Smerenia e o resursă pentru viață, dincolo de orice religie

12.17.2018

”Omul învaţă din greşeala lui doar atunci când se trezește” spune un proverb românesc. Doar când ”ne trezim” învățăm, de pildă, că smerenia e o resursa pentru viata, dincolo de orice religie.

O voi lăsa pe Romina, una dintre participantele la grupul de dezvoltare personal-profesională, să împărtășească aici cum ”s-a trezit” ea, cum a învățat smerenia și cum a descoperit, după încheierea programului nostru, utilitatea multor resurse acumulate în respectivul program.

Dar ce înseamnă smerenia? E o atitudine religioasă? Ori e mult mai mult?

smerenia e o resursa pentru viata, dincolo de orice religie

În înțelegerea mea, smerenia înseamnă acceptarea realității că ești o ființă umană. Nici mai mult, nici mai puțin decât o ființă umană. O formă de existență printre multe altele și un om printre mulți alții. Cu resurse, foarte multe resurse, cele mai importante dintre ele fiind capacitatea de a învăța și creativitatea, împletite; resurse catalizatoare, le numesc eu: în măsura în care pui la treabă aceste două resurse, le dezvolți pe toate celelalte și le combini-recombini adecvat fiecărei situații aici și acum în care te aduce viața. Dar și cu limite și suferințe inerente oricărei ființe umane: poți face eforturi să depășești unele limite, dar îți vor rămâne întotdeauna multe altele și, cu cât depășești mai multe, cu atât vei deveni mai conștient/ă de cele care rămân; poți dori să știi totul, dar nu știi și, cu cât știi mai mult, cu atât vei deveni mai conștient/ă de câte nu știi; poți crede că ești puternic/ă și că poți controla totul, dar nu poți și, cu cât încerci să controlezi mai mult dincolo de puterea ta efectivă de control, cu atât încrederea ta în puterile tale devine mai fragilă. Pe scurt, poți visa că ai puteri supranaturale, dar rămâi conștient/ă că, în fapt, nu le ai; poți îndrăzni să-ți imaginezi că ești egalul lui Dumnezeu, dar rămâi conștient/ă că, în fapt, nu ești nici nemuritor/nemuritoare (fără limite), nici atotștiutor/atotștiutoare, nici atotputernic/ă. Poți aspira să fii ne-asemenea cu alți oameni, special/ă, diferit/ă, să ieși din rând, să faci lucruri deosebite, poți acționa în aceste direcții, dar rămâi conștient/ă că nici aspirațiile, nici acțiunile tale nu vor face din tine mai mult decât o ființă umană; în această calitate, de ființă umană, rămâi semenul tuturor celorlalte ființe umane: cu resurse, limite și suferințe umane.

Smerenia înseamnă acceptarea realității că ești, ca orice ființă umană, o realitate întotdeauna finită, limitată aici și acum; ești fără limite, infinit/ă doar dacă te privești sub aspectul devenirii tale cosmice.

Smerenia înseamnă acceptarea realității că ești, ca orice ființă umană, dispensabil/ă, înlocuibil/ă. Că, dacă tu nu ai fi, nimic esențial nu s-ar schimba în lumea umană și în univers. E, probabil, cel mai greu lucru de acceptat: că nu suntem de neînlocuit, că – dacă nu le manipulăm și pervertim dezvoltarea / funcționarea mentală naturală – oamenii din jurul nostru pot trăi și pot reuși în proiectele lor fără noi, că talentul nostru, performanțele noastre, descoperirile noastre nu sunt legate neapărat de persoana noastră, că, în absența noastră, alte ființe umane pot ajunge la un talent cvasi-identic, performanțe cvasi-identice, descoperiri cvasi-identice.

Smerenia înseamnă recunoștința că exiști. Că ai șansa să exiști, să trăiești, să fii viu/vie. În această formă de ființă umană cu multe resurse. Finită, limitată, înlocuibil/ă, supusă suferinței aici și acum – pe care doar devenirea cosmică o face infinită, nelimitată, nemuritoare.

