Când și cum reușesc să fiu un coach excepțional

06.20.2022

Sunt deja foarte mulți coachi în toată lumea. Mulți dintre ei sunt foarte buni. Puțini sunt excepționali. Eu am vrut să fiu unul excepțional. Și am reușit.

Sunt lipsită de modestie și mă laud singură, gândești, iar asta nu-ți place deloc?

Dacă da, spune-i „Stop!” Judecătorului din tine și:

1. observă că am scris „când”, iar acest adverb implică presupoziția că uneori reușesc, alteori nu;
2. întreabă-mă ce înțeleg eu prin „excepțional”.

Atâta timp cât rămâi Judecătorul celuilalt, nu întrebi ce înțelege el/ea prin ce tocmai a spus și nu verifici cu răbdare dacă ai înțeles corect ce vrea el să spună, nu te poți apropia de adevăr, ba, dimpotrivă, te îndepărtezi de adevăr, te privezi singur/ă de resurse importante în viață, iar calitatea relației cu celălalt e grav afectată și nu e în măsură să susțină vreun drum către rezultate de dorit (se transformă într-un obstacol extrem de greu de depășit și cu costuri foarte mari).

Dorința ta e să te apropii de adevăr? Să valorifici resursele la îndemână? Să ai cu mine o relație win-win, sănătoasă și constructivă, chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată și e, până acum, doar o relație on-line? Atunci citește în continuare foarte atent și verifică cu răbdare dacă înțelegi corect ce vreau eu să spun.

cand si cum reusesc sa fiu un coach exceptional

Prima accepțiune din DEX pentru „excepțional” e „Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit”.  Când spun că sunt un coach excepțional, folosesc termenul în primul rând în această accepțiune. Serviciile pe care le ofer eu sunt deosebite sub multe aspecte de ce fac alți coachi, chiar dacă au și elemente comune cu serviciile pe care le oferă coachii cei mai prestigioși din toată lumea; am explicat aici, în linii mari, prin ce sunt ele excepționale și ce au în comun cu alte servicii de coaching-dezvoltare.

Cea de-a doua accepțiune din DEX pentru „excepțional” e „Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav”. Și da, afirm fără rețineri că sunt un astfel de profesionist în coaching-dezvoltare. De cele mai multe ori, dar nu întotdeauna. Uneori, Judecătorul din mine – orice ființă umană are în ea un astfel de personaj – îmi spune că sunt de-a dreptul idioată, că știu mult prea puține, că sunt un impostor (da, și eu am adesea sindromul impostorului), iar această conștientizare la limita durității cu sine a propriilor limite mă absolvă, cel puțin în fața propriului Judecător, de acuzația de lipsă de modestie sau lăudăroșenie: mă străduiesc să fiu pur și simplu realistă atunci când îmi evaluez performanțele.

Ce și când a făcut și face din mine un coach excepțional?

Mai multe. Mă voi opri aici doar la trei lucruri, pe care le consider cu adevărat cruciale. Iar dacă ai răbdare să citești și să înțelegi ce vreau să spun, sunt foarte sigură că vei găsi aici câteva repere foarte utile pentru propria-ți dezvoltare, chiar dacă nu ești coach și ai o cu totul altă ocupație sau profesie (nu orice ocupație e o profesie, am explicat pe scurt aici care e diferența).

1. Știința și experiența de a integra organic teoria cu practica

Eu am avut întotdeauna un „handicap” în învățare: am putut să învăț doar acele lucruri pe care le-am putut integra, direct sau imaginar, într-o situație concretă, practică. Chiar am crezut multă vreme că această particularitate ar fi un handicap real, nu în sensul că m-a împiedicat să învăț, ci în sensul că, în comparație cu colegii mei, aveam nevoie de mai mult timp, de materiale variate și experiențe variate de învățare ca să înțeleg și să rețin (ei păreau că înțeleg și rețin mult mai repede, folosind doar ce ne predau profesorii); asta m-a făcut și să mă autoevaluez ca mai puțin inteligentă decât mulți dintre ei. Când m-am maturizat, am înțeles că acest „handicap” a fost cel mai mare aliat al meu: am avut nevoie de timp mai mult, de efort mai mare, însă rezultatul a fost că eu nu spun „știu, dar nu fac”: când spun „știu”, eu pot să și fac și chiar fac! dacă nu fac, înseamnă că nu știu. În plus, faptul că nu m-am crezut, nici acum nu mă cred, foarte inteligentă m-a ajutat, și mă ajută, să-mi țin egoul în frâu, să admit că opiniile mele pot fi incorecte, să nu intru în certuri pe păreri („părerea mea e că…” versus „părerea ta e că…”), foarte nesănătoase și neproductive, și să muncesc foarte serios în fiecare zi.

