Coaching-dezvoltare şi prevenirea sau depăşirea depresiilor

10.29.2010

• Şi un coach, un consilier, un mentor îţi poate fi util în depăşirea unui episod depresiv !
• Câteva recomandări utile

Am cunoscut mulţi semeni deprimaţi. Oameni obişnuiţi şi oameni din vârful ierarhiilor sociale. Studenţi, profesori, avocaţi, ingineri şi medici. Artişti şi sportivi foarte cunoscuţi. Manageri de top şi oameni de afaceri – da, şi ei pot trăi episoade depresive, de multe ori severe, pentru că au tendinţa să-şi imagineze că pot rezolva totul singuri şi amână prea mult să apeleze la ajutor ! Am cunoscut chiar psihologi, psihoterapeuți şi coachi deprimaţi…

Până nu demult, am refuzat total să lucrez cu persoanele care mă căutau evident ca pe un substitut al psihiatrului sau psihoterapeutului, pentru că eu nu sunt calificată să ofer astfel de servicii. După sinuciderea Mădălinei Manole*, o remarcă a unei cliente m-a pus însă serios pe gânduri.

* Mădălina Manole a fost o artistă foarte îndrăgită de români, care s-a sinucis cu câteva luni înainte ca eu să scriu acest articol; a fost o surpriză totală pentru majoritatea cunoscuților și pentru toți fanii ei, care o credeau fericită.

Am descoperit indicii semnificative ale unei depresii chiar de la prima sesiune cu clienta respectivă. I-am recomandat un psihiatru, s-a întors cu documentul care confirma depresia și mi-a spus ceva de genul „Mi-a recomandat psihoterapie, dar, dacă dumneavoastră nu lucrați cu mine, eu la altcineva nu merg și o să mă aveți pe conștiință”; știa că nu sunt psihoterapeut și nu am competențe de psihoterapeut. Am „auzit” în spatele cuvintelor un „ceva” care m-a determinat să accept să lucrăm. Cu condiția să meargă regulat la medic, să-și ia tratamentul exact așa cum prescrie medicul și să facă între sesiuni ce descoperim împreună că e în interesul ei să facă.

Psihoterapeut, pe LinkedIn (23.08.2025):

„identificarea suferinței emoționale, a rigidității cognitive sau a unor posibile tulburări precum depresia sau OCD, ține de domeniul psihologiei clinice și al psihoterapiei, nu de coaching.
Chiar și cu cele mai bune intenții, în România doar psihologii acreditați de Colegiul Psihologilor pot lucra legal cu astfel de aspecte. Coachingul nu este o etapă intermediară între nimic și terapie, iar studiul individual nu înlocuiește o formare profesională reglementată.
Cred că e important ca publicul să poată face diferența între dezvoltare personală și intervenție psihologică.”

Răspunsul meu:

Apărarea granițelor disciplinare și ocupaționale e (încă) necesară. Însă ridică mari probleme atunci când exclude intersecțiile (interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea). Să punem granițe clare pentru competențele și dreptul de a pune diagnostic și a oferi ajutor specializat e absolut justificat. Însă ne ducem înapoi într-o etapă trecută din istoria științelor și ocupațiilor dacă – în secolul XXI, al interdisciplinarității și multidisciplinarității! – mai spunem că un profesionist dintr-o disciplină / ocupație conexă nu poate identifica unele indicii ale unei POSIBILE (am subliniat acest „posibile” și în comentariul precedent) afecțiuni de competența psihoterapeuților sau medicilor. Oare nu cumva cele mai multe persoane care apelează la psihoterapeuți și psihiatri o fac tocmai pentru că fie un profesionist dintr-o ocupație conexă, fie chiar cineva care nu a studiat deloc psihologie a observat niște indicii? Eu fac parte dintre acei profesioniști, tot mai mulți, convinși că în secolul XXI am avea toți – și beneficiari, și profesioniști – de câștigat dacă am renunța la vechile granițe rigide și „bătălii pentru teritorii” și am învăța să lucrăm tot mai mult interdisciplinar și transdisciplinar.

