În loc de citate celebre: A – G

09.06.2012

Acceptare și critică

Nu poți trăi autentic decât dacă accepți că ești așa cum ești, dacă devii tot mai conștient(ă) de limitele și greșelile tale și dacă lucrezi în fiecare zi la autodepășire. Altfel spus, dacă înveți ce să faci când cineva, altul sau tu, te critică.
Nu fugi de critică și nu aștepta doar critici constructive; gestionează-le tu constructiv; învață cum să le gestionezi constructiv. Dacă respingi critica, pe cine accepți, de fapt? O imagine iluzorie? Iar dacă nu faci ce poți face ca să te autodepășești, pe cine accepți? O realitate care, în adâncul ființei tale, nu-ți place?
Nu fugi de critică și nu aștepta doar critici constructive; gestionează-le tu constructiv; învață cum să le gestionezi constructiv!

Citește: Fericire și… critică

Alfabetizare / Analfabetism funcțional

Viața e o carte din care prea puțini știu să citească și din care și mai puțini știu să învețe lucrurile care contează cu adevărat. Marea majoritate a oamenilor – mulți cu diplome prestigioase, poziții sociale înalte și averi impresionante – sunt analfabeți funcțional la nivelul cel mai profund al termenului.

*

Aspiraţii

Sus, jos, lateral

Privește în sus, cât mai sus, atunci când îți alegi modele, aspirații, idealuri, obiective, scopuri; vei avea întotdeauna un drum deschis înainte și un sens în viață.

Privește în jos doar ca să înțelegi, să-ți cultivi compasiunea, să rămâi constient de cât de fericit ești și să nu-ți fie frică de vreo cădere; dacă se întâmplă să cazi, știi pe unde să mergi și știi cum să te ridici din nou.

Privește lateral atunci când vrei și simți că ai toate resursele interioare ca să deschizi un drum nou; când vrei să inovezi ceva pe drumul tău; și când simți nevoia să iei o gură de aer proaspăt. Însă dacă privești lateral doar pentru a evita să privești în sus și în jos… mai ai de lucrat la raportul tău cu tine și cu viața.

*

Împlinire vs. succes

Caută înflorirea, împlinirea umană, nu doar succesul (notorietate, bani, putere etc.).

Sigur că ele se împletesc, însă poţi avea succes fără să te simţi, de fapt, realizat, împlinit. Şi te poţi realiza, împlini fără să ai neapărat succes (notorietate, bani, putere etc.).

Nu avem nevoie de succes pentru a fi fericiţi.

Avem însă nevoie de realizare şi afirmare.

De multe ori, abia atunci când ai succes (= realizări semnificativ peste medie, într-un domeniu sau altul) descoperi ce înseamnă nefericirea profundă… şi, prin comparaţie, descoperi fericirea – pierdută prin succes sau către care vrei să mergi, uneori chiar renunţând la succes…

Citiţi: Realizare şi afirmare de sine versus succes

*

Autocunoaştere

În spatele oricărei măști se ascunde întotdeauna o altă mască. Pe cea dintâi o conștientizăm mai ușor, cea de-a doua riscă să ne rămână ascunsă. Cu cât mai multe măști, cu atât mai multe ascunzișuri chiar pentru cel care le poartă!
Tu câte măști porți?

*

(Prin lectură) Cărțile […] ne vorbesc întotdeauna despre cum vede un alt om realitatea. Atunci când realitatea autorului se suprapune în mare măsură peste realitatea sau visurile noastre, obişnuim să spunem că e o carte bună. Dimpotrivă, atunci când nu ne regăsim nici viaţa de fiecare zi, nici dorinţele şi visurile în povestea şi gândurile lui, găsim cartea neinteresantă, plictisitoare, teoretică, inutilă etc. Iar aceste reacţii ne arată că, de fapt, căutăm în raportul cu cartea – şi cu omul care a scris-o, ori cu acela care ne vorbeşte despre ea – o confirmare, o întărire a cadrelor în care ne mişcăm în mod obişnuit. Procedăm, cu alte cuvinte, la o întărire a limitelor între care ne ducem viaţa.

