„Tati, am 50$, pot să cumpăr o oră cu tine?”

05.11.2011

O clientă mi-a trimis această poveste: lectura durează 2 minute, reflecţia de după poate dura 20 ani…

De ce doar 20? – mă întreabă cineva. Pentru că, după ce copiii trec de 15-20 ani, rolurile se schimbă şi ar putea fi prea târziu…

„Un barbat a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baietelul de 5 ani asteptand la usa nerabdator.

– Tati, pot sa te intreb ceva?

– Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns tatal

– Tati, cati bani castigi tu pe ora?

– Eei, asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri? – spuse omul nervos.

– Doar vreau sa stiu…Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?

– Daca trebuie sa stii … castig 50$ pe ora.

– Ah, a raspuns micutul trist, cu capul plecat. Tati, imi imprumuti te rog 25$?

Tatal s-a infuriat:

– Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa-ti cumperi vreo jucarie prosteasca sau alte prostii, atunci du-te direct in camera ta la culcare. Gandeste-te de ce esti asa egoist. Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru copilarii.

Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa .

Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului.

Cum a putut sa puna astfel de intrebari doar pentru a cere niste bani?

Dupa o ora, tatal s-a calmat si a inceput sa gandeasca: „Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie. Si nici nu mi-a cerut bani asa des”.

S-a dus la usa baiatului si a deschis-o.

– Dormi? – a intrebat.

– Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.

– M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite, aici ai 25$.

Micutul a sarit din pat, fericit:

– Multumesc, tati!

Dupa aceea, a scos un pumn de bani şi i-a numărat atent.

Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou:

– De ce vrei bani daca deja ai?

– Pentru ca nu am avut destui, dar acum am. Tati, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine????”

Copiii au nevoie de timp.

Însă NU doar de timp petrecut în acelaşi spaţiu fizic: copiii privind la televizor sau jucându-se, în timp ce părinţii vorbesc la telefon, se relaxează în faţa unui computer, conversează cu prietenii care au venit în vizită etc. Ori – în exterior – copiii explorând spaţiul, căutând lucruri noi, experienţe noi, în timp ce părinţii stau pe o bancă, citesc sau fac conversaţie, şi strigă din când în când „Nu e voie!”, blocându-le iniţiativa, dorinţa de cunoaştere, curajul…

NU e suficient să vă întoarceţi acasă imediat după ce terminaţi programul de serviciu. Nici să ieşiţi cu ei în parc, la teatru, la tenis sau în altă parte.

Copiii au nevoie de timp în care părinţii PARTICIPĂ efectiv, adică se investesc intelectual şi emoţional cel puţin la fel de focalizat cum o fac în relaţiile cu şefii sau clienţii care îi plătesc.

TIMP în care să fie ascultaţi cu răbdare – fără să fie întrerupţi şi certaţi.

TIMP în care să fie acompaniaţi şi întrebaţi – cu interes real pentru ce gândesc ei, nu doar pentru a li se comunica ce gândesc adulţii.

TIMP în care părinţii se joacă efectiv cu ei – intrând în lumea lor, în stilul lor, pentru bucuria lor, nu pentru a-şi satisface propriile nevoi de a se juca (pentru că nu au făcut-o în propria copilărie).

TIMP în care se simt doriţi şi iubiţi – cu forma de iubire de care au ei nevoie, nu cu aceea pe care sunt dispuşi părinţii să le-o „sacrifice”…

Nu uitaţi că, după ce copiii cresc, mulţi părinţi ar da totul ca să cumpere o oră adevărată cu copiii lor: o oră în care să fie cu adevărat ascultaţi, cu adevărat înţeleşi, o oră în care să se simtă cu adevărat iubiţi, cu acea formă de iubire de care au ei nevoie… Roata vieţii se învârteşte…

Niciodată nu e prea târziu să repari o greşeală, se spune. Dar nu aşteptaţi prea mult: uneori, mai târziu poate fi, totuşi, prea târziu!!!