Despre criza vârstei de mijloc: trei drumuri posibile



07.28.2014

DACIAS VIP ”Sunt (…) care vrea să se regăsească pe sine în criza vârstei de mijloc, si pentru acest lucru am nevoie de ajutor” – îmi scrie. Nu trebuie să fii neapărat femeie, nici să ajungi la 50 de ani ca să scrii acest mesaj. Bărbații și femeile ajung în egală măsură la manifestări pe…

Să presupunem că Dumnezeu există: pentru ce simți tu că te-a adus să trăiești aici și acum?



04.12.2014

Nu te supăra pe mine pentru titlu: eu scriu în egală măsură și pentru aceia care cred în Dumnezeu, și pentru aceia care nu cred sau se îndoiesc, și pentru aceia care au alte credințe… Dacă te consideri o persoană cu mintea deschisă, credincioasă sau nu, vei accepta, foarte în serios sau cel puțin ca…

Destule femei ar alege copiii și cratița…



04.03.2014

… dacă aceste activități ar fi: asociate cu un statut social respectat cu adevărat ; altfel spus, recunoscute ca echivalente ale unei cariere de succes ; încurajate printr-un sistem eficace de securitate și autonomie financiară pe termen lung ; înțelese și utilizate de cei în cauză ca oportunități pentru manifestarea creativității și dezvoltarea personală. Preluat în Catchy. Nu…

Ce înseamnă iubirea necondiționată ?



02.09.2014

– Cum îmi dau seama că îl / o iubesc necondiționat? – se întreabă adesea oamenii cu care lucrez. E valabil pentru orice tip de relație: cu partenerul sau partenera, cu soțul sau soția, cu copiii, cu părinții, cu prietenii… Iar dacă nu se întreabă ei, îi întreb eu, pentru că răspunsurile îi ajută să…

Am divorțat! Și acum?



09.19.2013

Preluat în Catchy Aud sau citesc adesea, de la femei dar și de la bărbați: Vreau să divorțez / Am divorțat. Puteți să-mi dați un sfat? Nu dau sfaturi. Îl ajut pe fiecare să găsească soluțiile cele mai potrivite pentru situația sa particulară. Ofer resurse pe care fiecare le folosește cât și cum alege el…

Programează-i pentru performanță pe copilul tău și pe copilul din tine



04.06.2013

Am mai spus-o : copiii ne oferă nouă, adulților, cele mai profunde și eficace programe de dezvoltare personală. Cu condiția să intrăm în lumea lor, să-i observăm atent, să tragem învățăminte, să le aplicăm / testăm practic, iar apoi să le adaptăm. „- Mami, am avut un vis. – Ce ai visat? – Am visat ca…

Iubirea care schimbă ADN-ul



04.03.2013

Publicat în Catchy. Îmi scrie Mihaela: ”aseară am vorbit cu niște prieteni tare deștepți de felul lor, despre o nouă descoperire – a cui altcuiva decât a cercetătorilor britanici – cum că sentimentele puternice, profunde, pozitive, pot duce la schimbarea adn-ului. Ce crezi despre? Ai putea scrie ceva legat de iubire și acest amestec intim,…

Ce este coachingul ? Modelul transdisciplinar DACI



03.08.2013

Publicat parțial și pe site-ul Femei în Afaceri. “Oamenii nu au nevoie de coaching pentru ca ar face ceva gresit. De fapt, de obicei lucrurile stau exact invers. In experienta mea, coachingul atrage oamenii cei mai inteligenti, cei mai orientati catre viitor, cei mai de succes pe care i-am intalnit. Oameni care realizeaza ca viaţa…