După două luni, într-o sesiune de monitorizare, clienta mi-a spus: „Ce monitorizare? Lucrurile sunt clare: dacă n-ar fi fost acest program, eu n-aș mai fi fost azi, îmi pregătisem totul”. Și mi-a descris cu lux de amănunte un scenariu de suicid. „Eu cred că, dacă Mădălina Manole ajungea la dumneavoastră, acum trăia”, mi-a mai spus. Am realizat că, dacă Mădălina Manole ajungea la mine și dacă această clientă mi-ar fi vorbit de la început despre gândurile de suicid, aş fi procedat cum procedasem până atunci: mi-ar fi fost frică de gândurile ei de suicid, mi-aş fi declinat competenţa şi i-aş fi spus să apeleze la un psihoterapeut calificat – la care ea nu ar fi apelat!

Acum sunt convinsă că – exceptând, poate, cazurile severe – e mai benefic pentru oamenii deprimaţi să lucreze măcar câteva şedinţe cu orice profesionist într-un domeniu socio-uman, acela la care au încredere să apeleze: a vorbi cu cineva care are o calificare conexă şi câteva competenţe utile e mai mult decât a nu vorbi cu nimeni sau a vorbi cu cineva care nu are nicio competență relevantă; iar încrederea poate fi în multe cazuri mai importantă decât calificarea specializată.

Același psihoterapeut, pe LinkedIn (23.08.2025):

„Mulțumesc pentru clarificare. Ați descris o intervenție desfășurată în cunoștință de cauză cu o persoană diagnosticată cu depresie și aflată în risc suicidar.
În România, astfel de cazuri pot fi gestionate doar de psihologi clinicieni, psihoterapeuți acreditați sau medici psihiatri.
Faptul că o persoană alege coachingul nu transformă un demers în afara competenței profesionale într-unul sigur sau etic. Intenția bună nu ține loc de competență reglementată.”

Răspunsul meu:

Am descris o intervenție care a fost furnizată DIN CAPUL LOCULUI ȘI EXPLICIT ca ALTCEVA decât psihoterapie. Clienta a fost aceea care a ales – ba chiar a insistat – să lucreze cu mine, nu cu un psihoterapeut, în condițiile în care A FOST CORECT INFORMATĂ.

(1) Sub aspect legal, era dreptul ei legitim să aleagă și era SINGURA care avea acest drept, întrucât NU era declarată persoană fără discernământ, ori cu capacitate redusă de exercițiu al drepturilor civile. Nicio organizație profesională și nicio instituție a statului nu-i poate lua acest drept legal și, în consecință, nu poate lua nici dreptul profesionistului de a decide dacă lucrează sau nu cu ea.

(2) Sub aspectul eticii profesionale, întrebarea e următoarea: ce e în interesul superior al persoanei respective, să aplicăm rigid o regulă care spune că persoanele cu gânduri suicidare trebuie ajutate doar de profesioniști specializați – cu riscul ca ele să refuze ajutorul acelor profesioniști și să nu beneficieze de niciun ajutor? ori să acceptăm că persoana respectivă poate beneficia de suportul unui profesionist dintr-o ocupație conexă, în care are încredere – cu riscul ca acel suport să aibă consecințe nedorite tocmai din cauză că are încredere într-un profesionist care nu are toate competențele unui psihoterapeut? E o întrebare extrem de grea, care presupune multe discuții cu argumente pro și contra. Eu cred că, în absența unui răspuns definitiv – care nu cred că va putea fi dat vreodată -, e o chestiune de alegere conștientă pe care fiecare profesionist are dreptul să o facă. Știm din studii nenumărate că ÎNCREDEREA beneficiarului în profesionist e cel mai important „ingredient” în reușita procesului, atât în toate formele de terapie, cât și în coaching-dezvoltare.

Greșit (neprofesionist, împotriva eticii profesionale) e să lucrezi cu astfel de oameni fără să-i informezi că tu nu ai competențe terapeutice și fără să-i orientezi către psihiatri și psihoterapeuți. Dacă, după ce i-ai informat corect și le-ai recomandat ajutor specializat, ei insistă să lucreze cu tine, pentru că în tine au încredere, cred că tot ce poți face mai bun ca profesionist – și ca ființă umană pentru o altă ființă umană – e să te străduiești să oferi cel mai bun suport pe care îl poți oferi. Iar strădania aceea înseamnă să te angajezi tu însuți/însăți într-un proces de învățare foarte serios: să studiezi mult și să înveți lucruri noi, care sunt în măsură să te ajute să lucrezi mai competent cu omul acela. Pentru mine, fiecare dintre clienții cu care lucrez e „declanșatorul” unui nou proces de învățare foarte serios – și adesea foarte greu – , pentru că fiecare aduce elemente specifice, pe care mă străduiesc să le înțeleg mai bine, în lumina unor date de cercetare științifică.