Dacă nu faci, înseamnă că nu știi:
ceva esențial lipsește din „știința” aceea a ta.

Reușesc să fiu un coach excepțional atunci când integrez teorie de cea mai bună calitate în munca mea și îi ajut pe beneficiarii muncii mele să integreze teorie de cea mai bună calitate în conversațiile lor cu ei înșiși și, după aceea,  în practicile lor de fiecare zi. Nu orice teorie: teoria construită prin cercetare științifică și gândire filosofică foarte serioase.

Nu mai sunt un coach excepțional atunci când mă fas furată – sunt om și nimic din ce e omenesc nu-mi e străin – de comoditatea acțiunilor întemeiate pe simpla intuiție comună (intuiția profesionistului bine informat și cu mintea bine antrenată e cu totul altceva) și de vanitatea ego-ului sigur că intuiția lui e un furnizor de lucruri de mare valoare care nu mai trebuie testate prin metode riguroase de cercetare științifică.

Nu cred în calitatea serviciilor oferite de coachii care nu au o bază suficient de temeinică de cunoștințe relevante pentru procesul de coaching (științele învățării și dezvoltării, sociologie-antropologie, neuropsihologie, economie, filosofie) și învață doar câteva principii generale și câțiva algoritmi pentru întrebări „deștepte”, „puternice”, „minune”, iar apoi scot random din memorie acele întrebări, așa cum le spune intuiția comună. Orice profesionist are situații în care se lasă ghidat de intuiție, iar intuiția omului bine informat și cu mintea bine antrenată furnizează categoric ipotezele cele mai îndrăznețe și nu de puține ori – dar nu întotdeauna – uimitor de valoroase. Dacă, însă, iei ipotezele furnizate de intuiția comună, întemeiată doar pe „eu simt că…” (gut feeling), drept adevăruri în care poți avea cea mai mare încredere, iar situațiile în care invoci intuiția sunt mai multe decât situațiile în care acționezi conștient în temeiul unei cunoașteri validate prin cercetare științifică serioasă, nu ești decât un amator ignorant, care nu prea știe ce face, dar câteodată „nimerește” sau doar pare că „nimerește” – feedback-ul pe care îl primim de la „piață”, prin numărul de clienți și banii pe care îi câștigăm, e foarte înșelător în privința calității reale a serviciilor: fast-food-ul are, în zilele noastre, mai mulți consumatori-cumpărători decât mâncarea sănătoasă.

Atunci când am intrat pe piața coachingului-dezvoltării, după 17 ani de muncă serioasă ca sociolog și profesor universitar, știam ceva carte în mai multe domenii relevante pentru coaching-dezvoltare: științele învățării și dezvoltării, sociologie, psihologie, filosofie, chiar și un pic de economie. Teoria-integrată-cu-practica pe care o știam mi-a alimentat încrederea că am la îndemână suficiente resurse ca să creez, în timp, un model de coaching-dezvoltare mai bine întemeiat pe știință decât modelele cele mai cunoscute atunci, care erau tributare unor rezultate de cercetare deja depășite. Și l-am creat; în orice domeniu, profesioniștii de excepție sunt aceia care sunt capabili nu doar să „aplice” modele învățate, ci și să creeze modele noi. Între timp, coachingul mondial a avansat în direcția unei profesionalizări reale, iar apropierile dintre modelul creat de mine și alte modele foarte serioase au devenit tot mai multe; pentru mine, e o reconfirmare clară a faptului că modelul cu care lucrez e de foarte bună calitate și că am această capacitate de a vedea înaintea altora lucruri pe care ei le văd mai târziu.

