Coaching-style 24 : Tranzițiile în carieră și zona de confort

05.29.2013

• Publicat în Cariere, 23 mai 2013.

Părinții tăi pot să nu înțeleagă: cu ani în urmă, aveai nevoie să gestionezi doar două tranziții majore în viața profesională, angajarea și pensionarea, cu un parcurs linear între ele, cuprinzând promovări succesive sau măcar creșteri succesive ale veniturilor; făceai un prim efort de „integrare în muncă” (cum se spunea atunci), apoi nu trebuia decât „să-ți vezi de treabă” pentru ca lucrurile să vină de la sine.

Tu însă ai nevoie să înțelegi că, între timp, cursul vieții active a devenit mult mai complex: poți începe cu o muncă part-time, în paralel cu studiile – prima tranziție, pentru că situația e semnificativ diferită de aceea în care te concentrezi doar pe studii; poți continua cu o perioadă de șomaj – altă tranziție, pentru că situația e, din nou, sub multe aspecte, semnificativ diferită de cea precedentă; poți continua apoi cu o angajare cu normă întreagă – altă tranziție; apoi cu un program de învățare a unei tehnici noi sau a unui model nou de organizare a muncii, urmat de aplicarea în munca de fiecare zi a celor învățate – altă tranziție; apoi o promovare, o schimbare a locului de muncă, eventual dintr-o activitate bugetară în economia privată sau invers, o „retrogradare” (mobilitate în jos), o altă promovare, o relocare etc. etc. – tot atâtea tranziții; până și simpla – altădată – schimbare a șefului impune astăzi o tranziție, pentru că noul șef poate avea o viziune și un stil de conducere semnificativ diferite de cel anterior.

Nevoia – de cele mai multe ori neconștientizată ca atare – de a învăța cum să gestioneze tranzițiile e numitorul comun al tuturor oamenilor care mă caută. Deși vin cu probleme sau obiective concrete foarte variate și sunt foarte diferiți sub aspectul vârstei, educației, structurii de personalitate, ocupației, statutului, notorietății, nivelului de performanță dorit etc., toți, fără excepție, caută de fapt soluții ca să gestioneze cu randament maxim una sau alta dintre tranzițiile din viața lor. Sau mai multe tranziții simultan, pentru că foarte adesea tranziția în carieră se suprapune peste o tranziție familială, ori locativă, ori legată de „schimbarea prefixului” (vârstă) etc.

Cei mai mulți privesc schimbările din condițiile lor de muncă și de viață cu un amestec de teamă și speranță, combinate în proporții variabile. Cei mai „realiști” își spun simplu „trebuie să te adaptezi”, gândind adaptarea ca pe o tolerare a noului, însoțită de un compromis ghidat de dorința de a-și menține avantajele sau a le face să crească. Printre avantajele urmărite, cel mai important – deși rareori conștientizat ca atare – este acela de a se menține în zona proprie de confort.

Zona de confort nu are nicio legătură cu ce numim de obicei comoditate sau lene. Fac această precizare pentru că, lucrând cu atâția oameni, am constatat că mulți, chiar posesori de diplome prestigioase și deținători ai unor poziții superioare, se lasă înșelați de termenul „confort”. Iar când vorbesc despre depășirea limitelor și schimbare interioară se gândesc la o negare totală a eului lor, la o „depersonalizare”.

Zona de confort nu e un defect. E un rezervor de resurse pe care le utilizezi de obicei „pe pilot automat”, ca atunci când respiri sau când mergi, ca să inițiezi acțiuni sau să răspunzi la inițiativele altora, ca să găsești soluții, să obții performanțe, să iubești și să fii iubit etc. Automatismele îți permit să economisești energie și să te focalizezi conștient pe a învăța și a crea lucruri noi.

Nu e nici ceva care îți este dat prin naștere, o dată pentru totdeauna. E un rezervor care crește cu fiecare nouă experiență de viață și care, în funcție de varietatea experiențelor tale, conține resurse foarte variate. De aceea toți experții le recomandă părinților să-și lase copiii să experimenteze situații de viață cât mai variate; de aceea e mai profitabil ca, atunci când nu găsești un loc de muncă, să lucrezi – foarte serios – ca voluntar (neplătit), ori să te angajezi pe un salariu oricât de mic; iar dacă încă nu știi ce ocupație ți-ar plăcea, e foarte profitabil să experimentezi munci și situații cât mai variate. Fiecare nouă experiență, oricât de inconfortabilă, te ajută să te cunoști mai bine și adaugă ceva în rezervorul tău de resurse, cu condiția să o iei foarte în serios (după modelul copilului, care se angajază foarte serios în jocul în care intră) și să înveți din ea, să-ți antrenezi capacitățile, competențele, abilitățile.

Fiecare dintre noi are propria-i zonă de confort, e bine că o avem și e și mai bine dacă lucrăm conștient ca să o îmbogățim cu resurse noi.