Între timp, am avut şi confirmarea că această nouă atitudine e mai înţeleaptă. Mai mulţi clienţi cu care am lucrat mi-au mărturisit că, pe măsură ce au învăţat să se observe pe ei înşişi, să aibă mai multă încredere în ei, să caute soluţii eficace pentru problemele curente, ori să devină mai performanţi, au depăşit episoade depresive de mai mică sau mai mare intensitate. Pe unii i-am auzit spunând : „Eu mi-am cumpărat liniştea aici” sau „Eram ca o mare în furtună, acum mă plimb pe ţărm şi privesc marea” sau chiar „Dacă nu erai tu, acum aş fi fost cu capul într-un zid”, „Dacă n-ar fi fost acest program, eu n-aș mai fi fost azi”… Unii au început programe de psihoterapie încurajaţi de rezultatele obţinute în cursul programului nostru. Alţii mi-au mărturisit că rezultatele respectivului program au fost, pentru ei, mai semnificative decât acelea ale unor şedinţe de psihoterapie la care apelaseră anterior – să nu se înţeleagă greşit, nu diminuez în niciun caz nici valoarea psihoterapiei, nici competenţa psihoterapeuţilor respectivi; vreau să spun doar că, pentru unii oameni, un program de coaching-dezvoltare poate fi mai potrivit decât unul de psihoterapie.

Un astfel de program NU îşi poate propune să trateze boli psihice, dar, utilizat cu grijă, contribuie semnificativ la a preveni apariţia şi dezvoltarea unor depresii, acelea care nu au cauze organice. Pentru că, în cazul depresiilor care nu au cauze în chimia și/sau funcționarea organismului fizic, tratamentul cel mai eficace constă în răspunsul la întrebarea : ce poţi schimba la tine pentru a dobândi puterea să schimbi ce nu îţi place în viaţa ta actuală, aici şi acum ? sau : ce poţi schimba la tine pentru a dobândi puterea să cauţi – până găseşti – alţi oameni, alte grupuri, altă muncă, alt stil de viaţă, care ţi se potrivesc mai bine ? Iar un coach, un consilier, un mentor poate fi de mare folos aici. De altfel, cei familiarizaţi cu literatura celor două domenii, coaching şi psihoterapie, au observat cu siguranţă cât de mult a împrumutat coachingul din asumpţiile teoretice şi tehnicile terapiilor cognitiv-comportamentale, utilizate pe scară largă în abordarea depresiilor. Mai mult, studiile din psihologia coachingului / coaching psychology au arătat că oamenii apelează adesea la coaching ca „substitut pentru consiliere și psihoterapie, întrucât unii clienți găsesc mai atrăgător coachingul” (Palmer și Whybrow, 2008) și că mulți oameni obțin rezultate bune atunci când apelează la coaching ca „o intervenție pentru a aborda aspecte subclinice” (Dromantaite și Passmore, 2020) – v. referințele bibliografice exacte aici: https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/05390184241252770

Câteva recomandări utile

• Lucrează la modul tău de a interpreta situaţia ! De ce ţi-ar fi ruşine de un episod depresiv mai mult decât de o gastrită, un ulcer, o boală cardiacă, un diabet, kilogramele în plus sau altceva ? Cu siguranţă suntem mai vinovaţi (ar trebui, deci, să ne fie mai ruşine) pentru bolile pe care ni le provocăm singuri prin stilul alimentar şi de viaţă dezordonat – şi despre care vorbim fără atâtea reţineri. Cu siguranţă putem prezenta un pericol social mai mare atunci când intrăm în colectivităţi cu o viroză, un stafilococ, câteva pahare de alcool „la bord” etc., decât atunci când avem o depresie uşoară sau moderată. Cine nu înţelege acestea are – el sau ea, nu tu ! – două probleme pentru care chiar ar trebui să-i fie ruşine : ignoranţa şi lipsa de compasiune!