Poate că tu nu ești – ÎNCĂ – în situația să poți crea un model nou în domeniul în care lucrezi sau te pregătești să lucrezi. Dar de ce să nu-ți oferi șansa să ajungi acolo? E suficient să îți oferi timpul și răbdarea necesare și să studiezi-antrenezi foarte serios teoria-integrată-cu-practica relevantă. Acesta este mesajul pe care vreau să ți-l transmit când „mă laud” și cu care aș vrea să rămâi după ce citești.

Și acum continuu să aloc pentru studiu cel puțin patru ore în fiecare zi de lucru din săptămână: după fiecare sesiune cu un client, identific nevoile mele de învățare, iar apoi caut resursele științifice și de cea mai bună calitate de care am nevoie ca să învăț acele lucruri care îl pot ajuta pe beneficiarul muncii mele; în plus, selectez atent articole, cărți, materiale video recent apărute care sunt relevante pentru munca mea și le studiez cu răbdare și metodă.

Am învățat în timp să aleg resursele de cea mai bună calitate. Experiențele de cercetător științific și profesor universitar mă ajută enorm și aici. Dar tu nu ai neapărată nevoie de experiențe similare, e suficient să cauți un mentor bun alături de care să înveți să selectezi ce merită citit și ce nu și, dacă ai nevoie, să înveți cum să citești literatură științifică de primă mână, pentru că lectura științifică e foarte diferită de o lectură beletristică, ori de lectura unui articol de presă sau de blog.

2. Un nivel ridicat de self-awareness, prezență și conectare cu oamenii

.Reușesc să fiu un coach excepțional atunci când, în timp ce beneficiarul construiește conversația sa cu sine, reușesc să urmăresc simultan conversația gândurilor mele și stările emoționale pe care le trezesc și le alimentează în mine acele gânduri, pot cântări rapid în ce fel pot interfera acele gânduri și sentimente cu povestea pe care o construiește beneficiarul și pot lua rapid decizii adecvate în legătură cu acțiunile sau nonacțiunile mele.

Nu mai sunt un coach excepțional atunci când nu reușesc acestea – cine reușește ceva în 100% din cazuri? și cei mai talentați și mai bine antrenați sportivi de performanță ratează, uneori chiar în momentele cu miza cea mai mare, acțiuni pe care le-au reușit de mii de ori înainte.

Studiile sistematice asupra acestei competențe cruciale în coaching sunt abia la început, dar cercetătorii și practicienii experimentați au observat că e una dintre competențele cel mai puțin antrenate în programele de formare și care le lipsește foarte multor coachi.

Și mai reușesc atunci când sunt 100% prezentă și profund conectată cu omul/oamenii din fața mea și cu scopul pentru care ne aflăm atunci acolo. Conectarea aceasta profundă, care nu înseamnă identificarea cu problemele sau scopurile clientului, face o diferență enormă.

Unde am învățat acestea? Mai ales în cei 17 ani de experiență ca cercetător calitativ în sociologie și ca profesor universitar care le-a predat studenților metodele calitative de cercetare.

