Cultura care generează, alimentează și întreține rezistența la învățare la români


09.10.2017

De pe la începutul anilor 2000, îmi propun să scriu o carte despre rezistenta la invatare la romani. Între timp, multe schimbări s-au produs în viața mea, iar prioritățile au fost altele. Am abordat subiectul de multe ori – tangențial, e drept – cu studenții mei, iar din 2009 încoace l-am dezvoltat mai sistematic în toate cursurile și programele individuale de dezvoltare personal-profesională pe care le-am susținut. Am produs multe slide-uri pe care le-am oferit ca resurse pentru participanții la aceste programe, dar nu am găsit acea stare mentală necesară pentru a scrie o carte. Îmi propun acum ca, într-un număr de articole pe care le voi publica pe acest site, să îndrept reflectoarele către mai multe componente ale rezistenței la învățare pe care eu le-am identificat și să le ofer tuturor celor interesați de propria dezvoltare profundă și de schimbarea socială, atât de necesare. Scopul meu este unul foarte pragmatic: din experiență, știu că oamenii se deschid mai ușor către învățare și dezvoltare atunci când reușesc să conștientizeze foarte clar și să accepte că ceea ce ei considerau ”natural”, ”normal”, ”logic”, ”de la sine înțeles”, ”corect”, adevărat” era, de fapt, ceea ce îi împiedica să obțină ceea ce vor să obțină.

rezistenta la invatare la romani

Cum am început să observ rezistenta la invatare la romani… care vor să învețe!

Cu ani în urmă, la începutul fiecărui an universitar, întâlneam în sălile de curs zeci de ”boboci” ale căror priviri dezvăluiau curiozitate, interes, deschidere. Destul de curând după aceea, vedeam cum numărul celor curioși, interesați și deschiși să învețe acele atitudini, deprinderi de lucru, structuri de gândire și rezultate de cercetare care sunt indispensabile pentru performanțe profesionale înalte, relații constructive și un stil de viață sănătos devenea din ce în ce mai mic; vorbesc aici despre performanțe profesionale, relații constructive și stil de viață sănătos, nu despre succesul social obținut prin orice mijloace. În ”teorie”, studenții erau evident interesați de creșterea șanselor lor în viață, dincolo de porțile universității; eu n-am întâlnit niciun student și nicio studentă care să-mi spună că pe el/ea nu îl/o interesează șansele pe care i le oferă în viață, după absolvire, facultatea. În practică, însă, marea majoritate a studenților ajungeau să acționeze împotriva acestui interes propriu, căutând strategiile cele mai eficace pentru a-și crește șansele aici și acum la note mari, burse, locuri în cămin, diplome, imagine de sine și imagine publică; iar de multe ori adoptau aceste strategii mai mult sau mai puțin conștienți că, în acest fel, își puneau în pericol șansele în viață, pe termen lung, după terminarea facultății. Cum contextul de ansamblu mai curând încuraja decât descuraja această ruptură între ”teoria” studențească și acțiunile lor practice, am ales – deși nu mi-a fost deloc ușor – să renunț la postul de profesor universitar titular într-una din cele mai prestigioase universități din România și mi-am promis că nu voi mai lucra niciodată în contexte în care interesul pentru dezvoltarea capitalului uman și creșterea șanselor în viață e pervertit de câștiguri materiale pe termen scurt și de interesul pentru imaginea și statutul asociate cu notele, calificativele, diplomele și certificatele.

De 8 ani, lucrez doar cu oameni care se autoselectează, și pe care îi selectez eu însămi, după acest criteriu: interesul real, conștient și complet asumat, pentru dezvoltarea lor personal-profesională și creșterea șanselor lor la o viață SCOP (sănătoasă, constructivă, onest-autentică și productiv-performantă) pe termen lung, independent de certificări și diplome; e motivul pentru care nu mai lucrez și nu voi mai lucra niciodată în programe asociate direct cu vreo certificare sau alt avantaj de tip birocratic.

