Dacă ai sta de vorbă cu tine



09.04.2014

Acest text este preluat de pe blogul Ioanei Revnic, pentru că a fost scris ca ”minută” a uneia dintre sesiunile noastre. Dacă ai sta de vorbă cu tine, cea (sau cel) de altădată, ce ţi-ai spune? * Uneori mă mai bântuie coşmarul adolescenţei mele: Se făcea că mă aflam în mijlocul unei străzi cu multe…

Cum gândește un performer de 15 ani: violonista Mălina Ciobanu



09.02.2014

* Ascultați, să vedeți de ce e în stare: la 15 ani, cântă deja dumnezeiește. Iar apoi aflați, de la ea însăși, care sunt ”secretele” performanțelor ei; sublinierile îmi apațin. Care au fost cele mai importante trei succese ale tale de până acum = performanțe care ți-au adus recunoașterea socială cea mai mare? Pentru un…

Meditație <em>mindfulness</em>, putere interioară și încredere



08.22.2014

Din ciclul: Spiritualitate cu picioarele pe pământ și capul pe umeri. Am lucrat ieri, în parc, cu doi tineri. A fost primul lor contact cu meditația mindfulness. Ca și mine la vârsta lor – și chiar mult după vârsta lor -, au fost reticenți, sceptici. La început, au urmat recomandările mele mai mult din politețe și…

Spovedania creștină: pro și contra



08.15.2014

Din ciclul: Un pic de spiritualitate, cu picioarele pe pământ și capul pe umeri. Și: Copiii sunt cel mai bun program de dezvoltare personală. Cândva, o fostă studentă m-a întrebat dacă sunt credincioasă. Nu mai știu ce am răspuns atunci, însă îmi amintesc că ea a continuat: ”Eu cred că sunteți unul dintre cei mai…

Despre criza vârstei de mijloc: trei drumuri posibile



07.28.2014

DACIAS VIP ”Sunt (…) care vrea să se regăsească pe sine în criza vârstei de mijloc, si pentru acest lucru am nevoie de ajutor” – îmi scrie. Nu trebuie să fii neapărat femeie, nici să ajungi la 50 de ani ca să scrii acest mesaj. Bărbații și femeile ajung în egală măsură la manifestări pe…

Natura are rolul ei, iar tu ai rolul tău



06.16.2014

Lucrurile cele mai simple sunt cele mai importante în viață, dar tocmai pentru că sunt atât de simple le uităm – sau le ignorăm – foarte ușor. Nu uita că niciun pom nu înflorește și nu dă roade imediat după ce l-ai plantat: ai nevoie să-l îngrijești cu răbdare până înflorește, florile devin fructe, iar…

De ce nu simt mândrie, ci admirație pentru Simona Halep



06.07.2014

”Whenever you find yourself on the side of the majority, it is time to pause and reflect.” (Mark Twain) Ce a uitat să spună Sharapova în discursul final de la Roland Garros (2014): Simona, you’d deserve to win too. Au spus-o emoțiile care au copleșit-o până la ”piele de găină” atunci când asculta imnul… Ce…

Ochii și mintea: cum să folosești geometria ca să înțelegi și să construiești imaginea de sine și imaginea publică



05.01.2014

În viața de fiecare zi, vederea și gândirea, ochiul și mintea se suprapun până la identificare: nu spunem adesea ”Eu așa văd lucrurile” în loc de ”Eu gândesc așa”? ori ”Mă interesează viziunea ta” în loc de ”Vreau să aflu ce gândești tu despre asta”? Am descoperit astăzi că geometria (iluziile optice) ne ajută să…