Self-awareness e una dintre multele competențe pe care coachii le au în comun cu cercetătorii calitativi din sociologie și antropologie. Sunt acei cercetători care realizează nu chestionare, ci interviuri de profunzime și conversații etnografice, individuale și de grup, observații de profunzime și observații etnografice, precum și analize de profunzime ale unor texte precum scrisori, memorii, documente organizaționale etc. Profesioniști antrenați să construiască și să întrețină o relație bună cu oamenii a căror viață o cercetează, să fie curioși și să privească-asculte-citească ca și cum n-ar ști nimic („cu mintea străinului/începătorului”, beginner’s mind), să tacă mult timp, să asculte și să observe cu răbdare și fără să judece-condamne-corecteze ce aud și ce văd, să pună întrebări open-ended sau generative și să nu direcționeze răspunsurile, să identifice gesturi-cheie, cuvinte-cheie și pattern-uri în ce fac, ce spun și ce scriu oamenii, să respecte rigori etice precum respectul pentru celălalt, anonimatul, confidențialitatea, principiul win-win. Teoreticieni care construiesc grounded theories, teorii „împământate”, identificând piesele de puzzle cele mai semnificative pentru oamenii pe care îi observă și îi ascultă și creând din piesele respective un model simplificat al vieților acelor oameni, curățat de detaliile nesemnificative, care le permite chiar acelor oameni să vadă mai clar realitatea pe care o trăiesc, să o înțeleagă mai bine și să se orienteze mai bine prin hățișurile ei. Coachii experimentați vor recunoaște cu siguranță aici cea mai mare parte din competențele prezente în „listele” asociațiilor internaționale. Practic, cercetarea calitativă din sociologie și antropologie e profesia cea mai apropiată de coaching sub aspectul competențelor care îi sunt necesare profesionistului. (Poți găsi aici câteva dintre textele pe care le-am pregătit ca suport de curs atunci când predam metode calitative de cercetare.)

3. Un raport adecvat între resursele de tip nonexpert și resursele de tip expert pe care i le ofer beneficiarului

Ca fost sociolog și fost profesor universitar care a predat sociologie, am o rezervă importantă de resurse de tip expert relevante pentru foarte multe dintre preocupările și interesele beneficiarilor mei: decizii legate de carieră, echipe și leadership, calitatea relațiilor de familie sau de muncă etc. Cel mai adesea, din primele minute de ascultare atentă a poveștii beneficiarului, mintea mea începe să facă legături între ce spune el și resursele de tip expert depozitate în arhiva memoriei mele, iar conversația mea interioară formulează ipoteze cu privire la nevoile lui reale, de dincolo de aparențe, și la soluții posibile. Atunci când beneficiarul dezvăluie o suferință accentuată, empatia mă împinge să îl ajut să-și reducă suferința, oferindu-i imediat variante de soluții posibile: e foarte greu să privești cum suferă un om, să știi că ai „în bagaj” ceva care ar putea reduce imediat acea suferință și să alegi intenționat să nu o faci (pe de o parte, pentru că știi că, dacă îi oferi acel ceva într-un moment în care el nu e suficient de deschis, e foarte probabil ca el să respingă ce îi oferi; pe de altă parte, pentru că tocmai suferința aceea temporară ar putea să-i alimenteze motivația de a ajunge la rezultatele pe care și le dorește, în timp ce diminuarea ei rapidă ar putea să-i reducă motivația).

La fel, atunci când văd că beneficiarul caută de mult timp răspunsuri la întrebările sale sau/și soluții pentru problemele sale, iar rezultatele se lasă așteptate generându-i frustrări vizibile și, posibil, gândul că plătește degeaba sesiunea noastră, simt impulsul să-l ajut imediat cu variante: întâi, și eu vreau să ajungem la rezultate și simt frustrarea că ele nu vin mai repede; apoi, nu e ușor să-ți dai seama că ai putea pierde un client când tu ai o posibilă soluție „în buzunar” și să alegi, totuși, riscul de a-l pierde, pentru că asumarea acelui risc îl ajută pe el să descopere soluții pe care chiar să le simtă ale lui, deci cu șanse mai mari să le integreze efectiv în viața lui după sesiunea noastră. Cred că orice coach care e și expert în domeniul care îl interesează pe beneficiar, și suficient de empatic, și foarte responsabil în legătură cu rezultatele procesului simte această tentație și trăiește aceste conflicte interioare (pentru că asta sunt: reale conflicte interioare).