• E mai ruşinos şi mai periculos să laşi o boală, oricare, să avanseze decât să afle lumea că te tratezi. În primul caz, dai dovadă de ignoranţă şi lipsă de grijă pentru cei din jur ; în cel de-al doilea, dovedeşti că eşti o persoană cu adevărat cultivată şi responsabilă.

• Autoadministrează-ţi – onest ! – testul de la adresa : http://www.mayoclinic.com/health/depression/MH00103_D E un test elaborat de profesionişti. Rezultatul nu constituie un diagnostic propriu-zis, dar te poate orienta, îţi poate arăta dacă ai nevoie de un consult specializat sau măcar de cineva care să te ajute să lucrezi cu tine pentru a-ţi păstra sau redobândi echilibrul.

• Chiar dacă testul indică doar o depresie uşoară, acceptă că ai o problemă : cu cât te ascunzi mai mult, cu atât vei deveni mai stăpânit de ea ! Şi, invers, cu cât ţi-o recunoşti mai devreme, cu atât o poţi controla mai bine !

• Oricât de puternic/ă te-ai considera, acceptă că nu le poţi rezolva pe toate de unul / una singur/ă : vorbeşte cu un apropiat cu mai multă experienţă, apoi apelează la ajutor profesionist.

• Alege la început acel profesionist la care îţi e cel mai uşor, psihologic, să apelezi. Poate fi un medic de orice specialitate. Poate fi un coach sau un consilier. Poate fi un profesor.

• Fii onest/ă cu el, relatează-i tot ce simţi şi gândeşti.

• Apoi ascultă-i sfatul : chiar dacă – mai ales dacă – te va orienta către un psihiatru sau psihoterapeut !

• Nu refuza medicamentele – în cazul depresiilor care au cauze în chimia și/sau funcționarea organismului fizic, medicamentele aduc în corpul tău acele substanțe pe care corpul nu le produce în cantități suficiente, ori reduc cantitatea de substanțe pe care corpul tău le produce în exces. Respectă cu strictețe ce îți spune medicul și păstrează continuu legătura cu el, doar așa medicamentele vor avea efectul pozitiv așteptat și vei evita multe din efectele nedorite.
• Nu aştepta ca medicamentele singure să-ţi rezolve toate problemele! Lucrează conştiincios cu un profesionist (psihoterapeut, coach, consilier) la a-ţi schimba modul de a gândi, simţi şi acţiona în sensul în care simţi tu că te bucuri mai mult de ceea ce îţi poate oferi viaţa ! Întreabă-te : Care dintre interpretările posibile ale situaţiei X mă ajută mai mult să am o emoţie pozitivă ? Care dintre acţiunile pe care le pot eu întreprinde în situaţia X mă ajută mai mult să-mi păstrez echilibrul ?

• Fă multă mişcare fizică – pentru sănătate, nu pentru a arăta bine, şi de preferinţă într-un parc, în natură !

• Dormi sănătos – nu neapărat mult, ci odihnitor, revigorant !

• Mănâncă sănătos – multe legume şi fructe !

• Bea sănătos – apă şi ceaiuri naturale !

• AI RĂBDARE ! Nu aştepta ca stările tale depresive, pe care, fără să fii conştient/ă, le-ai lăsat să se instaleze în ani, să treacă la fel de repede ca o pneumonie. Şi nu aştepta să nu aibă recidive – şi o simplă viroză poate recidiva şi nu facem o tragedie din aceasta…

Citeşte şi :

Emotivi şi sensibili sau echilibraţi şi puternici – toţi putem trece prin episoade depresive !

• Părinţi, şcoală, iubire şi depresie
• Conflictul între valorile personale şi valorile mediului în care trăieşti este cea mai puternică sursă a depresiilor.
• Atenţie la supra-investirea profesională şi / sau supra-responsabilizarea familială !
• Frica de boală, de neputinţă-desconsiderare-singurătate-moarte…
• Un episod depresiv este doar o tranziţie către un nou echilibru !

Cum înţeleg eu gândirea pozitivă