte şi ce gândeşte că i se potriveşte. Dacă rezişti la incertitudine, nesiguranţă, competiţii pentru putere, conflicte, separări, „năbădăi” etc., caută iubirea până la adânci bătrâneţe. Dacă nu, e mai înţelept să cultivi relaţiile bazate în primul rând pe respect.

Citiţi: Iubirea şi respectul în România

*

Încredere

*

Tehnicile cele mai eficace, cu efecte pe termen lung,pentru a ne alimenta încrederea şi a face faţă geloziei, invidiei, urii şi fricilor de toate felurile, inclusiv angoasei în faţa schimbărilor majore, bătrâneţei, bolii şi morţii, se bazează pe realitatea că singura constantă certă a existenţei umane este aceea că fiecare individ reprezintă o parte – sau părticică, dacă vrem să respectăm proporţiile – dintr-un Univers în devenire continuă…

Când te simţi neputincios şi fără încredere, ameninţat de pierderea unui avantaj, a statutului social, a sănătăţii sau chiar a vieţii…

Când simţi resentimente faţă de cineva…

Citiţi: Nevoia de certitudine şi încredere

‘

Întâmplare: nimic nu e întâmplător?

El: Cum se spune, nimic nu e întâmplător.
Eu : Vrei să spui că oamenii inteligenți fac astfel încât nimic din ce se întâmplă (!) să nu treacă fără urmări benefice pentru ei și / sau pentru alții.
Da, oameni buni, multe lucruri se întâmplă pur și simplu… întâmplător! Dacă noi le acordăm vreo semnificație și acționăm în sensul semnificației pe care le-am atribuit-o, nu înseamnă că ele sunt, în fapt, mai puțin întâmplătoare.
Iar dacă mai aud o dată gogorița cu veleități spirituale ”Nimic nu e întâmplător”, păziți-vă, că nu știu ce se va întâmpla 🙂
Cel puțin în prezența mea – de preferat și în absența mea -, înlocuiți cu: oamenii inteligenți fac astfel încât nimic din ce se întâmplă să nu treacă fără urmări benefice pentru ei și / sau pentru alții.

*

Auzim la tot pasul ”Nimic nu e întâmplător”. Sub aspectul cauzelor și condițiilor în care apar fenomenele, e discutabil dacă și în ce măsură totul e supus unui determinism implacabil, așa cum sugerează acest clișeu de gândire. Însă aceia care îl folosesc au, de regulă, în vedere nu cauzele și condițiile, ci consecințele. ”Nimic nu e întâmplător” exprimă credința că ceva trebuie să decurgă în mod necesar din evenimentul, întâlnirea, situația care tocmai a avut loc. E o explicație la îndemână pentru ce urmează să se întâmple. De fapt, o justificare pentru acțiunile proprii. ”Nimic nu e întâmplător” îți oferă justificarea și întărirea, încurajarea de care ai nevoie pentru o alegere pe care, de fapt, deja ai făcut-o, o decizie pe care, de fapt, deja ai luat-o, dar pe care, până în acel moment, nu ai avut puterea să o duci la capăt. Și o disculpare, derobare de responsabilitate, în eventualitatea că lucrurile nu ies bine. Întâmplătoare sau nu sub aspectul cauzelor și condițiilor în care apar, fenomenele, evenimentele, întâlnirile din viața noastră au întotdeauna consecințe într-un sens determinat de semnificațiile pe care noi le atribuim. Semnificațiile pe care tu le atribui și acțiunile care decurg din aceste semnificații sunt acelea care fac ca întâlnirea X sau situația Y să nu fie ”întâmplătoare”, să aducă o diferență reală în viața ta; ele fac ca acea diferență să înainteze către tot mai bine, ori către tot mai rău. Așadar, atunci când spui ”Nimic nu e întâmplător”, întreabă-te imediat ce alegere ai făcut deja, ce decizie ai luat deja, ce semnificații atribui tu faptelor ca să te convingi că ai dreptul și puterea să alegi ceea ce ai ales și să duci la capăt ceea ce ai decis…

*

Înțelepciune

Înțelepciunea înseamnă să accepți atâta suferință câtă e inevitabilă pentru a construi atâta fericire câtă e posibilă pentru condiția umană și pentru condițiile socio-istorice în care alegi, sau ești obligat, să trăiești.