Citiţi: Gândiţi uneori „Asta vorbeşte din cărţi”, „Asta e teorie”? E un prilej de autocunoaştere

*

Autoprotecţie

Mulţi utilizează o atitudine arogantă „jucată”, doar aparentă, ca „strategie” de protecţie – ghilimelele vor să spună că e vorba de o metaforă; comportamentul respectiv e cel mai adesea cvasi-instinctiv, nu produsul unui calcul raţional. Alţii construiesc şi întreţin, tot cvasi-instinctiv, o aroganţă agresivă, atacuri de furie, boli fizice şi depresii, pentru a-şi proteja imaginea de sine şi relaţiile foarte apropiate: obţin în acest fel dreptul la o oarecare intimitate (în locul judecăţii publice), dreptul de a nu fi la înălţimea aşteptărilor (în locul luptei continue pentru a se menţine „în vârf”), compasiune (în locul riscului de dispreţ sau desconsiderare, pentru că au înşelat aşteptările), suportul necondiţionat al celor cărora li se destăinuie (în locul riscului de a fi abandonat)… Chiar unele tentative de suicid pot intra în aceeaşi categorie; pot fi acte spontane, foarte autentice, fără nicio legătură cu boala psihică, calculul raţional sau prefăcătoria, care îl ajută pe cel în cauză să se protejeze nu doar împotriva ne-prietenilor săi, ci şi în relaţia cu fanii ale căror laude îl împing să simtă că el trebuie să fie continuu „în vârf”, că doar situarea „în vârf” îl face demn de atenţie, preţuire şi afecţiune.

Citiţi: De ce sunt aroganţi şeful tău, Adrian Năstase şi artistul pe care îl apreciezi cel mai mult

*

Bani și fericire

Cine spune ”Banii nu sunt importanți” greșește. Banii sunt importanți. Chiar foarte importanți, atâta vreme cât trăim într-o economie de piață, iar ei sunt instrumentul universal de schimb. Nu ”Sunt sau nu sunt importanți?” este întrebarea cu adevărat utilă în viață, ci: ”Pentru ce am nevoie de bani?”, ”Ce fac eu cu banii, îi folosesc pentru fericirea sau pentru nefericirea mea?”.

Banii sunt importanți, chiar foarte importanți. Însă nu sunt – nu e sănătos, benefic, de dorit să fie – un scop în sine. Ei sunt întotdeauna un instrument pentru ceva.

Înainte de a dori mai mulți bani și a face eforturi să îi câștigi, conștientizează care sunt nevoile tale fundamentale. Dacă deja câștigi peste medie, conștientizează care sunt nevoile tale fundamentale. Dacă veniturile tale sunt foarte mari, conștientizează care sunt nevoile tale fundamentale. Canalizează-ți cheltuielile în direcțiile respective. Și lucrează la propria dezvoltare, astfel încât să aduci și să menții nevoile tale fundamentale într-un echilibru dinamic.

Nu suma de bani disponibilă face diferența între oamenii fericiți și cei mai puțin fericiți sau nefericiți, ci modul în care fiecare își folosește banii pentru a-și satisface nevoile umane fundamentale. De aceea vedem atâția oameni cu bani nefericiți: vilele, mașinile, hainele, gadget-urile, viața mondenă, relațiile, puterea, călătoriile nu acoperă nevoile umane fundamentale. De aceea vedem oameni cu bani puțini fericiți: reușesc să-și pună în armonie resursele materiale cu nevoile lor fundamentale.

