Ce este un model? Suntem în criză de modele?

03.15.2018

”E un model” – aud, destul de des, despre o persoană sau alta. Uneori, aud chiar ”E / ești un model pentru mine”. Compar, în gând, modelul cu persoana care vorbește. Și văd, cel mai adesea, doar asemănări foarte superficiale. Ori nicio asemănare. Și întreb: ce vrei să spui, de fapt, atunci când spui ”E un model” sau ”E un model pentru mine”? Ce este un model pentru aceia care îl consideră model?

Vorbeam, de curând, cu o cunoștință care mi-a spus că se antrenează pentru un maraton. Încurajez întotdeauna mișcarea fizică, de orice fel, așa că am felicitat-o.

Cum te-ai hotărât? – întreb.

Îl admir pe Tibi Ușeriu, îmi răspunde, e un model pentru mine. Și îmi povestește cu entuziasm în priviri și glas despre performanțele, mai vechi și recente, ale cunoscutului maratonist.

Sursa foto

Ce este un model pentru tine? – întreb din nou.

Un om pe care îl admir și aș vrea să fiu ca el – îmi răspunde, cu un aer descumpănit-dezamăgit; nu sunt prea inteligentă dacă nu înțeleg un lucru atât de simplu, pare să spună fără glas.

Îmi amintesc că, demult, în adolescență, unul dintre modelele mele era Nadia Comăneci. Îmi doream să fac gimnastică și să particip la competiții, așa cum făcea ea. Am început chiar să mă și antrenez pentru gimnastică. Exact așa cum face, acum, cunoștința mea. Diferența e că eu încă nu împlinisem 18 ani, în vreme ce ea are 40+.

Tot repet cuvintele lui Lewis Carroll: Everything’s got a moral, if only you can find it.

Orice dobândește o morală, o învățătură, cu condiția să fii în stare să o găsești.

Și pentru mine Tibi Ușeriu e un model. De altfel, exact în aceasta constă valoarea socială a sporturilor extreme, a oricărui sport: să ne ofere modele, să ne arate că putem mult mai mult decât suntem obișnuiți să credem și să ne încurajeze să acționăm, la rândul nostru, ca să ne depășim limitele.

Însă nu mai mă antrenez ca să particip la vreo competiție de maraton, cum aș fi făcut în adolescență. Victoriile lui la maratoanele de la Polul Nord dobândesc, privite cu mintea mea, o cu totul altă semnificație decât simplul îndemn ”antrenează-te și tu ca să participi la un maraton” (sau ”vino și tu la Tășuleasa Social”– un proiect pe care îl apreciez foarte mult).

Există un tip de identificare cu modelul specific copilăriei și adolescenței, adică vârstelor încă imature. La aceste vârste, ne dorim să arătăm ca modelul nostru și să facem, oarecum copy-paste, ce face el; să avem, dacă nu exact viața lui, măcar o viață foarte asemănătoare cu a lui.

La vârstele adulte, eu observ patru tipuri de raportare la modele:

1. tipul copy-paste: adultul respectiv prelungește, conștient sau nonconștient, identificarea copilului și adolescentului (cu imaturitatea vârstelor respective);
2. tipul admirativ-contemplativ: adultul respectiv face din model un simplu obiect al contemplației și admirației, ca atunci când te uiți la cineva, faci ochii mari și gândești ceva de genul ”E un model, face ce ar trebui să facem toți / mi-aș dori și eu să fac, dar…”; adultul respectiv e prins în capcanele neputinței învățate și lipsei de integritate, rupturii între valorile în care crede și valorile care se regăsesc efectiv în acțiunile lui de fiecare zi; o variantă a acestui tip e raportarea contemplativ-identitară ”Sunt mândru că sunt român”, când cel în cauză folosește reușitele modelului ca resursă pentru construcția propriei imagini de sine, fără o decizie fermă de a integra în acțiunile sale ceva din acțiunile modelului;
3. tipul admirativ-compasional: ”imagini sfâșietoare cu Tibi Ușeriu de la Cercul Polar”, ”Tibi Ușeriu trece prin momente dramatice în iadul înghețat” (am copiat aici titluri din presa românească);
4. tipul valori-atitudini-pe-care-eu-le-includ-în-acțiunile-mele-de-fiecare-zi: adultul respectiv caută nu  detalii concrete, specifice, pe care le-ar putea copia (de ex., mă antrenez ca să particip și eu la un maraton), ci valorile-atitudini care se regăsesc în acțiunile modelelor sale, iar apoi caută situații și modalități concrete în care poate integra acele valori-atitudini în viața sa de fiecare zi (la muncă, în familie etc.); atunci când are un vis care îi pare aproape imposibil de atins, atunci când simte că se află la capătul puterilor, atunci când are de gestionat o problemă de sănătate sau un eșec etc., omul care are un model se întreabă ”Cum ar proceda modelul meu?” (modelul său, nu persoana fizică pe care el a luat-o ca punct de plecare în construcția modelului) și acționează în consecință.