*

Înțelepciune și întrebări

Întrebările ne ajută să creștem. Însă tot întrebările ne pot bloca. Sunt întrebări care deschid orizonturi și ne orientează pe drum, și sunt întrebări care ne împing pe drumuri înfundate sau în labirinturi din care nici firul Ariadnei nu ne mai scoate. A-ți pune întrebările care te ajută să crești și a te feri de acelea care îți consumă energia de pomană și te blochează e, foarte probabil, apanajul înțeleptului.

Învăţare

Rezultatele învățării se văd cu adevărat în ce faci atunci când nu-ți mai amintești nimic din ce ai învățat.

*

Cel dintâi secret al succesului în învăţare e o atitudine. Dacă nu o avem, o putem exersa păstrând continuu în minte următoarele:

• Ce spune, scrie sau face celălalt e treaba lui, munca lui, ce fac eu cu ce scrie, spune sau face el e treaba mea, munca mea. Am de câştigat dacă mă focalizez să fac bine munca mea şi nu-mi consum timpul şi energia cu modul în care îşi face el treaba.

Citiţi: Secretul succesului în învăţare

Înţeleptul învaţă din greşelile altuia, prostul nici din ale lui. Eu sunt prostul-care-munceşte-să-devină-înţelept: mă străduiesc să înţeleg ce mi se întâmplă mie, ca să reuşesc să înţeleg mai bine ce li se întâmplă altora; şi invers, mă străduiesc să-i înţeleg pe alţii, ca să mă înţeleg pe mine; e singura cale către empatie. Mă adresez doar acelor cititori şi clienţi care îmi seamănă: suficient de proşti ca să mai aibă ceva de învăţat şi suficient de înţelepţi ca să înveţe din experienţele altora, inclusiv ale mele.

Citiţi: De ce sunt aroganţi şeful tău, Adrian Năstase şi artistul pe care îl iubeşti cel mai mult

Recomandarea mea este aceasta: învață să înveți din relațiile de fiecare zi, îndeosebi din relațiile de cuplu și relațiile cu copiii. Nu ”de la”, nici ”din greșeli”, cum se spune adesea: din relația ta cu tot ce fac și spun ei, ”corect” sau ”greșit” și din reflecția ta asupra a ce fac și spun ei.

Citiți: ”Mi-a lipsit dorul de tine”

Ce înveţi când te păcăleşte un copil de 5 ani…

Viața e o carte din care prea puțini știu să citească și din care și mai puțini știu să învețe lucrurile care contează cu adevărat.
Marea majoritate a oamenilor – mulți cu diplome prestigioase, poziții sociale înalte și averi impresionante – sunt analfabeți funcțional la nivelul cel mai profund al termenului.

*

Învățare și joc (gamification)

Unii spun că aproape orice poate fi învățat prin joc. Ideea îmi pare acceptabilă doar cu două condiții:

1. cel care învață să nu confunde jocul de învățare cu joaca de-a învățarea;
2. cel care învață să rămână conștient că, atunci când jocul s-a terminat, procesul de învățare trebuie să continue.

Putem înțelege și asimila mai ușor prin joc, însă acestea sunt doar primele etape ale învățarii. A învăța cu adevărat înseamnă să aplici în viața reală ceea ce ai înțeles și asimilat, iar aplicarea productivă, benefică, înseamnă mult mai mult decât un joc.

Cu acest scop am creat – acum și sub formă de joc – modelul de învățare DACI (după știința mea, primul model de învățare produs de un român).

*

Lectură

Plăcerea pentru lectură vine întotdeauna după COMPETENȚA lecturii.
Începeți prin a-i învăța pe copii – și pe oamenii mari – PENTRU CE și CUM să citească. După ce își vor fi format cu adevărat competența lecturii, vor citi cu interes și plăcere, din proprie inițiativă, fără cicălelile celor din jur.