Cei care lucrează cu mine sau mă citesc de multă vreme știu că utilizez mult metaforele. Imaginează-ți zona de confort ca pe un balon foarte transparent (atât de transparent, încât nu-l poți vedea decât cu ochii minții): tu te afli într-un balon și fiecare dintre oamenii din jurul tău se află în câte un balon; dacă îți place mai mult, poți considera că ceea ce numim „aură” a fiecărei persoane este, de fapt, forma fizică pe care o ia zona de confort. Unele baloane (aure) sunt mai mari, altele mai mici; unele sunt viu colorate, altele sunt gri; dar toate sunt atât de transparente încât în mod obișnuit nu suntem conștienți de prezența lor; și fiecare crește în funcție de experiențele „purtătorului”.

Vezi, auzi, gândești, simți emoții, acționezi „natural” doar în interiorul balonului tău (zonei tale de confort); așa cum fiecare dintre ceilalți oameni vede, aude, gândește, simte emoții, acționează în interiorul balonului său. Al tău conține tot ce e „normal”, „de la sine înțeles”, familiar pentru tine – pe scurt, lumea ta; al celuilalt conține tot ce e natural, normal, de la sine înțeles, familiar pentru el – altfel spus, lumea lui. De multe ori, balonul tău se ciocnește de balonul altuia și se resping reciproc; alteori, se intersectează cu balonul altuia, ca în jocul cu baloane de săpun, și se remodelează sau crește…

Fiecare are în propriul balon repere care îl ajută să se orienteze în a găsi soluții, a face alegeri, a lua decizii; un rezervor de resurse pentru acțiunile sale de fiecare zi; și o „frontieră”, o „carapace”, o „plapumă” sub care se simte în siguranță, protejat.

Te poate surprinde, însă balonul tău de confort nu conține doar lucruri care te fac fericit. Un partener, un părinte, un profesor sau un manager hiper-autoritar și agresiv poate face parte din balonul tău de confort. Îți provoacă suferință, însă, atâta vreme cât autoritatea aceea și agresivitatea sunt „normale” sau foarte familiare pentru tine, tinzi să le preferi în fața unei relații de tip democratic cu care nu ești obișnuit. Explicația e simplă: balonul tău conține resursele necesare ca să te orientezi și să reacționezi la autoritaritarism și agresivitate, dar nu conține resursele ca să te orientezi într-o relație democratică. Dacă nu ești antrenat să ai inițiativă, să acționezi autonom și să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale, nu înțelegi foarte bine ce vrea celălalt, nu știi ce să spui și ce să faci, te simți dezorientat, chiar speriat. Aparent paradoxal, te simți mai confortabil, mai în siguranță – deși nefericit – în fața cuiva care strigă la tine, te jignește, te amenință și îți dă ordine, decât în fața cuiva care îți spune calm că ai greșit și nu-ți indică ce să faci, ci îți cere să vii tu cu soluții ca să-ți repari greșeala. De aici, dificultatea de a „te rupe” dintr-o relație toxică, fie ea de muncă sau în afara muncii: ea face parte din zona ta de confort, din ce ești obișnuit să accepți ca „normal” sau măcar știi să gestionezi; frica de o violență cunoscută (fie ea verbală, psihică, fizică sau economică) pare mai ușor de stăpânit decât frica de necunoscut.

Zona de confort îți e de mare folos într-un mediu în care ai petrecut mult timp sau care seamănă foarte mult cu mediile în care ai petrecut mult timp; îți era de mare folos dacă ai fi trăit acum câteva zeci de ani, când mobilitatea oamenilor era foarte limitată, iar diferențele între un loc de muncă și altul nu erau foarte semnificative.

Însă nu te ajută decât parțial atunci când mediul se schimbă sau când treci dintr-un mediu în altul, diferit. Cu alte cuvinte, nu te ajută decât parțial în lumea de astăzi, când schimbările de mediu au devenit inevitabile, se succed de multe ori în avalanșă, iar diferențele între un loc de muncă și altul, un stil de management / leadership și altul sunt semnificative.

Dorința de a te „adapta” doar prin utilizarea „deșteaptă” a resurselor din zona ta de confort se dovedește astăzi o utopie. Cu cât îți întreții mai mult timp iluzia că „te descurci” tu până la urmă, cu atât consecințele nedorite se acumulează, iar soluțiile îți vor cere mai multă energie și mai mulți bani.

Zona ta de confort produce rapid – mai ales în mediile pe care nu le stăpânești – reacții de apărare precum invidia (altul are ceea ce ai vrea și tu să ai), gelozia și frica (altul atentează la ceea ce ai tu), orgoliul (eu sunt mai… decât…), bârfa și calomnia (diminuarea valorii celuilalt), agresivitatea, cearta, instigarea, stările depresive etc. E una din explicațiile posibile pentru faptul că oamenii se plâng adesea că „lumea a devenit mai rea” în ultimii 20 de ani: fiecare încearcă să „se descurce” după modelul care a funcționat în trecut și prea puțini își dezvoltă competențele de gestiune a tranzițiilor.