Citește: Mingea şi balansoarul: original, despre nevoi umane fundamentale

De ce să nu plângi după statut, iubire romantică şi căsătorie

Nevoia de certitudine şi încredere

*

Calități

Focalizați-vă pe resurse, nu pe calități. Prea mulți psihologi, coachi, furnizori de programe de dezvoltare personală vorbesc despre calități și limite (cuvânt care, adesea, e folosit ca eufemism pentru ceea ce oamenii numesc de obicei ”defecte”).  Riguros vorbind, calitățile, limitele, defectele sunt noțiuni care au sens doar în raport cu un standard dat, de pildă în raport cu o fișă a postului, cu un profil cerut de un angajator. În raport cu viața în ansamblu, niciun om nu are nici calități, nici defecte; ca să vorbim cu legitimitate despre calități și limite/defecte, ar trebui să acceptăm că există un standard, un model unic de viață. În realitate, fiecare dintre noi are doar un rezervor de resurse, pe care le folosește cu mai mult sau mai puțin succes în avantajul sau în dezavantajul său și al celor din jur.  Ceea ce oamenii numesc ”defecte” sunt, de fapt, resurse folosite inadecvat în raport cu un scop sau altul. E suficient să identifici resursele și să înveți să le folosești adecvat pentru un scop dat, ori să schimbi scopul, pentru ca defectul să dispară.

Citește: Descoperă-ți talentul și urmează-l… așa să fie, oare?

*

Caracter

Spune-mi ceva despre alții, ca să-ți spun cine ești.

Orice spunem, favorabil sau defavorabil, despre ceilalţi reflectă întotdeauna, mai mult şi mai sigur, propriile nostre valori, nevoi, aşteptări, deschiderile şi limitele propriilor noastre capacităţi de percepţie, interpretare-înţelegere, acceptare şi recunoaştere decât calităţile sau slăbiciunile persoanei despre care vorbim.

*

Carieră

Când cauți un job, o carieră, o sursă de venituri, nu te mai întreba ”Ce îmi place mie să fac?”. E o întrebare egocentrică, autistă, neproductivă, chiar periculoasă în condițiile economice actuale. Întreabă-te:

1. Ce îmi place mie să fac pentru alți oameni? (Dacă îți place să faci ceva doar pentru tine, poți face ca hobby; dar nu te aștepta ca cineva să te plătească pentru hobby-ul tău.)
   
2. Ce diferență aduce în viața altor oameni ce îmi place mie să fac? (Degeaba îți place ție să faci, dacă nimeni nu are nevoie de acele lucruri.)
3. Cine sunt aceia care pot aprecia și primi ce pot eu oferi?
4. Cine sunt aceia care pot și vor să plătească pentru ce pot eu oferi?
5. Cum pot să învăț să fac foarte – tot mai – bine și cu responsabilitate acele lucruri?
6. Perseverează cu învățarea, stabilește-ți standarde de performanță tot mai înalte și învață continuu.
7. Ajută-i pe oamenii care pot aprecia și primi ce poți tu oferi să afle despre tine și despre ce poți tu oferi.
8. Oferă-le întotdeauna tot ce poți tu mai bun hic et nunc.
9. Apoi lasă-i pe ei să aleagă liber dacă vor sau nu să cumpere, ce și cât vor să cumpere.

*

Atâta timp cât rămâi sub plapumă, poți visa orice și oricât, dar nu poți realiza nimic. Nevoia prea mare de siguranță, protecție, certitudini nu te va lăsa niciodată să-ți satisfaci celelalte nevoi fundamentale: relații/iubire, variație, creativitate, creștere, semnificație, sens, realizare…

*

Certitudini

Certitudinea şi încrederea sunt două nevoi fundamentale ale oricărei fiinţe umane, indiferent de gen (sex), vârstă, educaţie, statut social, avere, notorietate, talente, ori coeficienţi de inteligenţă cognitivă, emoţională, socială etc. Toate religiile, toate filosofiile şi toate psihologiile le-au acordat întotdeauna un loc important şi au venit cu „tehnici” diferite care să-i ajute pe oameni să-şi întreţină, iar la nevoie să recupereze o doză funcţională de certitudine şi încredere. Cele mai multe dintre ele abordează însă problema la un nivel superficial şi sunt de ajutor doar pe termen scurt.