Spunem adesea ”A învățat să citească de la 3 / 4 / 5 ani” sau ”În clasa 0 / întâi / a treia…”. E, de cele mai multe ori, fals. Corect ar fi să spunem ”A învățat să recunoască literele și cuvintele scrise…”.

A ști să citești înseamnă a reuși să folosești orice citești ca resursă pentru propriile acțiuni, pentru propria viață. Nicio carte și niciun articol nu merită citite dacă, după lectură, nu reușești să aduci – practic – în viața ta și a celor din jur un plus de performanță în acțiuni, de înțelepciune, de bine  etc. În aceasta constă COMPETENȚA de a citi. Dacă nu o ai, ești analfabet funcțional, chiar dacă reușești să recunoști cu ușurință literele și cuvintele și să le pronunți foarte repede unul după altul.

Nu există cărți sau articole bune sau proaste. Există cititori care știu sau nu stiu CUM să citească o carte sau un articol anume. Și, în consecință, există cărți sau articole care, pentru un cititor sau altul, furnizează mai multe sau mai puține resurse pentru a-i face viața mai bogată, mai bună, mai frumoasă. Acesta este singurul criteriu legitim după care fiecare ar trebui să-și aleagă lecturile – și să fie lăsat să și le aleagă.

Citește articolele din categoria Lectura profundă

*

Cărțile […] ne vorbesc întotdeauna despre cum vede un alt om realitatea. Atunci când realitatea autorului se suprapune în mare măsură peste realitatea sau visurile noastre, obişnuim să spunem că e o carte bună. Dimpotrivă, atunci când nu ne regăsim nici viaţa de fiecare zi, nici dorinţele şi visurile în povestea şi gândurile lui, găsim cartea neinteresantă, plictisitoare, teoretică, inutilă etc. Iar aceste reacţii ne arată că, de fapt, căutăm în raportul cu cartea – şi cu omul care a scris-o, ori cu acela care ne vorbeşte despre ea – o confirmare, o întărire a cadrelor în care ne mişcăm în mod obişnuit. Procedăm, cu alte cuvinte, la o întărire a limitelor între care ne ducem viaţa.

Citiţi: Gândiţi uneori „Asta vorbeşte din cărţi”, „Asta e teorie”? E un prilej de autocunoaştere

*

Leadership

Leadership înseamnă a conduce cooperarea între membrii echipei, nu organizația, nici pe fiecare membru luat individual.

*

Libertate

I se atribuie filosofului Baruch Spinoza aforismul „Libertatea este necesitatea înţeleasă”. Iar lui Jose Ortega y Gasset afirmaţia „Libertatea este disciplina liber asumată„. În interpretarea mea, sensul ambelor propoziţii este acesta: sunt liber(ă) atâta vreme cât acţionez potrivit unor reguli susţinute de valori pe care le conştientizez, le înţeleg şi le împărtăşesc.

Regulile sunt întotdeauna necesare ca forme de explicitare şi protejare, apărare a valorilor pe care le împărtăşim, a fundamentelor relaţiilor noastre cu ceilalţi.

O dictatură înseamnă dominaţia voinţei arbitrare a unui individ, nu a regulilor. De fapt, cei mai mulţi români înţeleg astăzi prin libertate nu opusul dictaturii, ci o formă de dictatură generalizată: nu doar individul aflat în vârful unei ierarhii are dreptul să facă ce-i place şi să-i pună pe ceilalţi în faţa unui implacabil „Aşa vreau eu, aşa îmi place mie”, ci fiecare individ!

*

Libertate, libertate, libertate…

Doar sub plapuma ta, jumătate treaz-jumătate adormit(ă), visând la ce vrei tu, poți fi absolut liber(ă). Din secunda în care ai deschis ochii și ai coborât din pat, încep constrângerile și libertatea începe să se diminueze.

