Uiți lucruri pe care le știai bine? Iată ce spun rezultate de cercetare recente

05.19.2015

Uiți lucruri pe care altădată le știai bine? Îți găsești mai greu cuvintele într-o conversație? Începi să te temi că procesele tale cognitive (memoria, gândirea, capacitatea de învățare) sunt în declin… poate din cauza vârstei (despre care spui ”sincer” că nu te sperie, nu o simți, e doar în buletin etc.)?

S-ar putea să devii mai bogat(ă)…

”Older adults’ performance reflects increased knowledge, not cognitive decline. (…) the myth of cognitive decline is leading to an absurd waste of human potential and human capital”

”Performanțele vârstnicilor reflectă cunoaștere mai bogată, nu un declin cognitiv. (…) mitul declinului cognitiv conduce la o risipă absurdă de potențial uman și capital uman”.

Este concluzia unui studiu științific, condus de profesorul Michael Ramscar de la Universitatea din Tuebingen, și publicat de un colectiv de autori (Michael Ramscar, Peter Hendrix, Cyrus Shaoul, Petar Milin, Harald Baayen) în revista Topics in Cognitive Science : The Myth of Cognitive Decline: Non-Linear Dynamics of Lifelong Learning (13 ianuarie 2014, pp. 5-24).

Autorii nu neagă evidențele: pe măsură ce înaintăm în vârstă ne amintim mai greu unele lucruri, ne găsim mai greu cuvintele în unele împrejurări, prelucrăm mai lent informațiile și, desigur, unii dintre noi se îmbolnăvesc de Alzheimer sau alte afecțiuni.

Lăsând la o parte aceste din urmă cazuri, de patologii clare, diagnosticate sau diagnosticabile medical, întrebarea este cum interpretăm faptele enumerate mai sus, pe care le vedem cu ochiul liber sau le punem în evidență prin teste cognitive.

Până acum, interpretarea era univocă: declin al capacităților cognitive; la unii oameni mai lent, la alții mai rapid. Singurul optimism legat de acest fenomen, considerat natural, venea din recomandarea de a-ți exersa continuu memoria și celelalte procese cognitive. Când neuroștiințele au descoperit neuroplasticitatea – capacitatea creierului de a crea neuroni noi, de a crea noi circuite neuronale (de a crește densitatea sinaptică) și de a întări aceste noi circuite (prin mielinizarea axonilor) în detrimentul circuitelor mai vechi -, optimismul a dobândit un suport științific solid.

Cercetătorii germani vin acum cu o nouă interpretare: faptele respective se datorează nu neapărat unui declin al proceselor cognitive, ci, dimpotrivă, unei cantități foarte mari de informație acumulată și unor structuri mai complexe în care sunt arhivate aceste informații. Creierul, care funcționează ca un computer, procesează pur și simplu altfel informația: când e încărcat cu un număr mai mic de date, organizate în structuri simple, le procesează mai repede; când are de prelucrat date mai bogate cantitativ și calitativ, procesează mai lent, iar uneori… se poate bloca – de câte ori merg lent computerele pentru că avem prea multe documente deschise? de câte ori se blochează și avem nevoie să reorganizăm informația ca să eliberăm spațiu?

În măsura în care va fi confirmată și de alte cercetări și va avea impact asupra politicilor, această interpretare poate atrage schimbări semnificative în viețile oamenilor luați individual, dar și în funcționarea grupurilor sociale și a societății în ansamblu: în condițiile în care societățile considerate ”dezvoltate” înregistrează un fenomen de îmbătrânire a populației, poate că, în loc să îl deplângă, ca până acum, ar trebui să canalizeze investiții către descoperirea și valorificarea mai bună a capitalului uman al vârstnicilor?

Vom reveni în viitor la proverbul – ignorat sau folosit mai curând metaforic astăzi – Cine nu are un bătrân să-și cumpere ?

”(…) the myth of cognitive decline is leading to an absurd waste of human potential and human capital”.