Suntem, în România, captivi în primele trei tipuri de raportare la modele. Personal, am întâlnit foarte puțini oameni care adoptă cea de-a patra strategie – singura cu adevărat productivă, în opinia mea.

Și pentru mine Tibi Ușeriu e un model. Însă victoriile lui la maratoanele de la Polul Nord dobândesc, privite cu mintea mea, o altă semnificație decât simplul îndemn ”antrenează-te și tu ca să participi la un maraton” (sau ”vino și tu la Tășuleasa Social”– un proiect pe care îl apreciez foarte mult).

Priviți filmul scurt de la finalul acestui articol. Iar ori de câte ori vi se va părea – în viața voastră de fiecare zi – că sunteți la capătul puterilor și nimeni nu vă e alături ca să vă susțină, amintiți-vă scena aceasta și copiați-o: lăsați-vă să cădeți, rămâneți acolo un timp, cât să vă redobândiți calmul și respirația, apoi adunați-vă toate forțele și reluați drumul, un pas după altul, perseverent, în ritmul cel mai bun pe care vi-l indică mintea și corpul vostru.

Însă, până atunci, amintiți-vă în fiecare zi că, pentru a ajunge capabili să reușiți acestea, trebuie să studiați și să vă antrenați în fiecare zi puterile, abilitățile, competențele: ca profesioniști, ca părinți, ca soți și soții ș.a.m.d.

Vi-l imaginați pe Tibi Ușeriu reușind să se ridice și să meargă înainte în imensitatea înghețată fără să fi petrecut ore multe ca să studieze o mulțime de materiale de primă mână despre mediul respectiv al acțiunii sale, despre cum reacționează mintea și corpul umane în condițiile respective și despre cum să rezolve o problemă sau alta, anticipabilă sau neanticipabilă?

Vi-l imaginați ridicându-se și mergând înainte fără un antrenament perseverent și adesea foarte dur?

Vi-l imaginați – pe el sau pe oricare alt performer din sport, muzică, dans, științe, afaceri etc. – refuzând să memoreze lucruri mai greu de memorat, ori să se antreneze în condiții mai dure, cu laitmotivul ”E greu” sau ”Nu-mi place”?

Vi-l imaginați – pe el sau pe oricare alt performer din sport, muzică, dans, științe, afaceri etc. – făcând numai ce îi place?

Everything’s got a moral, if only you can find it !

Maratonul cel mai important e viața ta de fiecare zi

Pentru orice vrei să reușești în viața aceasta, studiază și antrenează-te foarte serios.

Cu metodă.

Perseverent.

Suficient de mult.

Oricât ar fi de greu, continuă să studiezi și să te antrenezi.

Oricât ai fi de jos, stai acolo atât cât să-ți echilibrezi corpul și mintea, apoi ridică-te și mergi înainte.

Asta îmi spune mie modelul Tibi Ușeriu. Și orice alt sportiv de mare performanță. Și orice artist de mare performanță. Și orice cercetător de mare performanță. Și orice medic de mare performanță. Și orice alt profesionist de mare performanță.

Nu avem o criză de modele. Le găsim la fiecare pas, dacă știm să le vedem.

Avem o criză de abilități de a învăța de la modele.

Învață cum să înveți și vei putea deveni ”schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”.

Învățați-i pe oameni cum să învețe; doar așa veți reuși să schimbați lumea !

 ce este un model ce este un model