Practic, realist și simplu vorbind, libertatea se traduce astfel:

– dacă alegi – liber – să faci parte dintr-un grup pe care nu tu l-ai creat, și chiar dacă l-ai creat nu mai ești tu singurul leader, trebuie să accepți să respecți regulile pe care altul, nu tu, le face; pentru că, atâta timp cât valorile tale fundamentale nu sunt atacate, respectarea regulilor face parte din contribuția ta la funcționarea și dezvoltarea grupului;

– dacă respectivele reguli contravin valorilor tale fundamentale – care nu se confundă cu ego-ul tău, care ar vrea să controleze el lucrurile și să fie ”cel mai” -, ai posibilitatea să propui reguli noi și să faci tot ce se află sub controlul tău ca ele să fie luate în considerare; iar dacă nu sunt, ai posibilitatea să părăsești grupul;

– dacă tu creezi grupul, ai libertatea să creezi și regulile; însă dacă regulile acelea nu sunt acceptate de nimeni, vei rămâne singur(ă);

– și, desigur, îți rămâne posibilitatea să te întorci, singur, sub plapuma ta, unde poți visa, absolut liber, la tot ce dorești tu.

Citiţi: Libertate sau dictatură generalizată…

*

Meditaţie

Cea mai simplă şi mai profundă „definiţie” a meditaţiei pe care am citit-o vreodată:

„Meditaţia este o metodă de a învăţa să experimentăm lucrurile într-o nouă dimensiune. (…) sensul cuvântului ‘meditaţie’: a se familiariza cu un nou mod de a fi.  Ne putem, astfel, familiariza cu tot felul de calităţi pozitive – bunătate, răbdare, toleranţă… – şi să le dezvoltăm mereu mai mult cu ajutorul meditaţiei.

În timpul acestei meditaţii, practicată mai ales în şedinţe scurte şi regulate, trezim în noi o anume calitate, apoi o lăsăm să ne pătrundă întreaga fiinţă, până când devine a doua noastră natură. (…) Meditaţia este urmată de acţiune, adică de punerea sa în practică în viaţa de toate zilele. Altfel, la ce ar fi de folos o ‘meditaţie frumoasă’ dacă nu se pune apoi în slujba celuilalt?”

(Matthieu Ricard, Fericirea. Un drept cu care ne naştem, o cale de a-l valorifica, trad. rom., Editura IRECSON, p. 222; 386-387.)

„O metodă”. Doar una dintre ele. Ceea ce înseamnă că meditaţia e substituibilă. Că alte metode care te învaţă să experimentezi lucrurile într-o nouă dimensiune ar putea avea aceleaşi rezultate. Rugăciunea regulată, de pildă, atunci când nu se reduce la a-i cere lui Dumnezeu una sau alta, ci înseamnă un angajament – profund asumat, repetat zilnic – la calm, compasiune, ajutor al celuilalt etc. în faţa lui Dumnezeu, urmat de grija consecventă pentru a aplica angajamentul în practică. Sau arta, atunci când artistul vede frumosul din comportamentul moral (deschiderea către ceilalţi) şi acţionează consecvent în această direcţie. Sau reflecţia care combină emoţia cu raţionamentul logic, urmată de exerciţiu repetat îndelung şi transpus în viaţa cotidiană – adică exact ce fac eu în programele de dezvoltare personală şi ce îi îndemn să facă pe toţi oamenii care lucrează cu mine.

Rezumând: ce au în comun meditaţia, rugăciunea, arta şi dezvoltarea personală, în „sesiuni” regulate, pe tot parcursul vieţii?
Răspuns: o transformare interioară durabilă, vizibilă în acţiunile cotidiene.

*

Metodă

Mulţi oameni pun şi îşi pun întrebări inspirate. Însă prea puţini ştiu şi cum să caute răspunsurile valabile.

Simţul metodei este – ar trebui să fie – scopul principal al învăţării ştiinţelor, în şcoală sau în altă parte. Orice persoană care a parcurs un program serios de matematică, fizică, chimie, biologie, psihologie, ştiinţe sociale etc. ar trebui să aibă nu multe informaţii în aceste domenii, cât:

1. capacitatea de a căuta răspunsuri la diferite întrebări generate de viaţa sa, folosind cu acurateţe şi creativ metode utilizate în cercetarea ştiinţifică;
2. capacitatea de a distinge între o metodă adecvată şi una inadecvată pentru o întrebare anume şi într-un context anume;
3. capacitatea de a adapta metodele vechi sau a crea altele noi.

