Cum înţeleg eu gândirea pozitivă

05.02.2012

by Elisabeta Stanciulescu Tags: coaching, consiliere, dezvoltare personala, educatie-scoala, gândire pozitivă, lifelong learning, mentorat

Publicat în „Cariere”.

Cultura de masă are multe efecte benefice, însă istoria ei este în mare măsură o succesiune de limbaje de lemn. Multe noţiuni iniţial încărcate de semnificaţie dobândesc, prin utilizare de către un număr mare de persoane cu niveluri educaţionale şi structuri cognitive foarte diferite, un înţeles fie hiper-simplificat şi dogmatizat, fie, dimpotrivă, atât de larg şi vag încât îşi pierd orice substanţă. Simple „cuvinte goale / Ce din coadă au să sune„, cum ar spune Eminescu.

„Gândeşte pozitiv!” a devenit unul dintre clişeele cele mai vehiculate în cultura de masă. Iar programele de coaching, consiliere, mentorat, dezvoltare personală – care nu pot funcţiona decât pe un principiu al gândirii pozitive – contribuie de multe ori la a face din aceasta o expresie goală de conţinut, dintr-o nouă „limbă de lemn”.

În cea mai populară şi reducţionistă traducere, a gândi pozitiv înseamnă să-ţi construieşti şi să-ţi întreţii un optimism naiv, repetându-ţi că totul va fi bine. Totul se rezolvă apelând la formule magice, „mantre”. Te simţi deprimat? Spune-ţi de foarte multe ori „Mă simt bine” şi autoconvinge-te că eşti OK. Nu poţi dormi? Spune-ţi o mantră cu „Mi-e somn, somnul vine, adorm… „. Nu ai încredere în tine sau ţi-e frică ? Spune-ţi „Sunt puternic, pot etc. „. Nu ştii să-ţi creezi astfel de formule magice? Există experţi care le creează pentru tine – contra unui cost serios, că e muncă de creaţie, ce crezi!

Câţi dintre cei care vin cu îndemnul „Gândeşte pozitiv!”reuşesc să depăşească stadiul acestui optimism naiv obţinut, de fapt, prin fuga de realitate? Câţi au ştiinţa şi răbdarea să te ghideze, să te ajute efectiv să dai substanţă cuvintelor, combinând optimismul cu realismul şi acţiunea constructivă? Câţi reuşesc să le dea substanţă când e vorba de propria lor viaţă ?

Ce şi cum pot face – eu! – pentru a folosi răul care mi s-a întâmplat astăzi, sau greşeala pe care am făcut-o astăzi, ca resursă pentru ca mâine să fie mai bine?

Pentru mine, aceasta înseamnă a gândi pozitiv.

Să cauţi şi să descoperi – tu însuţi –, în situaţia prezentă care te dezechilibrează, seminţele care, cultivate cu grijă de tine însuţi, pot germina şi pot constitui începutul unui nou echilibru.

Să analizezi atent, nuanţat şi realist faptele, să le re-situezi realist într-un context social mai larg şi într-o perspectivă de timp mai largă, să dezvolţi un raţionament realist şi un proiect fezabil prin care să transformi nefericirea prezentă într-o resursă, într-un capital din care să obţii profitul, nematerial sau material, de care ai tu nevoie.

Gândirea pozitivă vizează viitorul, nu prezentul.
Devenirea, nu revenirea la o situaţie trecută.
Visul înalt cu picioarele pe pâmânt, nu un zbor cu aripi iluzorii.
Acţiunea proprie, nu aşteptarea unei minuni.
Căutarea cu metodă, nu apelul la formule magice primite de-a gata.
Şi învăţare prin exerciţiu repetat.

În opinia mea, aceste propoziţii constituie esenţa proceselor de coaching, consiliere, mentorat, educaţie, o parte din nucleul lor comun.

Mantrele, formulele lingvistice de încurajare, stimulare, motivare, pot fi utile, dar numai cu condiţia să le cauţi, să le descoperi, să le creezi tu însuţi. În funcţie de idealurile şi valorile tale, de ceea ce are cu adevărat sens pentru tine, de ceea ce simţi tu că îţi dă putere. Uneori, căutarea unei formule eficace poate dura ore, zile, săptămâni, pentru că presupune căutare de sine, descoperire de sine, experimentare, ajustare şi reajustare. Iar de multe ori formula adoptată contrazice recomandările din cărţi. De pildă, lucrările occidentale de psihologie spun adesea că pentru subconştient nu există „Trebuie” şi că e mai eficace să spui „Pot, vreau şi sunt hotărât să…”. Însă cei mai mulţi dintre beneficiarii trecuţi de 40 ani cu care am lucrat eu au găsit că „Trebuie” şi „Am datoria să” au pentru ei forţă de mobilizare mai mare decât „Pot, vreau şi sunt hotărât să”. Explicaţia socio-antropologică e simplă: oamenii socializaţi (crescuţi şi educaţi) într-o cultură ortodoxă şi autoritaristă sunt „programaţi” să răspundă la „E datoria mea să… „, „Trebuie să… „, în vreme ce aceia care au fost socializaţi în culturile occidentale, de unde ne vine literatura din care ne inspirăm în consiliere, coaching, psihoterapie etc., sunt socializaţi să reacţioneze la un limbaj care scoate în evidenţă libertatea de a alege.

În articolul viitor, voi prezenta un „model”, o ilustrare practică de gândire pozitivă obţinută printr-o abordare Coaching-style Lifelong Learning. Fără nicio pretenţie de adevăr absolut sau de perfecţiune. Singura mea „ambiţie” este să le ofer celor interesaţi o sursă de inspiraţie pentru a învăţa să gândească pozitiv, adică optimist-constructiv şi realist în acelaşi timp.

Notă: Acest articol a fost publicat pentru prima dată în 2010.