Dilema performanței



01.29.2013

Dilema performanței poate fi formulată astfel : devenim mai performanți dacă învățăm continuu în specialitatea noastră, ori dacă ne dezvoltăm și competențe dincolo de această specializare? Altfel spus: ”La ce-mi folosește să învăț cutare lucru?” – întrebare atât de des auzită în școlile și universitățile din România, ca și în trainingurile din business. Experții de…

Despre autenticitate şi spiritualitate



11.02.2012

Se vorbeşte astăzi foarte mult despre dimensiunea spirituală a vieţii. Sunt de acord că în absenţa ei nu sunt posibile nici vreun echilibru în viaţă, nici împlinirea umană. Însă m-am simţit şi mă simt adesea agresată de modul în care majoritatea oamenilor înţeleg spiritualitatea şi o promovează. Dacă nu crezi în ce crede celălalt și…

Einstein şi „Cine sunt eu?”. Despre performanţă, metodă şi identitate



10.09.2012

„Cine sunt eu? ” şi „Care e sensul vieţii mele? ” sunt întrebări pe care mai devreme sau mai târziu ajungi să ţi le pui, oricât de pragmatic, realist, superior sau genial te-ai crede tu şi oricât de materialist, dur, superficial sau cinic te-ar crede alţii. Cu cât ţi le pui mai devreme şi mai…

Creierul tău e pregătit să citească?



09.05.2012

Trecem prin faţa  Bibliotecii Naţionale. Vrem să ajungem la un concert în aer liber. – Eu vreau să urc pe scări, îmi spune. Are 6 ani şi nu are nicio problemă cu ceea ce numim noi, adulţii, asertivitate. Iar părinţii au învăţat să încurajeze această tendinţă naturală, care ar trebui educată la orice copil, iar…

Scris, autocunoaştere şi dezvoltare personală



06.27.2012

”Nu am știut niciodată ce părere am despre ceva până când nu am citit sau am scris despre acel lucru”. (William Faulkner) Am auzit şi citit de multe ori „Nu ştiu despre ce / cum să scriu”. Răspunsul meu e: „Scrie despre ce vrei să înveţi, nu despre ce (crezi că) ştii deja. Şi scrie…

O alternativă în educaţie: CROS – România



06.04.2012

Publicat în Cariere. CROS este o iniţiativă unică în România (şi, din câte ştiu, în lume): un grup de tineri – iniţial fără alte resurse decât credinţa că tinerii pot schimba ceva, entuziasmul, hotărârea de a învăţa şi a munci foarte serios, creativitatea şi perseverenţa proprii – lucrează de câţiva ani la un model alternativ…

Riscuri ale interpretării grăbite a rezultatelor neuroştiinţelor



01.12.2012

Citesc un articol, Fleeing the Brain’s Fear Center , care îmi confirmă supoziţia că multe dintre concluziile formulate până acum pornind de la observarea activităţii cerebrale sunt greşite, iar unele chiar periculoase, atunci când fundamentează decizii cu privire la organizarea unor activităţi (educaţia, de exemplu), ori judecarea unor oameni („detectorul de minciuni”, de exemplu). Pe…