Tehnicile cele mai eficace, cu efecte pe termen lung,pentru a ne alimenta încrederea şi a face faţă geloziei, invidiei, urii şi fricilor de toate felurile, inclusiv angoasei în faţa schimbărilor majore, bătrâneţei, bolii şi morţii, se bazează pe realitatea că singura constantă certă a existenţei umane este aceea că fiecare individ reprezintă o parte – sau părticică, dacă vrem să respectăm proporţiile – dintr-un Univers în devenire continuă…

Citiţi: Nevoia de certitudine şi încredere

‘

Coaching

Unul dintre marile avantaje comparative ale programelor de tip „antrenament” (coaching) este acela că ai şansa nu doar să afli despre un model nou de acţiune şi să-l exersezi o dată – de două ori, cum se întâmplă în universităţi sau în trainingul „clasic”, ci să te antrenezi mai multe săptămâni sau luni, prin exerciţii repetate şi analize reflexive, până simţi că ai încorporat noul model, că a devenit un stil de viaţă pentru tine.

Citiţi: Comunicaţi constructiv, ori doar „efectiv” şi „eficient”?

‘

Competență

The hardest thing to explain is the glaringly evident which everybody had decided not to see. (Ayn Rand)

Mulți sancționează competența ca pe incompetență, din cauză că nu au ei suficiente date pentru a recunoaște competența și dincolo de zona lor de confort. Limitele proprii nu ne dau dreptul să-i atacăm pe aceia care muncesc și trăiesc (și) dincolo de ele.

Citiți: Democrația și Giordano Bruno: când competența e privită – și sancționată – ca incompetență

*

Copii / Copilărie

Relația cu un copil îți oferă cel mai solid program de autocunoaștere și dezvoltare personală, cu condiția să stapânești autoobservația reflexivă și să știi cum să transformi orice experiență în capital.

Citiți: Ce înveți când te păcălește un copil de 5 ani…

Recomandarea mea este aceasta: învață să înveți din relațiile de fiecare zi, îndeosebi din relațiile de cuplu și relațiile cu copiii. Nu ”de la”, nici ”din greșeli”, cum se spune adesea: din relația ta cu tot ce fac și spun ei, ”corect” sau ”greșit” și din reflecția ta asupra a ce fac și spun ei.

Citiți: ”Mi-a lipsit dorul de tine”

– Ce e rău în faptul că vreau să rămân copil? – mă întreabă, la 30+ ani.
– Absolut nimic, ba chiar e de dorit să rămâi copil, atâta vreme cât îți prelungești copilăria pe axele naturale ale copilăriei: curiozitatea, dorința de a descoperi cât mai multe despre lumea din jur, naturală și socio-umană; capacitatea de a te juca și de a lua jocul foarte în serios; bucuria de a face tu însuți lucruri variate; angajare interioară totală în ce faci; deschidere maximă către a învăța; creativitate…
Și totul, atunci când ceea ce vrei să păstrezi toată viața e o dimensiune nenaturală, o pervertire a copilăriei în experiențele sociale: copilul hiper-egocentric, care a crescut într-un model de educație schizofrenic-paranoid, rupt de realitate; care a fost obișnuit să creadă că lui i se cuvine doar și tot ce e mai bun, pentru că el e mai ”special” și mai ”unic” decât alții, dar refuză totodată să-și asume efortul de durată, responsabilitatea, atenția la ceilalți și grija față de ei; care nu poate sau nu vrea să conștientizeze consecințele faptelor sale și să acționeze ținând cont de ele…
Poți să rămâi, și te încurajez să rămâi, copil toată viața, atâta vreme cât folosești toate resursele copilăriei ca să ajuți adultul din tine să devină mai puternic și totodată mai corect față de ceilalți, mai productiv și mai performant, mai echilibrat și mai sănătos…

Credinţă

În viaţa noastră cotidiană, Dumnezeu există în măsura şi în ipostazele în care avem nevoie de El, iar fiecare crede în Dumnezeul de care are nevoie.

