Paradoxul productivității : timpul liber e prioritatea de rang zero



01.15.2015

Publicat inițial în Cariere , 25.11.2013 Antreprenorii și managerii sunt oameni foarte activi, întreprinzători, voluntari. Nevoile lor de a realiza ceva deosebit, de a lăsa ceva în urmă, de a fi apreciați, admirați și, totodată, de a avea lucrurile sub control sunt mult peste medie. De aceea, agendele sunt foarte încărcate. De aceea, găsesc foarte…

Mondenizarea și tabloidizarea copilăriei – un fenomen social periculos. De neoprit?



05.15.2014

Preluat în Catchy; titlul de acolo a fost ales de redacție, nu mă reprezintă, nu e stilul meu; l-am acceptat pentru că pare mai jurnalistic decât orice titlu pe care l-aș fi dat eu. Acest paragraf nu exista în prima formă a articolului. Îl adaug pentru că aduce o informație relevantă: la două zile de…

Paradoxul productivității



11.23.2013

Preluat în Cariere A ridicat o firmă de la zero și a făcut-o să funcționeze ani în șir pe profit, mizând pe resursele proprii: ”sunt foarte activă”, ”100% am fost înzestrată mult peste medie”, ”sunt foarte independentă, nu vreau ajutor”. Apoi, cum li se întâmplă și celor mai puternici din când în când, a intrat…

Cum să te transformi din ”Apă-care-stă” în ”Leu”



11.06.2013

Uneori, progresele oamenilor cu care lucrez mă surprind prin profunzimea lor și prin timpul scurt în care apar. ”- În cinci săptămâni, de când am început să lucrăm, cum ți se par progresele tale? – întreb, la finalul unei sesiuni. – … (caută) Fantastic? – se întreabă, la rându-i. Mă simt… sunny… însorită… foarte permeabilă……

Cum cultivi optimismul realist și încrederea?



10.31.2013

Descoperi foarte ușor răspunsul dacă reformulezi astfel întrebarea: Cum povestești despre reușitele și eșecurile tale? Ce fel de feedback aștepți de la mentorul, trainerul, consilierul, profesorul, părintele tău? Ce fel de feedback oferi? De cele mai multe ori, începi cu ”N-am făcut… / N-ai făcut…” sau ”N-am reușit… / Ai ratat…”? Sau cu ”Am făcut…

În loc de citate celebre: A – G

În loc de citate celebre: A – G



09.06.2012

Acceptare și critică Nu poți trăi autentic decât dacă accepți că ești așa cum ești, dacă devii tot mai conștient(ă) de limitele și greșelile tale și dacă lucrezi în fiecare zi la autodepășire. Altfel spus, dacă înveți ce să faci când cineva, altul sau tu, te critică. Nu fugi de critică și nu aștepta doar…