Lucrurile sunt însă departe de a se petrece astfel în şcoli şi în programele nonformale de învăţare; o dovedesc, între altele, testele internaţionale PISA. Aşa se face că lumea e plină de oameni care pun întrebări „bune”, dar caută răspunsuri în direcţii greşite. Cel mai adesea, ne oprim cu entuziasm la primul răspuns care pare a rezolva repede şi fără efort prea mare problema; iar ulterior constatăm că răspunsul care ne entuziasmase a generat consecinţe negative, dacă nu pe termen scurt, atunci pe termen mediu şi lung.

*

Modele

Frumos sentiment și grea povară atunci când auzi ”Sunteți un model pentru mine. Aș vrea să ajung într-o zi ca dumneavoastră”.

Răspunsul meu: raportează-te la mine doar ca la o sursă de inspirație, ca la un reper și un stimul pentru ca tu să dezvolți ce ai mai bun în tine.

Privește orice model și privește-te pe tine însuți / însăți în același timp apreciativ și critic-constructiv. Abia atunci modelul tău se va simți în siguranță în relația cu tine și abia atunci tu vei simți că ai într-adevăr încredere realistă și sustenabilă, atât în el / ea, dar mai ales în tine.

*

Majoritatea românilor adulţi, după cum arată statisticile, nu mai au nimic de învăţat cu ajutorul altora; cred că pot descoperi ei înşişi toate soluţiile pentru aspiraţiile şi problemele lor; ei pretind că învaţă – oare? – din propria experienţă.

Alţii, dimpotrivă, sunt colecţionari de certificate care atestă – contra cost – că au parcurs o mulţime de programe de învăţare; au învăţat în câteva săptămâni modelul cutare, în alte câteva modelul cutare, în alte câteva modelul cutare…; evident, toate cu rezultate garantate; atingi orice vis şi elimini orice suferinţă în 5 – 10 paşi sau în 7 – 30 zile.

Dacă eşti autosuficientul care nu creditează şi nu admiră pe nimeni – în afară, eventual, de el însuşi – , întreabă-te de ce te simţi atât de des neîmplinit. Dacă refuzi să înveţi de la alţii, din experienţa lor comunicată oral, în scris sau prin fapte, te condamni singur la performanţe mediocre şi sentiment de neîmplinire.

Iar dacă eşti naivul ori cinicul care cumpără şi vinde cu entuziasm – real sau jucat – modele „garantate” create de alţii, întreabă-te unde şi când ţi-ai pierdut încrederea în sine, nevoia de a-ţi exersa creativitatea sau / şi gândirea critică. Identificarea totală cu modelele „de succes” sau „reţetele” inventate de alţii e semn sigur că rezervele tale de încredere, creativitate şi gândire nu sunt valorificate, exersate. Şi… ştii şi tu: Use it or loose it!

*

Motivaţie

Riguros vorbind, motivaţia externă (altcineva să mă motiveze) e un non-sens. Atâta vreme cât prin „motivaţie” desemnăm un ansamblu de procese psihice, ea nu poate fi decât internă. A vorbi despre ”motivaţie externă” este ca şi cum ai vorbi despre imaginaţie sau creativitate externă. Aşa cum nu-l poţi face pe un altul mai imaginativ sau mai creativ – decât oferindu-i resurse ca să-şi dezvolte propriile capacităţi, printr-un proces îndelungat de antrenament serios –, tot aşa nu-l poţi determina din exterior să fie mai motivat. Din exterior poţi furniza, pentru orice proces psihic, doar un ansamblu de RESURSE adecvate pentru antrenament. Şi trebuie să rămâi conştient că orice stimul va fi recepţionat, prelucrat şi integrat în acţiuni proprii în mod diferit de către indivizi diferiţi şi chiar de către acelaşi individ în momente şi contexte diferite.