A căuta să devii mai bun în relațiile cu ceilalți îmi pare a constitui esenţa oricărei credinţe, oricum s-ar numi cel căruia i te închini. Iar victoria asupra propriului Ego și propriilor limite îmi pare a fi cea mai însemnată şi mai gratificantă victorie pe care o putem obţine în viaţa aceasta.

Citiţi: Cum îl văd eu pe Dumnezeu

*

Curaj şi frică

Să ai curaj presupune întotdeauna să-ţi fie frică.
Curajul şi frica sunt noţiuni complementare, se echilibrează şi se întăresc reciproc. A avea curaj înseamnă a avea forţa să treci peste barierele pe care ţi le pune frica. Ceea ce înseamnă că, în absenţa fricii, curajul nu poate exista pentru că nu are obiect. El nu poate apărea decât în prezenţa unei frici suficient de intense. Iar un act de curaj te plasează întotdeauna într-o situaţie nouă care îţi generează frică…

”Sunteți un om puternic și curajos”, aud adesea.
Nu sunt nici puternică, nici curajoasă, dimpotrivă… Credeți-mă, în viață nu aveți nevoie de putere și curaj, aveți nevoie de câteva valori clare și de hotărârea de a trăi potrivit lor, asumându-vă munca, oricât de grea, și responsabilitatea integrală pentru toate riscurile.

Ecuația curajului

Curaj = frici și suferințe recunoscute + leadership, control și responsabilitate asumate + sens + acțiune perseverentă

”Vă mulțumesc pentru exemplul de curaj” – îmi scrie. Mulți gândesc astfel despre mine și îmi scriu/spun aceasta.
Oricine ai fi, și tu poți deveni, la rândul tău, un exemplu pentru mulți alții. Însă, înainte de aceasta, e important să devii un exemplu pentru tine.
Curajul se naște din frici și suferințe recunoscute + logica bunului simț care îți spune să-ți iei viața în propriile mâini, cu responsabilitate, așa cum e ea, și să o trăiești cât poți tu mai frumos și mai cu sens + acțiune perseverentă în aceste 3 sensuri. Dacă unul dintre aceste ingrediente lipsește, vei ajunge să spui ”Nu (mai) am curaj”.

*

”Da, dar…”

Tu cum îl folosești pe ”Da, dar…”?

Realism prudent-pesimist:
”Am început (…), ÎNSĂ mai e mult până departe” (îmi scrie o clientă.)

Realism optimist (răspunsul meu):
”Așa e, mai e mult până departe, ÎNSĂ :
1. doar cei care îndrăznesc să viseze să ajugă departe au o șansă să și ajungă acolo;
2. doar cei care încep un lucru au o șansă sa-l și termine.
Acum e deja mai ușor: tot ce ai de făcut e să faci pas după pas, să mergi perseverent către ”departele” tău, până ajungi acolo. Mobilizand toate resursele și depășind toate obstacolele.”

*

Defecte umane

Nu există defecte umane. Prea mulți psihologi, coachi, furnizori de programe de dezvoltare personală vorbesc despre calități și limite (cuvânt care, adesea, e folosit ca eufemism pentru ceea ce oamenii numesc de obicei ”defecte”).  Riguros vorbind, calitățile, limitele, defectele sunt noțiuni care au sens doar în raport cu un standard dat, de pildă în raport cu o fișă a postului, cu un profil cerut de un angajator. În raport cu viața în ansamblu, niciun om nu are nici calități, nici defecte; ca să vorbim cu legitimitate despre calități și limite/defecte, ar trebui să acceptăm că există un standard, un model unic de viață. În realitate, fiecare dintre noi are doar un rezervor de resurse, pe care le folosește cu mai mult sau mai puțin succes în avantajul sau în dezavantajul său și al celor din jur.  Ceea ce oamenii numesc ”defecte” sunt, de fapt, resurse folosite inadecvat în raport cu un scop sau altul. E suficient să identifici resursele și să înveți să le folosești adecvat pentru un scop dat, ori să schimbi scopul, pentru ca defectul să dispară.