Smerenia nu are nimic în comun cu ”modestia”, în sensul pe care îl dau de obicei oamenii acestui termen: să nu vorbești despre meritele, reușitele, contribuțiile tale, să-i lași pe alții să le vadă și să vorbească despre ele. Dimpotrivă: ești smerit/ă doar atunci când ești conștient/ă de meritele, reușitele, contribuțiile tale și vorbești oricând despre ele cu măsură, păstrând tot timpul în minte că ele nu fac din tine mai mult decât o ființă umană; oricâte merite, reușite, contribuții ai avea, rămâi o ființă umană finită, limitată, înlocuibil/ă, supusă suferinței aici și acum – pe care doar devenirea cosmică o face infinită, nelimitată, nemuritoare. Dacă nu ești conștient/ă sau nu ești sigur/ă de valoarea ta, nu înseamnă că ești smerit/ă, înseamnă cu nu te cunoști suficient și ai de lucru la încrederea sănătoasă și productivă în tine; dacă ești conștient/ă și sigur/ă de valoarea ta, dar nu vorbești despre asta, ”îți pui cenușă în cap” și iei asupră-ți vinovăția pentru orice se întâmplă nedorit, iar nu înseamnă că ești modest/ă sau smerit/ă, înseamnă că ai de lucru la atitudinile și competențele tale sociale sănătoase și productive: onestitatea de a te prezenta public ca ființă umană cu resurse și limite; curajul emoțional de a-ți asuma că, în calitate de ființă umană cu resurse și limite, unii oameni te vor judeca, acuza, condamna, respinge, în vreme ce alții te vor aprecia și iubi; discernământul în a alege grupurile și oamenii împreună cu care e sănătos și productiv pentru tine să trăiești; comunicarea asertivă; etc.

Citește și Când și de ce să nu fii modestă

Faptul de a te autodefini drept credincios/credincioasă, creștin/ă sau de alt rit, nu garantează smerenia. Am văzut mulți nesmeriți printre credincioșii declarați și practicanți: oameni care consideră că vreo performanță ori tocmai credința lor îi face foarte speciali și uită că sunt ființe umane, semeni ai oricărei alte ființe umane; oameni care se consideră stâlpii familiei, țării, lumii, de neînlocuit; oameni care consideră că merită totul pentru că sunt într-un fel anume: talentați, inteligenți, frumoși etc.; oameni care acționează ca și cum ar rămâne veșnic tineri și ar fi nemuritori; oameni  care încearcă să controleze ce nu se află sub controlul unei ființe umane și, când nu reușesc, se supără pe ei înșiși, se învinovățesc, își pierd încrederea în sine și stima de sine din cauză că nu își acceptă condiția de ființe umane cu resurse, dar și cu limite; oameni care așteaptă de la alți oameni ce nu se află sub controlul niciunei ființe umane, luată individual, și le reproșează, îi acuză și îi pedepsesc pentru ce nu se află sub controlul niciunei ființe umane …

O astfel de persoană credincioasă era Romina. De aici încolo o las pe ea să vorbească, iar tu iei din spusele ei, ca resurse pentru acțiunile tale viitoare, ce îți dai voie să iei: nu uita că resursele tale catalizatoare sunt capacitatea de învățare și creativitatea!

”… luasem interviul pentru project manager inainte sa stiu ca trebuie sa ma operez. In discutiile ulterioare mi-am exersat integritatea si le-am spus despre starea mea de sanatate, despre faptul ca nu as putea lucra decat 2 luni mai tarziu fata de data anuntata de ei initial si ca nu este nicio problema daca oferta nu mai este valabila in conditiile date. Desi acest job era ceva ce mi-am dorit mult si am depus toate eforturile pentru a-l obtine, in ultima jumatate de an cel putin, am fost impacata cu ideea de a nu se putea concretiza acum. Numai ca viitorul angajator apreciaza foarte mult toate aceste lucruri si, inainte de operatie, am semnat contractul, cu toata perioada de asteptare care urmeaza.

A urmat partea grea: operatia propriu-zisa si zilele imediat urmatoare. S-a dus toata forta mea, eram obosita, cu dureri care nu cedau in fata calmantelor, cu nopti consecutive de insomnii, cu pragul durerii mult prea jos si vene prea sensibile si lacrimi in fata neputintei si sensibilitatii mele. Si lacrimi de frica sa nu fac o depresie (…). Noaptea, cand vedeam ca nu pot dormi, si chiar inainte de operatie, am practicat meditatia ghidata – multumesc grupului, unde fetele impartasesc aceste meditatii ghidate.

