Renunță să mai fii super-femeie

02.10.2017

Ai fost, probabil, studentă eminentă. Cu visuri mari de realizare profesională. Independentă și puternică. Te-ai căsătorit sau ai început o relație cu un bărbat puternic, pentru că numai un bărbat puternic ți se potrivea. Din iubire și din nevoia de a te simți protejată, l-ai sprijinit să devină tot mai puternic. Din nevoia de a se simți bărbat lângă tine, a acceptat și te-a încurajat tacit, poate și non-conștient, să treci ”pe locul doi” și să devii dependentă ”trup și suflet” de El. Eventual, ați făcut împreună un copil, sau mai mulți. Iar pe măsură ce timpul trecea, el a continuat să devină tot mai puternic, în vreme ce tu ai devenit o super-femeie dependentă, în competiție nemărturisită cu el. Profund, ți-ai păstrat visurile. Profund, încă mai știi că ești inteligentă și puternică, că poți să faci multe. Practic însă, încercând să fii și o parteneră foarte bună (= care ”își păstrează bărbatul” și, ca să-l păstreze ”nu are voie” să greșească), și un profesionist foarte bun (= care face lucruri importante și, ca să reușească, ”nu are voie” să greșească), eventual și o mamă foarte bună (= care, iarăși, ”nu are voie” să greșească), simți cum te îndepărtezi tot mai mult de visurile tale și cum nemulțumirea, frustrările, neîncrederea în tine, fricile, deprimarea te învăluie… ”Normal” pentru tine înseamnă ”perfect”, fără greșeală; orice e sub-perfect înseamnă nedemn de recunoaștere a vreunui merit sau, mai mult, vinovăție și reproșuri; și orice e perfect e iarăși nedemn de recunoaștere, pentru că e doar ”normal”, ”de la sine înțeles”, ”nimic excepțional”.

er-femeie super-femeie

Citește atent ce îmi scrie o clientă la final de program (reproduc cu copy-paste) și învață tot ce poți învăța. Merită.

De fapt, vrei să fii cu totul altceva decât o super-femeie: ”M-am redescoperit așa cum îmi era dor să mai fiu”

Această sesiune de final a programului a fost dominată de un sentiment de bucurie, chiar de mândrie pentru ce am reușit cu sprijinul dumneavoastră în aceste 4 luni – un timp destul de scurt ca durată, dar plin de evenimente și de schimbări exterioare și, mai ales, interioare. Din punctul de vedere al stării de spirit, practic, simt că am dat timpul în urmă cu 15 ani. Sunt la fel de optimistă, sigură pe mine și exuberantă ca în perioada studenției, doar că mai înțeleaptă și mai detașată. M-am redescoperit așa cum îmi era dor să mai fiu: curioasă și privind optimistă spre viitor, cu mare disponibilitate pentru viață și ce aduce aceasta cu sine.

Revăzând obiectivele cu care am început programul (să învăț să gestionez emoțiile și stresul, să învăț să muncesc eficient și orientat spre performanță, să învăț să reechilibrez relația conjugală și să creez o rețea socială și profesională de sprijin) am constatat o evoluție puternică pe toate planurile. Mi-am schimbat perspectiva asupra multor aspecte ale vieții (munca intelectuală, relația conjugală, spiritualitatea, raportul cu emoțiile), am ajuns să-mi cunosc mai bine resursele, dar și sabotorii. Am învățat să folosesc diverse tehnici pentru gestiunea emoțiilor, pentru învățarea eficientă, să îmi clarific mai bine drumul și perspectivele de viitor. Încet, șovăitor încă, încep să mă deschid spre ceilalți oameni, construind o rețea de sprijin și de colaborare profesională.

”să ne bucurăm de drumul spre succes în egală măsură ca de succesul însuși și să învățăm să ne recompensăm noi înșine, înainte s-o facă altcineva”

La transcrierea și sintetizarea notițelor de după sesiune, am constatat că mai sunt aspecte la care trebuie să lucrez în continuare. M-a frapat că nu obișnuiesc să acord suficientă importanță momentului de bilanț, mai ales dacă acesta presupune recunoașterea meritelor și realizărilor proprii. Am tendința să consider că acele lucruri oricum trebuiau făcute și nu am făcut nimic special pentru a sărbători. De exemplu, am luat C1 la testul de engleză (cu 25 de puncte din 30 posibile). Eu speram un B2 (deși uneori mă temeam că, poate, nu sunt decât la nivelul  B1), deci rezultatul obținut este unul foarte bun. Am fost încântată de rezultat, nici nu mi-a venit să cred în primă fază (am verificat să nu fie o greșeală), l-am sunat pe soțul meu să-i spun (el m-a felicitat și a zis că e invidios pe mine – a vrut să meargă la acest test acum vreo trei ani, dar nu s-a mobilizat niciodată s-o și facă efectiv) și asta a fost tot. Abia ulterior, vorbind cu o prietenă, mi-am dat seama că nu am acordat importanța potrivită acestui moment.

Am nevoie să îmi sărbătoresc mai mult realizările, să prețuiesc ce am obținut cu eforturi și să nu consider toate acestea de la sine înțelese. Și neapărat trebuie să-l învăț și pe copil să facă la fel – vreau să învățăm amândoi să ne bucurăm de drumul spre succes în egală măsură ca de succesul însuși și să învățăm să ne recompensăm noi înșine, înainte s-o facă altcineva. Constat că încă mai sunt în mintea mea o superwoman, super-femeie – nu e nimic surprinzător să am o grămadă de reușite, ba chiar e exact ce se așteaptă de la o super-femeie, e un comportament obișnuit, e cu totul și cu totul neobișnuit să am eșecuri. De aceea, realizările ”obișnuite” nu mă fac să sărbătoresc, iar eșecurile mă dărâmă.

”Lucrează în fiecare zi la persoana care vrei să devii, pentru că aceea este persoana care îți va duce la îndeplinire visele!”

Una dintre frazele pe care mi le-ați spus la finalul ședinței, și pe care am reformulat-o, va deveni motto-ul meu: lucrează în fiecare zi la persoana care vrei să devii, pentru că aceea este persoana care îți va duce la îndeplinire visele (nu tu cea din prezent).

Notă ES: Pentru visurile tale, e prea puțin important cine ești acum: persoana care ești acum va realiza exact ce reușești acum. Dacă vrei să reușești altceva sau mai mult decât reușești acum, descoperă și construiește în tine acea persoană capabilă să reușească acele lucruri. Pe măsură ce devii persoana aceea, vei reuși ce îți propui. Lucrează în fiecare zi la persoana care vrei să devii!