Claxonul și motorul

09.22.2013

Tu ce fel de mașină îți dorești?

Preluat în Cariere.

Am lucrat, pe durata acestei veri, cu mai multe grupuri și echipe, unele alcătuite din manageri și angajați din sectorul privat, altele din angajați în sectorul bugetar, iar altele din mediul ONG. Și mi-am amintit această anecdotă, care circula în mediile noastre intelectuale înainte de 1989.

Doi români merg la un târg de mașini. După ce văd mai multe mărci, ajung la o mașină germană de ultimă generație. ”Pot s-o-ncerc?”, întreabă unul. ”Sigur, urcați la volan”, răspunde, foarte amabil, reprezentantul firmei. Românul urcă, încearcă mai multe poziții pe scaun, căutând-o pe cea mai confortabilă, și face un tur de pistă, accelerând și claxonând de mai multe ori. Apoi spune: ”Îmi place mai mult mașina mea actuală. E mai mare, mai comodă, mai rapidă și claxonează mai tare”. Calm, neamțul răspunde: ”Îmi pare rău. Toate mașinile noastre merg cu motorul. Dacă ceea ce vă doriți este să mergeți cu caroseria, scaunele, accelerația și claxonul, noi nu vă putem ajuta”.

Diferența între performanțele diferitelor echipe venea exact din acest detaliu: unele se focalizau pe calitatea motorului (procese interne, fluxuri, diviziunea muncii / fișe ale postului, roluri și competențe, cooperare etc.), în vreme ce altele erau interesate mai mult de caroserie (imagine), confort (câștig maxim cu efort minim și plăcere), accelerație (rezultate obținute foarte repede) și claxon (marketing, strategie de vânzări). Iar aceste diferențe erau vizibile chiar în modul în care participanții abordau procesele de cercetare-învățare-dezvoltare pentru care ne aflam cu toții acolo: unii căutau să-și descopere nevoile reale de învățare, să descopere moduri alternative de a gândi și a face lucrurile, să le înțeleagă în profunzime, să le exerseze, să le adapteze la condițiile lor reale de muncă, în vreme ce alții păreau fericiți doar când  puteau să se miște în zonele lor de confort, fie asistând la ”spectacolul” oferit de speaker, fie descărcându-și nemulțumirile în legătură cu ceilalți, fie povestind despre ”bunele practici” din experiențele proprii, frumos, ca la serbare, părând a aștepta aplauzele și coronița pe cap, fără nicio interogație, nicio umbră de gândire critică în legătură cu respectivele ”bune practici”.

”Totuși, caroseria, scaunele și claxonul sunt foarte importante, fără ele nu vinzi nimic astăzi”, a argumentat cineva, în fața insistențelor mele de a lărgi cadrul și a deplasa lumina reflectorului mental către ”motor”. În loc de răspuns, l-am întrebat pe managerul care mă angajase: ”Când voi ați decis să cumpărați serviciile mele, ce a cântărit mai greu, motorul ori caroseria, scaunele și claxonul?”. ”Motorul”, am auzit imediat. Și a continuat, râzând: ”Știi că am contractat înainte sesiuni individuale, te-am testat, eu am fost pilotul de încercare, am testat motorul”.

Sunt și acum uimită. De regulă, managerii angajează profesioniști ca mine pe baza recomandărilor, ori a ”impresiei” obținute la vederea unui site și în urma unei conversații generale legate de rezultatele așteptate, precum și de experiența, stilul de lucru și prețurile profesionistului; uneori, se solicită și o sesiune individuală.  În toate aceste situații, ”impresia” e, evident, dependentă în primul rând de ”caroserie, scaune, accelerație și claxon”. E prima dată când aud de la un manager că s-a gândit să testeze ”motorul”, și nu doar pe 50 metri (o singură sesiune), ci pe un trase mai lung.

Doamne-ajută să avem tot mai mulți români – manageri, dar și angajați obișnuiți și, mai ales, tineri – care învață să testeze motorul înainte de a se lăsa impresionați de caroserie, scaune, accelerație și claxon! Și care lucrează foarte serios la propriul motor, înainte de a lucra la caroseria, scaunele și claxonul proprii!

Tu ce mașină îți dorești, de fapt?

*