Zona de confort se transformă adesea în zonă de dis-confort.

Ce e de făcut?

Suflă în balon! Cu grijă, ca să nu-l spargi, dar și cu suficient curaj, suficientă energie și suficientă perseverență ca să-l lărgești suficient.

Orice trecere de la o situație A la o situație B, semnificativ diferită, apoi de la B la C etc. presupune procese succesive de conștientizare-acceptare, autocunoaștere mai profundă și învățare. Ai nevoie:

1.       să conștientizezi că în mediul în care lucrezi apar diferențe semnificative;

2.       să accepți că zona ta de confort poate deveni – sau a devenit deja – zonă de disconfort;

3.       să observi atent particularitățile contextului în care te afli aici și acum;

4.       să evaluezi care dintre resursele din zona ta de confort sunt utilizabile aici și acum, în mediul în care te afli, și să înveți cum să le folosești aici și acum, în acest mediu;

5.       să scotocești mai atent prin rezervorul tău de resurse (balonul tău de confort) și să scoți la lumină resurse uitate în cine știe ce colț, dar care aici și acum sunt foarte potrivite;

6.       să descoperi sau să creezi noi moduri de a privi lucrurile, de a gândi și a acționa;

7.       să te antrenezi până când ele devin „naturale” pentru tine; a ști ce și cum să faci nu e suficient – antrenamentul, după modelul sportivului de performanță, este „secretul” oricărei reușite.

„E greu”, gândești acum. Cine spune că e ușor? Am văzut oameni descurajați, oameni plângând și oameni pe punctul de a abandona într-o etapă sau alta a acestui proces. Însă știi de unde vine greutatea? Din zona ta de confort, care are o politică defensivă extremă și produce o armată de „soldați” care să-i apere granițele: „e greu”, „nu pot”, „nu am timp”, „asta nu mi se potrivește”, „e SF”, „e o aberație” etc. etc.

Conștientizarea, antrenamentul (practic) și perseverența sunt singurii tăi aliați care nu dau greș niciodată.

Metafora balonului te ajută să înțelegi că ceea ce numim autodepășire sau depășire a limitelor proprii e, de fapt, o creștere flexibilă – ca atunci când sufli într-un balon, iar el se lărgește și ia o formă sau alta în funcție de mediu (baloanele vecine, care pot crește și ele, sau mâna care îl modelează, de pildă).

Nu vorbim în niciun caz despre o abandonare a eului tău sau despre o „depersonalizare”. Vechile tale resurse rămân acolo, în rezervor, și, la nevoie, le poți oricând reactualiza, însă balonul mai mare, mai bogat și mai flexibil îți oferă mai multe resurse și o libertate mai mare de mișcare.

Pe de altă parte, gândește-te dacă, încăpățânându-te să rămâi „tu însuți / însăți”, să nu schimbi nimic în tine, nu cumva chiar te depersonalizezi fără să-ți dai seama: toate compromisurile pe care le faci ca să „te descurci”, toate emoțiile negative pe care le trăiești și, prin repetare, le dezvolți în tine (invidia, gelozia, frica, orgoliul etc.), toate tentativele de a-i minimiza pe alții ca să ieși tu „mai…”, toate certurile etc. nu te depersonalizează? Nu dezvoltă în tine ce ai tu mai rău? În realitate, zona ta de confort se schimbă oricum, doar că, în loc să dezvolți conștient ce ai mai bun în tine, lași să se dezvolte necontrolat ce ai mai rău. Toți avem și bune și rele în „rezervorul” nostru, depide ce dorim să facem să crească: grădina de flori sau groapa de gunoi; gospodarul bun folosește gunoiul ca să facă florile să crească, nu îngroapă florile sub gunoi.

Practic, orice tranziție înseamnă o alegere între a accepta eminescianul „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece”, suportând strânsoarea cercului, lovindu-te în fiecare zi de pereții lui invizibili, și a te antrena perseverent pentru a-ți lărgi balonul de (dis)confort prin dezvoltarea a ce ai mai bun în tine și a te mișca apoi mai liber.

Se spune că ne cunoaștem mai bine atunci când ne aflăm în fața propriilor limite. Iar lumea în care trăim ne pune în fiecare zi în fața propriilor limite…

Bonus pentru că ai avut răbdare să citești până aici:

It all Depends on What you Believe (Best 7 minute Video of the year)

---

Facebook: Elisabeta Stănciulescu

Elisabeta Stănciulescu e licentiată în filosofie și doctor în sociologie. A construit o carieră academică până la poziția de profesor universitar, conducător de doctorat. În 2008, a ales să plece din învățământ și să construiască o carieră nouă. Și-a deschis  propria afacere, oferind servicii de dezvoltare și echilibrare, atât pentru persoane fizice și familii, cât și pentru antreprenori, manageri și echipe. Folosește o metodă de lucru interdisciplinară, unică pe piată care combină secvențe de coaching, consiliere, mentorat, training, educație și cercetare calitativă.