Când și de ce să nu fii modest/ă

06.29.2014

Unii oameni cu care lucrez au dificultăți în a-și gestiona imaginea publică, au rețineri în a-i lăsa pe alții să vadă că se prețuiesc pe ei înșiși și că sunt mândri de unul sau altul dintre rezultatele muncii lor, sau că măcar îl consideră potențial util, interesant etc. pentru alții. Cei mai mulți, din cauză că rezultatul respectiv nu e… perfect și demn de vreun premiu Nobel! Iar în spatele acestui aparent perfecționism stă o morală a modestiei, interpretată inadecvat pentru secolul XXI și transformată astfel din resursă în sabotor al propriei dezvoltări și propriilor performanțe.

Observam, cu ani în urmă:

”frumoasa morală a modestiei contribuie la a face posibil ca performanțele ‘la locul lor’ să se piardă laolaltă cu mediocritatea obedientă sau spectaculos-agresivă – dacă nu chiar în umbra popularității acesteia (Sociologia educației familiale. Vol II. Familie și educație în societatea românească. O istorie critică a intervenționismului utopic, 1998).

De ce să păstrăm doar pentru noi bucuria că am făcut foarte bine ceva, când doar trăirea plenară a acestei bucurii activează în creier toate circuitele recompensei și, în consecință, ne alimentează motivația să continuăm la niveluri superioare?

Faceți, oameni buni, publice toate formele de recunoaștere și contribuțiile care vă activează circuitele acelea în creier și vă alimentează puterea să faceți și mai mult!

A fi modest cu adevărat înseamnă să nu-ți exagerezi contribuțiile, nu să le treci sub tăcere, ca și cum nu ar avea nicio importanță pentru tine. Iar a fi ”modest” în sensul în care am fost obișnuiți să gândim (”lasă-i pe alții să te laude”) înseamnă să nu-ți folosești toate resursele pentru automotivare și, în consecință, să-ți lași performanțele viitoare (și viața) să depindă într-o măsură prea mare de buna sau reaua voință, ori de criteriile și standardele de valoare ale altora.

A fi conștient/ă de propria valoare și a vorbi cu încredere și onestitate despre rezultatele muncii tale nu înseamnă lipsă de modestie, înseamnă putere interioară, autenticitate și asumarea responsabilității. Iar dacă ai criterii și standarde clare de calitate, mai înseamnă și un serviciu pe care îl faci celor interesați de informația respectivă.

A aștepta să te laude alții nu înseamnă modestie, înseamnă lipsă de realism sau/și neîncredere în calitatea produselor muncii tale; plus o atitudine de dependență. Evident, atunci când nu înseamnă de-a dreptul ipocrizie (falsa modestie) și transfer al responsabilității: ”Eu n-am spus niciodată că…, alții au spus”…

Nu aștepta laudele celorlalți: de multe ori, beneficiari foarte mulțumiți de ceea ce au primit de la tine ezită – din frici și limite personale, sau din constrângeri sociale – să te laude public.

Fii foarte prudent/ă când interpretezi laudele celorlalți: ele sunt, cel mai adesea, fie conjuncturale și pasagere, fie interesate; și reflectă întotdeauna criteriile și standardele lor de valoare-calitate, nu pe ale tale.

Ceea ce contează e ca tu să-ți stabilești criterii și standarde clare de calitate și să încurajezi un feedback onest de la oricare dintre beneficiarii muncii tale: cumulate și comparate cu criteriile și standardele tale, aceste feedback-uri îți oferă o oglindă și o resursă importantă pentru dezvoltare.

Clarifică-ți imaginea de sine, asumă-te cu puterile și limitele tale și vorbește deschis și despre unele, și despre celelalte. Fără modestia înțeleasă adesea greșit și folosită de mulți ca instrument de presiune, de ”normalizare” socială, împotriva celor care reușesc performanțe peste medie.