Printre acești oameni sunt, desigur, și profesioniști care își doresc o creștere a șanselor materiale și statutare într-un viitor apropiat: un post, o promovare, o creștere a câștigurilor, o schimbare de traiectorie, o creștere a calității relațiilor cu partenerii de muncă sau de viață personală, un echilibru interior mai bun. Însă fiecare acceptă, prin contract, că obiectivele lor imediate nu sunt decât ”porți de intrare” și ”terenuri de antrenament” pentru atitudinile, modurile de a gândi, deprinderile de lucru, competențele și performanțele necesare pentru creșterea șanselor lor în viață pe termen lung ; încheiem contractul și ducem programul la capăt doar în măsura în care, indiferent de domeniul în care lucrează, ei acceptă această focalizare pe dezvoltarea unor capabilități și competențe transversale și transferabile.

cum depasim rezistenta la invatare la romanicum depasim rezistenta la invatare la romani

Nu mică a fost surpriza când, pe măsură ce lucram cu femei și bărbați de vârste foarte diferite (cei mai tineri beneficiari ai programelor pe care le-am oferit au avut 16 ani, iar cel mai în vârstă 64), cu specializări foarte diferite (IT, științe economice, științe juridice, științele comunicării, medicină, farmacie, psihologie, electronică, muzică, filologie, teologie…), cu niveluri diferite ale diplomelor (licență, masterat, doctorat) și cu statute socio-profesionale diferite (antreprenori, manageri și angajați din sectorul privat, bugetari, liber profesioniști, studenți, elevi), am descoperit aceeași ruptură pe care o descoperisem în universitate – e drept, mai puțin pregnantă, mai greu observabilă. Aparent, sub acest aspect alegerea mea de a pleca din universitate nu aducea schimbări majore în munca mea.

Privind lucrurile dincolo de aparențe, am văzut însă diferența de esență: prin natura muncii mele actuale și prin modul de organizare pe care l-am creat pentru această muncă, am putut avea cu fiecare dintre clienții mei conversații lungi, repetate, de mare profunzime și mare autenticitate, pe care actualul mod de organizare a muncii universitare nu le facilitează. În acest fel, am început să văd mult mai clar ce ne împiedică să atingem, în educație, în economie, în sănătate etc., performanțele înalte pe care ni le dorim și care este abordarea care aduce, într-adevăr, rezultate.

Ce este rezistența la învățare și de ce e importantă ?

Prin rezistență la învățare eu înțeleg ansamblul mecanismelor psiho-culturale care se interpun ca o barieră, de multe ori ca un scut, un zid de apărare, între, pe de o parte, persoana-care-învață sau grupul-care-învață și, pe de altă parte, resursele la care are ea/el acces, împiedicând procesul de învățare și conducând la alte rezultate decât cele dorite; paradoxal, rezistența la învățare se manifestă adesea în condițiile în care cel-care-învață își dorește să învețe și are acces relativ liber la resursele care, în absența rezistenței, ar facilita învățarea și rezultatele dorite.

Există, desigur, și mecanisme individuale specifice ale rezistenței la învățare. Însă descoperirea la care m-au condus toate experiențele mele profesionale acumulate mai bine de 30 ani a fost că ea, rezistența la învățare, e ceea ce sociologii numesc un fapt social, având rădăcinile adânc înfipte în ceea ce majoritatea românilor, inclusiv mulți superior școlarizați și cu statute socio-profesionale superioare, inclusiv mulți calificați birocratic ca experți în facilitarea procesor de învățare, consideră ”natural”, ”normal”, ”logic”, ”de la sine înțeles”, ”corect”, adevărat” în materie de învățare și dezvoltare umană. Întrucât ceea ce oamenii consideră ”natural”, ”normal”, ”logic”, ”de la sine înțeles”, ”corect”, adevărat” reprezintă componente ale culturii, în sensul antropologic al termenului, voi afirma fără echivoc: cultura dominantă, în sensul antropologic, generează, alimentează și încurajează rezistenta la invatare la romani; iar această cultură se regăsește masiv și în curricula școlare reale (curriculum-ul real este diferit de cel prevăzut în planurile de învățământ și programele școlare și cuprinde tot ce ajunge efectiv la elevi și studenți în timpul experiențelor lor școlare de fiecare zi, prin interacțiunile cu profesorii, cu ceilalți elevi/studenți și cu restul personalului încadrat în școli).

Rezistența la învățare este, în opinia mea, cel mai profund nivel al cauzelor care ne împiedică dezvoltarea, atât la nivel individual, cât și la nivelul grupurilor (organizații, comunități, societate). E bariera ascunsă care ne oprește să realizăm schimbările pe care le dorim.

Rezistenta la invatare la romani – posibil produs al istoriei

Cu secole în urmă, învățații vremii semnalau deja fenomenul, fără să-l numească rezistență la învățare.