Citește: Descoperă-ți talentul și urmează-l… așa să fie, oare?

*

Democrație

Whenever you find yourself on the side of the majority, it is time to pause and reflect. (Mark Twain)

Democrația românească – dreptul la liberă exprimare – e interpretată adesea ca drept al celor mai vocali, care nu știu sau nu spun decât ce ”știe toată lumea” sau ce ”face rating”, să-l ardă pe rug pe Giordano Bruno în fiecare zi.

*

Dezvoltare

”Singurul lucru pe care îl știu e că nu știu nimic” (Socrate). A ști înseamnă să conștientizezi cât de multe nu știi; a te dezvolta înseamnă să conștientizezi la cât de multe mai ai de lucrat.

Ca să se dezvolte, un om are nevoie de patru lucruri esențiale, împletite:

1. să studieze cu metodă și asiduu: și realitatea din jurul lui, și ce spun alții despre ea (în cărți, articole, filme, picturi etc.);
2. să antreneze (aplice, testeze, adapteze, combine) și să re-creeze ce a reținut din ce a studiat, în contexte de viață reală foarte variate; expunerea la contexte noi e crucială pentru dezvoltare.

Oricare ar fi condițiile de plecare (înzestrare genetică, condiții materiale etc.), dacă acestea patru merg împreună, se produce dezvoltarea autentică, profundă și sustenabilă.

Și oricare ar fi condițiile de plecare (înzestrare genetică, condiții materiale etc.), dacă una dintre ele lipsește, dezvoltarea fie nu se produce, fie e superficială și merge în direcții cu riscuri incontrolabile.

*

Dezvoltare prin regres. Când simţi că nu te poţi mişca înainte, e preferabil să faci câţiva paşi lateral sau înapoi. Ca să intri în starea de mişcare. Apoi, mersul înainte va fi mai uşor. (Inspirat de Heidegger)

Dacă s-a întâmplat să pierzi toate cele care contează pentru tine, aminteşte-ţi că oamenii care nu mai au nimic de pierdut sunt cei mai liberi să acţioneze şi să se reconstruiască „din temelii”.

*

Dezvoltarea personală profundă e cea mai sigură terapie pentru emotivitatea inhibantă, neîncrederea în sine, tracul în prezentări publice…

‘

Dor

”Mi-a lipsit dorul de tine”. Propoziția aceasta face parte din ciclul ”Ce și cum învățăm din interacțiunile cu copiii”. La 8 ani, nu i-a dat înțelesurile pe care le putem da ca adulți cu experiență. Dar tocmai a dat glas unei nevoi umane foarte profunde, pe care mulți, foarte mulți adulți nu o conștientizează: nevoia de… dor. A-ți fi dor e o nevoie care, nesatisfăcută, destramă relații și provoacă nefericire. Când partenerul sau partenera nu-ți mai dă șansa să-ți fie dor de el/ea, ori tu nu-ți mai dai șansa să-ți fie dor de el/ea, relația moare. Când ai totul și nu-ți mai e dor de nimic, întreaga ta ființă moare.

*

Experienţă şi experienţe

Nu le cereţi oamenilor „cu mai multă experienţă” să vă înveţe ce şi cum să faceţi un lucru. Cereţi-le să vă ajute să învăţaţi cum să capitalizaţi experienţele voastre de fiecare zi.

Spunem despre cineva că „are experienţă” fie pentru că a făcut aceleaşi activităţi mulţi ani (confundăm experienţa cu vechimea), fie pentru că le-a făcut de mai multe ori cu un oarecare succes social. Anii nu înseamnă neapărat experienţă, iar succesul este întotdeauna legat de un context particular, aşa că aceste feluri de „experienţă” nu îţi garantează reuşita ţie, în alte contexte. Ai nevoie să înveţi să transformi propriile tale acţiuni (experienţe) într-un capital pe care să-l poţi investi oricând cu profit.

Capitalizarea experienţei presupune: acţiune personală + număr mare de repetări + timp + reflexivitate + învăţare + creaţie + testare a noului. Să faci tu însuţi/însăţi lucrurile de la un capăt la celălalt. Să repeţi acţiunea de multe ori, cu pauze între repetări. Să-ţi aloci timpul şi energia pentru a reflecta sistematic asupra a ceea ce faci. Să tragi învăţăminte din această reflecţie. Să aplici învăţămintele în a crea noi moduri, mai performante, de a face lucrurile. Să testezi aceste noi moduri de a face de mai multe ori. Să reflectezi asupra lor. Şi iar să tragi învăţăminte, să creezi, să testezi… Oamenii cu mai multă experienţă sunt aproape indispensabili în etapele de reflexivitate şi tragere a învăţămintelor; şi îţi pot furniza sugestii şi feedback-uri utile în celelalte etape.

*

Familie – Căsătorie

Eu cred foarte tare în ”împreună și la bine și la rău, până când moartea ne va despărți”.
Lipsa de realism a acestei abordări a relațiilor de cuplu nu vine din abordarea însăși, ci din modul univoc și inflexibil în care îl interpretăm noi pe ”împreună”. Dacă pentru tine ”împreună” înseamnă – univoc și inflexibil – ”legați prin contractul de căsătorie” și ”ești al meu” / ”ești a mea”, clădești relația pe o utopie și alimentezi riscul ca ea să eșueze într-un conflict urât, ale cărui prime victime veți fi tu și copiii voștri. Dacă, dimpotrivă, îl gândești flexibil, sănătos, constructiv, productiv pe ”împreună și la bine și la rău”, alimentezi șansele ca relația voastră chiar să dureze – în forme variabile (cuplu conjugal, cuplu parental, parteneriat, amiciție, prietenie) – ”până când moartea vă va despărți”.

*

Tot aud „Vreau să lupt să-mi salvez căsnicia”, „Luptă să-ţi salvezi căsnicia”.

Nu căsătoria în sine trebuie „salvată”, ci partea bună, frumoasă sau măcar funcţională a relaţiei.

Ea vă va permite ca, indiferent dacă rămâneţi sau nu căsătoriţi, să contribuiţi amândoi la creşterea şi educarea unui copil sănătos şi echilibrat (sau mai multora). Şi să vă sprijiniţi unul pe altul toată viaţa, atât cât e posibil.

Staţi calm de vorbă şi răspundeţi la întrebarea: Ce anume – din ce avem acum funcţional, bun, frumos – vrem să continue şi vrem chiar să se dezvolte de acum înainte, orice s-ar întâmpla, indiferent dacă rămânem împreună sau vrem să ne despărțim?

Citiţi şi: De ce să nu plângi după statut, iubire şi căsătorie

Dezvoltarea în cuplu și familie e un concept care îmi aparține și e drumul cel mai sigur pentru relații de calitate și de durată. Ea te ajută să previi și să găsești soluții constructive pentru cele mai grele probleme. E alternativa pe care eu ți-o propun în locul terapiei de cuplu și familie: de ce să aștepți ca relația ta să se îmbolnăvească și să ai nevoie de terapie? de ce să consideri că relația ta e bolnavă, când, foarte probabil, e doar marcată de probleme obișnuite pe care voi nu ați învățat să le gestionați împreună?

Programe pentru cuplu, părinți și adolescenți

*

Fericire

”The pursuit of happiness is a fundamental human goal” – citim pe site-ul ONU.

Nimic mai adevărat. Însă cei mai nefericiți oameni pe care i-am văzut sunt oamenii care fac din propria fericire scopul lor fundamental în viață. Paradoxul fericirii este că se îndepărtează de tine atunci când o cauți ca scop în sine, și, dimpotrivă, te caută și te găsește ea atunci când tu te focalizezi pe alte scopuri, care răspund valorilor și nevoilor tale fundamentale, însă răspund, totodată, valorilor și nevoilor fundamentale ale altor oameni…

Fericirea e să trăiești fără obsesia fericirii.
Să te accepți ca ființă umană, să mergi continuu către oameni, locuri și lucruri diverse – indiferent dacă ești călător doar în ograda ta sau în jurul lumii -, să lași continuu oamenii, locurile și lucrurile să vină către tine, să dezvolți și să dăruiești ce simți că ai mai bun, să-i ajuti pe alții să dezvolte și să dăruiască ce au mai bun, să suferi atunci când te doare, să plângi atunci când îți vine să plângi… și să exersezi în fiecare zi cum să lași, senin, totul în urmă…

*

Fericirea este arta individuală – sau arta-cu-știință – de a face din orice fapt obișnuit, banal, unul excepțional.

Nimic nu te face mai profund şi mai stabil fericit(ă) decât sentimentul că faci în fiecare zi să crească ce ai mai bun în tine; că dăruieşti – şi găseşti cui şi pe ce canale să dăruieşti – ce ai mai bun în tine; că eşti apreciat pentru ce ai şi ce dai mai bun în / din tine. Aceasta este singura fericire autentică și sustenabilă. Restul e plăcere, bucurie, entuziasm, euforie… De aceea şi spunem atât de des că fericirea nu e posibilă sau că e trecătoare: pentru că o confundăm cu emoţii trecătoare, dependente prea mult de factori exteriori, de conjunctură, ori de stări interioare instabile.

*

Am învăţat acestea de la Matthieu Ricard :

1. Fericirea = o trăire sustenabilă şi profundă a emoţiilor pozitive.
2. Dacă e o trăire interioară, înseamnă că sursa ei se află în modul în care funcţionează mintea noastră.
3. Condiţiile exterioare devin determinante pentru trăirile noastre doar dacă, şi în sensul în care, mintea noastră le lasă să acţioneze asupra sa.
4. Este posibil să ne antrenăm mintea pentru fericire.
5. Performanţa în fericire se obţine în acelaşi fel ca şi performanţa în gimnastică, de pildă: cu antrenament repetat zilnic de câteva ori, perseverenţă, răbdare…
6. Condiţiile exterioare pot facilita acest antrenament, însă putem crea noi înşine un minim de condiţii necesare şi suficiente (pentru antrenament).
7. În concluzie: pentru omul adult, fericirea este o problemă de alegere personală şi muncă asupra sinelui.

*

Frumuseţe

Un sondaj ne spune că foarte mulţi români cred că sunt frumoşi (până acum credeau că sunt doar supradotaţi la capitolul inteligenţă).M-am întrebat ce aş fi răspuns eu. Dacă mă uit în oglindă, văd o faţă şi un corp decente. Dacă mă uit la ce gândesc şi ce fac, văd un om care lucrează să devină tot mai frumos. De aici cred că vine frumuseţea autentică: din a lucra cu tine pentru ca ceea ce gândeşti şi faci în fiecare zi să fie tot mai frumos.

*

Gândire critică

Mintea mea are nevoie de echilibru şi nu ştiu să fi urmat vreodată clişeele şi isteriile colective. (…) Oricare ar fi ideea de plecare şi oricine ar avansa-o, eu îmi pun întrebări, caut şi contraargumente şi idei alternative.