„A motiva” este un verb care se conjugă, realist vorbind, doar la diateza reflexivă: eu mă motivez, tu te motivezi, el/ea se motivează… Conjugarea lui la diateza pasivă ne plasează fie în utopie, fie într-o acţiune de manipulare: când îl obişnuieşti pe un om să aştepte „să fie motivat” (sau „să fie învăţat”), îi blochezi mecanismele interne de motivare (şi învăţare) care l-ar aduce în situaţia de a se motiva (și învăța) să facă altceva decât vrei tu să facă.

‘

Muncă intelectuală

Munca intelectuală e echivalentă cu a căuta cu metodă. Nu cu a şti, nici cu a avea păreri, opinii ”geniale”, nici cu a fi informat(ă), inteligent(ă) etc. Munca intelectuală e un proces, o devenire, nu un dat. Ești intelectual autentic în măsura în care îți pui întrebări și îți dai timp să cauți răspunsuri cu metodă.

*

Nebunie

Emil Cioran obişnuia să spună (citez din memorie) „Sunt nebun, dar nu sufăr de nebunie, mă bucur de ea în fiecare zi”. Mulţi spun şi despre mine că aş avea acest gen de „nebunie”, iar o vreme mi-am asumat eu însămi atributul, pentru că am făcut toată viaţa alegeri mai puţin obişnuite. Între timp, am reflectat mai atent. Nu, nu am niciun dram de „nebunie”. Sunt doar un om simplu, care caută să trăiască senin, curat, vertical, autentic, oferindu-le totodată celorlalţi ce poate el mai bun.

+

Natură și muncă

Lucrurile cele mai simple sunt cele mai importante în viață, dar tocmai pentru că sunt simple le uităm – sau le ignorăm – foarte ușor. Nu uita că niciun pom nu înflorește și nu dă roade imediat după ce l-ai plantat: ai nevoie să-l îngrijești cu răbdare până înflorește, florile devin fructe, iar fructele cresc și se coc; apoi ai nevoie să cauți o scară, să-ți faci curaj să urci pe ea, asumându-ți riscuri, să culegi fructele cu grijă și să le valorifici cu folos.

Natura are rolul ei, iar tu ai rolul tău. Respectă-ți natura și ia-ți foarte în serios rolul. Fă în fiecare zi doar tot ce poți tu mai bun, aici și acum. Lucrează-ți cu răbdare copacul : va înflori bogat, iar fructele se vor coace doar cu timpul, încet-încet…

Notorietate / Popularitate

Despre oamenii rari, ceilalți oameni vorbesc rar… Dacă vrei să vorbească despre tine mulți oameni, ai nevoie să duci mai departe decât ei, cât mai aproape de extrem, lucruri pe care și ei le fac sau le pot face.

‘

Optimism

Niciun om nu ştie sigur cât şi cum va trăi, dar orice om poate face multe ca să trăiască mai frumos şi să se bucure de viaţă.

‘

Organizare / Muncă organizată

Drumul către lucrurile mari e netezit sau blocat prin lucrurile mărunte de fiecare zi. Ca să ajungi acolo unde ajung foarte puțini, sau nimeni, ai nevoie să înlături mai întâi mărăcinii și toate Fetele Morgane din cale.

E simplu să muncești sistematic, oricât ai fi de ocupat(ă) : de fapt, munca organizată e necesară mai ales atunci când ești foarte ocupat(ă). Agendă, agendă și iar agendă! 5-10 minute acum, dimineața, pentru a-ți reaminti și fixa în memorie trei priorități ale zilei; apoi acțiune în acord cu prioritățile; și 5-15 minute deseară pentru a monitoriza prioritățile zilei de azi și a scrie maximum trei priorități pentru ziua de mâine. Doar atât! Mai simplu de atât e doar statul degeaba cât e ziua de lungă…

Orgoliu

Singura formă sănătoasă şi productivă a orgoliului este orgoliul de a te asuma pe tine însuţi / însăţi în autenticitatea ta şi de a face foarte bine ceea ce faci, orice ai face.

*