Astfel, Stolnicul Constantin Cantacuzino (1639 – 1716) caracteriza populația din vechea Țară Românească ca norod al neștiinței și al nevrerei să învețe:

”Această dară scădére mare și jale doar într-acest norod al neștiinței și al nevrerei să învéțe fiind, iaste pricină , de astăzi, nu numai de râsul altora și de ocară suntem, ci și orbi, muți, surzi suntem de lucrurile și faptele celor mai de demult s-au întâmplat și s-au făcut” (cf. Cronicari munteni, București, Editura Militară, 1988).

Iar în Moldova, în aceeași epocă istorică, Dimitrie Cantemir observa:

”De altminteri, moldovenii nu numai că nu sunt iubitori de învățătură, ci chiar le e urâtă aproape la toți. Chiar și numele meșteșugurilor cele mai frumoase și ale științelor nu le sunt cunoscute. Ei cred că oamenii învățați își pierd mintea și, atunci când vor să laude învățătura cuiva, zic că a înnebunit de prea multă învățătură. Despre lucrurile acesta moldovenii vorbesc fără cuviință zicând că ”învățătura este treaba popilor”: pentru omul de rând este de ajuns dacă știe să citească și să scrie, să-și scrie numele, să-și treacă în condica lui un bou alb, negru și cu coarne, caii, oile și alte dobitoace de povară, stupii și orice alte lucruri de acestea; toate celelalte sunt netrebuincioase” (Descrierea Moldovei, București, Editura Ion Creangă, 1978).

Din cele două texte, putem deduce că învățarea a fost acceptată doar în varianta învățării de acumulare, cu aplicabilitate directă în viața cotidiană aici și acum; învățarea de înlocuire și învățarea transformatoare par a fi fost respinse, iar învățarea anticipativă ignorată.

Învățarea aditivă, de acumulare. Adaugi cunoștințe sau moduri-de-a-face (know-how, savoir-faire, tehnici) la acelea pe care le știai deja. E, și astăzi, tipul de învățare cel mai cunoscut și mai ușor acceptat în România.

Învățarea de înlocuire. Înlocuiești cunoștințele și modurile-de-a-face învățate în trecut cu altele noi. Învățarea de înlocuire presupune dezvățare și e mai dificilă decât învățarea aditivă.

Învățarea anticipativă. De obicei, învățarea de acumulare și de înlocuire se produc sub presiunea unor nevoi prezente (o nouă profesie, un nou loc de muncă, un nou context de viață) și e asociată cu sentimentul de insecuritate și cu un nivel ridicat de stres, pentru că schimbările sunt astăzi atât de rapide, încât acest mod de învățare te lasă tot timpul în urmă, ”descoperit/ă”. Soluția este să anticipezi ce anume ai nevoie să știi ca să te poți poziționa înaintea altora peste un an, 3 ani, 5 ani, 10 ani etc.

Învățarea transformatoareAcest tip de învățare le implică pe primele trei și vizează structurile cele mai profunde și mai complexe ale ființei umane: descoperi, creezi și antrenezi moduri diferite de a privi lucrurile și de a gândi, valori diferite, atitudini diferite, reacții emoționale diferite, mai adecvate scopurilor tale prezente și viitoare. Pentru mulți, ea e echivalentă cu o depersonalizare, cu o pierdere a identității, considerată a fi o entitate cu contururi fixe, stabile în timp, ca un teritoriu cu granițe care nu pot fi modificate.

Mulți au observat rezistența noastră culturală în istorie: după secole de invazii și dependențe politice variate, am rămas o insulă de latinitate într-o mare non-latină. E posibil ca tocmai această apărare a identității culturale să fi alimentat și să alimenteze în continuare, ca efect pervers, creșterea rezistenței noastre la învățare, instalându-ne în fixed mindset – paradoxal, chiar și atunci când vrem să învățăm ? Cum ne putem păstra identitatea, deschizându-ne, totuși, mai mult decât o facem acum, către învățare de înlocuire și învățare transformatoare?

Înscrie-te la newsletter ca să primești articolele următoare, în care voi veni cu detalii și cu alte teme interesante.

Și, dacă vrei dezvoltare personală serioasă, aceea care îți facilitează și dezvoltarea profesională de care ai nevoie ca să faci față competiției actuale în creștere, vino la un curs sau la un program individual.

Rezistenta la invatare la romani: ce este si cum poate fi depasita

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *