Vârsta mea nu e doar un număr în buletin


07.13.2017

60. Astăzi intru în al 60-lea an și al 7-lea deceniu de viață.

Doar numere? Simple date în cartea de identitate? Să fie vârsta mea ”doar în buletin”, în vreme ce eu ”mă simt tânără”, ”am spiritul tânăr”, cum obișnuiesc să spună cei mai mulți?

Fiecare alege ce poveste își spune sieși și ce poveste spune altora despre sine. Aici, noțiunile ”adevărat” și ”fals” nu au relevanță. Fiecare creează și spune – cu mai multă sau mai puțină onestitate cu sine și cu alții – acea poveste care îl/o ajută să obțină un plus de încredere, de optimism, de putere de a merge mai departe și de a face ce crede că e bine, corect, drept, frumos, de valoare…

Povestea mea cea mai onestă este aceasta.

O văd în fiecare dimineață, atunci când ajung în fața unei oglinzi. Nu ridurile sunt acelea care ne arată vârsta. Nici kilogramele. Expresia. Imaginea pe care o pictează pe fața și în corpul fiecăruia dintre noi experiențele de viață însumate. Priviți orice vedetă doriți. Oricâte operații estetice ar fi făcut și oricât de bun ar fi machiajul, există un ”ceva” în expresia feței care trădează, cu aproximație, vârsta reală. Oricâte operații estetice ar fi făcut și oricâte ore ar petrece în sălile de fitness, există un ”ceva” în corp care trădează că nu mai sunt la prima tinerețe.

O simt în fiecare zi în oasele demineralizate. Medicii îi spun osteoporoză.

În coloana și articulațiile care dor. Medicii îi spun artroză: coxartroză, gonartroză…

În digestia tot mai lentă și în disconfortul abdominal.

În numărul de vizite la medic.

În numărul de suplimente alimentare și, uneori, medicamente pe care am nevoie să le înghit, ca să-mi mențin corpul funcțional.

O observ în fiecare zi în numărul de ore, mai mic, în care creierul funcționează la capacitate maximă.

Ori în numărul de lucruri uitate.

Sună trist?

Pentru mine, sună fantastic!

Am cunoscut foarte mulți oameni care – fie prin neșansă, fie printr-un stil de viață nesănătos – relatează toate cele de mai sus la 20+, 30+, 40+ ani. Faptul că eu le văd, le simt, le constat doar ca efect al vârstei și nu al altor cauze mă face să mă simt extrem de norocoasă și, totodată, mândră: înseamnă că am știut să fac multe alegeri bune în viață.

DSC_5375-1

Vârsta mea nu e doar un număr în buletin!

O constat în fiecare zi în cunoștințele stocate în memoria mea. Pe multe nu le (mai) pot ”recita”, cu trimitere la sursă (”Așa cum spunea și…” sau ”Așa cum scria… în cartea…”); pare că le-am uitat. Însă apar spontan, în raționamente, ori de câte ori am nevoie să gândesc soluții pentru o problemă, a mea sau a oamenilor care apelează la mine pentru suport.

O constat în complexitatea și profunzimea analizelor pe care le fac, pentru că dispun de mai multe date stocate în memoria de lungă durată decât aveam în tinerețe și am mai mult antrenament în analiza datelor.

O constat în echilibrul meu emoțional, pentru că am capitalizat tot ce am putut învăța din bune și din rele, trăite atâția ani.

O constat în integritatea mea, pentru că am valori mai bine definite decât aveam în tinerețe, mă simt mai liberă să fac alegeri în acord cu aceste valori și am antrenat mulți ani capacitatea de a le integra în viața mea de fiecare zi.

Vârsta mea e în toate acestea.

Spunem despre multe persoane trecute de prima tinerețe că ”arată foarte bine”, ”nu-și arată vârsta”, ”are spiritul tânăr”. Arată bine în raport cu ce reper? Nu-și arată vârsta în raport cu ce reper? Are spiritul tânăr în raport cu ce reper? De fapt, ne raportăm la propria noastră frică de vârstă. Ea, frica, ne-a făcut să creăm o imagine a vârstnicului / bătrânului urât și urâcios, complet neputincios și inutil, povară pentru cei din jur. Ați stat vreodată să numărați câți vârstnici sunt, de fapt, așa? Și câți sunt, sub un aspect sau altul, frumoși? Câți se descurcă singuri, cu propriile resurse – ba, poate că vă mai dau câte ceva și vouă? Care e procentul între vârstnicii care își trăiesc vârsta după șablonul de care vă e frică și aceia pe care îi admirați pentru una sau alta?

Eu îmi arăt vârsta, pentru că nu mi-e frică de ea. Dimpotrivă, urmăresc cu autostimulată curiozitate schimbările de pe fața și din trupul meu, iar când le descopăr am aceeași satisfacție intelectuală pe care o am atunci când descopăr un teritoriu nou.

tinerete fara batranete

”Wet look” în 13 iulie 2017, la intrarea în anul cu numărul 60.

*

Nu am spiritul tânăr, pentru că nu mi-e frică de spiritul de om în vârstă. Dimpotrivă, îmi cercetez și lucrez la dezvoltarea spiritului de om în vârstă, capabil de mai mult echilibru emoțional, de mai multă profunzime în analize și de mai multă integritate.

Acceptarea fără lamentare a unor limite nu e semn de bătrânețe, așa cum refuzul încăpățânat al limitelor nu e semn de tinerețe. Ca să înțelegi mai bine de ce, citește: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte: știință și metaforă.

Vârsta mea nu e doar un număr în buletin.

E o realitate direct observabilă, pe care o privesc cu luciditate și onestitate. O realitate de care mă bucur, atunci când mă pot bucura, și din cauza căreia sufăr, atunci când suferința e inevitabilă.

E o construcție solidă, la care am lucrat uneori cu speranță și bucurie, alteori cu semne de întrebare și lacrimi, dar întotdeauna cu pasiune pentru lucrul bine făcut până la capăt.

E o platformă pe care construiesc în continuare lucruri solide.

Iar pentru această vârstă a mea și tot ce a adus ea sunt profund recunoscătoare.

Lui Dumnezeu.

Întâmplării, care m-a pus în situații variate, cu provocări variate.

Tuturor oamenilor, prieteni sau neprieteni, cu care mi s-au intersectat și cu care mi se vor intersecta de acum înainte drumurile. Pentru că, într-un fel sau altul, toți și toate au contribuit la cine am devenit până acum și vor contribui la ce voi deveni de acum înainte.

Vârsta mea nu e doar un număr în buletin. A ta cum e?

Vârsta mea nu e doar un număr în buletin

Ma intereseaza opinia ta, scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *