Iubirea şi respectul în România

05.23.2011

Descopeream cu uimire, cu ani în urmă, lucrând pentru teza de doctorat, că modelele cultural-antropologice cele mai pregnante în România separă iubirea de respect. De atunci, întâlnesc în fiecare zi confirmări: oameni care se iubesc, dar nu ştiu să se respecte; şi oameni care (cred că) nu pot iubi de vreme ce simt respect pentru celălalt.

Iubirea românească (latină?) este asociată cu atracţia, emoţia puternică, „fluturii în stomac”, provocarea, excitarea, entuziasmul, dar şi cu absenţa cvasi-totală a regulilor, limitelor, autocontrolului, planificării, feedback-ului critic etc.

Cei care iubesc sau sunt iubiţi aşteaptă să le fie permis aproape orice, oricând, oriunde. Inclusiv violenţa. Dacă există reguli, nu mai e iubire. Dacă sunt limite, nu mai e iubire. Dacă e nevoie de autocontrol, nu mai e iubire. Dacă mă critici (sau nu mă lauzi), nu mai e iubire.

Când X gândeşte despre Y „mă iubeşte”, gândeşte implicit „îmi permit …”. „Suntem prieteni / rude / soţi, aşa că ne permitem …” – să ne facem farse, să ne ironizăm / jignim, să mergem în vizită neanunţaţi, să folosim discreţionar obiectele şi banii celuilalt, să abuzăm de timpul şi de nervii lui, să-i controlăm integral viaţa… Dacă nu ne putem permite toate acestea, nu ne iubim „cu adevărat”. Cu cât relaţia e mai apropiată, cu cât iubirea (sperată) e mai mare, cu atât limitele, regulile, autocontrolul dispar. Totul se decide într-o relaţie de influenţă şi putere hic et nunc. Relaţia e o competiţie continuă pentru influenţă şi putere: cine zice şi face ca cine, cine se dă după cine? O cedare din partea celuilalt e o dovadă de iubire, un refuz e proba contrarie…

Respectul este asociat cu distanţa, răceala, percepţia şi (auto)impunerea unor limite, reguli, a unei datorii de autocontrol. Spunem: „îl / o respect prea mult ca să fac / spun …”,  „îl / o respect, dar nu îl / o pot iubi”, „e rece, distant(ă), mă limitează, mă blochează (= nu-ţi poţi permite orice, trebuie să te controlezi)”.

Cu orice visuri-iluzii de iubire ai porni în viaţă şi oricum vei fi ajuns la ele, e foarte probabil să descoperi cândva că ai nevoie să alegi între iubire şi respect. Şi, în continuare, să găseşti modalităţi de compensare, ca să poţi trăi sănătos, senin, intens, frumos.

Fiecare alege ce simte şi ce gândeşte că i se potriveşte. Dacă rezişti la incertitudine foarte mare, competiţii pentru putere, conflicte, separări, „năbădăi” etc., atunci continuă să cauți doar iubirea, până la adânci bătrâneţe. Dacă toate acestea îți provoacă suferințe foarte puternice și depresii, atunci e mai înţelept să cultivi relaţiile bazate în primul rând pe respect.

„Unde dragoste nu e, nimic nu e”. Însă unde nu e respect, dragostea nu rezistă!

Iar în cazul unei eventuale despărţiri, respectul îţi dă infinit mai multe şanse decât dragostea rănită sau devenită simplă amintire.

Iubirea e întotdeauna “adevărată” pentru cel/cea care o trăieşte – dar e şi sănătoasă? Testul fundamental al iubirii este acesta: iubirea e adevărată cu adevărat doar atunci când, dacă e cazul, îi dăm şansa să se termine frumos. E mai înţelept să ne bucurăm de ea în fiecare clipă, conştienţi că, deşi ne dorim cu ardoare contrariul, viaţa sau moartea îi va pune capăt la un moment dat. ”Cu fiecare pas, descoperă finalul călătoriei” – cum scria poetul american R.W. Emerson.

NB. E foarte posibil să găsiţi în textul acesta o explicaţie plauzibilă pentru frica de agresiune / abuz şi pentru frica de implicare emoţională – ambele foarte frecvente în populaţia românească de ambele sexe.

Autocontrolul creşte calitatea relaţiilor de cuplu şi de prietenie

De ce şi pe cine nu poţi ierta? Şi cum poţi reuşi, totuşi, să ierţi?

De ce să nu plângi după statut, iubire romantică şi căsătorie

Adulterul nu constituie întotdeauna o ameninţare

pentru cuplu şi familie, obsesia fidelităţii însă, da!

*