In a patra zi am hotarat ca nu pot continua asa. Operatia a fost un succes, tot ce faceam eu acum era alegerea mea. M-am trezit cu intrebarea: „Ce ar face dna Stanciulescu daca ar fi in locul meu???”. Mi-am amintit de cum ati povestit cu deschidere si onestitate despre interventia pe care ati avut-o acum cativa ani. Dar si de ziua in care ne-ati prezentat la curs nevoile umane profunde. Zi in care aveati dureri numai de dvs stiute, in care ati depus tot efortul sa fiti acolo, prezenta, sa dati tot ce ati putut mai bun: avand o postura corporala demna. Asa ca am facut si eu ceea ce am vazut la mentorul meu, m-am ridicat cat de demn am putut, am tras dupa mine toate tuburile vietii si am mers sprijinindu-ma de ce am putut, cum am putut si cat am putut. Am exersat increderea in mine si in corpul meu, o postura corporala de incredere, cat de bine am putut.

Si in aceste zile a venit revelatia: profunda recunostinta pentru tot. Cand mergi in cabinet sa discuti cu doctorul si ti se aduce la cunostinta ”sansa”, fie si ea infima, sa mori, viata ta are alta dimensiune. Incepi sa capeti recunostinta pentru toate lucrurile din viata ta, pentru sanatatea ta, pentru oamenii si momentele frumoase – pe care, pana atunci, le luam asa, drept garantat.

Am descoperit ceea ce mie imi lipsea cel mai mult: SMERENIA. Fiindca eu sunt si am fost un om vanitos si egocentrat. Imi aduc aminte de sesiunea de deschidere a cursului in care am inceput sa enumar diversele mele statusuri sociale si familiale, dar pe cel UMAN l-am uitat. Ei bine, acum este cel mai relevant: sunt un om viu! (…)

Aceasta experienta a venit ca o binecuvantare – chiar daca nu pare asa. O reamintire a tot ceea ce este important. Ar fi fost intelept din partea mea sa invat aceasta lectie mai devreme si poate altfel – situatii de viata au fost suficiente pentru aceasta.

Va multumesc, dna Stanciulescu, pentru toate „certurile” care m-au făcut sa mananc mai putin si sa ma pregatesc pentru momente ca acestea, pentru faptul ca m-am apucat de sport si am avut si am suficienta forta in brate si in picioare ca sa ma pot ridica si deplasa si sa ma recuperez atat cat de bine se poate pentru situatia data. Pentru faptul ca sunteti onesta si deschisa si exemplul dvs este lectie de viata pentru mine. Pentru faptul ca am dobandit rezilienta si echilibru pentru a nu fi nici prea entuziasmata de o reusita, nici prea speriata de o provocare. Pentru ca pot sa rad din acel punct intern si ca am descoperit toata forta din mine, dar si smerenia. Daca ar fi cuvinte de recunostinta vi le-as oferi, dar nu sunt niciunele atat de vrednice pentru asta. (…)

Ce am capitalizat?

• Smerenia si conditia mea umana (timpul si recunostinta de a fi vie si sanatoasa in fiecare zi).
• O strategie de actiune pentru situația data.
• O mai buna gestionare a emotiilor: fara entuziasm exagerat in ceea ce priveste noul job, fara frici exagerate inaintea operatiei si dupa.
• Am lasat dorinta mea exagerata de control si toata situatia a fost let it be, let it go, indiferent de rezultat. Totul a fost in mana doctorilor. Am avut si inainte si dupa interventie o profunda recunostinta pentru vremurile in care traiesc, tehnica medicala, cunostintele si abilitatile doctorilor si sansa de a fi operata de o echipa medicala grozava.
• Faptul ca nu m-am pozitionat ca victima si ca nu mi-am plans de mila. Este o foarte mare reusita personala si un inceput pe acest drum.

Felul in care am gestionat situatia este cumulul experientelor mele anterioare, cu mare accent pe cursul de dezvoltare si intalnirile avute cu dvs. Va multumesc inca o data!

Le spun adesea oamenilor cu care lucrez că, oricât de importante sunt rezultatele imediate pe care le obțin ei în programul nostru de dezvoltare personal-profesională profundă, vor descoperi adevărata lui valoare după ani, atunci când viața îi va pune în situații diferite, pe care acum ei nu le pot anticipa, dar care vor ”trezi” resursele pe care le-au lăsat să intre în ei pe parcursul programului – dacă le-au lăsat să intre! Proverbul cu care am început acest articol conține o mare înțelepciune: învățăm cu adevărat doar când ”ne trezim”; și ne trezim doar atunci când contextele de viață activează resursele pe care le-am acumulat – dacă le-am dat voie, prin deschidere intelectuală și emoțională, să intre în noi și le-am ajutat, prin studiu și antrenament cu metodă, să să acumuleze!