Unii coachi încearcă să evite acest impas adoptând și pledând insistent pentru ipostaza coach-nonexpert, iar alții merg până acolo încât pretind, uneori cu doza de agresivitate specifică celor ignoranți care nu sunt conștienți de propria ignoranță, că cei mai buni coachi ar fi aceia care nu au nicio expertiză. Pe mine, soluțiile acestea mă duc cu gândul la o întrebare cunoscută printre creștini: cine își dovedește cu adevărat credința, acela care nu cade în păcat pentru că nu are în jurul său nicio tentație, ori acela care reușește să reziste într-un mediu plin de tentații, chiar dacă uneori mai greșește? Parafrazând, întreb: cine are mai multe șanse să-l ajute pe client să reușească în proiectele lui, un coach care nu are nicio expertiză relevantă pentru interesele clientului, ori un coach care are, pe lângă ce are cel dintâi, și expertiză și, chiar dacă uneori mai greșește, reușește să integreze acea expertiză în proces în momentele, proporțiile și formele potrivite, cu efecte de dorit pentru beneficiar?

Am spus-o de multe ori: sunt foarte sigură că, în societatea cunoașterii, cum e numită lumea în care trăim astăzi, o expertiză a coachului e de dorit (chiar dacă nu neapărat necesară), iar nu de evitat. Problema reală – pentru care trebuie căutate soluții în programele de formare și supervizare – e antrenamentul coachilor în a deosebi foarte clar între, pe de o parte, soluțiile create și furnizate de consultanți și, pe de altă parte, informațiile și ipotezele pe care un coach le pune pe masă ca simple informații și ipoteze, piese de puzzle suplimentare pentru conversația cu sine a beneficiarului: un coach-expert bine antrenat îl ghidează pe beneficiar să aleagă conștient, liber, cu gândire critică, dacă și cum integrează acele piese de puzzle în puzzle-ul general al conversației sale cu sine, iar apoi să le testeze-retesteze-adecveze cu metodă în experiențele sale de fiecare zi. A doua problemă reală – pentru care trebuie căutate soluții în programele de formare și supervizare – e antrenamentul coachilor în a conștientiza și a opri tentația de a-și folosi expertiza prea devreme, când conversația cu sine a beneficiarului încă nu a ajuns la un puzzle care poate integra sănătos și productiv, liber, cu gândire critică, informațiile și ipotezele rexpective.

Cheia pentru a ieși din dilema coach expert – coach nonexpert este încurajarea și stimularea gândirii critice a beneficiarului (clientului) în legătură cu orice idee, inclusiv cu ideile pe care el însuși le generează fără nicio informație sau ipoteză formulată de coach. Încurajarea și stimularea gândirii critice a beneficiarului ar trebui să fie una dintre competențele principale ale coachilor, iar pentru aceasta programele de formare și dezvoltare în coaching ar trebui să conțină activități specifice și să aloce timp suficient.

*****

Acestea sunt trei elemente cruciale care fac din mine un profesionist excepțional în coaching-dezvoltare; repet: atunci când nu alunec și eu, ca orice om, în diferite capcane. Am ales să le împărtășesc nu din vreo dorință de a mă lăuda (crede-mă, acesta este unul dintre avantajele vârstnicului: nu mai are nevoie să se laude, pentru că nu mai are interesul să „facă impresie bună”), ci din încrederea că aceia care doresc să devină profesioniști de excepție sau măcar profesioniști autentici (reali, iar nu doar cu numele scris pe un certificat sau o diplomă) vor găsi câteva repere după care să se orienteze în călătoria lor profesională.

Nu vreau să ofer un „model de urmat”, nu cred că e sănătos, productiv și constructiv ca adulții să aibă astfel de „modele”, iar în lumea actuală în care schimbările sunt atât de rapide și profunde cred că nici copiii și adolescenții nu ar mai trebui să aibă „modele” în sensul vechi al termenului; sănătos, productiv și constructiv e ca oricare dintre noi să aibă repere clare după care să se orienteze în călătoria proprie, exact așa cum ne orientăm după semnele și indicatoarele de circulație. Astfel de repere încerc eu să ofer. Și o fac întotdeauna cu încrederea că cel puțin trei oameni vor găsi în, și vor lua din, fiecare text pe care îl scriu repere pe care să le testeze-retesteze-adecveze cu folos în acțiunile lor de fiecare zi. Iar dacă ai ajuns până aici cu lectura, sunt șanse foarte mari ca și tu să te numeri printre acei oameni.

Să-ți fie cu folos! Pentru că eu ofer cu foarte mare drag.